de Xiaodong, provincia Sichuan

Dumnezeu a spus: „Poporul chinez, corupt de mii de ani, a supraviețuit până astăzi tuturor felurilor de «virusuri» care au avansat fără încetare, răspândindu-se peste tot ca molima; este suficient să vedem câți «microbi» sălășluiesc în oameni doar uitându-ne la relațiile lor. Lui Dumnezeu Îi este extrem de dificil să-Și dezvolte lucrarea într-o zonă închisă atât de ermetic și contaminată de virusuri. Personalitățile și obiceiurile oamenilor, felul în care fac lucrurile, tot ce exprimă în viețile și relațiile lor – sunt toate zdrențuite […]” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Calea… (6)”). Revelația din cuvintele lui Dumnezeu m-a făcut să văd modul în care corupția Satanei face ca toate relațiile dintre oameni să fie anormale, deoarece sunt toate bazate pe filosofia de viață a Satanei, fără să conțină vreun dram de adevăr. Fără mântuirea lui Dumnezeu, ochii mei încă ar fi acoperiți, iar eu aș fi încă în cursa emoțiilor mele, însă experimentarea lucrării lui Dumnezeu m-a făcut să înțeleg esența a ceea ce înseamnă „a ne ajuta unii pe alții” și mi-a arătat adevărul prieteniei, iubirii și afecțiunii familiale. Am înțeles că numai cuvintele lui Dumnezeu reprezintă adevărul și că numai trăind conform cuvintelor lui Dumnezeu putem scăpa de influența Satanei și că cineva poate să trăiască o viață plină de sens doar comportându-se în conformitate cu adevărul.

Părinții mei erau amândoi Creștini și în acel timp credința noastră în Isus ne-a adus belșug de har. Mai ales în afaceri, Dumnezeu ne-a binecuvântat mult în ceea ce privește confortul material. Majoritatea rudelor mele nu erau la fel de înstărite ca familia noastră, iar părinții mei s-au îngrijit bine de ei din punct de vedere financiar și material. Rudele mele aveau un foarte mare respect față de părinții mei și, bineînțeles, mă priveau și pe mine cu aceiași ochi. Acesta era genul de ambient avantajos în care am crescut. Am crezut că prietenii mei și rudele mele erau extraordinare și că, indiferent de nevoile familiei mele, ei ar fi dispuși să ajute.

În anul 1998, întreaga mea familie a acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernicul și, întrucât era un domeniu dificil, am renunțat la afacerea noastră de familie. Pe vremea aceea, nu înțelegeam adevărul, așa că inima mea încă tânjea după lumea aceasta. Mi-am petrecut zilele mâncând, bând și chefuind cu prietenii și rudele mele apropiate, și, pentru că am cheltuit cu generozitate, am avut tot mai mulți prieteni și tot mai multe reuniuni de clasă, petreceri, aniversări și nunți ale colegilor de clasă și ale prietenilor, și alte ocazii care nu puteau să aibă loc fără să fiu invitat, deoarece eram prea „important”. Pe lângă aceasta, în fiecare duminică trebuia să o iau de acasă și să mă întâlnesc cu prietena mea și am ieșit deseori împreună. În acel timp, chiar dacă nu lipseam de la nici una din cele trei întâlniri săptămânale de la biserică, tot nu înțelegeam deloc cuvintele lui Dumnezeu, inima mea încă cutreiera în lumea exterioară, iar credința mea în Dumnezeu era ca o cunună de reguli. Însă, Dumnezeu s-a folosit de circumstanțe pentru a mă face să înțeleg adevărul. El mi-a arătat că relațiile dintre oameni sunt bazate pe nimic altceva decât pe interesul reciproc și că nu există în ele sentiment adevărat sau dragoste.

