de Lingmin, China

Tata a fost director de școală. La școală și acasă, vorbea adesea despre materialism. Ne-a învățat că fericirea se bazează pe truda noastră, că trebuie să ne străduim să ne distingem și să aducem onoare străbunilor noștri. Călăuziți de cuvintele și exemplul părinților, frații mei și cu mine urmăream cu toții faima, câștigul și statutul. Am intrat în afaceri sau am devenit funcționari publici.

În primăvara lui 2007, din întâmplare, am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Citeam zilnic cuvintele lui Dumnezeu, aveam părtășie regulat cu frații și surorile și am dobândit o oarecare înțelegere despre suveranitatea lui Dumnezeu. M-au impresionat mai ales cuvintele: „Dumnezeu a creat această lume, El a creat această omenire și, mai mult decât atât, El a fost arhitectul culturii Greciei antice și al civilizației umane. Doar Dumnezeu alină această omenire și doar Dumnezeu veghează asupra ei noapte și zi. Dezvoltarea și progresul umanității sunt inseparabile de suveranitatea lui Dumnezeu, iar istoria și viitorul umanității nu pot scăpa de aranjamentele făcute de mâinile lui Dumnezeu. Dacă ești un creștin adevărat, atunci vei crede cu siguranță că ascensiunea sau prăbușirea oricărei țări sau națiuni are loc conform aranjamentelor lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu cunoaște destinul oricărei țări sau națiuni și doar Dumnezeu controlează cursul acestei omeniri. Dacă omenirea își dorește să aibă un destin bun, dacă o țară își dorește să aibă un destin bun, atunci toți trebuie să se plece în fața lui Dumnezeu și să I se închine, să vină înaintea lui Dumnezeu pentru a se căi și a I se mărturisi, altfel, destinul și destinația omului vor fi o catastrofă inevitabilă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu deține suveranitate peste destinul întregii omeniri”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au înseninat inima. Dumnezeu este Creatorul și El este Cel care a îndrumat și sprijinit omenirea până în ziua de azi. Mai mult decât atât, El deține suveranitatea asupra sorții noastre. Doar închinându-ne lui Dumnezeu, căindu-ne înaintea Lui și acceptând mântuirea Lui putem avea un destin bun. Am mai aflat că Mântuitorul, Dumnezeu Atotputernic, a venit în zilele de pe urmă să exprime adevărul, să facă lucrarea judecății, să curețe și să mântuiască deplin omenirea, să ne scoată de sub influența Satanei și să ne conducă în frumoasa destinație pe care Dumnezeu ne-a pregătit-o, ca să putem avea o soartă și un final bune. M-am simțit foarte binecuvântată că L-am putut accepta pe Dumnezeu Atotputernic și mi-am jurat să-mi practic bine credința, să urmăresc adevărul și să-mi fac datoria de ființă creată pentru a răsplăti iubirea Sa.

Pe neașteptate însă, pe când mă implicam cu avânt în datoria mea, am fost arestată de Partidul Comunist. Într-o zi din martie 2009, la prânz, la adunarea noastră a venit poliția, ne-a luat pe mine și pe trei dintre surorile mele și ne-a reținut ilegal la un post de poliție. Șeful Biroului de Securitate Publică a urlat la mine fioros: „Spune-ne ce știi! Cine ți-a predicat Evanghelia? Cine-i conducătorul bisericii tale? Dacă vorbești, te las să pleci acasă chiar acum. Dar dacă nu cooperezi, la câte cărți religioase am găsit la tine acasă, te-am putea închide cinci-șase ani!” Văzându-i privirea feroce, inima a început să-mi bată tare. Nu știam cum se vor purta cu mine. M-am rugat repede lui Dumnezeu să mă ocrotească, să-mi dea credință și putere și să mă ajute să rămân neclintită. După rugăciune, m-am gândit la cuvintele Lui: „Cei aflați la putere pot părea feroce din afară, dar nu vă temeți, pentru că aceasta se datorează faptului că aveți puțină credință. Atât timp cât credința voastră sporește, totul va fi ușor” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 75). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere. Absolut toate sunt în mâinile Sale. Șeful Biroului de Securitate Publică părea înspăimântător, dar și el era în mâinile lui Dumnezeu. N-avea niciun cuvânt de spus în privința condamnării mele – numai Dumnezeu avea. Nu puteam ceda în fața intimidării lui. Ulterior, când au văzut că nu vreau să vorbesc, ne-au închis pe toate patru într-un centru de detenție, sub acuzația de perturbare a ordinii sociale.

