de Luo Ying, China

În 2013, am fost declarată conducător fals și destituită după ce s-a constatat că nu am căutat principiile în datoria mea și mi-am lăsat firea arogantă să-mi dicteze acțiunile, toate acestea cauzând perturbări și tulburări în lucrarea de evanghelizare a bisericii. După destituire, m-am simțit destul de negativă și am avut remușcări. Am ajuns să-mi cunosc puțin firea coruptă citind cuvintele lui Dumnezeu și reflectând asupra mea, dar în adâncul sufletului mă simțeam încă destul de reticentă față de Dumnezeu și mă gândeam că, din moment ce aveam o fire atât de coruptă și comisesem o fărădelege foarte gravă, categoric nu ar trebui să îndeplinesc o datorie importantă în viitor. Dacă aș comite o altă fărădelege, în cel mai bun caz aș fi destituită, iar într-un scenariu mai grav, aș fi probabil dezvăluită complet, eliminată și aș pierde șansa de a obține mântuirea. Mai ales după ce am văzut cum unii oameni care erau talentați, aveau calibru și îndeplineau îndatoriri importante au fost în cele din urmă dezvăluiți drept conducători falși și destituiți sau chiar declarați antihriști și excluși pentru că nu căutau adevărul, ci se luptau constant pentru statut și reputație, acționând pe baza firilor lor arogante, fără a se pocăi, ceea ce a provocat perturbări și tulburări în lucrarea bisericii, m-am convins că aveam dreptate. Pe viitor, aveam să fac doar îndatoriri care nu implicau responsabilități mari și nu erau la fel de riscante. Astfel, aș mai avea o șansă de supraviețuire atunci când lucrarea lui Dumnezeu se va încheia. Mai târziu, conducătorul meu m-a însărcinat cu lucrarea de curățire a bisericii. Mi-am spus în sinea mea: „În trecut, anumite surori care făceau lucrarea de curățire au fost destituite pentru că au acționat după firile lor corupte, nerespectând principiile, ceea ce a dus la perturbări și tulburări în lucrarea bisericii. Cu toate acestea, eu am mai puțină cunoaștere a adevărului decât ele și am o fire arogantă atât de gravă; dacă ar fi să fac ceva perturbator sau tulburător, voi fi comis un rău!” După ce m-am gândit bine, am decis să refuz sarcina. După aceea, conducătorul m-a repartizat la lucrarea textuală și am fost destul de mulțumită de sarcină. M-am gândit că lucrarea textuală nu ar necesita să iau decizii majore pentru biserică și nu ar implica nicio situație riscantă, așa că am acceptat-o cu plăcere. În 2017, conducătorul meu m-a căutat din nou, mi-a spus că lucrarea de curățire a bisericii avea mare nevoie de lucrători și și-a exprimat speranța că voi lua în considerare intenția lui Dumnezeu și îmi voi asuma un rol în echipa de curățire. Încă mă simțeam puțin reticentă, dar mi-am dat seama că deja refuzasem sarcina o dată și, dacă aș refuza-o din nou, gândindu-mă la viitorul și perspectivele mele, L-aș trăda pe Dumnezeu. Nu puteam fi atât de lipsită de conștiință! Suferind astfel, m-am rugat lui Dumnezeu și I-am cerut să mă călăuzească pentru a mă elibera de acea stare nepotrivită.

