De unde vine această voce?

decembrie 8, 2019

de Shiyin, China

M-am născut într-o familie creștină, iar multe dintre rudele mele sunt predicatori. Am crezut în Domnul, împreună cu părinții mei, de când eram mică. După ce am crescut, i-am făcut această rugăciune Domnului: dacă aș putea găsi un soț care să fie și el credincios, m-aș jertfi alături de el pentru a-L sluji pe Domnul. După ce m-am căsătorit, soțul meu chiar a ajuns să creadă în Domnul și a devenit, de fapt, un predicator cu normă întreagă devotat. Ca soțul meu să se poată concentra asupra lucrării lui pentru Domnul și ca să poată onora angajamentul pe care l-a făcut înaintea Lui, am luat inițiativa de a-mi asuma sarcina dificilă de a gestiona chestiunile gospodărești. Deși a fost un pic dificil și obositor, inima îmi era plină de bucurie și pace oricât de greu a fost pentru că Îl aveam pe Domnul ca sprijin.

Anul 1997 a venit și s-a dus și, la un moment dat, mi-am dat seama că predicile soțului meu nu mai aveau lumina pe care au avut-o odată. Ori de câte ori îl rugam să facă ceva pe lângă casă, se eschiva spunând că este ocupat cu munca lui de predicator. Chiar dacă făcea ceva treabă prin casă, nu punea suflet și adesea își pierdea cumpătul cu mine din cauza unor lucruri banale. Chiar dacă, la suprafață, îmi păstram calmul și nu mă certam cu el, în inima mea mă simțeam foarte nemulțumită de comportamentul soțului meu. Povara grea a gospodăriei și întunericul din sufletul meu m-au lăsat în agonie. N-am putut decât să vin înaintea Domnului să mă rog și să-mi descarc inima în miezul nopții, când toată lumea dormea și să-I cer să-mi dea mai multă credință și tărie. În același timp, tânjeam ca Domnul să Se întoarcă în curând și să mă salveze din existența mea nenorocită.

Într-o zi din aprilie, anul 2000, pe când strângeam niște haine, am dat peste geanta soțului meu și am văzut că era umplută până la refuz. Din curiozitate, am desfăcut fermoarul și am văzut o Biblie, o carte de imnuri, precum și o carte nou-nouță care avea o copertă. M-am gândit: „Cum de n-am mai văzut cartea asta până acum? Trebuie să fie un fel de carte de referință pentru predicare sau experiențele unei personalități spirituale. Trebuie s-o citesc – poate voi dobândi ceva hrană din ea.” Am deschis-o din curiozitate și am văzut un titlu care spunea: „Cei ce vor fi desăvârșiți trebuie să treacă prin rafinare.” „Ce titlu inedit!” M-am gândit: „Judecând după titlu, experiența rafinării nu este un lucru rău! Sunt supusă unei rafinări pe care care n-o pot depăși, așa că trebuie să citesc asta cu grijă pentru a vedea experiența lui de rafinare. Apoi voi fi capabilă să găsesc o cale de a practica din acest lucru.” Atunci am început să citesc: „Înainte oamenii obișnuiau să-și ia toate hotărârile în fața lui Dumnezeu și să spună: «Nu contează cine nu-L iubește pe Dumnezeu, eu trebuie să-L iubesc.» Dar acum ești confruntat cu rafinarea. Nu este în conformitate cu noțiunile tale, așa că îți pierzi credința în Dumnezeu. Este aceasta iubire adevărată? Ai citit de mai multe ori despre faptele lui Iov – ai uitat de ele? Adevărata iubire poate lua formă decât din credință. […] Când te confrunți cu suferințele, trebuie să fii în stare să nu iei în considerare trupul și să nu te plângi împotriva lui Dumnezeu. Când Dumnezeu Se ascunde de tine, trebuie să fii în stare să ai credința să-L urmezi, să îți păstrezi dragostea anterioară, fără să îi permiți să se clatine sau să dispară. Indiferent ce face Dumnezeu, trebuie să te supui planului Său și să fii mai dispus să îți blestemi propriul trup decât să te plângi împotriva Lui. Când te confrunți cu încercări, trebuie să Îl mulțumești pe Dumnezeu în ciuda oricărei reticențe de a te despărți de ceva ce-ți place sau de plânsul amar. Doar aceasta poate fi numită iubire adevărată și credință. Indiferent de statura ta reală, trebuie să ai mai întâi voința de a suferi atât greutăți, cât și credință adevărată și trebuie să ai voința de a-ți lepăda trupul. Ar trebui să fii dispus să suferi personal greutăți și să suferi pierderi ale intereselor tale personale pentru a realiza voia lui Dumnezeu. De asemenea, trebuie să ai regret în inimă că nu ai fost în stare să-L mulțumești pe Dumnezeu în trecut și să poți regreta acum. Nici unul dintre acestea nu poate lipsi și Dumnezeu te va desăvârși prin aceste lucruri. Dacă nu îndeplinești aceste condiții, nu poți fi desăvârșit(Cuvântul Se arată în trup). Aceste cuvinte chiar mi-au înduioșat inima. Am plâns în timp ce citeam acest lucru – nu tocmai prin asta treceam eu? În trecut, am hotărât să mă dedic Domnului, împreună cu soțul meu. Am fost cât se poate de fericită să iau asupra mea toată povara administrării unei gospodării, oricât de grea sau istovitoare a fost, pentru a-l sprijini pe soțul meu în munca pe care o făcea pentru Domnul în afara casei. Dar în acel moment, din cauza dificultăților de acasă și a lipsei de atenție din partea soțului meu, am trăit cu un sentiment perpetuu că am fost nedreptățită; am trăit în toiul rafinării și mi-am pierdut credința și iubirea pe care le-am avut odată. Devenisem incapabilă să-mi mențin hotărârea pe care o luasem înaintea lui Dumnezeu și plângeam adesea singură, în taină. M-am gândit cum Iov a putut să mărturisească ferm pentru Dumnezeu și să nu-și piardă credința în El în mijlocul unei încercări atât de mari și grele. El chiar a spus: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve Dumnezeu” (Iov 1:21). Cum am putut să uit asta? Atunci am regretat amarnic tot ce făcusem în prezența Domnului. Iov a preferat să sufere și să-și sacrifice propriile interese decât să nu-L mulțumească pe Dumnezeu. În pofida atâtor ani de credință în Domnul, îmi pierdusem credința în El. M-am plâns Domnului în timp ce înduram rafinarea și nu mi-am exprimat câtuși de puțin iubirea față de El! Când mi-am dat seama de acest lucru, am hotărât în secret că nu mai pot fi cum am fost înainte, că ar trebui să-mi sprijin soțul în munca sa pentru Domnul și că era corect ca eu să îndur niște greutăți.