După ce am renunțat la afacere, părinții mei au reparat casa și au avut de plătit pentru educația mea și a surorii mele, astfel încât economiile familiei aproape se terminaseră în câțiva ani. Întocmai cum spune proverbul, „Pârâurile seacă atunci când nivelul râului scade.” Pentru că veniturile mele depindeau de ei, cheltuielile mele personale s-au redus. Am evitat nunțile și reuniunile, mari sau mici, ori de câte ori am putut, astfel încât cercul meu de prieteni a început să se micșoreze, iar statutul meu în ochii prietenilor și rudelor mele devenise din ce în ce mai scăzut. Pe măsură ce averile prietenilor mei mai săraci și ale rudelor au crescut, aceștia s-au asociat din ce în ce mai puțin cu noi. Această perioadă era una de rafinare pentru mine, deoarece simțeam că nu am nici un statut în inima celorlalți. Acest lucru s-a văzut mai ales la prietena mea, care a devenit mai distantă deoarece nu mai cheltuiam cu ea sume la fel de generoase ca în trecut, iar într-un final m-a părăsit pentru altcineva în anul 2001. Când am aflat aceasta, nu puteam accepta faptul că este adevărat. Nu am lăsat să se vadă în afară, dar vestea era ca un cuțit în inima mea. Eu i-am fost fidel, eforturile mele față de ea fuseseră sincere, așadar de ce am obținut trădare de la ea în schimb? Astfel s-a încheiat relația noastră de cinci ani. Nu știam cum să o uit, astfel încât tot ceea ce am putut face a fost să îngrop durerea adânc în inima mea. După aceasta, uram când ceilalți aminteau despre acest fapt. Nu puteam înțelege cum era posibil să mi se întâmple un astfel de lucru. Apoi, într-o zi, am văzut acest pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Majoritatea oamenilor trăiesc în locul murdar al Satanei și suferă batjocura lui; el îi tachinează într-un fel și în altul până când ei sunt pe jumătate vii, îndurând tot felul de vicisitudini, tot felul de greutăți în lumea umană. După ce se joacă cu ei, Satana pune capăt destinului lor. Și, astfel, oamenii trăiesc întreaga lor viață într-o uluială haotică și nu se bucură, măcar o dată, de lucrurile bune pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru ei, dar, în schimb, sunt vătămați de Satana și lăsați în zdrențe. Astăzi, ei au devenit atât de moleșiți și apatici, încât, pur și simplu, nu au nicio aplecare de a lua cunoștință de lucrarea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (1)”). Revelația din cuvintele lui Dumnezeu reprezintă un adevărat portret al vieții umane. Gândindu-mă la trecut, cum mi-am petrecut zilele înecându-mă în necazurile din dragoste, trăind într-o lume imaginară a „iubirii romantice”. Eram închis, fără nici o posibilitate de ieșire și nu aveam nici cea mai mică idee că aceste lucruri erau trucurile Satanei pentru a păcăli oamenii, vicleșuguri proiectate pentru a întinde curse oamenilor și pentru a-i face să trăiască fără nici un scop și fără nici o înclinație spre cunoașterea lucrării lui Dumnezeu. Deși mă consideram un credincios în Dumnezeu, mi-am petrecut zilele îngrijorându-mă și preocupându-mă de prietenie și iubire, iar dacă nu mi s-ar fi schimbat circumstanțele, încă aș crede în „promisiunile de iubire veșnică” și în „prieteni fideli”, și nu aș fi scăpat niciodată. Din cauza despărțirii de prietena mea, am întrerupt orice relație cu colegii mei de clasă; fără un astfel de ambient gălăgios am putut să îmi potolesc inima și să mă dedic credinței mele în Dumnezeu. La întâlniri, prin părtășia cu frații și surorile mele despre cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg ceva din adevăr, am dobândit o oarecare pătrundere despre dragoste și prietenie și am înțeles că, doar urmărind adevărul și înțelegându-l, punctele de vedere ale unei persoane asupra lucrurilor se pot schimba și aceasta nu va mai fi vreodată păcălită de Satana. Încet-încet, inima mea rănită a început să se vindece. Am simțit bucuria de mult uitată, nu mai eram pierdut și nu mai trăiam în suferință. Întrucât nu existau întreruperi din lumea exterioară, eram capabil să îmi potolesc mintea și să mă concentrez pe întâlniri. Am devenit din ce în ce mai interesat de credința în Dumnezeu și din acel moment am început să îmi îndeplinesc datoriile.

