Geneza 9:11-13 Închei un legământ cu voi: niciodată nu vor mai fi distruse toate creaturile de apele vreunui potop și niciodată nu va mai fi vreun potop care să distrugă pământul. Dumnezeu a mai zis: „Acesta este semnul legământului pe care îl fac cu voi și cu toate viețuitoarele care au fost cu voi, pentru toate generațiile viitoare: pun în nori curcubeul Meu; el va fi semnul legământului dintre Mine și pământ”.

La finalul poveștii lui Noe, vedem că Dumnezeu a utilizat o metodă neobișnuită pentru a-Și exprima sentimentele din acel moment. Metoda este foarte specială și anume, de a face un legământ cu omul. Este o metodă care declară sfârșitul utilizării de către Dumnezeu a unui potop pentru a distruge lumea. Din exterior, a face un legământ pare un lucru foarte obișnuit. Nu este nimic mai mult decât folosirea unor cuvinte pentru a obliga părțile să nu facă acțiuni care încalcă termenii, pentru a ajuta la realizarea scopului de a proteja interesele ambelor părți. Ca formă, este un lucru foarte obișnuit, dar din motivațiile lui Dumnezeu și sensul de la baza acestui lucru, este o adevărată revelație a firii și stării Lui de spirit. Dacă doar puneți aceste cuvinte deoparte și le ignora‏ți, dacă nu v-aș spune niciodată adevărul lucrurilor, atunci omenirea nu va ști niciodată cu adevărat gândirea lui Dumnezeu. Poate în imaginația ta Dumnezeu zâmbește când face acest legământ sau poate expresia Sa este serioasă, dar indiferent care este cea mai comună expresie a Lui în imaginația oamenilor, nimeni nu poate vedea inima sau durerea Lui, cu atât mai puțin singurătatea Sa. Nimeni nu-L poate face pe Dumnezeu să aibă încredere în el sau să fie vrednic de încrederea Lui sau să fie cineva față de care Își poate exprima gândurile sau cui să-Și mărturisească durerea. De aceea, Dumnezeu nu a avut de ales decât să facă un asemenea lucru. La suprafață, Dumnezeu a făcut un lucru ușor când a spus adio omenirii anterioare, rezolvând trecutul și ajungând la o concluzie perfectă a distrugerii Sale a lumii prin potop. Totuși, Dumnezeu îngropase durerea din acest moment adânc în inima Sa. Într-o perioadă când Dumnezeu nu avea în cine să aibă încredere, El a făcut un legământ cu omenirea, spunându-le oamenilor că nu va mai distruge lumea prin potop. Când curcubeul reapare este pentru a le reaminti oamenilor că un asemenea lucru s-a întâmplat odată, pentru a-i avertiza să nu facă lucruri rele. Chiar și într-o astfel de stare dureroasă, Dumnezeu nu a uitat de omenire și tot a arătat multă grijă pentru aceasta. Nu reprezintă acestea iubirea și altruismul Lui? Dar la ce se gândesc oamenii când suferă? Nu este acesta momentul când au nevoie cel mai mult de Dumnezeu? În astfel de momente, oamenii întotdeauna trag de El pentru ca El să-i poată consola. Indiferent când, Dumnezeu nu va dezamăgi oamenii niciodată și îi va lăsa întotdeauna să iasă din situațiile lor dificile și să trăiască în lumină. Deși Dumnezeu alimentează astfel omenirea, în inima omului Dumnezeu nu este decât o pastilă de siguranță, un tonic de confort. Când Dumnezeu suferă, când inima Sa este rănită, a avea o ființă creată sau orice persoană care să-I țină companie sau să-L consoleze este fără îndoială doar o dorință extravagantă pentru El. Omul nu dă niciodată atenție sentimentelor Lui, deci Dumnezeu nu cere și nici nu Se așteaptă să existe cineva care să-L poată consola. El doar Își utilizează metodele pentru a-Și exprima dispoziția. Oamenii nu cred că este mare lucru pentru Dumnezeu să treacă prin niște suferință, dar doar când încerci cu adevărat să-L înțelegi pe Dumnezeu, când poți aprecia cu adevărat cele mai sincere intenții ale Lui în tot ceea ce face, poți simți măreția și altruismul Lui. Chiar dacă a făcut un legământ cu omenirea folosind un curcubeu, El nu a spus nimănui motivul pentru care a făcut asta, motivul pentru care a stabilit acest legământ, însemnând că nu a spus niciodată nimănui gândurile Sale adevărate. Asta deoarece nu există nimeni care să poată pricepe profunzimea iubirii pe care Dumnezeu o are pentru omenirea pe care a creat-o cu propriile mâini și, de asemenea, nu există nimeni care să poată aprecia cât de multă durere a suferit inima Lui când a distrus omenirea. De aceea, chiar dacă le spune oamenilor cum Se simte, ei nu pot să preia această încredere. Deși este în suferință, El tot Își continuă următoarea etapă a lucrării. Dumnezeu dă întotdeauna omenirii cea mai bună latură a Sa și cele mai bune lucruri în timp ce îndură în tăcere toată suferința El Însuși. Dumnezeu nu dezvăluie niciodată în mod deschis aceste suferințe. În schimb, El le îndură și așteaptă în tăcere. Rezistența lui Dumnezeu nu este rece, amorțită sau neputincioasă, nici nu este un semn al slăbiciunii. Este un semn al faptului că iubirea și esența Sa au fost întotdeauna altruiste. Aceasta este o revelație naturală a esenței și firii Sale și o întrupare autentică a identității lui Dumnezeu ca adevăratul Creator.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)”