de Wuzhi, orașul Linyi, provincia Shandong

În primăvara anului 2006, am fost înlăturat din poziţia mea de lider şi trimis înapoi de unde am venit, deoarece eram considerat prea „docil”. Prima dată când m-am întors, m-am scufundat într-un creuzet de chin şi agonie. Nu m-am gândit niciodată că, după ani de conducere, lucrurile se vor duce de râpă din motivul de a fi „docil.” Acesta este, pentru mine, sfârşitul, m-am gândit – toți apropiații vor afla despre eșecul meu, iar eu voi fi prezentat, la biserică, drept un exemplu negativ. Cum aş putea să dau ochii cu ceilalți, după toate acestea? Cu cât m-am gândit mai mult, cu atât am devenit mai negativ, până când, în cele din urmă, mi-am pierdut încrederea de a continua să caut adevărul. Totuşi, atunci când m-am gândit la toate sacrificiile şi cheltuielile pe care le făcusem în aceşti ultimi ani, nu m-am putut hotărî să renunţ și m-am gândit: „Dacă mă anulez cu totul şi accept înfrângerea, nu cumva toate eforturile mele vor fi zadarnice? Oare, după aceea, oamenii nu mă vor desconsidera și mai mult? Nu pot lăsa să se întâmple una ca asta! Trebuie să iau atitudine şi să nu-i las pe ceilalți să mă privească de sus. În clipa de față, oricât de greu trebuie să încerc, oricât de multe nedreptăţi sufăr, trebuie să mă redresez – nu pot să renunţ, la jumătatea drumului! Atât timp cât îmi amintesc lecţiile înfrângerii şi mă concentrez pe căutarea adevărului, poate că, într-o zi, voi redeveni lider.” Cu aceste gânduri în minte, negativismul şi tristeţea s-au stins şi am simţit o renăscută energie în căutarea mea.

Din acel moment, am investit în fiecare zi ore îndelungate, mâncând şi bând, în mod activ, cuvântul lui Dumnezeu, pentru a mă înzestra cu adevăr, în timp ce reflectam şi făceam introspecția fărădelegilor de odinioară. Am scris nenumărate eseuri care detaliau experienţa mea de viaţă, precum şi predici. Ceva mai târziu, atunci când am văzut că două dintre eseurile mele fuseseră selecționate, am simţit şi mai multă încredere în căutarea mea. M-am gândit în sinea mea: trebuie doar să continui să lucrez şi, cât de curând, visul meu va deveni realitate. Astfel, mi-am continuat căutarea şi m-am simţit liniştit că natura mea revenise, mai mult sau mai puțin, la „normal”.

Într-o zi, în timpul cultivării spirituale, am fost atras de un anumit pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Ca oamenii să se înțeleagă, trebuie să își înțeleagă adevăratele stări; cel mai important lucru în înțelegerea propriei stări este de a pricepe propriile gânduri și idei. În fiecare perioadă de timp, gândurile oamenilor au fost controlate de un lucru major; dacă poți să îți stăpânești gândurile, poți să stăpânești lucrul de la baza lor” („Oamenii care au întotdeauna cerințe pentru Dumnezeu sunt cel mai puțin înțelegători” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Cugetând la cuvântul luiDumnezeu,am întors brusc întrebarea asupra mea însumi: ce domină gândurile mele, în acest moment? Ce se află în spatele tuturor gândurilor mele? Am început să reflectez cu atenţie asupra procesului meu de gândire şi, sub îndrumarea lui Dumnezeu, am ajuns să îmi dau seama că, de când fusesem înlocuit, gândurile mele fuseseră stăpânite de dorinţa că „eu trebuie să-mi smulg înapoi reputația şi statutul şi să lupt pentru mine însumi. Nu pot continua să fiu desconsiderat de către ceilalți”. Acest gând fusese precum un pilon spiritual, lăsându-mă să perseverez prin creuzetul propriei disperări şi oferindu-mi motivația de a-mi urmări scopul. Cu acest gând în minte, rămăsesem „ferm şi de neclintit”, sub șuvoiul constant de „insulte şi umilințe”. În acest moment, mi-am dat seama că obiectivul meu era impur, plin de dorinţă şi deloc pozitiv.

Gândind retrospectiv, observ că Dumnezeu mă dezvăluise pentru a-mi îngădui să reflectez la mine însumi şi să-mi înţeleg propria natură satanică, astfel încât să pot fi ancorat și sincer în căutarea adevărului, să mă lepăd de rău şi păcat şi să primesc Mântuirea Lui. Cu toate acestea, desigur că nu I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru darul Lui de Mântuire, nici nu m-am urât pentru relele pe care le-am înfăptuit. Mai mult, nu mi-am reproșat și nu m-am căit pentru nereușita de a nu mă ridica la înălțimea așteptărilor lui Dumnezeu. Mai degrabă, dirijat de către natura arogantă că „eu trebuie să prevalez cu orice preţ”, m-am risipit în uneltirea acestei intrigi, gândindu-mă doar la ziua când mă voi ridica din nou, când voi fi reuns ca lider şi voi recâştiga reputaţia pe care o stricasem în întregime. Speram efectiv să îmi reconstruiesc imaginea de sine, pentru ca ceilalți să o admire şi să o venereze. Eram extrem de arogantşi nu aveam, în inima mea, nici cea mai mică venerație sau frică față de Dumnezeu. Nu desconsiderasem orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu? Nu mă poziționasem în opoziție cu Dumnezeu? Reflectând la starea mea de atunci, am simţit că mi se face pielea de găină. Niciodată nu mi-aş fi imaginat că în spatele gândurilor mele stă o astfel de ambiţie sălbatică. Nu e de mirare că Dumnezeu a zis: „dacă poți să îți stăpânești gândurile, poți să stăpânești lucrul de la baza lor” Într-adevăr. Odinioară, îmi vedeam gândurile ca pe noţiuni efemere şi niciodată nu mi-am alocat timp pentru a le analiza şi a le înţelege. Abia acum pricep că a-ți cuprinde gândurile şi a analiza, în mod activ, lucrurile păstrate adânc în inima ta este de o importanţă crucială pentru a-ți înţelege natura interioară!

Slavă Domnului pentru această luminare, care m-a scos din orbire. Dacă nu, aș fi încă legat la ochi de către propria mea falsitate – împleticindu-mă în continuare, cu ambiţie oarbă, spre propriul sfârșit iminent. Incredibil de înfricoşător! În acest proces, mi-am dat seama și că, înlocuindu-mă, Dumnezeu mă proteja şi îmi hărăzea mântuire. Pentru cineva cu o astfel de aroganţă şi ambiţie, dacă nu aş fi trecut prin creuzetul chinuitor al mustrării şi judecăţii lui Dumnezeu, aş fi devenit, invariabil, un antihrist şi mi-aş fi atras propriul sfârșit. Doamne Dumnezeule, jur să abandonez toate căutările necuvenite, să-mi întorc fața de la aroganţa şi ambiţia mea şi să-Ți ascult fiecare poruncă. Voi căuta adevărul cu ardoare, îmi voi îndeplini fiecare datorie şi voi trăi ca un om real și adevărat, pentru a-Ți mângâia inima.