Ulterior, am găsit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Unii oameni, oricâte firi corupte dezvăluie, nu caută adevărul pentru a le înlătura. Drept urmare, chiar și după ce au crezut în Dumnezeu mulți ani, firile lor rămân neschimbate. Ei se gândesc: «Ori de câte ori fac ceva, îmi dezvălui firile corupte; dacă mă abțin de la a face ceva, atunci nu le voi dezvălui. Nu rezolvă acest lucru problema?» Nu înseamnă asta să te abții de la a mânca de teamă să nu te îneci? Care va fi rezultatul acestui lucru? Nu poate duce decât la înfometare. Dacă cineva dezvăluie firi corupte și nu le rezolvă, este echivalent cu a nu accepta adevărul și a pica mort. Care vor fi consecințele dacă tu crezi în Dumnezeu și nu urmărești adevărul? Îți vei săpa propriul mormânt. Firile corupte sunt dușmanul credinței tale în Dumnezeu; ele îți îngreunează practicarea adevărului, experimentarea lucrării lui Dumnezeu și supunerea față de El. Drept urmare, nu vei obține mântuirea lui Dumnezeu în cele din urmă. Nu înseamnă asta să-ți sapi propriul mormânt? Firile satanice te împiedică să accepți și să practici adevărul. Nu le poți evita; trebuie să le înfrunți. Dacă nu le biruiești, ele te vor controla. Dacă le poți birui, nu te vor mai constrânge, iar tu vei fi liber” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Meditând asupra cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am dat seama că și eu mă abțineam să mănânc de teama de a nu mă îneca. Întrucât fusesem destituită pentru că nu am căutat adevărul, am acționat după firea mea arogantă și am perturbat și tulburat lucrarea de evanghelizare a bisericii, am devenit reticentă și plină de neînțelegeri. Nu eram dispusă să îmi asum o datorie importantă și mă mulțumeam doar să fac orice datorie neînsemnată; tot ce conta pentru mine era să nu fac nicio greșeală sau să nu am nicio problemă. Când m-am confruntat cu o sarcină importantă, am intrat inconștient în modul de autoprotecție. Îngrijorându-mă că, dacă mi-aș lăsa firea arogantă să-mi dicteze acțiunile și aș provoca din nou perturbări și tulburări în lucrarea bisericii, aș fi probabil destituită și eliminată, am vrut mereu să resping sarcina, gândindu-mă că așa aș putea să mă protejez. Am evitat întotdeauna să mă confrunt cu firea mea coruptă și nu am căutat adevărul pentru a o înlătura. Dacă aș continua așa, nu numai că viața-fire a mea nu s-ar transforma câtuși de puțin, dar și capacitatea mea de a obține mântuirea ar fi nesigură. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit și o cale de practică, arătându-mi că trebuie să nu mai evit să mă confrunt cu firea mea coruptă și că trebuie să caut adevărul pentru a o înlătura.

Ulterior, am reflectat ca să identific ce natură coruptă mă făcea să fiu mereu în gardă față de Dumnezeu și să resping îndatoririle atribuite. Într-o zi, am găsit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Îmi găsesc plăcerea în aceia care nu îi suspectează pe alții și Îmi plac aceia care acceptă adevărul cu dragă inimă; față de aceste două tipuri de oameni Eu dau dovadă de mare grijă, căci în ochii Mei ei sunt oameni sinceri. Dacă ești înșelător, atunci vei fi precaut și bănuitor cu privire la toți oamenii și toate lucrurile și, astfel, credința ta în Mine se va clădi pe o temelie a suspiciunii. Nu aș putea recunoaște niciodată o astfel de credință. Din cauza lipsei credinței adevărate, ești și mai lipsit de dragostea adevărată. Iar dacă ești predispus să te îndoiești de Dumnezeu și să faci speculații cu privire la El după bunul tău plac, atunci ești, fără îndoială, cel mai înșelător dintre toți oamenii. Tu speculezi dacă Dumnezeu poate fi asemenea omului: păcătos de neiertat, cu un caracter meschin, lipsit de corectitudine și rațiune, fără simțul dreptății, predispus la tactici răutăcioase, trădătoare și viclene, încântat de rău și de întuneric și așa mai departe. Motivul pentru care oamenii au astfel de gânduri nu este acela că nu-L cunosc pe Dumnezeu câtuși de puțin? O astfel de credință este pur și simplu păcat!