de Jinru, orașul Nanyang, provincia Henan

Atunci când un frate sau o soră au scos în evidență greșelile mele sau nu au împărtășit opinia mea, eu ori nu am fost convinsă, ori m-am certat cu ei. Mai târziu am regretat acțiunile mele, dar când m-am confruntat cu aceste lucruri, am fost incapabilă să mă abțin de la a-mi dezvălui firea mea coruptă. Eram profund îngrijorată de aceasta și mă gândeam: oare de ce cuvintele celorlalți pot să mă rușineze până la mânie? Și oare de ce nu m-am schimbat măcar puțin deși Îl urmez pe Dumnezeu de opt ani? Am devenit îngrijorată și L-am căutat în mod repetat pe Dumnezeu, cerându-I să mă lumineze pentru a putea ști rădăcina motivului pentru care firea mea coruptă nu s-a schimbat.

Într-o zi, în timpul rugăciunilor mele, am văzut un pasaj dintr-o predică: „Oricine se împotrivește propriei aroganțe și îngâmfări, caracterului reprobabil și fățărniciei. Într-o oarecare măsură, majoritatea oamenilor se schimbă; unii oameni, care sunt aroganți, îngâmfați și lipsiți de rațiune, și care sunt reprobabili și fățarnici prin natură, se schimbă numai într-o mică măsură și, astfel, manifestările și comportamentele lor rămân aproape neschimbate: aroganța lor, îngâmfarea, caracterul reprobabil și fățărnicia rămân la vedere. Acest lucru are legătură cu experiențele lor. De la început și până la sfârșit, ei nu caută o schimbare a firii lor, ci doar observă modul în care ceilalți intră în viață. Iar ca rezultat, se împiedică unii pe alții. Pentru că ei nu văd decât aroganța și vanitatea celorlalți, și cred că numai ceilalți ar trebui să fie judecați și mustrați de Dumnezeu. Ei se consideră ca unii care nu I s-au împotrivit lui Dumnezeu, iar judecata și mustrarea lui Dumnezeu sunt numai pentru ceilalți. Citind cuvântul lui Dumnezeu din această perspectivă ciudată nu este de mirare că ei nu se schimbă” (Părtășia celui de mai sus). La acest punct am avut parte de o trezire. Am realizat că motivul pentru care nu m-am schimbat, în ciuda faptului că Îl urmasem pe Dumnezeu mulți ani, era pentru că eu crezusem în Dumnezeu dar nu căutam să îmi schimb firea; eram atentă numai la modul în care ceilalți intrau în viață, și nu la propriul meu mod de a intra în viață. Și, la acest punct, nu m-am putut abține de la a mă gândi la scene cu mine grăbindu-mă în jurul „lucrărilor” urgente: atunci când mâncam și beam cuvintele lui Dumnezeu, nu le-am folosit niciodată pentru a reflecta asupra propriilor mele circumstanțe. Întotdeauna m-am gândit la alții și i-am măsurat raportându-i la cuvintele lui Dumnezeu. La întâlniri, atunci când transmiteam adevărul, aceasta se întâmpla numai pentru a rezolva problemele și dificultățile celorlalți, și nu am căutat niciodată ceea ce ar fi trebuit să fac eu însămi. Atunci când transmiteam cuvintele revelației lui Dumnezeu despre substanța coruptă a omului, exemplele mele priveau pe ceilalți frați și surori, folosindu-i pe ceilalți ca avertizări, în timp ce eu foarte rar am folosit cuvintele lui Dumnezeu pentru a înțelege propriile circumstanțe și pentru a găsi propria mea intrare… Și, astfel, a trecut an după an, iar intrarea mea în viață rămăsese aproape un gol. Cu toate acestea, încă mă mai consideram o persoană plină de compasiune, și că purtam povara vieții fraților mei și a surorilor mele. În mod particular, de anul trecut până acum, biserica a aranjat ca eu să fiu parteneră cu o soră mai tânără și să îndeplinim împreună sarcinile, și eu am continuat să îmi port „povara” și am acordat atenție intrării ei în viață. Când sora respectivă s-a arătat a fi arogantă și încăpățânată, m-aș fi grăbit să folosesc cuvântul lui Dumnezeu pentru a comunica cu ea, dar m-am gândit: ești atât de arogantă. Când acea soră nu s-a putut elibera de negativitate deoarece era constrânsă de preocupările ei cu privire la viitorul și soarta sa, am găsit cuvintele potrivite ale lui Dumnezeu pentru a mânca și bea cu ea, și i-am comunicat că Dumnezeu dorește să ne mântuiască, dar înlăuntrul meu am disprețuit-o: a mai rămas puțin timp și tu încă mai cauți binecuvântări cu atâta ardoare? Când acea soră și-a deschis sufletul și mi-a povestit că deseori a fost suspicioasă în privința oamenilor, i-am vorbit despre adevărul de a fi o persoană onestă, dar înlăuntrul meu m-a enervat: ești prea problematică. Atunci când sora se afla într-o situație dificilă, dar nu putea spune de ce, i-am spus să se cerceteze pe sine, să pătrundă natura sa, dar când a venit vorba de mine, nu am acordat atenție folosirii cuvântului lui Dumnezeu pentru a mă înțelege și a mă analiza pe mine din ceea ce am revelat... Nu cumva credeam că numai alții erau prea corupți și ar trebui judecați și pedepsiți de Dumnezeu, în timp ce eu mă ascundeam în spatele cuvântului lui Dumnezeu? Oare nu acordam atenție intrării în viață doar a celorlalți, lăsându-mă pe mine în urmă? Numai în acel moment am ajuns să realizez că eram la fel de săracă și de compătimit ca un om al străzii, iar inima îmi era plină de regret.