Când rudele mele au aflat că eu credeam în Dumnezeu, tulburările din partea lor nu se mai terminau. Ei considerau că nu aveam nici un motiv să cred în Dumnezeu la o vârstă atât de tânără. Mătușa mea din partea mamei mi-a cerut deseori favoruri, mătușa mea din partea tatălui mi-a cerut să fac afaceri cu ea, chiar și mama mea adoptivă m-a împins să mă căsătoresc, spunând că ar fi avut ea grijă de copilul meu după ce s-ar fi născut (pentru că ea nu avea nici un fiu al ei), iar bunica mea a plâns, spunând: „Nu am absolut nici o obiecție despre faptul că părinții tăi cred în Dumnezeu, deoarece ei au muncit jumătate din viața lor și au dat tot ceea ce au avut pentru a-ți netezi ție calea, așa că este timpul să îi lași să se odihnească. Ar trebui să te concentrezi pe formarea unei familii și a unei cariere.” Atunci ea mi-a povestit cum tatăl meu trăise în sărăcie, cum a început de la zero, cât de mult a suferit, cât de mult a muncit, și a spus că eram într-un ambient atât de bun și că nu aveam nici un ideal. „Grija” lor subită față de mine era foarte măgulitoare. Eram confuz, deoarece mi se părea că tot ceea ce spuneau era corect, cu toții voiau ceea ce era mai bun pentru mine și, de vreme ce ei îmi erau cele mai apropiate rude, cu siguranță că nu m–ar răni. Trăiam în rafinare și, deși știam că aceasta era o luptă spirituală, nu mai aveam puterea de a lupta. La o întâlnire, un lider mi-a arătat acest pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „De mii de ani, chinezii au dus viața sclavilor, fapt ce le-a constrâns atât de mult gândurile, conceptele, viața, limbajul, comportamentul și acțiunile astfel încât au fost lăsați fără cea mai mică libertate. Câteva mii de ani de istorie au schimbat oameni vitali înzestrați cu spirit și i-au transformat în ceva asemănător unor cadavre lipsite de spirit. Mulți sunt cei care trăiesc sub cuțitul de măcelar al Satanei […]. În exterior, ființele umane par să fie «animale» superioare; de fapt, ei trăiesc și locuiesc cu demoni murdari. Fără ca nimeni să-i supravegheze, oamenii trăiesc în interiorul ambuscadei Satanei, prinși în muncile sale, fără niciun fel de scăpare. Mai degrabă decât să spunem că se adună cu cei dragi în case confortabile, trăind vieți fericite și împlinite, ar trebui să spunem că oamenii trăiesc în Infern, relaționând cu demonii și asociindu-se cu diavolii” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (5)”). Prin revelația din cuvintele lui Dumnezeu și părtășia cu frații și surorile mele am realizat că, în timp ce ei par să fie rudele mele din exterior și cuvintele lor sunt în concordanță cu necesitățile trupului meu, gândurile, conceptele, viața, limbajul, comportamentul și acțiunile lor sunt limitate din cauza corupției Satanei. Ei sunt cu toții necredincioși, toate punctele lor de vedere și tot ceea ce discută vin de la Satana, iar ceea ce caută ei să realizeze reprezintă doar dorințele rele ale trupului, din care nici una nu este în conformitate cu adevărul. Dacă i-aș asculta, aș cădea pradă uneltirilor Satanei. Eu nu dețin deloc adevărul și nu am discernământ, iar continuarea legăturii cu ei m-ar face doar să devin mai neînfrânat. Nu aș câștiga nimic aceasta, ei nu ar putea decât să mă conducă spre ruinare. În acea vreme, înțelegeam puțin cuvintele lui Dumnezeu „Toți aceia care nu cred, împreună cu aceia care nu practică adevărul, sunt demoni”, însă nu le pricepusem încă în mod complet. Mai târziu, Dumnezeu a orânduit circumstanțele care mi-au arătat adevărata esență a legăturilor de familie.

