de Xinai, China

Când eram mică, ambii mei părinți credeau în Dumnezeu. Din curiozitate, am citit și eu câteva cărți cu cuvintele lui Dumnezeu și am aflat că cerul, pământul și toate lucrurile au fost create de Dumnezeu, și că El stăpânește asupra sorții, vieții și morții noastre. În 2012, părinții mei au încetat să mai creadă, dar bunica mea a continuat să creadă și citea cuvintele lui Dumnezeu cu mine. În mai 2021, am acceptat oficial lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. Când eram ocupată cu munca, îmi foloseam timpul liber pentru a participa la adunări. Tata nu s-a opus la acea vreme pentru că lucram în domeniul coafurii, câștigând între opt și zece mii de yuani pe lună. Rudele și prietenii noștri spuneau cu toții că mă descurcam bine, iar tata era foarte fericit și mândru să audă asta. Ulterior, prin adunări și citirea cuvintelor lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg că, în calitate de ființă creată, ar trebui să-mi fac datoria pentru a răsplăti dragostea lui Dumnezeu. Totuși, din cauza serviciului meu, nu aveam timp să-mi fac datoria. Dar apoi m-am gândit cum, în ultimul an, adunările cu frații și surorile îmi umpluseră inima de împlinire și nu o mai simțeam pustie ca înainte. Așa că am vrut să-mi fac datoria full-time. M-am gândit în special la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Tot felul de dezastre se vor abate unul după altul; toate țările și toate locurile vor trăi dezastre: molima, foametea, potopul, seceta și cutremurele sunt peste tot. Aceste dezastre nu se petrec doar într-un loc sau două, nici nu se vor termina într-o zi sau două, mai degrabă, se vor extinde pe o arie din ce în ce mai mare și vor deveni din ce în ce mai grave. În acest timp, tot felul de invazii de insecte vor apărea unele după altele, iar fenomenul canibalismului se va ivi pretutindeni. Aceasta este judecata Mea asupra multitudinii de țări și popoare” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 65). mi-am dat seama că lucrarea lui Dumnezeu se apropie de sfârșit. Dezastrele au devenit tot mai grave, mai ales în ultimii doi ani, și numai venind înaintea lui Dumnezeu putem să fim mântuiți și să supraviețuim. Cum timpul este pe sfârșite, trebuie să urmăresc de urgență adevărul și să-mi fac datoria. Când m-am gândit la asta, am ales să-mi fac datoria full-time. În acea perioadă, participam la adunări și citeam cuvintele lui Dumnezeu în fiecare zi, și simțeam în inima mea o bucurie pe care nu o mai cunoscusem niciodată. Două luni mai târziu, am renunțat la serviciu. Când tata a văzut că nu munceam, nu a fost deloc fericit. A spus: „E bine că tu crezi în Dumnezeu, dar nu poți pur și simplu să renunți la serviciu. Poți reveni la cum era înainte, când și munceai, și participai la adunări. Dacă nu muncești, din ce o să trăiești? Acum e cel mai bun moment din viața ta ca să urmezi o carieră. Îți spun asta doar pentru binele tău. Dacă nu mă asculți, într-o zi vei regreta!” M-am simțit îngrozitor după ce am auzit ce a spus. Toată viața mea îl ascultasem în tot ce spunea, de când eram mică. Cât de îndurerat ar fi dacă de data asta nu l-aș asculta? Dar apoi m-am gândit cât de pustie îmi fusese inima când munceam și cât de incredibil de împlinită mă simțeam acum că-mi făceam datoria. Acum înțelegeam ce era plin de sens și valoros de urmărit în viață. În plus, lucrarea lui Dumnezeu se apropie de sfârșit, așa că trebuie să profit de timpul limitat pe care îl am pentru a urmări adevărul. Să dobândesc adevărul și viața – asta este cel mai important. Cu acest gând, i-am spus tatălui meu: „Lumea de la serviciu este plină de intrigi și de conflicte interne. Făcându-mi acum datoria, merg pe calea cea dreaptă în viață.” Dar el tot a încercat să mă oprească din a crede în Dumnezeu.