Într-o dimineață, din senin, am auzit pe cineva strigându-mi numele. Mi-a sărit inima în gât. Aveau de gând să mă interogheze iar? Mă interogaseră și înainte și nu spusesem nimic. Mă întrebam dacă vor folosi tactici și mai crude împotriva mea. Cuprinsă de teamă, m-am rugat în gând lui Dumnezeu și am reușit să mă liniștesc treptat. Poliția m-a adus într-o sală mare. De cum am intrat, l-am văzut pe tata. Mi-a stat inima-n loc. De ce l-au adus pe tata? Mereu se opusese credinței mele, deci cum mă va trata acum, că fusesem arestată? Înainte să pot spune ceva, tata a ridicat mâna și m-a lovit de trei ori peste cap. Am amețit, vedeam stele verzi. El a zis, aspru: „Ți-am interzis să ai credință, dar ai insistat. Acum, că ai fost arestată, numele meu a fost târât în noroi! Spune-le tot despre credința ta! Polițiștii au zis că te vor lăsa să pleci de îndată ce mărturisești, dar, dacă nu, vei primi o condamnare grea!” Văzând chipul îmbătrânit al tatălui meu, m-a durut inima. Avea aproape 80 de ani, iar reputația contase mereu cel mai mult pentru el. Cum ar putea suporta dacă eram condamnată? Apoi, deodată, a îngenuncheat. Cu lacrimi în ochi, a spus: „Mama ta s-a îmbolnăvit când a aflat. E acasă, la pat, sub perfuzii. Spune-le ce știi și hai acasă cu mine!” Confruntată cu toate acestea, nu mi-am putut opri lacrimile. De când lumea, doar copiii îngenunchează în fața părinților, nu invers. Părinții mei înduraseră greutăți ca să mă crească și mă ajutaseră cu copiii mei. Până și acum, la o vârstă atât de înaintată, trebuiau încă să-și facă griji pentru mine. Nu ar fi avut parte de asemenea durere și chin, dacă eu n-aș fi fost credincioasă. Am simțit că le eram datoare – m-am simțit groaznic. Atunci am realizat că nu eram în starea potrivită. M-am rugat repede: „Dumnezeule! Mă doare situația asta. Mă simt slabă. Mă simt datoare părinților mei. Nu știu ce să fac. Te rog, luminează-mă și îndrumă-mă să-Ți pot înțelege intenția și să rămân neclintită.” După ce m-am rugat, m-am gândit imediat la ceea ce hotărâsem să fac înaintea lui Dumnezeu: să fiu tare în credință, să-L urmez pe Dumnezeu și să urmăresc mereu să-L iubesc cu o inimă nestrămutată. În clipa aceea, mi-am venit în fire. M-am gândit și la cuvintele lui Dumnezeu: „Sunt oamenii incapabili să lase la o parte trupul lor pentru această scurtă perioadă? Ce lucruri pot să scindeze iubirea dintre om și Dumnezeu? Cine este capabil să rupă iubirea dintre om și Dumnezeu? Să fie părinții, soții, surorile, soțiile sau rafinarea dureroasă? Pot mustrările de conștiință să șteargă imaginea lui Dumnezeu din om? Sunt datoria și acțiunile oamenilor față de ceilalți isprava lor? Pot fi acestea remediate de către om? Cine este în stare să se protejeze singur? Sunt oamenii capabili să se întrețină singuri? Cine sunt cei puternici în viață? Cine este în stare să Mă părăsească și să trăiască pe cont propriu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dezvăluiri ale tainelor «Cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers»”, Capitolul 24 și capitolul 25). Cuvintele lui Dumnezeu m-au umplut de remușcări. Până și suflul acesta mi-a fost dat de Dumnezeu, și El îmi asigură tot ce-mi trebuie pentru a supraviețui. Faptul că trăisem până în ziua aceea se datora doar grijii și ocrotirii tăcute ale lui Dumnezeu. El a orchestrat oameni, evenimente și lucruri pentru a mă îndruma să vin înaintea Lui și să-I accept mântuirea. Iubirea lui Dumnezeu e foarte mare! Nu puteam să-L trădez de frică să nu-mi rănesc părinții. Sănătatea lor era și ea în mâinile lui Dumnezeu și era inutil să-mi fac griji. Ei erau triști și îndurerați din cauza oprimării săvârșite de Partidul Comunist. Dacă ar fi putut vedea răutatea partidului, nu s-ar fi