Odată ce gândurile mi-au ajuns în acel punct, dispoziția mi s-a îmbunătățit considerabil. Am simțit că aceste cuvinte sunt foarte bine spune și chiar au ajuns în miezul circumstanțelor mele curente. Ele mi-au arătat o cale de practicare și, înainte să-mi dau seama, în mine s-au născut tărie și credință. M-am întrebat: „Cine a spus aceste cuvinte? Cum poate avea o înțelegere atât de înaltă? Am citit cărți scrise de personalități spirituale consacrate și, chiar dacă erau oarecum edificatoare, ele nu sunt scrise într-un mod atât de limpede și clar ca această carte și nici nu au adevăr. De la cine au venit, cu adevărat, aceste cuvinte?” Am fost atrasă de cuvintele din această carte și am vrut să continui să citesc; cu cât citeam mai mult, cu atât mai mult simțeam cât de minunate erau acele cuvinte. Fiecare rând în parte își găsea ecou în inima mea. Ele mi-au permis să înțeleg că, oricât de mare este suferința cuiva, trebuie să-L urmăm pe Dumnezeu până la bun sfârșit și să ne supunem bucuroși lui Dumnezeu în fața suferinței. Chiar dacă cineva devine slab în toiul unei încercări, ar trebui să aibă credință în Domnul și să se bazeze pe Dumnezeu pentru a rămâne ferm. Cu cât citeam mai mult, cu atât mă simțeam mai luminată în inima mea și cu atât mai mult simțeam că am o cale de a practica. Soțul meu a venit chiar atunci acasă și l-am întrebat imediat: „De unde ai această carte?” A zâmbit și a spus: „Am împrumutat-o de la cineva și trebuie să i-o înapoiez curând.” N-am mai spus nimic.