Într-o zi, tata mi-a trimis un mesaj: „Nu mă dezamăgi.” Lacrimile au început imediat să-mi curgă pe obraji. M-am gândit în sinea mea: „În toți acești ani, tata a vrut ca eu să mă disting de ceilalți. A plătit un mare preț pentru a mă cultiva. Acum că nu mai lucrez, speranțele lui sunt spulberate. Trebuie să sufere atât de mult! Sunt deja adultă, dar încă îl fac să se îngrijoreze pentru mine. Nu sunt lipsită de pietate filială? De când eram copil, tata mi-a cumpărat tot ce am vrut; m-a răsfățat mereu. Dacă nu voi mai munci în viitor, îl voi dezamăgi după tot efortul și toate cheltuielile pe care le-a făcut pentru mine. Ce vor crede rudele și prietenii noștri despre mine?” În negativitatea mea, mi-am amintit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, așa că l-am căutat ca să-l citesc. Dumnezeu Atotputernic spune: „Spuneți-Mi, de la cine provine tot ce ține de o persoană? Cine poartă cea mai mare povară pentru viața sa? (Dumnezeu.) Numai Dumnezeu îi iubește cel mai mult pe oameni. Părinții și rudele oamenilor îi iubesc cu adevărat? Este iubirea pe care o oferă ei adevărată? Îi poate ea mântui pe oameni de influența Satanei? Nu poate. Oamenii sunt amorțiți și greoi la minte, incapabili să vadă clar aceste lucruri, și spun mereu: «Pur și simplu nu pot simți cum mă iubește Dumnezeu. Oricum, mama și tata mă iubesc cel mai mult. Ei îmi plătesc studiile și mă pun să învăț abilități tehnice, astfel încât să pot realiza ceva când voi crește, să mă ridic deasupra celorlalți și să devin o stea, o celebritate. Părinții mei cheltuiesc atât de mulți bani pentru a mă cultiva și a mă sprijini în educația mea, făcând economii la mâncare. Ce dragoste mare este aceasta! Nu-i pot răsplăti niciodată!» Credeți că aceasta este dragoste? Care sunt consecințele faptului că părinții tăi te împing să te ridici deasupra celorlalți, să devii o celebritate în lume, să ai o slujbă bună și să te integrezi în lume? Ei te fac neîncetat să cauți să te ridici deasupra celorlalți, să aduci onoare familiei tale și să te integrezi în tendințele rele ale lumii. Drept urmare, cazi în vârtejul păcatului, înduri pierzania și pieri, fiind devorat de Satana. Este aceasta dragoste? Asta nu înseamnă să te iubească, ci să-ți facă rău, să te distrugă. Dacă, într-o zi, te scufunzi atât de jos încât treci de punctul fără întoarcere, atât de jos încât nu poți să te eliberezi și cobori în iad, abia atunci îți vei da seama: «Ah, dragostea părintească este o dragoste a trupului și nu este benefică în credința în Dumnezeu sau în dobândirea adevărului – nu este dragoste adevărată!» Poate că încă nu v-ați dat seama de acest lucru. Unii oameni spun: «Nu pot simți cum mă iubește Dumnezeu. Încă simt că mama mea mă iubește cel mai mult. Ea îmi este persoana cea mai apropiată din lume. Există un cântec intitulat „Mama este cea mai bună din lume”. Acest lucru reflectă realitatea; această afirmație este absolut adevărată!» Într-o zi, când vei avea cu adevărat intrarea în viață și când vei fi dobândit adevărul, vei spune: «Nu mama este cea care mă iubește cel mai mult, și nici tata. Dumnezeu mă iubește cel mai mult și El este Cel pe care Îl iubesc cel mai mult, fiindcă El mi-a dat viață, El mă îndrumă mereu, El mă aprovizionează și m-a mântuit de influența Satanei. Doar Dumnezeu este Cel care le dă viață oamenilor, care îi conduce pe oameni și care are suveranitate peste toate lucrurile.» Abia când vei înțelege adevărul și îl vei fi dobândit în întregime vei fi capabil să apreciezi în profunzime