Familia noastră a fost dintotdeauna o familie gazdă și, într-o zi a anului 2005, din cauza raportului unui răufăcător, părinții mei și câțiva frați și surori au fost arestați de poliția PCC. Sora mea de sânge aproape s-a înecat în timp ce fugea, din fericire scăpând cu viață numai pentru că Dumnezeu a ocrotit-o. Părinții mei, precum și frații și surorile din casa familiei mele au fost reținuți și amendați, și au fost cu toții torturați, fiind răniți toți. Când am aflat veștile, nu mi-am putut controla emoțiile. Inima nu mă mai lăsa să îmi îndeplinesc datoriile. M-am gândit: „Într-o vreme ca aceasta ar trebui să merg acasă, orice ar fi. Părinții mei m-au crescut, iar acum, când au probleme, chiar dacă nu pot face nimic, ar trebui măcar să fiu acolo să văd cum sunt și să îi consolez.” Astfel, am luat trenul spre casă și am mers direct la casa mătușii mele din partea tatălui (care, de asemenea, crede în Dumnezeu), ca să îi văd pe părinții mei. Atunci am văzut că rănile lor nu se vindecaseră, m-am simțit oribil în interior și lacrimile au izbucnit din ochii mei. Simțeam că părinții mei fuseseră umiliți. În acel moment, părinții mei mi-au zis: În timp ce scăpam de poliție, sora mea de sânge a căzut în râu (aceasta s-a întâmplat în decembrie, după căderea întunericului). Apa îi ajungea până la gât, iar curenții râului erau puternici, de pantalonii ei se agățaseră plante sălbatice, pantofii ei erau afundați în mâl, iar ea nu știa să înoate, astfel că era un mister de neînchipuit cum ajuns pe celălalt mal. Cu siguranță că Dumnezeu a ocrotit-o în mod miraculos, altfel sfârșitul ar fi fost mult prea cumplit de contemplat (apa adâncă și curenții puternici uciseseră un om de 40 de ani cu doar câteva zile înainte). După aceasta, sora mea de sânge s-a ascuns în casa unei surori mai în vârstă, care i-a dat surorii mele care plângea un rând de haine, în timp ce își usca hainele ude deasupra focului, și care, de altfel, a avut mare grijă de ea. După câteva zile, a aflat că locuința acestei surori mai în vârstă nu mai era sigură, așa că sora mea de sânge s-a ascuns în casa mătușii mele din partea mamei. A ieșit în timpul zilei să ducă o scrisoare la biserică, prin care îl informa pe conducătorul bisericii de situația familiei mele, dar când s-a întors, fiica mai tânără a mătușii mele din partea mamei i-a spus: „Hei, verișoara mea, de ce te-ai întors? Credeam că ai plecat. Deja am făcut patul.” Sora mea și-a dat seama că mătușii din partea mamei îi era teamă să se implice și că nu voia să o lase să stea acolo, așa că, plângând, a plecat din casa lor și a riscat să fie arestată venind acasă, întrucât nu mai avea unde să meargă. După eliberarea părinților mei, când au auzit că sora mea aproape se înecase și că fusese alungată de mătușa mea din partea mamei, au fost foarte mânioși, însă mătușa mea din partea mamei, într-un ton convins că avea dreptate, a răspuns cu: „Așa e, ne este frică să ne implicăm. Singuri v-ați obținut aceste arestări. Ați avut o viață perfectă, dar ați vrut neapărat să o dați în bară, iar acum aproape că ați ucis pe cineva!” Nu mi-am imaginat niciodată că rudele mele cele mai apropiate, oamenii cei mai apropiați mie în trecut, în momentul în care poliția îmi aresta familia, iar viețile lor erau în pericol, în momentul în care alinarea era cea mai mare necesitate, ar fi spus asemenea cuvinte inumane sau ar fi făcut lucruri de o asemenea cruzime. Să aflu că au putut face aceasta m-a întristat foarte mult. Nimeni din persoanele pe care le-am ajutat cel mai mult în trecut nu a venit să se intereseze de noi sau să ne consoleze. Cei care aveau cele mai bune relații cu noi nu doar că nu au vorbit cu părinții mei când se întâlneau pe stradă, ba chiar au schimbat și direcția. Unii care obișnuiau să facă plecăciune și să ne salute, ne-au întors spatele acum și au bârfit. Numai frații și surorile noastre au venit să ne viziteze și să facă părtășie cu noi seara. Nu am crezut vreodată că familia noastră ar putea să treacă printr-o astfel de stare cumplită. Eram iarăși pradă