simțit rușinați și Satana nu i-ar fi putut păcăli. Gândind așa, n-am mai fost atât de supărată. Am jurat să rămân fermă în mărturia mea pentru Dumnezeu chiar dacă aș fi fost băgată la închisoare. Mi-am șters lacrimile și l-am ajutat pe tata să se ridice. Apoi, cinci-șase polițiști m-au înconjurat. Le-am zis: „Nu știu nimic.” Unul m-a privit fix și a spus: „Mai ai cinci minute.” Tata era furios la culme. M-a mai lovit de câteva ori, a îngenuncheat și-a zis: „Dacă nu vorbești, o să stau aici în genunchi în fața ta până mor! Partidul nu le permite oamenilor să creadă în Dumnezeu. Cum îndrăznești să te opui? Mărturisește repede! Apoi putem pleca acasă.” Atunci, mi-am dat seama că era un truc al poliției. Făceau presiuni asupra tatei să mă forțeze să fiu o iudă și să-i vând pe ceilalți. M-am simțit cuprinsă de furie și resentimente. Polițiștii ăia-s foarte vicleni! L-am ajutat pe tata să se ridice și iar m-au înconjurat cinci sau șase polițiști, să mă facă să vorbesc. I-am privit și le-am spus calm: „Nu știu nimic.” Chiar atunci a sunat telefonul tatălui meu și el mi-a zis să răspund. Am auzit-o pe mama, ocărând și spunând: „O să mă bagi în mormânt! Guvernul nu permite credința, dar tu insiști. Nu te poți lupta cu ei! Zi-le ce știi și întoarce-te! Ce-o să ne facem dacă ești condamnată? Cum își va mai găsi nevastă fiul tău? Și noi vom fi umiliți, toți. Trebuie să te gândești la noi!” Am închis telefonul plângând și l-am privit pe tata cum iese, târându-și picioarele.

Întoarsă în celulă, m-am gândit iar la mama mea bolnavă, zăcând în pat. Dacă i s‑ar fi întâmplat ceva cumplit, ar fi însemnat că am dezamăgit‑o. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mă simțeam mai rău. Nu mi-am putut stăpâni lacrimile. Atunci am înțeles: afecțiunea mea era călcâiul lui Ahile pentru mine. M-am rugat din suflet lui Dumnezeu. I-am cerut îndrumare să iau atitudine, să nu trăiesc pe baza sentimentelor de afecțiune. Mi-am amintit ceva ce a spus Dumnezeu: „De ce le este oamenilor atât de greu să se elibereze de sentimentele lor? Procedând astfel, depășesc ei standardele conștiinței? Poate conștiința să împlinească voia lui Dumnezeu? Pot sentimentele să-i ajute pe oameni să treacă peste nenorociri? În ochii lui Dumnezeu, sentimentele sunt dușmanul Său – nu s-a menționat clar acest lucru în cuvintele lui Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dezvăluiri ale tainelor «Cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers»”, Capitolul 28). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au deschis ochii. Sentimentele de afecțiune sunt dușmanul lui Dumnezeu și bariera cea mai mare în practicarea adevărului. Când trăim călăuzindu-ne după afecțiune, ne îndepărtăm de Dumnezeu și-L trădăm! Eram prinsă în capcana sentimentelor mele de afecțiune față de părinți. Credeam că a nu le da ascultare era o jignire teribilă și mă făcea o fiică rea. Văzând ce triști și supărați erau din cauza arestării mele, m-am simțit îndatorată lor. Consideram că trudiseră din greu să mă crească, dar nu-i răsplătisem și chiar îi făcusem să sufere. Nu era o atitudine demnă de o fiică. Prețuiam mult bunătatea părinților mei, însă uitam că Dumnezeu e Cel care ne dă viață. Dumnezeu e izvorul vieții omului și suflarea Lui de viață e ceea ce m-a susținut până azi. Datorită îndrumării și purtării de grijă ale lui Dumnezeu am ceea ce am acum. Dumnezeu ne-a dat atât de mult, fără să ceară vreodată ceva în schimb. În zilele de pe urmă, Dumnezeu S-a întrupat din nou pentru a mântui omenirea, îndurând mari umilințe, precum și urmărirea și oprimarea din partea Partidului Comunist. Dumnezeu a dat totul pentru omenire; iubirea Lui e atât de mare! Cel pe Care ar trebui să-L venerăm și Căruia ar