aceste cuvinte” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a dobândi adevărul, trebuie să tragi învățăminte de la oamenii, din evenimentele și lucrurile din apropiere”). Obișnuiam să cred că toată energia și toți banii pe care tata i-a investit în cultivarea mea erau dragoste. Însă, după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că ceea ce simțea tata pentru mine nu era dragoste adevărată. Scopul lui era să mă facă să mă dedic trup și suflet urmăririi unei cariere, să câștig mai mulți bani și să mă disting de ceilalți, astfel încât să pot câștiga admirația și invidia rudelor și prietenilor noștri și să-l fac pe el să dea bine. M-am gândit cum, pe vremea când lucram, puteam participa la o adunare doar o dată pe săptămână și nu aveam deloc timp să-mi fac datoria. Îmi consumam tot timpul și toată energia muncind și câștigând bani, și comparându-mă cu prietenii și colegii mei. Mintea mea era acaparată de cum să fac bani și, pentru a face mai mulți, unelteam împotriva colegilor mei și înșelam clienții. Mintea mea era complet ocupată de faimă și câștig, iar inima mea devenea din ce în ce mai pustie și mai îndurerată. Doar prin dragostea și mântuirea lui Dumnezeu am avut harul să accept lucrarea Sa din zilele de pe urmă, să vin la biserică și să încep să-mi fac datoria. Nu mai trăiam după tendințele rele ale lumii, urmărind faima și câștigul. Dacă nu mi-aș fi făcut datoria, aș fi fost în continuare prinsă în vârtejul faimei și al câștigului; aș fi devenit din ce în ce mai ticăloasă și mi-aș fi pierdut complet șansa de a fi mântuită. Dându-mi seama de asta, am hotărât în inima mea: trebuie neapărat să-mi fac corespunzător datoria în biserică. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă părinții tăi au o umanitate rea, dacă te împiedică în mod constant să crezi în Dumnezeu și să-ți faci datoria, și dacă ei chiar te urăsc și te blestemă deoarece crezi în Dumnezeu, ce ar trebui să faci? Care este adevărul pe care ar trebui să-l practici? (Respingerea.) În acest punct, trebuie să-i respingi. Nu mai ai nicio obligație să le arăți respect filial. Dacă ei cred în Dumnezeu, atunci sunt familie, sunt părinții tăi. Dacă nu cred în Dumnezeu și chiar I se împotrivesc, atunci voi mergeți pe căi diferite. Ei cred în Satana și-l venerează pe diavolul-rege și merg pe calea Satanei; sunt pe o cale diferită de a ta. Nu mai sunteți o familie. Ei îi consideră pe credincioșii în Dumnezeu drept adversarii și dușmanii lor, așa că nu mai ai nicio obligație să ai grijă de ei și trebuie să rupi orice legătură cu ei” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Care este adevărul-realitate?”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că eu și tatăl meu eram pe două căi diferite: tata muncea din greu pentru a face bani și urmărea faima și câștigul pentru ca alții să-l admire; el era pe calea Satanei. Cât despre mine, eu credeam în Dumnezeu și îmi făceam datoria; eram pe calea urmăririi adevărului și a mântuirii. Trăisem înainte înrobită de emoțiile mele omenești, crezând că îl răneam și îl decepționam pe tata renunțând la serviciu și că îl dezamăgeam mereu. Dar astăzi, după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am dobândit un oarecare discernământ în privința tatălui meu. El nu credea în Dumnezeu și chiar încerca să mă oprească din a crede. Nu eram pe aceeași cale, așa că nu-l mai puteam privi din perspectiva unei rude trupești. Odată ce am înțeles acest lucru, nu am mai fost constrânsă de sentimentele mele.