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ”). Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că aveam o fire înșelătoare și rea; gândurile mele erau ca acelea ale unei persoane nedrepte, speculam mereu despre Dumnezeu și eram în gardă față de El la fel cum aș fi făcut-o față de o persoană rea. Am crezut că mi se atribuise o datorie importantă ca să fiu dezvăluită și eliminată. Întrucât mi se consemnase o fărădelege anterioară, pentru că acționsem după firea mea arogantă și provocasem perturbări și tulburări în lucrarea bisericii, îmi făceam griji că, dacă mi se consemna o altă fărădelege, riscam să fiu eliminată. De aceea, trăiam într-o stare de reticență față de Dumnezeu și de neînțelegere a Lui. Așa că, atunci când conducătorul meu m-a desemnat să supraveghez lucrarea de curățire a bisericii, mi-am făcut griji că voi face greșeli în evaluarea oamenilor. Dacă, din greșeală, acuzam pe nedrept o persoană bună sau permiteam unei persoane rele sau unui antihrist să rămână în biserică, lăsând astfel biserica expusă unui pericol ascuns, asta ar fi fost considerată o fărădelege majoră și probabil aș fi fost eliminată. Având în vedere aceste considerente, am găsit scuze pentru a mă eschiva și a respinge sarcina. Reflectând acum asupra acestui lucru, am realizat că dacă nu aș fi avut acea experiență a destituirii, nu mi-aș fi dat seama niciodată că am o fire atât de arogantă, cu atât mai puțin că nu am căutat adevărul și am acționat după propria mea voință în lucrarea mea și că mergeam pe calea unui antihrist. Certarea și disciplinarea de la Dumnezeu, la timpul potrivit, au fost cele care m-au făcut să reflectez asupra mea și m-au îndepărtat de calea greșită pe care mergeam. Dacă nu ar fi fost acțiunile lui Dumnezeu, cine știe ce rău teribil aș fi putut comite în timp ce eram controlată de natura mea arogantă și îngâmfată? În ciuda faptului că am suferit puțin în urma destituirii, acesta a fost de fapt modul în care Dumnezeu m-a protejat și salvat și s-a bazat pe intențiile Sale serioase. Acest eșec mi-a lăsat o impresie profundă: mi-a arătat ce consecințe grave există dacă acționez în baza firii mele arogante și mi-a permis să experimentez cum firea dreaptă a lui Dumnezeu nu acceptă nicio ofensă. Mergând mai departe în îndeplinirea datoriei mele, mi-am reamintit să nu-mi las firea arogantă să-mi dicteze acțiunile, ci să am o inimă cu frică de Dumnezeu. Atunci când întâmpin probleme, ar trebui să cer sfatul altora și să caut adevărurile-principii, pentru a evita să fac greșeli mari. Firea lui Dumnezeu este dreaptă și bună, iar dragostea și mântuirea Sa sunt practice și reale, fără cea mai mică falsitate. Atât timp cât reflectam asupra mea și ajungeam la niște descoperiri, Dumnezeu avea să-mi dea șanse de a practica, dar eu speculam mereu în legătură Dumnezeu, ținând garda sus în fața Lui și crezând că El era la fel de meschin și nepăsător ca un simplu om, lipsit de corectitudine și dreptate. Mă gândeam că Dumnezeu folosește această datorie doar pentru a mă dezvălui și a mă elimina – nu Îl ponegream eu pe Dumnezeu? Cât de înșelătoare eram! Lui Dumnezeu îi plac oamenii cinstiți, iar oamenii cinstiți pot accepta și practica adevărul. În ceea ce mă privește, firea mea înșelătoare m-a făcut suspicioasă și reticentă față de Dumnezeu. Am refuzat în mod repetat îndatoririle care mi-au fost atribuite și am fost incapabilă să-mi îndeplinesc responsabilitățile și datoria cu o inimă deschisă și sinceră. Dacă aș continua în acest fel, nu m-aș distruge singură? Realizând acest lucru, am regretat amarnic și m-am rugat în liniște lui Dumnezeu, dorind să prețuiesc ocazia de a-mi face datoria, să mă bazez pe Dumnezeu pentru a face bine lucrarea de curățare, să nu mai fiu refractară și să nu mai refuz sarcina.

