Iartă de șaptezeci de ori câte șapte

Matei 18:21-22 Atunci Petru a venit la El și L-a întrebat: Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu când va păcătui față de mine? Până la șapte ori? Isus i-a răspuns: Eu nu-ți zic să-l ierți până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte.

Iubirea Domnului

Matei 22:37-39 Isus i-a răspuns: „Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată mintea ta”. Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți”.

Dintre aceste două pasaje, unul vorbește despre iertare și celălalt vorbește despre iubire. Aceste două subiecte scot de fapt în evidență lucrarea pe care Domnul Isus a vrut să o îndeplinească în Epoca Harului.

Când Dumnezeu a devenit trup, El a adus o etapă a lucrării Sale – a adus lucrarea și firea specifică pe care El voia să le exprime în această epocă. În acea perioadă, tot ceea ce a făcut Fiul Omului s-a învârtit în jurul lucrării pe care Dumnezeu dorea să o îndeplinească în această epocă. El avea să facă nici mai mult, nici mai puțin. Fiecare lucru pe care l-a spus și fiecare tip de lucrare pe care a îndeplinit-o, toate au fost în legătură cu această epocă. Indiferent dacă El l-a exprimat într-un mod uman cu limbaj uman sau prin limbaj divin – indiferent în ce mod sau din ce perspectivă – scopul Său a fost să-i ajute pe oameni să înțeleagă care era voia Lui, ce voia să facă și care erau cerințele Sale de la oameni. El poate folosi diferite mijloace din diferite perspective pentru a ajuta oamenii să înțeleagă și să-I cunoască voia, să-I înțeleagă lucrarea de a mântui omenirea. Deci, în Epoca Harului Îl vedem pe Domnul Isus folosind frecvent limbaj uman pentru a exprima ce voia să comunice omenirii. Chiar mai mult, Îl vedem din perspectiva unui îndrumător obișnuit vorbind cu oamenii, asigurându-le lucrurile necesare, ajutându-i cu ceea ce Îi ceruseră. Acest mod de lucru nu a fost văzut în Epoca Legii care a fost înainte de Epoca Harului. El a devenit mai apropiat și mai milos față de omenire, precum și mai capabil să obțină rezultate practice atât ca formă, cât și ca manieră. Expresia de a ierta oamenii de șaptezeci de ori câte șapte clarifică cu adevărat acest punct. Scopul obținut de numărul din această expresie este să permită oamenilor să înțeleagă intenția Domnului Isus din momentul în care a spus acest lucru. Intenția Sa a fost ca oamenii să îi ierte pe alții – nu o dată sau de două ori, și nici măcar de șapte ori, ci de șaptezeci de ori câte șapte. Ce fel de idee este aceasta „șaptezeci de ori câte șapte”? Scopul este să îi determine pe oameni să facă din iertare propria lor responsabilitate, ceva ce ei trebuie să învețe și o cale pe care trebuie să o urmeze. Deși aceasta a fost doar o expresie, a avut rolul de idee esențială. I-a ajutat pe oameni să aprecieze profund ceea ce El a vrut să spună și i-a ajutat să găsească moduri corespunzătoare de a practica și principiile și standardele practicii. Această expresie i-a ajutat pe oameni să înțeleagă clar și le-a oferit un concept corect, și anume, că ar trebui să învețe iertarea – să ierte fără condiții și fără limite, dar cu o atitudine de toleranță și înțelegere pentru alții. Când Domnul Isus a spus acest lucru, ce era în inima Lui? Se gândea El cu adevărat la de șaptezeci de ori câte șapte? Nu, nu se gândea. Există un număr de dăți în care Dumnezeu îl va ierta pe om? Există mulți oameni care sunt foarte interesați de „numărul de dăți” menționat, care de fapt vor să înțeleagă originea și înțelesul acestui număr. Ei vor să înțeleagă de ce acest număr a ieșit din gura Domnului Isus; ei cred că există o implicație mai profundă a acestui număr. De fapt, aceasta a fost doar exprimarea lui Dumnezeu în umanitate. Orice implicație sau înțeles trebuie considerat împreună cu cerințele Domnului Isus pentru omenire. Când Dumnezeu nu devenise trup, oamenii nu înțelegeau mare parte din ceea ce El spunea, deoarece provenea din divinitate completă. Perspectiva și contextul a ceea ce spunea El era invizibil și de neatins pentru omenire; era exprimat dintr-un tărâm spiritual pe care oamenii nu îl puteau vedea. Căci oamenii care trăiau în trup nu puteau să treacă prin tărâmul spiritual. Dar după ce Dumnezeu a devenit trup, El a vorbit omenirii din perspectiva umanității și a depășit sfera tărâmului spiritual. El a putut să-Și exprime firea, voia și atitudinea divină prin lucruri pe care oamenii și le puteau imagina și lucruri pe care ei le vedeau și le întâlneau în viețile lor și folosind metode pe care oamenii le puteau accepta, într-un limbaj pe care ei îl puteau înțelege și o cunoaștere pe care o puteau pricepe, ca să permită omenirii să înțeleagă și să-L cunoască pe Dumnezeu, să înțeleagă intenția Sa și standardele cerute de El în sfera capacității lor, în gradul în care erau capabili. Acestea au fost metoda și principiul lucrării lui Dumnezeu în umanitate. Deși căile și principiile lui Dumnezeu de a lucra în trup au fost în mare parte obținute în și prin umanitate, a obținut într-adevăr rezultatele care nu puteau fi obținute lucrând direct în divinitate. Lucrarea lui Dumnezeu în umanitate era mai concretă, autentică și direcționată, metodele erau mult mai flexibile, iar în ceea ce privește forma, a depășit Epoca Legii.