trebui să ne supunem este Dumnezeu. Poate că grija părinților mi-a îmbunătățit viața materială, dar ei nu-mi puteau oferi adevărul. Nu puteau să mă mântuiască de corupția Satanei ori să-mi dea o destinație și un final bune. Dacă-i vindeam pe ceilalți și-L trădam pe Dumnezeu doar pentru a mă conforma dorinței părinților, aș fi evitat să le rămân datoare lor, dar aș fi fost disprețuită și respinsă de Dumnezeu și aș fi pierdut definitiv mântuirea Lui. Atunci am înțeles că Satana se folosea de afecțiunea pe care le-o purtam părinților mei pentru a mă ispiti, făcându-mă, în cele din urmă, să mă îndepărtez de Dumnezeu, să-L trădez și să-mi pierd șansa de mântuire, să merg în iad și să fiu distrusă odată cu el. Nu puteam să cad pradă trucurilor Satanei. Asta mi-a amintit de Petru, care a avut principii și a luat atitudine împotriva părinților săi. El a fost puternic în credința sa și L-a urmat pe Domnul Isus indiferent cum au încercat ei să-l oprească. În final, iubirea lui față de Dumnezeu a învins tot și el a dobândit aprobarea Sa! Gândul la aceste lucruri m-a motivat cu-adevărat.

În a cincea zi, polițiștii mi-au adus să citesc trei scrisori, de la mama, de la fiica mea și de la fiul meu. Fiul mi-a scris: „Mamă, în acești ultimi ani de armată, abia așteptam reunirea întregii familii. Nu mi-a fost ușor să obțin transferul și să mă întorc, iar acum tu ești arestată. Mi se pare că s-a prăbușit cerul fără tine acasă. Mamă, spune-le celor de la poliție despre chestiile tale religioase! Dacă mergi la închisoare, asta-mi va afecta perspectivele de muncă și de căsătorie. Chiar dacă nu te gândești la tine, ar trebui să te gândești la mine…” Aici am început să plâng, nu m-am putut abține. Dacă viitorul lui bun avea să fie într‑adevăr distrus fiindcă eu făceam închisoare, oare cum aș fi putut să dau ochii cu el? Sigur avea să mă urască! Mi se părea că drumul credinței era plin de pietre de poticnire și că absolut fiecare pas impunea o alegere. M-am rugat lui Dumnezeu în inima mea: „O, Dumnezeule, chiar sunt îndurerată și mă simt slabă. Te rog, veghează asupra inimii mele și întărește-mi credința.” Când m-am întors în celulă, o soră a aflat prin ce treceam și mi-a amintit să nu cad pradă trucului Satanei. Pentru mine, a fost un semnal de alarmă. M-am gândit cum, în fiecare clipă, Satana folosește tot soiul de mijloace pentru a ne ademeni și a ne induce în eroare ca să-L trădăm pe Dumnezeu. Când lăsăm garda jos, putem cădea în plasa Satanei. Trebuie să continuăm să ne liniștim inimile înaintea lui Dumnezeu, să ne rugăm și să ne bizuim pe El pentru a desluși trucurile Satanei, a dobândi protecția lui Dumnezeu și a rămâne tari. În noaptea aceea, am stat întinsă în pat, neputând să dorm, și m-am rugat în gând lui Dumnezeu. Mi-am amintit asta din cuvintele Lui: „Din momentul în care vii plângând pe această lume, începi să îți îndeplinești responsabilitățile. De dragul planului lui Dumnezeu și al predestinării Lui, îți joci rolul și îți începi călătoria vieții. Oricare ar putea fi trecutul tău și oricare ar putea fi drumul care te așteaptă, în orice caz, nimeni nu poate scăpa de orchestrările și rânduielile Cerului și nimeni nu-și poate controla propria soartă, deoarece doar Cel care e suveran peste toate lucrurile este capabil de o asemenea lucrare” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”). Așa-i. Toată viața noastră, destinele ne sunt guvernate și rânduite de Dumnezeu, și nimeni nu le poate schimba. Eu nu puteam controla ce fel de serviciu sau de căsătorie urma să aibă fiul meu în viitor. Indiferent cât de mult mă gândeam la copiii mei sau câte griji îmi făceam pentru ei, nu le puteam schimba soarta, iar dacă aveam să merg la închisoare sau nu, tot Dumnezeu hotăra asta. Nu puteam să scap doar fiindcă așa voiam. Ce trebuia să fac era să-I încredințez totul lui Dumnezeu și să mă supun suveranității și rânduielilor Lui. Apoi m-am gândit la un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să suferi greutăți pentru adevăr, trebuie să te sacrifici pentru adevăr, trebuie să înduri umilințe pentru adevăr, și trebuie să înduri mai multă suferință în scopul de a câștiga mai mult din adevăr. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci. Trebuie să nu renunți la adevăr de dragul de a te bucura de armonie în familie și nu trebuie să pierzi demnitatea și integritatea de o viață de dragul desfătărilor de moment. Ar trebui să urmărești tot ceea ce este bun și frumos și ar trebui să urmărești o cale în viață care este mai plină de sens. Dacă duci o asemenea viață lumească și pământească și nu ai niciun obiectiv de urmărit, nu înseamnă oare că îți irosești viața? Ce poți câștiga dintr-o asemenea viață? Ar trebui să te lepezi de toate desfătările trupului pentru un singur adevăr și nu ar trebui să renunți la toate adevărurile pentru un pic de desfătare. Oamenii de genul acesta nu au integritate sau demnitate; nu există nicio semnificație în existența lor!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoașterea sa despre mustrare și judecată”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere. Pentru un credincios, singurul mod de-a dobândi aprobarea lui Dumnezeu e să urmărească adevărul și să-și facă datoria de ființă creată. Doar asta poate fi considerată o viață valoroasă, și merită să suferi oricât pentru a dobândi adevărul. Dacă mi-aș vinde frații, surorile și biserica doar pentru a-mi mulțumi familia, aș fi o Iudă trădătoare de Dumnezeu. Ar fi cea mai mare înjosire și aș fi blestemată de Dumnezeu pentru asta. Chiar și cu o familie fericită și trăind confortabil, viața ar fi goală și fără sens, iar eu n-aș fi decât un cadavru ambulant. La gândul ăsta, am fost și mai hotărâtă să-L urmez pe Dumnezeu. Indiferent de tacticile polițiștilor, voiam să rămân fermă în mărturia mea și să-l fac de ocară pe Satana!

În a șasea zi, polițiștii m-au chemat în holul principal, unde mi-am văzut unchiul, soțul, fiul și fiica. Copiii m-au îmbrățișat și-au plâns, zicând: „Hai acasă, mamă!” Soțul meu stătea deoparte, plângând și el. Apoi unchiul mi-a spus, în lacrimi: „Lingmin, poliția a zis că poți veni acasă de îndată ce le spui ceva, dar dacă nu mărturisești, te vor condamna. Viitorul fiului tău va fi năruit dacă te duci la închisoare. Asta va distruge familia! Ascultă-mă și vorbește cu ei!” În clipa aceea, inima mea era limpede. Am știut că în spatele îndemnurilor familiei mele era manevra Satanei și că, dacă le spuneam polițiștilor chiar și cel mai neînsemnat lucru, ei aveau să scoată de la mine cu forța mult mai mult și aveau să fie arestați mulți alții. Gândind astfel, am spus: „Credincioasă fiind, merg pe calea corectă în viață. N-am făcut nimic ilegal, deci n-am nimic de mărturisit. Duceți-vă acasă!” În drum spre celulă, m-am gândit cum poliția îi tot folosea pe cei dragi ca să mă ispitească, să mă oblige să-mi vând frații și surorile și să-L trădez pe Dumnezeu. Partidul Comunist e atât de abject! Sunt demoni anti-Dumnezeu! Apoi, un polițist m-a chemat în birou și mi-a spus, fudul: „Cum a fost întâlnirea cu familia ta?” Văzându-l încântat de situația asta groaznică, m-am înfuriat așa de tare, că am scos din buzunar cele trei scrisori, le-am rupt și le-am aruncat pe masă, spunând: „Sunt credincioasă și un om cinstit. N-am făcut nimic rău. De ce i-ați pus să mă preseze? Ce lege am încălcat?” Și am ieșit afară imediat. Numai grație puterii de la Dumnezeu am putut face față cu calm interogatoriilor poliției.

