Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu: Cunoscându-L pe Dumnezeu | Fragmentul 98

iunie 23, 2020

Porunca lui Dumnezeu pentru Satana

Iov 2:6 Și Iahve Dumnezeu i-a spus Satanei „Iată, este în mâna ta; dar cruță-i viațaˮ.

Satana nu a îndrăznit niciodată să încalce autoritatea Creatorului și, din această cauză, toate lucrurile trăiesc în ordine

Acesta este un fragment din Cartea lui Iov și „el” în aceste cuvinte se referă la Iov. Deși concisă, această frază elucidează multe chestiuni. Descrie un schimb de cuvinte neobișnuit între Dumnezeu și Satana în lumea spirituală și ne spune că obiectul cuvintelor lui Dumnezeu este Satana. De asemenea, relatează exact ceea ce a fost spus de către Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu au fost o poruncă și un ordin pentru Satana. Detaliile specifice ale acestui ordin se referă la cruțarea vieții lui Iov și arată unde Dumnezeu a tras linie în comportamentul Satanei față de Iov – Satana a trebuit să îi cruțe viața lui Iov. Primul lucru pe care îl aflăm din această frază este că acestea au fost cuvinte rostite de Dumnezeu către Satana. Potrivit textului original al Cărții lui Iov, ni se spune împrejurarea pentru asemenea cuvinte: Satana dorea să îl acuze pe Iov, așa că a trebuit să obțină acordul lui Dumnezeu înainte de a putea să îl ispitească pe acesta. Când a consimțit la cererea Satanei de a-l ispiti pe Iov, Dumnezeu i-a pus Satanei următoarea condiție: „Iov este în mâna ta; dar cruță-i viațaˮ. Care este natura acestor cuvinte? Ele sunt clar o poruncă, un ordin. Înțelegând natura acestor cuvinte, ar trebui, bineînțeles, să pricepi că Acela care a emis acest ordin era Dumnezeu și cel ce a primit acest ordin și s-a supus a fost Satana. Nu mai trebuie menționat, în acest ordin, că relația dintre Dumnezeu și Satana este evidentă pentru oricine citește aceste cuvinte. Bineînțeles, aceasta este de asemenea și relația dintre Dumnezeu și Satana în lumea spirituală și diferența dintre identitatea și statutul lui Dumnezeu și al Satanei, prevăzută în relatările schimburilor de replici dintre Dumnezeu și Satana în Scripturi și, până în acest moment, reprezintă exemplul concret și mărturia textuală din care omul poate afla diferența clară dintre identitatea și statutul lui Dumnezeu și al Satanei. În acest punct, trebuie să spun că relatarea acestor cuvinte reprezintă un document important pentru cunoașterea de către omenire a identității și statutului lui Dumnezeu și oferă informații importante pentru cunoașterea lui Dumnezeu de către omenire. Prin intermediul acestui schimb de replici dintre Creator și Satana în lumea spirituală, omul poate să înțeleagă încă un aspect specific din autoritatea Creatorului. Aceste cuvinte sunt o altă mărturie a unicei autorități a Creatorului.

Din afară, acestea reprezintă un schimb de replici dintre Iahve Dumnezeu și Satana. Esența lor este că atitudinea cu care Iahve Dumnezeu vorbește și poziția din care vorbește sunt mai presus decât Satana. Adică, Iahve Dumnezeu îi poruncește Satanei, pe ton de ordin și îi spune Satanei ce ar trebui să facă și ce nu, că Iov este deja în mâinile lui și că este liber să îl trateze pe Iov cum dorește – dar că nu îi poate lua viața lui Iov. Subtextul este că, deși Iov a fost plasat în mâinile Satanei, viața lui nu îi este dată Satanei; nimeni nu poate lua viața lui Iov din mâinile lui Dumnezeu decât dacă îi este permis de Dumnezeu. Atitudinea lui Dumnezeu este clar articulată în această poruncă pentru Satana, iar această poruncă, de asemenea, manifestă și dezvăluie poziția din care Iahve Dumnezeu conversează cu Satana. Prin aceasta, Iahve Dumnezeu nu doar că deține statutul lui Dumnezeu care a creat lumina, aerul, toate lucrurile și toate vietățile, a lui Dumnezeu ce deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor și vietăților, dar și pe aceea a lui Dumnezeu care stăpânește omenirea și stăpânește Gheena, Dumnezeu care controlează viața și moartea tuturor vietăților. În lumea spirituală, cine în afară de Dumnezeu ar îndrăzni să emită un asemenea ordin către Satana? Și de ce Dumnezeu a emis personal ordinul Său către Satana? Deoarece viața omului, inclusiv cea a lui Iov, este controlată de Dumnezeu. Dumnezeu nu i-a permis Satanei să îl rănească sau să îi ia viața lui Iov, adică, chiar înainte ca Dumnezeu să îi permită Satanei să îl ispitească pe Iov, Dumnezeu Și-a amintit să emită în mod special un asemenea ordin, și i-a poruncit încă o dată Satanei să nu îi ia viața lui Iov. Satana nu a îndrăznit niciodată să încalce autoritatea lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, a ascultat întotdeauna cu atenție și s-a supus ordinelor și poruncilor concrete ale lui Dumnezeu, neîndrăznind niciodată să le sfideze și, bineînțeles, neîndrăznind să modifice liber niciunul dintre ordinele lui Dumnezeu. Acestea sunt limitele stabilite de Dumnezeu pentru Satana, așa că Satana nu a îndrăznit niciodată să depășească aceste limite. Nu este aceasta puterea autorității lui Dumnezeu? Nu este o mărturie a autorității lui Dumnezeu? Satana are o înțelegere mult mai clară decât omenirea despre cum să se comporte față de Dumnezeu și cum să Îl privească pe Dumnezeu, și astfel, în lumea spirituală, Satana vede statutul și autoritatea lui Dumnezeu foarte limpede și are o apreciere profundă a puterii autorității lui Dumnezeu și a principiilor din spatele exercitării autorității Lui. Nu îndrăznește deloc să nu țină seama de ele, nici nu îndrăznește să le încalce în vreun fel sau să facă ceva care să încalce autoritatea lui Dumnezeu și nu îndrăznește să provoace mânia lui Dumnezeu în vreun fel. Deși este rău și arogant prin natura sa, Satana nu a îndrăznit niciodată să treacă peste granițele și limitele stabilite pentru el de către Dumnezeu. Milioane de ani, a respectat cu strictețe aceste granițe, a ascultat de fiecare poruncă și ordin date de Dumnezeu și niciodată nu a îndrăznit să încalce consemnul. Deși este răuvoitor, Satana este mult mai înțelept decât omenirea stricată; cunoaște identitatea Creatorului și își cunoaște propriile limite. Din acțiunile „supuse” ale Satanei se poate vedea că autoritatea și puterea lui Dumnezeu sunt edicte cerești care nu pot fi încălcate de către Satana, iar asta tocmai datorită unicității și autorității lui Dumnezeu, prin care toate lucrurile se schimbă și se dezvoltă în mod ordonat, prin care omenirea poate trăi și se poate înmulți în cursul stabilit de Dumnezeu, cu nimeni și nimic în stare să strice această ordine și cu nimeni și nimic în stare să schimbe această lege – pentru că toate provin din mâinile Creatorului și din porunca și autoritatea Creatorului.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)”

Vedeți mai multe

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Distribuie

Anulare