(Geneza 19:1-11) Cei doi îngeri au ajuns seara la Sodoma. Lot stătea la poarta Sodomei, iar când i-a văzut, s-a ridicat să-i întâmpine, li s-a închinat până la pământ și le-a zis: Stăpânii mei, vă rog, întoarceți-vă la casa slujitorului vostru, rămâneți peste noapte și spălați-vă picioarele. Mâine dimineață vă veți scula devreme și vă veți continua drumul. Nu, i-au răspuns ei, ci vom petrece noaptea în afara cetății. Dar Lot a insistat foarte mult, astfel încât ei s-au întors cu el și au intrat în casa lui. Lot le-a pregătit masa, a copt azime, iar aceștia au mâncat. Dar înainte ca ei să se culce, toți bărbații din toate colțurile cetății Sodoma, tineri și bătrâni, au înconjurat casa, l-au strigat pe Lot și l-au întrebat: Unde sunt bărbații care au venit la tine în această seară? Scoate-i afară la noi ca să-i cunoaștem. Lot a ieșit afară la ei, a închis ușa după el și a zis: Vă rog, fraților, nu fiți atât de răi. Am două fiice care n-au cunoscut bărbat; lăsați-mă să vi le aduc și faceți cu ele ce vă place; dar să nu le faceți nimic acestor bărbați, căci ei au venit să se adăpostească sub acoperișul meu. Dă-te din calea noastră! i-au răspuns ei. Acesta a venit aici ca străin, au continuat ei, iar acum face pe judecătorul! Ne vom purta cu tine mai rău decât cu ei. Ei l-au împins cu putere pe Lot și s-au apropiat ca să spargă ușa. Dar bărbații dinăuntru și-au întins mâinile, l-au tras pe Lot în casă și au închis ușa; iar pe bărbații care erau la ușa casei, atât pe cei tineri, cât și pe cei bătrâni, i-au lovit cu orbire, astfel încât aceștia n-au mai putut găsi ușa.

(Geneza 19:24-25) Atunci Domnul a făcut să plouă foc și pucioasă din cer de la Domnul, peste Sodoma și Gomora. Astfel, El a distrus acele cetăți, toată câmpia, toți locuitorii cetăților, precum și ceea ce creștea pe pământ.

După ostilitatea și împotrivirea repetată a orașului Sodoma față de El, Dumnezeu îl nimicește cu totul

Dintr-o perspectivă umană, Sodoma a fost un oraș care putea satisface pe deplin dorința omului și răutatea omului. Ispititor și fermecător, cu muzică și dans noapte de noapte, prosperitatea sa îi împingea pe oameni către fascinație și nebunie. Răul său rodea inimile oamenilor și îi vrăjea să fie degenerați. Acesta era un oraș unde duhurile necurate și cele rele erau libere și nestingherite; mustea de păcat și crimă și era plin de o miasmă sângeroasă, putredă. Era un oraș care îi îngheța pe oameni până în măduva oaselor, un oraș de la care oricine ar da înapoi. Nimeni din acest oraș – nici bărbat, nici femeie, nici tânăr, nici bătrân – nu căuta calea adevărată; nimeni nu tânjea după lumină sau după renunțarea la păcat. Oamenii trăiau sub controlul Satanei, în corupția și înșelăciunea sa. Ei își pierduseră umanitatea; își pierduseră rațiunea și scopul inițial al existenței omului. Făcuseră nenumărate păcate de împotrivire față de Dumnezeu; Îi refuzaseră călăuzirea și se opuseseră voii Sale. Faptele lor rele au fost cele care îi duceau pas cu pas, în jos pe calea distrugerii pe acești oameni, orașul și fiecare ființă vie din interiorul acestuia.

Deși aceste două pasaje nu consemnează detaliile care descriu gradul de corupție a oamenilor din Sodoma, consemnând în schimb comportamentul lor față de cei doi slujitori ai lui Dumnezeu după sosirea acestora din urmă în oraș, un adevăr simplu poate dezvălui măsura în care oamenii din Sodoma erau corupți, răi, și I se împotriveau lui Dumnezeu. Cu aceasta, adevărata față și esență a oamenilor din oraș sunt expuse, de asemenea. Nu numai că nu au acceptat avertizările lui Dumnezeu, ei nu s-au temut nici de pedeapsa Sa. Din contră, ei au disprețuit furia Lui. I s-au împotrivit orbește lui Dumnezeu. Indiferent de ce a făcut El sau de cum a făcut acel lucru, natura lor rea doar s-a intensificat și I s-au împotrivit în mod repetat lui Dumnezeu. Oamenii din Sodoma erau ostili față de existența Lui, venirea Lui, pedeapsa din partea Lui și, chiar mai mult, faț‏ă de avertizările Sale. Nu au văzut nimic altceva valoros în jurul lor. Ei au devorat și au rănit toți oamenii care puteau fi răniți și devorați și la fel i-au tratat și pe slujitorii lui Dumnezeu. Față de ansamblul faptelor rele comise de oamenii din Sodoma, a-i răni pe slujitorii Lui era doar vârful aisbergului, iar natura lor rea dezvăluită prin aceasta, reprezenta, de fapt, doar o picătură dintr-un mare ocean. De aceea, Dumnezeu a ales să-i distrugă cu foc. Dumnezeu nu a utilizat un potop, nici un uragan, cutremur, tsunami sau orice altă metodă pentru a distruge orașul. Ce semnificație a avut utilizarea focului pentru distrugerea acestui oraș? A însemnat distrugerea totală a orașului; a însemnat că orașul a fost șters cu totul de pe fața pământului și nu a mai existat. Aici, „distrugere” nu se referă doar la dispariția formei și structurii orașului sau a înfățișării exterioare; înseamnă, de asemenea, că sufletele oamenilor din oraș au încetat să existe, fiind eradicate cu totul. Simplu spus, toți oamenii, evenimentele și lucrurile asociate cu orașul au fost distruse. Nu avea să existe o viață de apoi sau o reîncarnare pentru ei; Dumnezeu îi eradicase din omenire, din creația Sa, odată pentru totdeauna. „Folosirea focului” a semnificat o oprire a păcatului și finalul păcatului; acesta avea să înceteze să existe și să se răspândească. A însemnat că răutatea Satanei își pierduse pământul roditor, precum și cimitirul care îi acorda un loc unde să stea și să trăiască. În războiul dintre Dumnezeu și Satana, utilizarea focului de către Dumnezeu este marca victoriei Sale cu care este însemnat Satana. Distrugerea Sodomei este o mare greșeală în ambiția Satanei de a I se opune lui Dumnezeu corupând și devorând oameni și este, la fel, un semn umilitor al unei perioade din cursul dezvoltării omenirii, când omul a respins călăuzirea lui Dumnezeu și s-a abandonat viciului. În plus, este o consemnare a unei adevărate revelații a firii drepte a lui Dumnezeu.