durerii, iar în inima mea se conturau gânduri de trădare a lui Dumnezeu. Mai târziu, după ce am primit o revelație din partea lui Dumnezeu, am experimentat ceea ce împărtășiseră frații și surorile mele: „Relațiile dintre oameni sunt bazate pe nimic altceva decât interes reciproc, familia și prietenii abia dacă se ajută unii pe alții pe temeiul folosirii reciproce.” De asemenea, mi-am amintit de vorbele părinților mei despre ceea ce au dobândit ei din experiența arestării lor, cum ar fi: Atunci când poliția a folosit un bici de piele pentru a-l lovi pe tatăl meu, el a spus că nu a simțit prea multă durere, iar cureaua s-a rupt în trei bucăți pe măsură ce îl loveau. Sora mea a spus că nu i-a fost deloc frică în timpul experienței sale și, chiar dacă era decembrie, a spus că nu a simțit deloc frigul când a ieșit din apă. Dumnezeu i-a dat un surplus de tărie și de încredere. Arestul de către PCC, de fapt, a făcut credința lor mai neclintită. I-a făcut mai puternici. Tatăl meu a spus că, în trecut, nu a crezut în cuvintele lui Dumnezeu privitoare la felul în care Dumnezeu demască răutatea și ura față de adevăr a PCC-ului și că era un admirator al regelui diavolilor, însă acest incident i-a arătat că PCC-ul era doar o bandă de golani, bandiți care ar fi luat orice are valoare din casa noastră și ar fi arestat credincioși ai lui Dumnezeu supuși legii în locul criminalilor și al incendiatorilor. M-am simțit rușinat atunci când am aflat că trăim cu toții sub conducerea lui Dumnezeu, tot ceea ce experimentăm face parte din aranjamentul și suveranitatea lui Dumnezeu, nici o persoană nu are puterea de a-l ajuta pe celălalt, afecțiunea familială nu va face altceva decât să ne conducă departe de Dumnezeu, iar lucrurile cu care oamenii îi pot ajuta pe ceilalți sunt în conformitate doar cu trupul, nu și cu adevărul. Gândurile precum „nu vreau ca trupul părinților mei să sufere” nu doar că nu aduc nici un beneficiu vieții lor, dar nu aduc nici un beneficiu mântuirii lor. Numai Dumnezeu știe ceea ce are nevoie omul, iar Dumnezeu îl iubește pe om cel mai mult. Am văzut un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu care spunea: „De când a creat lumea, Dumnezeu a săvârșit multă lucrare care implică vitalitatea vieții, a săvârșit multă lucrare care îi aduce viață omului și a plătit un preț mare pentru ca omul să poată câștiga viață, deoarece Dumnezeu Însuși este viața veșnică și Dumnezeu Însuși este calea prin care omul este reînviat. Dumnezeu nu este niciodată absent din inima omului și trăiește printre oameni tot timpul. El a fost motorul vieții omului, fundamentul existenței omului și o sursă bogată pentru existența omului după naștere. El a provocat renașterea omului și îi permite să trăiască cu perseverență fiecare rol. Datorită puterii Lui și forței Sale vitale de nestins, omul a trăit generație după generație, de-a lungul cărora puterea vieții lui Dumnezeu a fost stâlpul existenței omului și pentru care Dumnezeu a plătit un preț pe care niciun alt om obișnuit nu l-a mai plătit. Forța vieții lui Dumnezeu poate triumfa în fața oricărei puteri, mai mult decât atât, depășește orice putere. Viața Lui este veșnică, puterea Lui este extraordinară, iar forța vieții Lui nu poate fi întrecută ușor de nicio ființă creată sau forță inamică. Forța vieții lui Dumnezeu există și emană strălucirea sa uimitoare, indiferent de timp sau loc. Cerul și pământul pot suferi mari schimbări, dar viața lui Dumnezeu este veșnic aceeași. Toate lucrurile sunt trecătoare, dar viața lui Dumnezeu încă rămâne, deoarece Dumnezeu este sursa existenței tuturor lucrurilor și baza existenței lor. Viața omului provine de la Dumnezeu, existența cerului se datorează lui Dumnezeu, iar existența pământului apare din puterea vieții lui Dumnezeu. Niciun obiect însuflețit nu poate depăși suveranitatea lui Dumnezeu și nimic viu nu poate să se desprindă de sub sfera autorității lui Dumnezeu. Astfel, indiferent cine sunt, toți oamenii trebuie să se supună stăpânirii lui Dumnezeu, toată lumea trebuie să trăiască sub porunca