În continuare, am început să îndeplinesc lucrarea de curățare în biserică. Într-o zi, unul dintre cazurile de excludere mi-a atras atenția. Persoana propusă pentru excludere era doamna Li, care îmi fusese gazdă mai demult. Ea slujise mereu drept gazdă și chiar o invidiasem pentru că făcea o datorie mai puțin importantă, crezând că era mai puțin probabil ca ea să comită o fărădelege majoră; practicarea credinței în acest mod era mai puțin riscantă. Cu toate acestea, realitatea m-a contrazis; în ciuda faptului că nu îndeplinea o datorie importantă, firea arogantă a dnei Li nu se schimbase niciodată și chiar și-a folosit și manipulat fiica, lider de biserică, într-o încercare zadarnică de a exercita control asupra bisericii, ceea ce a cauzat haos. De asemenea, mi-am dat seama că majoritatea oamenilor care fuseseră dezvăluiți drept neîncrezători și oameni răi nu făcuseră o datorie importantă, ci fuseseră în cele din urmă eliminați pentru că nu au urmărit adevărul, au acționat nechibzuit și fără discernământ, după firea lor satanică, nereușind să se pocăiască și comițând tot felul de fapte rele. Am fost foarte impresionată de această constatare și, ulterior, am găsit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Unii oameni se gândesc: «Oricine conduce este nesăbuit și ignorant și își provoacă distrugerea, pentru că, acționând în calitate de conducători, oamenii își dezvăluie inevitabil corupția, astfel încât Dumnezeu să o vadă. Ar mai fi dezvăluită atâta corupție dacă nu ar face această lucrare?» Ce idee absurdă! Dacă nu îndeplinești funcția de conducător, nu vei dezvălui corupție? Faptul că nu ești un conducător, chiar dacă arăți mai puțină corupție, înseamnă că ai obținut mântuirea? Conform acestui raționament, toți cei care nu slujesc pe post de conducători sunt cei care pot supraviețui și pot fi mântuiți? Nu este cumva prea ridicolă această afirmație? Oamenii care slujesc în calitate de conducători îi ghidează pe aleșii lui Dumnezeu să mănânce, să bea cuvântul lui Dumnezeu și să experimenteze lucrarea Lui. Această cerință și acest standard sunt înalte, așa că este inevitabil ca liderii să nu arate unele stări de corupție atunci când încep instruirea. Acest lucru este normal, iar Dumnezeu nu îl condamnă. Dumnezeu nu numai că nu condamnă asta, dar, îi și luminează, iluminează și îndrumă pe acești oameni și le încredințează poveri suplimentare. Atât timp cât se pot supune îndrumării și lucrării lui Dumnezeu, ei vor progresa mai repede în viață decât oamenii obișnuiți. Dacă sunt oameni care urmăresc adevărul, ei pot porni pe calea desăvârșirii de către Dumnezeu. Acesta este lucrul cel mai binecuvântat de Dumnezeu. Unii oameni nu pot vedea asta și denaturează faptele. Conform înțelegerii umane, oricât de mult se va schimba un conducător, lui Dumnezeu nu-i va păsa; El se va uita doar la cât de multă corupție dezvăluie conducătorii și lucrătorii și îi va condamna doar pe baza acestui lucru. Iar legat de cei care nu sunt conducători și lucrători, pentru că dezvăluie puțină corupție, chiar dacă nu se schimbă, Dumnezeu nu îi va condamna. Nu-i așa că este absurd? Nu este o blasfemie împotriva lui Dumnezeu? Dacă te împotrivești atât de serios lui Dumnezeu în inima ta, poți fi mântuit? Nu poți. Dumnezeu stabilește finalurile oamenilor, în principal, pe baza faptului că aceștia dețin adevărul și mărturie adevărată și depinde, în mare parte, dacă sunt oameni care urmăresc adevărul. Dacă îl urmăresc și se pot căi cu adevărat după ce sunt judecați și mustrați pentru comiterea unei fărădelegi, atunci, atât timp cât nu spun cuvinte sau nu fac lucruri care Îl hulesc pe Dumnezeu, vor fi, cu siguranță, capabili să obțină mântuirea. Conform închipuirilor voastre, toți credincioșii obișnuiți care Îl urmează pe Dumnezeu până la capăt pot obține mântuirea, iar cei care slujesc drept conducători trebuie să fie cu toții eliminați. Dacă vi s-ar cere să fiți conducători, ați crede că nu ar fi în regulă să nu o faceți, dar că, dacă ați sluji în calitate de conducător, ați dezvălui