În decembrie 2022, a trebuit să plec de acasă pentru că eram foarte ocupată cu datoria mea și mă întorceam acasă doar o dată pe săptămână. Odată, când am venit acasă, tata mi-a spus cu asprime: „Când ai de gând să-ți găsești un serviciu? Dacă nu ai de gând să muncești, atunci nu mai sta aici. Întoarce-te în satul nostru natal, la țară!” Am început să-mi fac griji: „Dacă nu-l ascult, chiar o să mă trimită înapoi în satul natal? Aș mai putea să-mi fac datoria atunci?” După aceea, ieșeam mereu pe furiș să-mi fac datoria. Odată, când eram pe punctul de a pleca să-mi fac datoria, tata m-a zărit. Mi-a spus aspru: „Dacă mai pleci pe furiș, să nu te mai întorci. Dacă o faci, îți rup picioarele! Nu glumesc. Îndrăznește!” M-am speriat puțin și m-am gândit: „Dacă plec și apoi mă întorc, chiar o să-mi rupă picioarele? Ar trebui să-mi continui datoria sau nu?” Mă simțeam foarte încurcată, întrebându-mă: „Dar dacă nu mă duc, ce se întâmplă cu datoria mea? Lucrarea bisericii este atât de încărcată și, dacă nu mă întorc la timp, voi întârzia lucrarea.” M-am rugat lui Dumnezeu și am căutat. Apoi m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent ce ți se întâmplă, fie că este un test sau o încercare ori ești emondat și indiferent cum se poartă oamenii cu tine, mai întâi ar trebui să dai la o parte aceste lucruri și să vii înaintea lui Dumnezeu, rugându-te sincer și căutând adevărul, astfel încât să-ți poți ajusta starea. Lucrul acesta se cuvine să fie făcut mai întâi. Ar trebui să spui: «Oricât de mare e problema asta, chiar dacă cerul însuși se prăbușește, trebuie să-mi fac bine datoria. Câtă vreme respir, nu-mi voi abandona datoria.» Cum îți faci bine datoria, deci? Nu se poate să lucrezi mecanic, de formă, ori să fii prezent fizic, dar să-ți lași mintea să rătăcească – trebuie să-ți concentrezi mintea și inima asupra datoriei tale” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pătrunderea în viață începe cu îndeplinirea datoriei”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință. Indiferent ce s-ar întâmpla, chiar dacă tata mi-ar fi rupt cu adevărat picioarele, trebuia să-mi îndeplinesc responsabilitatea și nu puteam renunța la datoria mea. La acest gând, am simțit imediat un val de putere și am plecat de acasă să-mi fac datoria. Când m-am întors acasă mai târziu, tata nu m-a lovit, dar a încercat totuși să mă convingă să mă duc la muncă. Însă nu am fost constrânsă de el și am continuat să-mi fac datoria.

În februarie 2023, nu m-am mai întors acasă timp de o lună, deoarece eram atât de ocupată cu datoria mea, iar marele balaur roșu îi persecuta cu severitate și îi aresta pe credincioși. Tata a spus furios: „De data asta, o să te leg cu lanțuri ca să nu mai poți pleca!” De când eram mică, tata nu-mi vorbise niciodată așa – cu fața roșie și gâtul umflat de furie. Eram îngrozită. În acea seară, sora mea mai mică mi-a spus plângând: „Soră, nu pleca. Tata nu mai tace de fiecare dată când ești plecată. Nici măcar nu te gândești la mama și la mine.” A doua zi, când eram pe punctul de a ieși să-mi fac datoria, mama m-a oprit și mi-a spus: „Ascultă-l pe tatăl tău și găsește-ți un serviciu deocamdată! De ce ești atât de încăpățânată?” Inima mi-a fost cuprinsă de slăbiciune. M-am gândit în sinea mea: „Mama și sora mea nu s-au opus niciodată credinței sau datoriei mele, dar acum sunt de partea tatei. Dacă voi continua să-mi fac datoria, tata se va certa cu mama în fiecare zi. Ce se va întâmpla dacă relația lor se destramă și divorțează? Dacă nu-l ascult pe tata, voi mai putea rămâne în această casă?” Eram puțin îngrijorată și speriată, și m-am gândit să-mi găsesc un serviciu și să renunț la datoria mea. Dar în ultimele luni în care îmi făcusem datoria, simțisem pace și bucurie în inima mea. Acum, tot felul de dezastre se abat asupra noastră, iar lucrarea lui Dumnezeu se apropie de sfârșit. Nu voiam să pierd ocazia de a primi mântuirea lui Dumnezeu. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, inima mea este slabă și îndurerată. Mi-e teamă că această familie se va destrăma cu adevărat, dar nu vreau să fiu constrânsă. Te rog, dă-mi credința de a rămâne fermă în mărturia mea.” După aceea, am căutat cuvintele lui Dumnezeu pentru a le citi. Dumnezeu spune: „Tu trebuie să suporți totul; pentru Mine, trebuie să fii pregătit să te lepezi de tot și să Mă urmezi cu toată puterea ta, și să fii gata să plătești orice preț. Acesta este momentul în care te testez: Îmi vei oferi loialitatea ta? Poți să Mă urmezi până la capătul drumului cu loialitate? Nu te teme; avându-Mă pe Mine ca sprijin al tău, cine ți-ar putea bloca vreodată drumul? Ține minte asta! Ține minte! Totul cuprinde intențiile Mele bune și este supus scrutării Mele. Oare fiecare cuvânt și fiecare faptă a ta urmează cuvântul Meu? Când testele focului vor veni asupra ta, vei îngenunchea și vei striga? Sau te vei ghemui de frică, incapabil să mergi mai departe?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 10). „Trebuie să ai curajul Meu în tine și trebuie să ai principii când vine vorba de a te confrunta cu rude non-credincioase. Dar, de dragul Meu, nici tu nu trebuie să cedezi în fața niciunei forțe a întunericului. Trebuie să te bizui pe înțelepciunea Mea pentru a merge pe calea perfectă și să nu permiți niciuneia dintre conspirațiile Satanei să izbutească. Fă tot ce poți pentru a-ți pune inima înaintea Mea, iar Eu te voi alina și voi aduce pace și bucurie în inima ta. Nu te preocupa de cum te percep ceilalți oameni; nu este mai valoros și mai important să Mă mulțumești pe Mine? Nu îți va aduce cu atât mai mult bucurie și pace veșnică și de-a lungul întregii vieți?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 10). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință. Nu ar trebui să mă tem de una sau de alta; trebuia să am credință în Dumnezeu. Nu puteam renunța la datoria mea doar pentru că îmi era teamă că familia mea se va destrăma. Am văzut că atașamentul meu emoțional față de familie era prea puternic. Nu-mi dăruisem complet inima lui Dumnezeu și nu aveam hotărârea de a mă lepăda de toate și de a-L urma. Ce fel de loialitate aveam față de Dumnezeu? Oricât de greu ar fi fost, trebuia să mă bizui pe Dumnezeu și să aduc mărturie pentru El. Dumnezeu deține suveranitate peste căsniciile și destinele oamenilor; fiecare are propriul său destin. Ce se va întâmpla cu căsnicia părinților mei și dacă această familie se va destrăma depinde de Dumnezeu. Cum va arăta destinul meu în viitor este, de asemenea, în mâinile lui Dumnezeu; tata nu are ultimul cuvânt. Trebuie să mă țin de datorie și să-L mulțumesc pe Dumnezeu. Dacă l-aș asculta pe tata și aș înceta să-mi fac datoria, nu ar trebui să sufăr persecuția familiei mele, dar asta ar însemna să-L trădez pe Dumnezeu și ar fi o durere veșnică!

A mai trecut o zi. Dimineața devreme, mă pregăteam să ies să-mi fac datoria. Spre surprinderea mea, tata se trezise la 4 sau 5 dimineața ca să mă supravegheze. Puțin după ora 6, a intrat în camera mea și a pus un videoclip cu zvonurile nefondate ale PCC care calomniau Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Știam că știrile nu erau adevărate, mai ales că ajunsesem să înțeleg unele adevăruri după ce îmi făcusem datoria atât de mult timp, așa că nu am fost influențată de zvonurile nefondate. Văzând că atitudinea mea nu se schimbase, tata a încercat să mă convingă, spunând: „Am fost atât de îngrijorat și de neliniștit în privința ta în ultima vreme. Te-am crescut cu mâinile mele. Fac asta doar pentru binele tău – ți-aș face vreodată rău? Dacă te duci acum la muncă, îți voi cumpăra un telefon nou care costă peste zece mii de yuani. Când sora ta mai mică va fi în vacanță, vă voi da bani ca să mergeți amândouă într-o excursie la Sanya.” Când l-am auzit pe tata spunând asta, am simțit că, dacă nu-l ascultam de data aceasta, chiar l-aș fi dezamăgit. Dar știam și că a crede în Dumnezeu și a-mi face datoria este calea cea dreaptă în viață și nu puteam renunța la ea. Eram sfâșiată. Mi-am dat seama că starea mea era greșită, așa că m-am rugat lui Dumnezeu în inima mea, cerându-I să-mi ocrotească inima de influența cuvintelor tatălui meu. Tata a văzut că nu spun nimic și s-a întors în sufragerie.