lui Dumnezeu și nimeni nu poate să scape de sub controlul Lui” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice”). Prin intermediul cuvintelor și realității lui Dumnezeu, am văzut caracterul extraordinar și măreția forței de viață a lui Dumnezeu, faptul că el locuiește printre oameni în toate timpurile, călăuzește omenirea și Își arată puterea în orice timp și că fiecare persoană trăiește în aranjamentele plănuite de Dumnezeu. Stând în fața cuvântului lui Dumnezeu, am înțeles cât de mic eram și cât de nesemnificative sunt legăturile emoționale. Ce aș fi putut face în fața dificultăților cu care s-a confruntat familia mea? Oare nu era Dumnezeu cel care îi proteja, care le purta de grijă și care îi conducea în timpul crizei? Oare poate fi dragostea unui om față de un alt om mai mare decât dragostea lui Dumnezeu față de om? În același timp, cuvintele lui Dumnezeu m-au judecat, „Care dintre voi se poate sacrifica cu adevărat pentru Mine și Mi se poate oferi cu totul? Sunteți cu toții ezitanți, gândurile vi se învârtesc, vă gândiți la casă, la lumea exterioară, la mâncare și îmbrăcăminte. În ciuda faptului că te afli înaintea Mea, făcând lucruri pentru Mine, în inima ta încă te mai gândești la soția ta, la copiii tăi și la părinții tăi de acasă. Sunt toți aceștia proprietatea ta? De ce nu îi încredințezi mâinilor Mele? Nu crezi suficient de mult în Mine? Sau e vorba că te temi că voi face aranjamente nepotrivite pentru tine? De ce te-ngrijorezi mereu de familia trupului tău? Mereu tânjești după cei dragi ție! Ocup Eu o anumită poziție în inima ta? Și încă mai vorbești despre a Mă lăsa să am stăpânire în interiorul tău și să-ți ocup întreaga ființă – toate acestea sunt minciuni înșelătoare! Câți dintre voi sunteți pentru biserică din toată inima? Și care dintre voi nu vă gândiți la voi înșivă, ci sunteți pentru împărăția de astăzi? Gândiți-vă cu mare atenție la acest lucru” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 59). Am înțeles că, în inima mea, ceea ce prețuiam era încă familia mea; întrucât nu aveam credință adevărată în Dumnezeu, încă nu puteam să îi încredințez complet în mâinile lui Dumnezeu; am înțeles că nu trăiam în adevăr, și chiar dacă îmi îndeplineam datoriile în casa lui Dumnezeu, deseori mă îngrijoram despre familia mea și nu îl lăsam pe Dumnezeu să umple inima mea. Nu puteam să îl respect pe Dumnezeu mai presus de toate celelalte și să îmi îndeplinesc cu fidelitate datoriile mele. Fusesem păcălit și chinuit de Satana. Dacă nu ar fi fost aceste „ghinioane” care mi s-au întâmplat, nu aș fi văzut niciodată lucrurile cu atâta claritate. Este exact așa cum spune acest imn al cuvintelor lui Dumnezeu: „Când vine vorba de starea vieții omului, omul încă trebuie să găsească viața reală, el încă nu a înţeles nedreptatea, dezolarea și condițiile mizerabile ale lumii – și, astfel, dacă nu ar fi fost vorba de sosirea dezastrului, cei mai mulţi oameni încă ar îmbrățișa Mama Natură și ar fi în continuare absorbiți de aroma «vieții». Nu este aceasta realitatea lumii? Nu este aceasta vocea mântuirii pe care o grăiesc omului? De ce, din rândul omenirii, nimeni nu M-a iubit vreodată cu adevărat? De ce Mă iubește omul doar în toiul mustrării și al încercărilor, dar nimeni nu Mă iubește sub protecția Mea?” („Omenirea nu cunoaște mântuirea lui Dumnezeu” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). În lipsa a ceea ce mi-au revelat aceste circumstanțe, nu aș fi înțeles niciodată relațiile dintre oameni și încă aș fi controlat de legăturile de familie, de iubire și prietenie, blocat fără nici o cale de ieșire în urmarea acestor lucruri, amăgit și făcut să sufăr din pricina lor, fericit în ignoranța mea: în plus, nu aș fi primit niciodată adevărul, nu aș fi parcurs niciodată calea corectă în viață, iar mântuirea lui Dumnezeu a fost aceea care mi-a permis să nu mai gust niciodată aroma „vieții”. Când am înțeles toate acestea, am hotărât că voi crede din toată inima în Dumnezeu și că voi urma adevărul pentru a răsplăti iubirea lui Dumnezeu față de mine.