Într-o zi, în timp ce găteam, am putut auzi fragmente dintr-un imn pe care îl pusese soțul meu. „Cine nu se minunează? Cine nu tânjește după Dumnezeu? […] Cândva, Dumnezeu a împărțit bucuriile și necazurile cu omul, iar astăzi El a fost reunit cu omenirea și împarte cu ea poveștile timpurilor trecute. După ce a ieșit din Iudeea, oamenii nu au putut găsi nicio urmă a Lui. Ei tânjesc să se întâlnească încă o dată cu Dumnezeu, neștiind că astăzi s-au reîntâlnit și s-au reunit cu El. Cum ar putea acest lucru să nu stârnească gândurile de ieri? Acum două mii de ani în urmă, Simon Bar-Jonah, urmașul evreilor, L-a privit pe Isus Mântuitorul, a mâncat la aceeași masă ca El și, după ce L-a urmat timp de mulți ani, a simțit o afecțiune mai adâncă pentru El: L-a iubit din adâncul inimii sale, L-a iubit profund pe Domnul Isus. Astăzi, Dumnezeu a fost reunit cu omenirea și împarte cu ea poveștile timpurilor trecute(„Două Mii de Ani de Dor” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Versurile acestui imn au dat glas gândurilor mele cele mai tainice și mi-au evocat sentimentul de tânjire după întoarcerea Domnului. Am plâns în timp ce am ascultat și m-am gândit: „De când am devenit o credincioasă și până acum, m-am gândit la Domnul Isus în fiecare zi, sperând că S-ar putea întoarce curând pentru a ne reuni și a ne aminti de vremurile trecute.” Versurile imnului erau atât de adevărate, emoționante și capabile, în special, să exprime sentimentul pe care îl au oamenii de tânjire după Domnul. Atunci am pus deoparte mâncarea pe care o făceam și am ascultat cu toată atenția. A început alt imn, numit „O inimă credincioasă pentru Dumnezeu”: „Nu cer nimic în viața mea, doar să fie primite dorința inimii şi gândul de-a Te iubi(Urmați Mielul și cântați cântări noi). M-am gândit: „Cine a scris acest imn? Cum poate fi hotărârea lui atât de puternică?” Acest rând, în special, a fost inspirațional pentru mine: „Nu cer nimic în viața mea, doar să fie primite dorința inimii şi gândul de-a Te iubi.” Acest fel de iubire pentru Dumnezeu este atât de pură! În trecut, în credința mea, nu am știut să-L iubesc pe Domnul, ci doar am vrut să mă bucur de harul Său și să caut pacea și fericirea. Acest imn chiar mi-a lărgit viziunea asupra lumii în ziua aceea și am văzut că cei care cred în Dumnezeu trebuie să-L iubească și nu trebuie să caute nimic pentru ei – doar acest fel de iubire poate fi pură. Acest imn era atât de bine scris. Atunci am hotărât, în taină, în inima mea că și eu vreau să urmăresc acest țel și că Îl voi iubi pe Domnul indiferent dacă altcineva Îl iubește sau nu.

După ce am citit cuvintele din acea carte și am ascultat acele imnuri, am început să mă port în conformitate cu ceea ce spuneau ele. Când soțul meu a plecat să lucreze din nou și nu a avut timp să ajute cu treburile casnice, nu m-am mai simțit la fel de mâhnită ca înainte. Dacă ceilalți frați și surori greșeau în ceea ce spuneau, puteam să fiu tolerantă pentru că voiam să-L mulțumesc pe Dumnezeu. Am căutat doar să-L iubesc pe Dumnezeu așa cum descria imnul, cu toată inima mea.