Mai jos, să vorbim despre a-L iubi pe Domnul și a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți. Este acesta un lucru exprimat direct în divinitate? Cu siguranță, nu! Acestea au fost toate lucruri pe care Fiul Omului le-a spus în umanitate; doar oamenii ar spune ceva ca „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți. A-i iubi pe alții este același lucru cu a-ți prețui propria viață”, și doar oamenii ar vorbi în acest mod. Dumnezeu nu a vorbit niciodată astfel. Cel puțin, Dumnezeu nu are acest tip de limbaj în divinitatea Sa, deoarece nu are nevoie de acest tip de învățătură: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” pentru a reglementa iubirea Sa pentru omenire, deoarece iubirea Lui pentru omenire este o dezvăluire naturală a ceea ce El are și este. Când ați auzit vreodată că Dumnezeu a spus ceva precum „Iubesc omenirea precum Mă iubesc pe Mine Însumi?” Deoarece iubirea este în esența lui Dumnezeu și în ceea ce El are și este. Iubirea lui Dumnezeu pentru omenire și modul în care El tratează oamenii și atitudinea Sa sunt o expresie naturală și o dezvăluire a firii Sale. El nu are nevoie să facă asta în mod intenționat într-un mod anume sau să urmeze cu bună știință o anumită metodă sau un cod moral pentru a ajunge să-Și iubească vecinul ca pe Sine Însuși – El deja deține acest tip de esență. Ce înțelegi din acest lucru? Când Dumnezeu a lucrat în umanitate, multe din metodele, cuvintele și adevărurile Sale au fost exprimate toate într-un mod uman. Dar, în același timp, firea lui Dumnezeu, ceea ce El are și este și voia Sa au fost exprimate pentru ca oamenii să le cunoască și să le înțeleagă. Ceea ce ei au știut și au înțeles au fost exact esența Sa și ceea ce El are și este, ceea ce reprezintă identitatea inerentă și statutul lui Dumnezeu Însuși. Adică, Fiul Omului în trup exprimă firea inerentă și esența lui Dumnezeu Însuși în cea mai mare măsură posibilă și pe cât de exact posibil. Nu numai că umanitatea Fiului Omului nu a fost o piedică sau o barieră pentru comunicarea și interacțiunea omului cu Dumnezeu din cer, ci a fost de fapt singurul canal și singurul pod pentru ca omenirea să poată să se conecteze cu Domnul creației. În acest stadiu, nu simțiți că există multe asemănări între natura și metodele lucrării făcute de Domnul Isus în Epoca Harului și etapa actuală a lucrării? Această etapă actuală a lucrării folosește, de asemenea, mult limbaj uman pentru a exprima firea lui Dumnezeu și folosește mult limbaj și metode din viața umană a omenirii și cunoașterea umană pentru a exprima propria voie a lui Dumnezeu. Odată ce Dumnezeu devine trup, indiferent dacă El vorbește dintr-o perspectivă umană sau o perspectivă divină, o mare parte din limbajul și metodele Sale de exprimare sunt toate prin intermediul limbajului și metodelor umane. Adică, atunci când Dumnezeu devine trup este cea mai bună oportunitate pentru ca tu să vezi atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu și să cunoști fiecare aspect real al lui Dumnezeu. Când Dumnezeu a devenit trup, în timp ce creștea, El a ajuns să înțeleagă, să cunoască și să priceapă o parte din cunoașterea, bunul simț, limbajul și metodele de expresie în umanitate ale omenirii. Dumnezeu întrupat a avut aceste lucruri care au provenit de la oamenii pe care El îi crease. Acestea au devenit instrumentele lui Dumnezeu în trup pentru exprimarea firii și divinității Sale și I-au permis să Își facă lucrarea mai pertinentă, mai autentică și mai exactă pe când El lucra în mijlocul omenirii, dintr-o perspectivă umană și folosind limbaj uman. A făcut lucrarea Sa mai accesibilă și mai ușor de înțeles pentru oameni, obținând astfel rezultatele pe care le dorea Dumnezeu. Nu este mai practic pentru Dumnezeu să lucreze în trup în acest fel? Nu este înțelepciunea lui Dumnezeu? Când Dumnezeu a devenit trup, când trupul lui Dumnezeu a putut să înceapă lucrarea pe care El a dorit să o îndeplinească, acela a fost momentul când El avea să-Și exprime firea și lucrarea în mod practic și acesta a fost și momentul când El a putut să-Și înceapă în mod oficial lucrarea de slujire ca Fiu al Omului. Asta însemna că nu mai exista o prăpastie între Dumnezeu și om, că Dumnezeu avea curând să înceteze lucrarea Sa de comunicare prin mesageri și că Dumnezeu Însuși putea să-Și exprime personal toate cuvintele și lucrarea în trup pe care voia să o facă. Însemna, de asemenea, că oamenii pe care Dumnezeu Îi mântuiește erau mai apropiați de El și că lucrarea Sa de gestionare intrase într-o nouă etapă și că întreaga omenire avea să se confrunte cu o nouă eră.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)”