După aceea, am citit cuvintele lui Dumnezeu și mi-am dat seama că tatăl meu, împiedicându-mă să cred în Dumnezeu era o tulburare din partea Satanei. Dumnezeu Atotputernic spune: „Când oamenii încă nu sunt mântuiți, viețile lor sunt adesea tulburate, ba chiar controlate, de Satana. Cu alte cuvinte, oamenii care nu au fost mântuiți sunt prizonieri ai Satanei, nu au libertate, nu au fost eliberați de Satana, nu sunt calificați sau îndreptățiți să I se închine lui Dumnezeu și sunt urmăriți îndeaproape și atacați cu sălbăticie de Satana. Asemenea oameni nu au niciun pic de fericire, nu au dreptul la niciun pic de existență normală și cu atât mai puțin au vreo demnitate despre care să vorbească” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”). „Dumnezeu are multe mijloace și metode de a testa omul, dar fiecare dintre acestea necesită «cooperarea» dușmanului lui Dumnezeu: Satana. Adică, după ce i-a dat omului arme puternice cu care să se lupte cu Satana, Dumnezeu îl predă Satanei și îi permite Satanei să «testeze» statura omului. Dacă omul poate să scape din formațiunile de luptă pe care le-a pregătit Satana, dacă poate să scape de încercuirea Satanei și încă să trăiască, atunci omul va fi trecut testul. Dar dacă omul nu reușește să părăsească formațiunile de luptă ale Satanei și este subjugat de acesta, atunci el nu va fi trecut testul. Indiferent ce latură a omului testează Dumnezeu, criteriile examinării Sale sunt dacă omul rămâne sau nu ferm în mărturia sa când este atacat de Satana și dacă renunță sau nu la Dumnezeu și capitulează și se predă Satanei când este în mrejele lui. Se poate spune că dacă un om poate sau nu să fie mântuit depinde de faptul dacă el îl poate înfrânge și birui pe Satana, iar dacă poate câștiga sau nu libertatea depinde de faptul dacă el poate să mânuiască, pe cont propriu, armele date lui de Dumnezeu pentru a birui legăturile Satanei, făcându-l pe Satana să renunțe complet la speranță și să-i dea drumul. Dacă Satana renunță la speranțe și abandonează pe cineva, aceasta înseamnă că Satana nu va mai încerca niciodată să ia această persoană de la Dumnezeu, nu o va mai acuza și nu o va mai tulbura niciodată pe această persoană, nu o va mai tortura sau ataca niciodată în mod arbitrar; doar o astfel de persoană va fi fost câștigată cu adevărat de Dumnezeu. Acesta este procesul complet prin care Dumnezeu câștigă o persoană” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că nu ieșisem pe deplin din „tabăra Satanei”. Satana încă îl folosea pe tatăl meu pentru a mă tulbura constant, îndopându-mă cu zvonurile născocite de PCC. Când a văzut că nu ascult, a folosit afecțiunea familială și cuvintele blânde, încercând toate tacticile, atât dure, cât și blânde, pentru a mă determina să-L trădez pe Dumnezeu. Era atât de dezgustător! M-am gândit la momentul în care Iov s-a confruntat cu ispitele Satanei. Toate turmele și cirezile sale care acopereau dealurile dispăruseră, el era acoperit de bube dureroase, iar soția sa îl îndemna să se lepede de Dumnezeu. Dar Iov a spus: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve” (Iov 1:21). „Să primim din mâna lui Dumnezeu binele și să nu primim și necazul?” (Iov 2:10). Când s-a confruntat cu încercarea sa, Iov nu s-a lepădat de Dumnezeu și a rămas ferm în mărturia sa pentru Dumnezeu. Trebuia să urmez exemplul lui Iov, să-l biruiesc pe Satana mânuind arma cuvintelor lui Dumnezeu în mijlocul asediului său și să rămân fermă în mărturia mea pentru Dumnezeu. M-am rugat lui Dumnezeu și am luat o hotărâre, cerându-I să-mi dea credința de a rămâne fermă în mărturia mea.