Într-o clipită, a venit vremea să plantăm culturile. Într-o seară, în timp ce făceam ordine, soțul meu mi-a spus: „Trebuie să merg la o biserică din afara orașului mâine.” Răspunsul meu imediat a fost: „Te vei întoarce în câteva zile?” „Nu știu”, a spus. „Voi încerca să mă întorc curând. Nu te necăji cu munca de aici, de acasă.” Am afișat imediat o expresie mâhnită și m-am gândit: „Spui să nu mă necăjesc în legătura cu munca, dar cum aș putea să n-o fac? Pleci fără să știi când te vei întoarce, iar ogoarele tuturor au fost deja semănate. Nici măcar nu le-am arat pe ale noastre, iar dacă semințele sunt plantate târziu, nu vom avea o recoltă bună în toamnă. Și atunci ce vom face? Aș vrea ca soțul meu să termine de semănat ogoarele și apoi să plece să ajute frații și surorile!” În acea seară am stat întinsă în pat, întru totul incapabilă să adorm. Eram foarte tulburată și mă gândeam: „Ultima dată când a plecat soțul meu, a lipsit mai mult de două săptămâni, dar nu era treabă de făcut la fermă atunci. Acesta este un moment critic pentru plantare, așa că dacă lipsește iar două săptămâni, eu ce fac? Poate ar trebui să-i cer să roage un coleg să facă lucrarea și gata.” Dar m-am gândit mai bine: „Nu, nu merge! Frații și surorile așteaptă sprijinul lui. Dacă nu se duce, nu va fi asta o ofensă adusă Domnului?” În toiul acestei rafinări, m-am apropiat de Domnul și m-am rugat: „Doamne! Nu că n-aș vrea ca soțul meu să meargă să-i sprijine pe frați și pe surori, dar trebuie să semănăm ogoarele acum. Simt, cu adevărat, efectele acestei rafinări și nu știu ce să fac. Doamne! Îți cer ajutorul, să-mi ocrotești inima și să mă împiedici să fiu tulburată de aceste lucruri.” După ce m-am rugat, aceste cuvinte mi-au venit foarte clar în minte: „Indiferent de statura ta reală, trebuie să ai mai întâi voința de a suferi atât greutăți, cât și credință adevărată și trebuie să ai voința de a-ți lepăda trupul. Ar trebui să fii dispus să suferi personal greutăți și să suferi pierderi ale intereselor tale personale pentru a realiza voia lui Dumnezeu(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”). Aceste cuvinte mi-au învăluit, într-o clipă, inima și mi-au luminat-o foarte mult. „Corect!”, m-am gândit, „Dacă cineva vrea să-L mulțumească pe Domnul, trebuie să hotărască să îndure greutăți și trebuie să fie bucuros să sufere cu trupul și să-și compromită propriile interese atât timp cât asta înseamnă facerea voii lui Dumnezeu!” Aceste cuvinte mi-au dat credință și m-am gândit: „Dacă ogoarele vor fi semănate un pic mai târziu, atunci așa să fie! Dumnezeu decide câtă recoltă vom avea, iar ceea ce este important este că soțul meu lucrează pentru Domnul.” Cu acest lucru în minte, am avut un sentiment de ușurare în inima mea și, înainte să-mi dau seama, am adormit. Dimineața următoare i-am spus soțului meu: „Du-te și fă lucrarea pentru Domnul și nu te îngrijora pentru nimic. Oricând te vei întoarce, va fi bine. Mă voi supune rânduielilor Domnului.” Gândindu-mă că acțiunile mele Îl mulțumeau pe Domnul, am simțit bucurie și statornicie în inima mea.

Soțul meu s-a întors câteva zile mai târziu și mi-a părut o persoană cu totul diferită. M-a ajutat cu treburile casnice și chiar mi-a spus: „Muncești prea mult! Aceste ultime zile au fost destul de grele pentru tine, să te ocupi de toate treburile noastre, atât în interiorul cât și în exteriorul casei. Sunt conștient de acest lucru. Eu doar am plecat la lucru fără să ajut să împărțim povara treburilor casnice. De acum înainte, te voi ajuta mai mult, oricând voi avea timp.” Auzindu-l spunând asta a fost foarte emoționant pentru mine pentru că soțul meu nu mai vorbise în felul acesta niciodată. M-am gândit: „De când am citit acea carte, am văzut o foarte mare transformare în el. Nu numai că predicile lui sunt pline de lumină, dar atitudinea lui față de mine este diferită. Faptul că a citit Biblia în toți acești ani nu l-a schimbat, dar acum s-a schimbat atât de mult într-un timp atât de scurt. Aparent, cuvintele din acea carte chiar au puterea de a schimba oamenii!” În același timp, am simțit că ceea ce era în acea carte fusese, de asemenea, de mare folos pentru mine. Citirea ei mi-a insuflat credință și tărie, iar când am acționat în conformitate cu ceea ce spunea, nemulțumirea pe care o simțeam față de soțul meu pur și simplu s-a topit. Și după ce a citit-o, atitudinea lui față de mine s-a schimbat și ea; a înțeles cum să fie atent cu mine și să aibă grijă de mine. Toate aceste schimbări mi-au aprofundat sentimentul conform căruia conținutul acelei cărți este, cu adevărat, puternic și autoritar. Dar, m-am întrebat, cine a fost acela care a scris cuvintele din această carte? Nu găsisem răspunsul.