involuntar corupție, iar asta ar fi ca și cum v-ați trimite singuri la ghilotină. Nu cumva toate acestea sunt cauzate de înțelegerile voastre greșite cu privire la Dumnezeu? Dacă finalurile oamenilor ar fi stabilite în funcție de corupția pe care o dezvăluie, nimeni nu ar putea fi mântuit. În acest caz, ce rost ar mai avea ca Dumnezeu să facă lucrarea de mântuire? Dacă într-adevăr ar fi așa, unde ar fi dreptatea lui Dumnezeu? Omenirea ar fi incapabilă să vadă firea dreaptă a lui Dumnezeu. Prin urmare, ați înțeles cu toții greșit intențiile lui Dumnezeu, ceea ce arată că nu aveți o cunoaștere adevărată despre El” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Datorită cuvintelor lui Dumnezeu, am învățat că Dumnezeu nu stabilește rezultatele oamenilor în funcție de datoria pe care o fac sau de cât de multă corupție au dezvăluit, ci mai degrabă în funcție de cum urmăresc sau nu adevărul și se concentrează pe înlăturarea firii lor corupte după ce le-a fost dezvăluită corupția. Dumnezeu îi mântuiește pe cei care au fost corupți de Satana; dacă Dumnezeu ar stabili rezultatele oamenilor în funcție de corupția pe care au dezvăluit-o, atunci cu toții am fi eliminați. Cine ar mai putea obține atunci mântuirea? Convingerea aceasta a mea era pur și simplu prea ridicolă. Mi-am dat seama că deși conducătorilor și supraveghetorilor li se dezvăluie adesea corupția și neajunsurile, atât timp cât ei urmăresc adevărul, reflectează adesea asupra lor înșiși și caută adevărul pentru a-și rezolva problemele, vor ajunge să înțeleagă din ce în ce mai mult adevăr, iar intrarea lor în viață va avansa tot mai rapid. M-am gândit cum acei conducători falși și antihriști care au fost dezvăluiți și eliminați nu au avut acea soartă pentru că slujeau drept conducători și supraveghetori, ci mai degrabă pentru că toți au fost scârbiți de adevăr, au căutat constant reputația și statutul, au comis fapte rele care au tulburat lucrarea bisericii și nu au reușit să se pocăiască nici măcar după ce au fost emondați de mai multe ori. De asemenea, mi-am dat seama că motivul pentru care fusesem demisă anterior din datoria de conducător a fost, de asemenea, că nu am urmărit adevărul și nu am mers pe calea cea dreaptă; nu a avut nimic de-a face cu îndeplinirea unei datorii importante. Totuși, nu am reușit să înțeleg acest lucru, nu am reflectat la cauza principală a căderii și eșecului meu, nu am tras învățăminte de care să țin cont în viitor, și, în schimb, am folosit un punct de vedere fals pentru a specula în legătură cu Dumnezeu și a-L evalua. Nu a fost aceasta o blasfemie la adresa lui Dumnezeu? M-am gândit la Petru, care s-a bucurat de judecata și mustrarea lui Dumnezeu. Se simțea panicat și neliniștit dacă judecata și pedeapsa lui Dumnezeu îl părăseau și simțea că nu mai poate continua să trăiască. Am văzut că Petru iubea adevărul din toată inima sa, tânjea după lucruri pozitive și prețuia judecata, mustrarea, certarea și disciplinarea de la Dumnezeu. În acest context, el a fost capabil să reflecteze asupra neajunsurilor și slăbiciunilor sale, să caute adevărul și să urmărească transformarea. Cât despre mine, după ce am eșuat și am fost dezvăluită, m-am cufundat într-o stare de reticență, neînțelegere, negativism și rezistență. Mi-a fost teamă că, dacă îmi asumam o altă datorie importantă, aș fi fost dezvăluită din nou, așa că am refuzat în mod repetat sarcinile. Am constatat că eram scârbită de adevăr. Întotdeauna mi-am dorit să-mi ascund firea coruptă, dar, făcând acest lucru, am fost incapabilă să dobândesc cunoașterea de sine, cu atât mai puțin am fost capabilă să caut adevărul pentru a-mi rezolva problemele la timp. În cele din urmă, mi-aș fi pierdut șansa la mântuire, deoarece firea mea nu s-ar fi transformat niciodată. Datorită experiențelor lui Petru, am găsit câteva căi de practică: când dezvăluiam corupție, trebuia să mă concentrez pe cunoașterea de sine și pe căutarea adevărului pentru a o înlătura și trebuia, de asemenea, să învăț din eșecurile altora, ca un avertisment pentru mine.