Am mai citit câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere despre mine însămi. Dumnezeu Atotputernic spune: „Trebuie să suferi greutăți pentru adevăr, trebuie să te sacrifici pentru adevăr, trebuie să înduri umilințe pentru adevăr, și trebuie să înduri mai multă suferință în scopul de a câștiga mai mult din adevăr. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci. Trebuie să nu renunți la adevăr de dragul de a te bucura de armonie în familie și nu trebuie să pierzi demnitatea și integritatea de o viață de dragul desfătărilor de moment. Ar trebui să urmărești tot ceea ce este bun și frumos și ar trebui să urmărești o cale în viață care este mai plină de sens. Dacă duci o asemenea viață lumească și pământească și nu ai niciun obiectiv de urmărit, nu înseamnă oare că îți irosești viața? Ce poți câștiga dintr-o asemenea viață? Ar trebui să te lepezi de toate desfătările trupului pentru un singur adevăr și nu ar trebui să renunți la toate adevărurile pentru un pic de desfătare. Oamenii de genul acesta nu au integritate sau demnitate; nu există nicio semnificație în existența lor!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoașterea sa despre mustrare și judecată”). „M-ați urmat în toți acești ani, dar nu Mi-ați dat niciodată o iotă de loialitate. În schimb, ați gravitat în jurul oamenilor și al lucrurilor care vă plac – atât de mult încât tot timpul și oriunde vă duceți, le țineți mereu aproape de inimile voastre și nu le-ați abandonat niciodată. Ori de câte ori sunteți dornici sau pasionați de un anume lucru pe care-l iubiți, faceți acest lucru în același timp în care Mă urmați sau chiar în același timp în care Îmi ascultați cuvintele. Așadar, Eu spun că voi folosiți loialitatea pe care v-o cer, pentru a fi, în schimb, loiali «animalelor de companie» și a le prețui. Cu toate că puteți sacrifica un lucru sau două pentru Mine, aceasta nu reprezintă toată ființa voastră și nu dovedește că Eu sunt Acela căruia Îi sunteți cu adevărat loiali” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cui anume îi ești loial?”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că trebuia să sufăr pentru adevăr și că nu ar trebui să renunț la adevăr doar pentru a mă bucura de armonia familiei. În tot timpul în care am crezut în Dumnezeu și mi-am făcut datoria, am încercat cu prudență să mențin această familie, temându-mă că relația mea cu ei se va rupe și nu voi mai putea merge acasă. Confruntată cu persuasiunea și amenințările repetate ale tatălui meu, m-am simțit foarte slabă în interior și m-am trezit prinsă într-o dilemă, ezitând să ies din nou să-mi fac datoria. Am văzut că fusesem mereu loială acestei familii, nu lui Dumnezeu, și cu siguranță nu pusesem pe primul loc urmărirea adevărului. Deoarece atașamentul meu sentimental față de familie era atât de puternic, căzusem de mai multe ori în ispitele Satanei și aproape că L-am trădat pe Dumnezeu. Abia atunci am văzut că Satana îi face pe oameni să trăiască în afecțiunea familială, să se dedea trupului și, în cele din urmă, să-și piardă șansa de a fi mântuiți. Intenția lui Dumnezeu este ca noi să ne facem datoria ca ființe create, să urmărim adevărul, să trăim o asemănare umană adevărată și să dobândim mântuirea. Dacă l-aș fi ascultat pe tata și m-aș fi dus la muncă de data aceasta doar pentru a-mi proteja interesele trupești, m-aș fi putut bucura de armonia familiei, dar aș fi pierdut ocazia de a dobândi adevărul. Ce altceva ar fi fost asta decât deșertăciune și durere? Trebuia să aleg calea cea dreaptă. Într-o dimineață, tata a trebuit brusc să iasă pentru ceva. Am profitat de ocazie pentru a pleca și a-mi face din nou datoria.

Două luni mai târziu, am primit o scrisoare de la biserică în care se spunea că tatăl meu mă denunțase la poliție și că îi denunțase și pe bunica mea și pe frații și surorile din orașul nostru natal, ceea ce a dus la arestarea lor. Tata folosise tot felul de metode pentru a mă persecuta frenetic și a mă împiedica să-mi fac datoria. Când a văzut că nu ascult, s-a întors complet împotriva mea și a alertat poliția, denunțând-o chiar și pe bunica mea. Esența lui este cea a unui diavol! Odată ce i-am văzut clar esența, nu am mai fost constrânsă de sentimentele mele. Din acea zi, nu m-am mai întors niciodată acasă. De atunci, îmi fac datoria full-time. Slavă lui Dumnezeu că m-a călăuzit să fac alegerea corectă!