Când focul pe care Dumnezeu l-a trimis din cer a prefăcut Sodoma în nimic mai mult decât cenușă, a însemnat că orașul numit „Sodoma” avea să înceteze să existe, precum și tot ce exista în cadrul orașului. A fost distrus de furia lui Dumnezeu; a dispărut sub mânia și măreția Lui. Datorită firii drepte a lui Dumnezeu, Sodoma și-a primit pedeapsa dreaptă; datorită firii drepte a lui Dumnezeu, și-a primit finalul just. Finalul existenței Sodomei s-a datorat răutății sale și s-a datorat, de asemenea, dorinței lui Dumnezeu de a nu mai privi acest oraș vreodată, nici pe oamenii care trăiseră în acesta sau orice ființă vie care crescuse acolo. „Dorința Lui de a nu mai privi vreodată orașul” este mânia Lui, precum și măreția. Dumnezeu a ars orașul deoarece nelegiuirea și păcatul acestuia L-au făcut să simtă furie, dezgust și scârbă față de acesta și dorința de a nu mai vedea niciodată orașul sau pe vreunul dintre oamenii și ființele vii din interiorul său. Odată ce orașul a terminat de ars, lăsând doar cenușă în urmă, a încetat să existe cu adevărat în ochii lui Dumnezeu; chiar și amintirile Lui cu privire la oraș au dispărut, șterse. Asta înseamnă că focul trimis din cer a distrus nu numai întreg orașul Sodoma și oamenii plini de nelegiuire din cadrul lui, nici doar toate lucrurile din interiorul lui care fuseseră pătate de păcat; chiar mai mult, acest foc a distrus amintirile răului și împotrivirii omenirii față de Dumnezeu. Acesta a fost scopul lui Dumnezeu când a ars din temelii orașul.

Natura umană devenise coruptă până la extrem. Ei nu știau cine era Dumnezeu sau de unde veniseră ei. Dacă L-ai fi menționat pe Dumnezeu, acești oameni ar fi atacat, ar fi defăimat și ar fi hulit. Chiar atunci când slujitorii Lui veniseră să răspândească avertizarea Sa, acești oameni corupți nu numai că nu au arătat vreo urmă de căință; ei nu și-au abandonat comportamentul rău. Din contră, ei i-au rănit cu nerușinare pe slujitorii lui Dumnezeu. Ceea ce ei au exprimat și dezvăluit a fost natura și esența lor de dușmănie dusă la extrem față de Dumnezeu. Putem vedea că împotrivirea acestor oameni corupți față de Dumnezeu era mai mult decât o dezvăluire a firii lor corupte, era mai mult decât un caz de defăimare sau batjocură care venea dintr-o lipsă de înțelegere a adevărului. Nici prostia, nici ignoranța nu au fost cauza comportamentului lor rău; nici faptul că acești oameni fuseseră înșelați și, cu siguranță, nu faptul că fuseseră amăgiți. Comportamentul lor atinsese nivelul de opoziție, rumoare și antagonism nerușinat flagrant împotriva lui Dumnezeu. Fără îndoială, acest tip de comportament uman avea să Îl înfurie pe Dumnezeu și firea Lui – o fire care nu trebuie jignită. De aceea, Dumnezeu Și-a dezlănțuit direct și în mod deschis mânia și măreția; aceasta este o revelație adevărată a firii Sale drepte. Confruntându-Se cu un oraș copleșit de păcat, Dumnezeu a dorit să îl distrugă în cea mai rapidă manieră posibilă; El a dorit să eradice oamenii din cadrul orașului și păcatele lor în întregime în cel mai complet mod, să facă oamenii acestui oraș să nu mai existe și să oprească păcatul din cadrul acestui loc din a se înmulți. Cea mai rapidă și mai completă cale de a face acest lucru a fost să-l ardă din temelii. Atitudinea lui Dumnezeu față de oamenii din Sodoma nu a fost una de abandon sau nepăsare; mai degrabă, El Și-a utilizat mânia, măreția și autoritatea pentru a pedepsi, doborî și distruge cu totul acești oameni. Atitudinea Sa față de ei a fost una nu numai de distrugere fizică, ci și de distrugere a sufletului, o eradicare eternă. Aceasta este adevărata implicație a dorinței lui Dumnezeu ca ei să „nu mai existe”.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)”