În august 2021, am fost aleasă de frații și surorile mele pentru a sluji drept conducător de biserică. Încă aveam rezerve cu privire la acceptarea sarcinii, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, vreau să îmi asum această datorie și să contribui cu partea mea, dar nu pot să nu-mi fac griji. Te rog, călăuzește-mă și îndrumă-mă.” După rugăciune, m-am gândit cum, în timp ce mâncam și beam cuvintele lui Dumnezeu, am învățat că scopul lui Dumnezeu în a-i face pe oameni să-și îndeplinească îndatoririle nu este să îi elimine, ci mai degrabă să le permită să caute adevărul, să obțină transformarea firii și să atingă mântuirea în timpul îndeplinirii îndatoririlor lor. De asemenea, mi-am dat seama că biserica era în acel moment divizată și că era nevoie de mulți oameni pentru lucrarea bisericii; în acel moment crucial, nu puteam să mă gândesc doar la interesele mele personale. Ar fi fost o lipsă incredibilă de umanitate să refuz din nou sarcina! Trebuia să iau în considerare intenția lui Dumnezeu și să fac datoria pe care trebuia să o îndeplinesc. Ulterior, m-am tot întrebat: „De ce deveneam timidă și speriată de fiecare dată când mi se atribuia o datorie importantă? Ce intenții nepotrivite se aflau în spatele acestui lucru?” În mijlocul căutărilor mele, am găsit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Antihriștii nu ascultă niciodată de rânduielile casei lui Dumnezeu și întotdeauna leagă strâns datoria, faima, câștigul și statutul lor de speranța de a dobândi binecuvântări și viitoarea lor destinație, de parcă, odată ce și-au pierdut datoria, reputația și statutul, nu vor mai avea nicio speranță să dobândească binecuvântări și recompense, iar acest lucru ar fi de parcă și-ar pierde viața. Ei se gândesc: «Trebuie să fiu atent, nu trebuie să fiu neglijent! Nu pot să mă bazez pe casa lui dumnezeu, pe frați și surori, pe conducători și lucrători și nici măcar pe dumnezeu. Nu pot să am încredere în niciunul dintre ei. Tu însuți ești persoana pe care poți să te bazezi cel mai mult și care e cea mai demnă de încredere. Dacă nu-ți faci planuri pentru tine, atunci cui îi va păsa de tine? Cine se va gândi la viitorul tău? Cine se va gândi dacă vei primi sau nu binecuvântări? Prin urmare, trebuie să fac planuri și calcule atente spre binele meu. Nu pot să comit greșeli sau să fiu nici măcar puțin neglijent, altminteri, ce voi face dacă va încerca cineva să profite de mine?» Prin urmare, ei se păzesc de conducătorii și lucrătorii casei lui Dumnezeu, temându-se că cineva îi va discerne sau îi va vedea așa cum sunt în realitate și că atunci vor fi demiși, iar binecuvântările la care visează vor fi spulberate. Consideră că trebuie să-și păstreze reputația și statutul pentru a avea vreo speranță de a dobândi binecuvântări. Un antihrist vede faptul de a fi binecuvântat ca fiind mai măreț decât cerurile, mai măreț decât viața, mai important decât urmărirea adevărului, schimbarea firii sau mântuirea personală și mai important decât a-și îndeplini bine datoria și de a fi o ființă creată care corespunde standardelor. Ei cred că a fi o ființă creată care e conform așteptărilor, își face bine datoria și e mântuită sunt lucruri neînsemnate care nu merită menționate sau remarcate, în timp ce dobândirea binecuvântărilor este singurul lucru din întreaga lor viață ce nu poate fi uitat niciodată. Indiferent ce situație înfruntă, indiferent cât de importantă sau neînsemnată este, ei o pun pe seama faptului că sunt binecuvântați și sunt incredibil de precauți și atenți și-și lasă întotdeauna o cale de scăpare. Așa că, atunci când datoria le este ajustată, dacă e o promovare, un antihrist va crede că are speranță să fie binecuvântat. Dacă este o retrogradare, de la conducător de echipă la asistent de conducător de echipă, de la asistent la membru obișnuit al echipei, ei anticipează că va fi o problemă majoră și că speranța lor de a dobândi binecuvântări este slabă. Ce fel de perspectivă este aceasta? Este una adecvată? Categoric nu. Este o părere absurdă!” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu există statut și speranța de a câștiga binecuvântări”). Cuvintele lui Dumnezeu au expus modul în care antihriștii cred în Dumnezeu doar pentru a obține binecuvântări, își consideră propriile interese drept prioritate absolută în datoria lor și cred că obținerea binecuvântărilor are cea mai mare importanță. Reflectând asupra propriului comportament, am văzut că fusesem exact ca un antihrist. Nu m-am gândit cum să-mi fac cel mai bine datoria ca ființă creată, în schimb am prioritizat obținerea de binecuvântări. În datoria mea, am fost mereu timidă și precaută, mereu îngrijorată că, dacă aș greși și mi s-ar consemna o fărădelege, mi-aș pierde șansa de a obține binecuvântări. Mi-am dat seama că purtările mele erau rezultatul unor filosofii satanice precum „Fiecare om pentru el însuși și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” și „Să nu căutați meritul, ci să evitați vina”, care se înrădăcinaseră adânc în inima mea și funcționau ca principiile mele de viață. Credeam doar că oamenii ar trebui să trăiască pentru ei înșiși și că era corect și potrivit să crezi în Dumnezeu pentru a obține binecuvântări. Când biserica mi-a cerut să îmi îndeplinesc îndatoririle, am cântărit în mod repetat care datorie mi-ar permite cel mai mult să obțin binecuvântări și, în același timp, să nu risc să-mi dezvălui neajunsurile și corupția și să evit să fiu pusă într-o situație în care aș putea face greșeli mari. Am fost dispusă să fac doar o datorie care îndeplinea aceste condiții. În schimb, m-am opus și am respins orice datorie care nu-mi permitea să obțin binecuvântări. Dobândirea binecuvântărilor a dominat fiecare aspect al îndeplinirii datoriei mele și am fost foarte pretențioasă în privința îndatoririlor pe care le acceptam. Nu am ținut cont deloc de lucrarea bisericii. Unde erau supunerea și loialitatea mea față de Dumnezeu? Trăiam după filosofii satanice pentru interacțiuni lumești, căutând mereu să primesc ceva în schimb de la Dumnezeu și respingând, de dragul perspectivelor și destinației mele, datoria care mi-a fost încredințată. Nu Îl trădam eu pe Dumnezeu? Cu cât reflectam mai mult, cu atât mai mult simțeam că intențiile mele în credința în Dumnezeu erau cu adevărat detestabile. Dacă nu rezolvam această problemă, ea ar fi devenit un obstacol care m-ar fi împiedicat să pășesc pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu. Într-adevăr, de continuam așa și viața-fire a mea nu se transforma, Dumnezeu ar fi devenit dezgustat de mine și în cele din urmă aș fi fost eliminată. M-am gândit la Pavel, care și-a petrecut întreaga viață consumându-se pentru Dumnezeu doar pentru a fi încoronat și recompensat. În decursul lucrării sale, el nu a urmărit adevărul sau transformarea firii și, deși a lucrat mulți ani, firea lui satanică a rămas la fel. În cele din urmă, el a fost pedepsit de Dumnezeu pentru că I s-a împotrivit. Mergeam pe aceeași cale ca Pavel și, dacă nu mă pocăiam, Dumnezeu ar fi fost dezgustat de mine pentru că nu urmăream adevărul și aș fi fost eliminată! Am îngenuncheat în fața lui Dumnezeu și m-am rugat: „O, Dumnezeule, abia acum mi-am dat seama cât de egoistă și detestabilă am fost. De când am intrat în credință, am căutat doar binecuvântări. Nu vreau să continui să merg pe această cale greșită. Vreau doar să îmi fac bine datoria și să merg pe calea urmăririi adevărului.”

Ulterior, am găsit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care m-a ajutat să înțeleg mai bine sensul și valoarea îndeplinirii îndatoririlor. Dumnezeu Atotputernic spune: „Indiferent de datoria pe care o îndeplinește cineva, este cel mai potrivit lucru pe care l-ar putea face, cel mai frumos și mai just lucru în mijlocul omenirii. În calitate de ființe create, se cuvine ca oamenii să-și îndeplinească datoria și abia atunci pot primi aprobarea Creatorului. Ființele create trăiesc sub stăpânirea Creatorului și acceptă tot ceea ce este oferit de Dumnezeu și tot ceea ce vine de la Dumnezeu, așa că ar trebui să-și îndeplinească responsabilitățile și obligațiile. Acest lucru este absolut firesc și justificat și a fost predestinat de Dumnezeu. Din asta se poate vedea că, pentru oameni, îndeplinirea datoriei unei ființe create este mai justă, mai frumoasă și mai nobilă decât orice altceva făcut în timpul vieții pe pământ; nimic din omenire nu este mai semnificativ sau mai vrednic și nimic nu aduce un sens și o valoare mai mare vieții unei persoane create decât îndeplinirea datoriei de ființă creată. Pe pământ, doar grupul de oameni care îndeplinesc cu adevărat și sincer datoria unei ființe create sunt cei care I se supun Creatorului. Acest grup nu urmează tendințele lumești; ei se supun conducerii și îndrumării lui Dumnezeu, ascultă doar de cuvintele Creatorului, acceptă adevărurile exprimate de Creator și trăiesc după cuvintele Creatorului. Aceasta este cea mai adevărată, cea mai răsunătoare mărturie și este cea mai bună mărturie a credinței în Dumnezeu. Ca o ființă creată să poată îndeplini datoria unei creaturi a lui Dumnezeu, să-L poată mulțumi pe Creator, este cel mai frumos lucru din omenire și e ceva ce ar trebui să fie răspândit ca o poveste care să fie lăudată de toți oamenii. Orice lucru încredințează Creatorul ființelor create ar trebui să fie acceptat necondiționat de acestea; pentru omenire, aceasta este o chestiune care ține atât de fericire, cât și de privilegiu, iar pentru toți aceia care îndeplinesc datoria unei ființe create, nimic nu e mai frumos sau demn de comemorare – este ceva pozitiv. […] Ca ființă creată, când cineva vine înaintea Creatorului, se cuvine să își îndeplinească datoria. Acesta este un lucrul foarte potrivit de făcut și acea persoană ar trebui să îndeplinească această responsabilitate. Datorită faptului că ființele create își îndeplinesc îndatoririle, Creatorul a făcut o lucrare și mai importantă în rândul omenirii și El a săvârșit o etapă suplimentară a lucrării asupra oamenilor. Și ce lucrare este aceasta? Ea oferă omenirii adevărul, permițându-i să câștige adevărul de la El în timp ce își îndeplinește îndatoririle și, astfel, să se lepede de firile sale corupte și să fie purificată. Astfel, oamenii ajung să împlinească intenția lui Dumnezeu și să pășească pe calea cea bună în viață și, în cele din urmă, sunt capabili să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, să obțină mântuirea deplină și să nu mai fie supuși chinurilor Satanei. Acesta este efectul pe care Dumnezeu vrea să determine omenirea să-l obțină în cele din urmă prin îndeplinirea îndatoririlor ei” [Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”]. Într-adevăr, așa cum copiii au obligația și responsabilitatea de a le fi devotați părinților, la fel și ființele create au responsabilitatea de a-și îndeplini îndatoririle. Nu ar trebui să existe niciun schimb tranzacțional implicat în îndeplinirea datoriei cuiva. Eu sunt o ființă creată, iar Dumnezeu mi-a dat viață, m-a înzestrat cu tot ceea ce am nevoie și mi-a permis cu grație să mă înfățișez înaintea Lui pentru a primi cuvintele Sale și a îndeplini o datorie; acesta este un semn al iubirii și milei lui Dumnezeu. Dumnezeu speră că voi căuta adevărul și voi urmări intrarea în viață pe parcursul îndeplinirii datoriei mele. El dorește ca, prin situațiile pe care le orchestrează pentru mine, eu să reflectez asupra mea, să dobândesc cunoașterea de sine, să-mi înlătur firea coruptă, să pășesc pe calea temerii de Dumnezeu și a feririi de rău, să mă eliberez de corupție și să obțin mântuirea Sa. A trebuit să renunț la intenția și dorința mea de a obține binecuvântări, să-mi dăruiesc inima lui Dumnezeu și să-mi îndeplinesc cu sinceritate responsabilitățile și îndatoririle pentru a alina inima lui Dumnezeu. După aceea, m-am simțit mult mai eliberată în ceea ce privea datoria mea. Deși încă mă simțeam reticentă și Îl înțelegeam greșit pe Dumnezeu uneori, am început să caut conștient adevărul, răzvrătindu-mă împotriva mea, prioritizând interesele bisericii, făcându-mi datoria conform adevărurilor-principii și abținându-mă de la a fi timidă și reticentă. Odată ce am început să practic în acest mod, m-am simțit mult mai liniștită și în largul meu.

Gândindu-mă la toată această experiență, fie când lucram drept conducător, fie când am fost destituită, mi-am dat seama că Dumnezeu a orchestrat meticulos toate aceste situații pentru a-mi permite să dobândesc cunoașterea de sine și să mă eliberez de corupție. Luminarea și iluminarea cuvintelor lui Dumnezeu au fost cele care mi-au permis să-mi recunosc părerile greșite și corupția și impuritatea din datoria mea, să înțeleg intenția sinceră a lui Dumnezeu de a mântui omenirea și, în cele din urmă, să mă eliberez de neînțelegerea și reticența mea.