În dimineața celei de-a paisprezecea zile, șeful Biroului de Securitate Publică m-a chemat în birou. Nu mai era fioros ca înainte, ci se prefăcea îngrijorat și m-a întrebat despre familie. Folosindu-se de vorbe meșteșugite, încerca să mă ispitească să-mi vând frații și surorile. M-am rugat neîncetat în sinea mea lui Dumnezeu să mă ferească să cad pradă trucului Satanei. Șeful Biroului a vorbit mult. În cele din urmă, văzând că nu spun nimic, s-a înfuriat și a urlat feroce: „O să fiu direct cu tine. Am găsit foarte multe cărți religioase la voi acasă, este cel mai mare caz din oraș. Sigur faci închisoare dacă nu vorbești!” Însă orice zicea, eu mă rugam în gând lui Dumnezeu și juram că nu-mi voi vinde niciodată frații și surorile și nu-L voi trăda niciodată pe Dumnezeu, chiar dacă riscam să fiu condamnată. După cincisprezece zile, au văzut că nu scoteau nimic de la mine și n-au avut de ales, așa că m-au trimis acasă.

După ce m-am întors acasă, familia mea s-a opus și a pus în continuare piedici credinței mele. Știam că era din cauza inducerii în eroare și persecuției săvârșite de Partidul Comunist. M-am rugat și am jurat că-L voi urma pe Dumnezeu până la sfârșit, oricât de greu ar fi fost. Apoi mi-am amintit de un imn intitulat „Nu voi dezamăgi niciodată iubirea lui Dumnezeu”: „Niciodată nu mă voi gândi cât de greu este să Îl urmez pe Hristos. Singura mea datorie sfântă este să respect voia lui Dumnezeu. Nu mă voi gândi la faptul că voi primi binecuvântări sau nenorociri în viitor Am ales să Îl iubesc pe Dumnezeu, așa că nu mă voi întoarce niciodată din drum. Indiferent cât de grea sau periculoasă este calea ce urmează, indiferent câtă suferință mă așteaptă, ca să întâmpin ziua când Dumnezeu va dobândi slava, voi urma îndeaproape urmele pașilor lui Dumnezeu și voi rămâne loial până la capăt” (Urmați Mielul și cântați cântări noi). Am tot cântat imnul acela și m-am simțit foarte încurajată. Știam că această cale a credinței va fi mereu însoțită de persecuția partidului și că, probabil, voi fi arestată iar sau chiar condamnată în viitor. Însă eram sigură că aceasta era adevărata cale și eram gata să-L urmez pe Dumnezeu până la capăt. Un timp, n-am putut lua legătura cu niciun alt membru al bisericii și n-am putut participa la viața bisericii. Așadar, am mâncat și băut cuvintele lui Dumnezeu și m-am înzestrat cu adevărul acasă, împărtășind Evanghelia cu familia mea. Soțul și fiica mea au devenit credincioși ulterior. Ne-am adunat, am mâncat și băut cuvintele lui Dumnezeu în familie. După un an, mi-am regăsit frații și surorile și am început să-mi fac datoria. I-am fost foarte recunoscătoare lui Dumnezeu.

Gândindu-mă la ce se întâmplase în tot acest timp, cu opresiunea din partea partidului, arestarea și ispitirile și atacurile venite de la familia mea, luminarea și îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu au fost cele care m-au ajutat să răzbesc, pas cu pas. Oricât de grea ar fi calea ce-mi stă înainte, Îl voi urma pe Dumnezeu până la capăt.