Sub călăuzirea lui Dumnezeu, am văzut cum cuvântul Său spune: „Oamenii spun lucruri de genul: «Pune-ți la o parte perspectivele, fii mai realist.» Ceri ca oamenii să se lipsească de gândurile de a fi binecuvântați – dar tu? Negi ideile oamenilor de a fi binecuvântați în timp ce tu însuți cauți binecuvântări? Nu le permiți altora să primească binecuvântări, timp în care te gândești la ele în secret – ce face asta din tine? Un escroc! Când acționezi astfel, nu este conștiința ta sub acuzație? În inima ta, nu te simți îndatorat? Nu ești un șarlatan? Tu scoți la iveală cuvintele din inimile altora, dar nu spui nimic despre cele din propria ta inimă – ce gunoi fără valoare ești!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 42). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a străpuns inima și m-a rușinat profund. M-am gândit la tot ce făcusem. Nu eram, oare, o nenorocită, așa cum revelase Dumnezeu? În aparență, eu îmi făceam datoria, dar, de fapt, îmi foloseam entuziasmul pentru a înșela încrederea lui Dumnezeu. În aparență, îi ajutam pe frații și pe surorile mele, dar, de fapt, foloseam cuvintele și învățăturile pentru a obține stima și admirația lor, cu scopul de a avea un loc în inima lor. Le-am spus celorlalți să nu tânjească după poziții înalte, să nu fie aroganți, însă deseori i-am privit de sus pe ceilalți și nu am fost capabilă să privesc corect greșelile fraților și surorilor mele, ba chiar am refuzat să mă supun cuiva. I-am făcut pe alții să renunțe la intențiile de a obține binecuvântări, să nu fie determinați de viitorul și soarta lor, în timp ce eu, deseori, am făcut planuri pentru viitor și chiar m-am îngrijorat profund cu privire la acesta. M-am enervat din cauza vicleniei și suspiciunii celorlalți, în timp ce eu deseori am privit la manifestările lor, îngrijorându-mă cu privire la ce credeau ei despre mine. Le-am spus celorlalți să se înțeleagă pe ei înșiși, să pătrundă cele mai profunde gânduri cu scopul de a analiza propria fire, în timp ce eu am ascuns intențiile malefice, iar cuvintele și faptele mele s-au îndepărtat de Dumnezeu… Atâția ani m-am lăudat adesea și m-am mulțumit să recit doctrine literare, dar nu m-am concentrat pe intrarea în realitate și trăirea cuvintelor lui Dumnezeu. Drept urmare, nu am avut încă nicio înțelegere despre mine, nici firea vieții mele nu mi s-a schimbat prea mult. Mai degrabă, a devenit tot mai arogantă. Exact cum spune Dumnezeu: „[…] cu cât înțeleg învățăturile, cu atât firile lor devin mai arogante” („Oamenii fac prea multe cereri de la Dumnezeu” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Am respectat învățăturile pe care le consideram propriile mele convingeri, însă nu am acordat atenție în a mă înțelege pe mine însămi, în a căuta intrarea, în a dobândi adevărul. Și atunci, cum aș fi avut vreo schimbare în firea vieții mele? Lucrarea practică și cuvintele lui Dumnezeu ne oferă tot adevărul de care avem nevoie și El dorește ca noi să înțelegem acel adevăr, iar prin împlinirea datoriei noastre să ducem lumina și cunoașterea pe care le-am dobândit prin derularea experiențelor noastre de zi cu zi, și să le oferim fraților și surorilor noastre. Însă eu m-am concentrat numai pe înarmarea proprie cu învățături și am considerat transmiterea învățăturilor ca pe datoria mea, oferindu-le celorlalți în mod dezinteresat iluminarea Duhului Sfânt, cerând celorlalți să practice adevărul, în timp ce eu însămi nu mă includeam. Ca o consecință, m-am lăsat în urmă și, de asemenea, le-am făcut rău fraților și surorilor mele. Sunt un adevărat Paul contemporan!

Dumnezeule, Îți mulțumesc pentru cunoașterea și iluminarea Ta, care mi-au permis să recunosc greșeala mea cu privire la schimbarea firii mele în ciuda atâtor ani de credință în Dumnezeu; aceasta din cauza faptului că am acordat atenție numai muncii, înarmării mele cu învățături și indicându-mă pe mine mai degrabă decât acordând atenție intrării mele în viață. Urăsc faptul că sunt atât de arogantă și ignorantă, că nu iubesc adevărul și, de aceea, am pierdut multe oportunități de a cunoaște adevărul și de a căuta schimbarea. Acum vreau să înțeleg mai bine adevărul prin cuvintele Tale, să caut o înțelegere mai profundă a mea, să împlinesc cuvântul lui Dumnezeu cu sinceritate și precizie, și să cunosc adevărul, să mă folosesc de trăirea practică pentru a mă revanșa față de Tine.