Au trecut câțiva ani de când îmi îndeplinesc datoriile în familia lui Dumnezeu, iar în familia lui Dumnezeu am experimentat iubirea lui Dumnezeu. Indiferent unde îmi îndeplinesc datoriile, Dumnezeu este mereu acolo pentru a avea grijă de mine. Mă înțeleg cu frații și surorile mele ca și cum ei ar fi familia mea, nu ne folosim unii pe alții și nu există nici un schimb de beneficii. Frații și surorile mele sunt atât de sinceri încât, chiar dacă corupția noastră se manifestă uneori printre noi, prin deschiderea inimilor noastre și prin comunicarea cu privire la modul în care ne înțelegem pe noi înșine, nu există nici o răutate și nici o precauție. Ne ajutăm unii pe alții și ne oferim iubire reciprocă, fiecare este văzut în mod egal și nimeni nu este tratat diferit indiferent dacă este bogat sau sărac. Eu am probleme de sănătate, astfel încât mă îmbolnăvesc des, însă frații și surorile mele sunt foarte atenți și au o mare grijă față de mine, ceea ce mă face să experimentez faptul că, deși nu există legături de sânge între frați și surori, ei pot fi mai apropiați chiar și decât rudele. Mă înțeleg bine cu frații și surorile mele și, prin călăuzirea lui Dumnezeu, urmăm cu toții adevărul și ne străduim să ne împlinim datoriile.

Experiențele mele din acești ani m-au ajutat și să ajung să înțeleg în mod treptat voința lui Dumnezeu, precum și să înțeleg că lucrarea pe care Dumnezeu a înfăptuit-o în mine este lucrarea de mântuire și de iubire, cuvintele exprimate de Dumnezeu reprezintă adevărul, dar cu atât mai mult, ele sunt cuvintele care ne mântuiesc viețile. Aceste adevăruri au devenit grija și ocrotirea cea mai bună a lui Dumnezeu față de mine. Dacă m-aș îndepărta de aceste cuvinte sau nu aș vedea lucrurile prin prisma celor oferite de aceste cuvinte, m-aș ruina pe mine însumi. Am fost profund corupt de Satana și am fost incapabil să pătrund direct înțelesul cuvintelor lui Dumnezeu, așa că Dumnezeu a aranjat mai multe circumstanțe diferite, oameni, situații și lucruri, proiectate pentru nevoile mele, pentru a mă ajuta și a mă desăvârși, pentru a mă ajuta să înțeleg cuvintele Sale. Pe fondul dificultăților și al încercărilor mele, fără să-mi dau seama, am ajuns să înțeleg că aceste cuvinte exprimate de Dumnezeu sunt adevărate toate, că ele reprezintă lucrurile de care are nevoie omenirea. Nu doar că ele pot să asigure viața omenirii și permit omului să trăiască viața unui om normal, ci indică și calea corectă în viață, deoarece Dumnezeu este adevărul, calea și viața. Sunt cuvintele lui Dumnezeu cele care m-au adus până în ziua de azi. Sunt dornică să-I păstrez cuvintele ca pe motto-ul meu, indicatorul pentru calea pe care să merg înainte și ghidul după care să acționez. Chiar dacă există mult adevăr pe care nu îl înțeleg, prin urmarea continuă a adevărului și îndeplinindu-mi datoriile, Dumnezeu îmi va oferi luminare și iluminare, astfel încât să înțeleg cuvintele Sale. Încă există multă corupție în mine care trebuie purificată și am nevoie să experimentez mai mult din lucrarea lui Dumnezeu, precum și judecata și mustrarea lui Dumnezeu, ca și greutățile și rafinările care le însoțesc. Mă voi strădui din greu să urmăresc adevărul. Orice necazuri sau greutăți se abat asupra mea în viitor, Îl voi urma pe Dumnezeu până la capăt!