Într-o zi, două luni mai târziu, soțul meu a zis că vrea să mă ia cu el să participăm la o adunare. Am avut un sentiment că această adunare va fi ceva foarte special, altfel nu m-ar fi luat cu el. Eram nerăbdătoare și abia așteptam să revăd acea carte. În ziua următoare, eu și soțul meu, împreună cu două surori, eram fericiți în mașină pe drum spre casa unei surori. La adunare au luat parte numeroși alți frați și surori, iar dintre ei, o soră în vârstă de treizeci și ceva de ani (care a înglobat Scriptura în părtășie) ne-a împărtășit multe adevăruri despre lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Inima chiar mi s-a luminat în timp ce o ascultam și am dobândit o înțelegere clară a multor versete din Biblie pe care nu le înțelesesem niciodată înainte și a întoarcerii lui Dumnezeu pentru a face lucrarea de judecată. M-am gândit: „Cum se face că părtășia ei este atât de minunată, că poate explica Biblia atât de clar? Cum înțelege atât de mult?” Chiar atunci, această soră ne-a spus tare, cu un zâmbet umplându-i fața: „Frați și surori, aș vrea să vă dau o veste incredibil de bună care este cu adevărat emoționantă! Domnul Isus, după care am tânjit mult timp, S-a întors în trup, printre noi, pentru a-Și îndeplini noua lucrare; să exprime cuvinte și să dezvăluie toate adevărurile și tainele; să reveleze tainele celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu, planul Său de gestionare (planul mântuirii) de șase mii de ani, întrupările lui Dumnezeu și Biblia. Tot ceea ce am împărtășit astăzi a venit din cuvintele care au fost rostite de Dumnezeu.” Eu, împreună cu toți frații și surorile care au participat, am auzit această veste minunată și ne-am dat seama, în cele din urmă: s-a dovedit că această soră a înțeles atât de mult pentru că totul fusese împărtășit omenirii de către Domnul, care Se întorsese. Acum și noi auzeam glasul Domnului. Ne-am îmbrățișat fericiți unul pe altul și am vărsat lacrimi de emoție – întregul loc a început să freamăte de exuberanță. Eram atât de fericită încât voiam să sar în sus de bucurie și m-am gândit: „Întotdeauna am sperat ca Domnul Isus să Se întoarcă în curând, iar acum El chiar S-a întors! Sunt incredibil de binecuvântată că pot întâmpina, în timpul vieții, întoarcerea Domnului Isus!”

Când adunarea era pe cale să se termine, sora ne-a dat fiecăruia o carte intitulată Judecata începe cu Casa lui Dumnezeu. Pe când țineam cu grijă în mâini cartea cuvintelor lui Dumnezeu, mi-a venit deodată în minte acea carte pe care o citisem înainte. Să fie oare aceeași carte? După ce ne-am întors acasă, eram nerăbdătoare să-l întreb pe soțul meu: „Cartea pe care am văzut-o în ziua aceea – este aceeași carte a cuvintelor lui Dumnezeu pe care sora ne-a dat-o astăzi?” A zâmbit și a spus: „Da.” Atunci m-am simțit de parcă mă abia mă trezisem dintr-un vis. Glasul era de la Dumnezeu, până la urmă – acela este glasul Domnului Isus reîntors, glasul lui Dumnezeu! Nu e de mirare că acele cuvinte au fost atât de emoționante pentru mine, dându-mi credință și tărie, schimbându-mă și eliberându-mă din suferința mea. I-am reproșat atunci soțului meu: „De ai ascuns de mine faptul că acceptasei noua lucrare a lui Dumnezeu?” A spus: „La momentul respectiv, chiar am vrut să-ți spun, dar majoritatea celor din familia ta sunt predicatori în cercuri religioase și se opun și condamnă lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. De-a lungul timpului, ne-au împiedicat să cercetăm adevărata cale. Mi-a fost teamă că dacă nu pot explica acest lucru suficient de clar și apoi rudele tale află despre asta și apar, deodată, de nicăieri să te tulbure și să te încurce, acest lucru nu numai că ți-ar distruge șansa la mântuire, dar m-ar face și pe mine un răufăcător! Astfel încât am decis să-ți spun după ce am cercetat și am dobândit claritate asupra acestui lucru.” Auzind această explicație, neînțelegerea pe care o aveam față de soțul meu s-a risipit și eram cu atât mai recunoscătoare pentru mântuirea mea de către Dumnezeu. Am hotărât să citesc cu atenție acestă carte a cuvintelor lui Dumnezeu.

Citirea cuvintelor lui Dumnezeu Atotputernic mi-a alimentat și mi-a hrănit sufletul mistuit. Nu am crezut niciodată că voi putea auzi cu urechile mele cuvintele Domnului reîntors, că voi fi înalțată înaintea lui Dumnezeu sau că voi fi față în față cu Dumnezeu. M-am simțit în special recunoscătoare lui Dumnezeu pentru iubirea și mântuirea Lui. După aproximativ zece zile, eu și soțul meu am lucrat împreună cu surorile care răspândeau Evanghelia pentru a-i aduce în prezența lui Dumnezeu Atotputernic pe ceilalți frați și pe celelalte surori din biserica noastră, care aveau credință adevărată în Domnul.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar