Am ajuns să disting clar dragostea și ura trecând prin amărăciunea persecuției
Mă numesc Zhao Zhi și anul acesta am împlinit 52 de ani. Sunt adept al lui Dumnezeu Atotputernic de 14 ani. Înainte de a-mi câștiga credința, eram afacerist; deseori eram ocupat cu distracțiile, să trimit cadouri oamenilor și să socializez. Eram mai mereu în locuri destinate distracției precum cele de karaoke și de pariuri. Soția mea se certa mereu cu mine din cauza asta și, în cele din urmă, a ajuns să mă amenințe că va da divorț și va părăsi căminul nostru. Atunci, eram complet blocat în mlaștina aceasta și nu puteam ieși din ea; deși mă străduiam să grijă de familia noastră, pur și simplu nu reușeam. Simțeam că viața este foarte nefericită; eram epuizat. În iunie 1999, harul mântuirii lui Dumnezeu Atotputernic s-a coborât asupra noastră și, citind cuvintele lui Dumnezeu și având părtășie cu frații și surorile, soția mea a realizat că întunericul din lume și stricăciunea umană sunt în întregime din cauza Satanei care ne-a rănit și s-a jucat cu noi. Ea și-a exprimat înțelegerea cu privire la situația mea și și-a deschis inima în părtășie cu mine. Prin îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, am văzut și eu că mă scăldam într-un cazan cu păcate și că Dumnezeu era dezgustat de lucrul acesta și-l ura. Chiar mai mult decât atât, mi-am dat seama că nu mă comportasem deloc ca o ființă umană. Regretam și mă simțeam vinovat, așa că am hotărât înaintea lui Dumnezeu să devin un nou om. De atunci, soția mea și cu mine ne-am rugat și am citit cuvintele lui Dumnezeu în fiecare zi și deseori ne-am întâlnit cu frații și surorile pentru a avea părtășie. Înainte să ne dăm seama, conflictele dintre noi și suferința pe care o simțisem s-au destrămat ca un nor de fum, iar viețile noastre s-au umplut de pace și fericire. Eram pe deplin conștient că Dumnezeu Atotputernic ne-a salvat familia când eram în pragul ruinei și ne-a adus vieți complet noi. Pe lângă faptul că mă simțeam incredibil de recunoscător, am hotărât în sinea mea și să-mi ofer întreaga ființă pentru a răsplăti harul lui Dumnezeu. După asta, am început să mă dedic complet datoriei mele și împărtășirii Evangheliei, astfel încât mai mulți oameni să poată obține mântuirea pe care Dumnezeu ne-a adus-o în zilele de pe urmă. Cu toate acestea, guvernul ateu al Partidului Comunist Chinez nu le permite oamenilor să-L preamărească pe Dumnezeu sau să ia calea cea dreaptă și, în special, nu le permite oamenilor să răspândească Evanghelia și să fie martori pentru Dumnezeu. Pentru că eu credeam în Dumnezeu și răspândeam Evanghelia, am fost supus arestului și persecuțiilor din partea guvernului PCC…
Era o zi din primăvara anului 2002. Un frate și cu mine am fost raportați poliției de o persoană rea în timp ce împărtășeam Evanghelia într-un sat. Polițiștii au venit imediat și, fără a evalua situația în vreun fel, mi-au pus cătușe, m-au târât într-o mașină de poliție și m-au dus la secție cu ei. Imediat ce am intrat în camera de interogatoriu și, înainte să apuc să reacționez, un ofițer s-a repezit la mine, m-a apucat de guler și m-a pălmuit tare de câteva ori. Imediat m-a luat amețeala, am văzut stele verzi și nu m-am putut opri să nu mă împiedic și să cad la pământ cu capul înainte. Îmi curgea sânge din gură și nas, iar fața îmi ardea de durere. Când a văzut asta, polițistul cel rău m-a lovit cu brutalitate și s-a răstit la mine scrâșnind din dinți: „Nenorocitule, nu te preface în fața mea. Ridică-te!” Au venit alți doi ofițeri, m-au apucat de brațe și m-au aruncat într-o parte, iar apoi cei trei au început să-mi dea pumni și picioare. O durere insuportabilă mi-a cuprins întregul corp; am căzut la podea și n-am mai putut să mă ridic. Mi-au aruncat priviri ucigașe, așa cum tigrul își privește prada. Unul dintre ei a lătrat la mine: „Cum te cheamă? De unde ești? De ce erai acasă la bărbatul acela? Dacă nu vorbești, te fac eu!” M-am rugat în tăcere la Dumnezeu, rugându-L să-mi protejeze inima, ca să pot rămâne liniștit înaintea lui Dumnezeu, și să-mi dea credință și curaj ca să nu fiu intimidat de amenințările lor. Văzând că nu vorbesc, un polițist care arăta foarte feroce a ridicat un baston cu șocuri electrice și mi l-a fluturat înainte și înapoi prin fața mea, făcându-l în mod intenționat să trosnească. Apoi a arătat spre mine și a spus amenințător: „Vorbești sau nu? Dacă nu vorbești, te omor prin electrocutare.” M-am speriat întrucâtva de această amenințare și m-am rugat repede la Dumnezeu. „O, Dumnezeule! Toate lucrurile sunt în mâinile Tale, inclusiv această haită de ofițeri răi. Indiferent cum mă tratează, se întâmplă cu permisiunea Ta. Sunt dornic să mă supun orchestrărilor și aranjamentelor Tale. Doar că statura mea este prea mică și mă simt slab și timid. Te rog, dă-mi credință și tărie și protejează-mă să nu devin o iudă. Nu mă lăsa să-mi pierd mărturia înaintea Satanei.” După ce m-am rugat, un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu mi-a apărut în minte: „Avem în noi viața lui Hristos cel înviat. Indiscutabil, în prezența lui Dumnezeu, credința ne lipsește: să sperăm că Dumnezeu ne va da credință adevărată. Cuvântul lui Dumnezeu este într-adevăr dulce! Cuvântul lui Dumnezeu este un remediu puternic! Îi face de rușine pe diavoli și pe Satana! Înțelegerea cuvântului Său ne oferă sprijin. Cuvântul Său acționează rapid ca să ne salveze inimile! Împrăștie toate lucrurile și aduce pacea în toate. Credința este ca un pod dintr-un singur buștean: cei care se agață în mod abject de viață vor avea dificultăți în a-l traversa, dar cei care sunt gata să se sacrifice pot să-l traverseze siguri pe picioare și fără griji. Dacă oamenii au gânduri sfioase și pline de frică, asta se datorează faptului că Satana i-a păcălit, de teamă că vom traversa podul credinței pentru a pătrunde în Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 6). „Este adevărat!”, m-am gândit. „Mă tem atât de mult pentru că am fost păcălit de trucul Satanei. În ciuda înfățișării feroce a ofițerilor, totul este în mâinile lui Dumnezeu și El este ajutorul meu. Trebuie să mă bazez pe credința mea și pe cuvintele lui Dumnezeu pentru a-l învinge pe Satana!” Așadar, mi-am ținut gura închisă și, când a văzut că nu scot niciun cuvânt, ofițerul acela și-a ridicat bastonul și l-a împins înspre mine. Am strâns din ochi și din dinți, pregătindu-mă pentru tortura unei dureri intense, dar, surprinzător, deși am tot fost împuns cu bastonul, n-am simțit nimic. Tuturor li s-a părut ciudat și au spus, uimiți: „De ce nu funcționează chestia asta azi? Probabil e stricat – încearcă altul.” Atunci au luat altul cu care să mă electrocuteze, dar nici acela nu a funcționat. Eu continuam să exclam în inima mea: „O, Doamne, Îți mulțumesc! Mi-ai ascultat rugăciunea și acum mă protejezi în secret. Ești atât de încântător, atât de fidel! Dumnezeule, indiferent ce tortură crudă voi confrunta în viitor, sunt dornic să am încredere în Tine din toată inima. Sunt hotărât să fiu ferm în mărturia mea!” Văzând că bastoanele nu dădeau rezultate cu mine, tot nu voiau să o lase baltă, așa că m-au încătușat de mâini și de picioare, m-au târât într-o mașină de poliție și m-au dus la o clădire de două etaje departe de sat.
Când am intrat, un ofițer a zâmbit rece și a spus amenințător: „Poți să vezi că nu e nimic aici și nimeni nu va găsi vreodată locul ăsta. Acum că ești aici, dacă tot nu vorbești, ăsta ți-e sfârșitul. Vei fi îngropat aici și nimeni nu va ști vreodată. Gândește-te singur – dacă ești deștept, ne vei spune ce vrem să știm.” Inima mi-a sărit în gât când am auzit asta. Chiar nu-mi puteam imagina ce-mi vor face acești „polițiști ai poporului” însetați de sânge care stăteau în fața mea și care se purtau ca bandiții din lumea infractorilor. L-am chemat repede pe Dumnezeu în inima mea, rugându-L să-mi dea putere și hotărârea de a rezista în fața suferinței, astfel încât să pot suporta tortura crudă care urma să vină. Văzând că încă refuzam să scot o vorbă, doi dintre ofițeri s-au aruncat asupra mea cu brutalitate și mi-au smuls toate hainele de deasupra, apoi m-au pus să stau în picioare într-o parte. Unul dintre ei a arătat spre nasul meu și mi-a spus batjocoritor: „Ia te uită – tu chiar n-ai pic de rușine”. Altul a început să-mi verifice hainele pe dinăuntru și pe dinafară ca un câine flămând în căutarea mâncării. În final nu a găsit decât 30 de yuani, apoi și-a rotit capul și a scuipat cuvintele „Ești doar un sărăntoc!”, în timp ce-și îndesa banii în buzunar. Asta m-a făcut să mă umplu de nervi și ură. M-am gândit: „Cum «servesc poporul» acești polițiști? Sunt pur și simplu o haită de nelegiuiți și bandiți care tiranizează poporul și exploatează oamenii de rând. Dacă n-aș fi văzut asta azi cu ochii mei, nu știu cât de mult aș fi continuat să fiu păcălit de minciunile PCC.” Apoi am realizat că voia bună a lui Dumnezeu se afla în spatele arestului meu din acea zi; Dumnezeu nu mă făcea să sufăr înadins, ci se întâmplau acestea astfel încât să văd clar fața malefică a guvernului PCC. După alte aproximativ 10 minute, a venit un alt ofițer cu două cabluri electrice, zâmbind cu ticăloșie, a gesticulat spre mine amenințător și a spus: „Ți-e frică? Acum doi ani a fost un alt infractor care nu voia să vorbească, dar nu a putut rezista electrocutării. A sfârșit prin a spune totul. Sunt sigur c-o să-ți deschidem cu forța și gura aia a ta!” Văzând că vor să mă electrocuteze, am simțit ură și frică. Dacă tipul acela de tortură continua destul de mult, cu siguranță aveam să mor. Repede, am spus o rugăciune către Dumnezeu: „Dumnezeule, acești ofițeri malefici sunt atât de haini – mă tem că nu voi putea birui. Te rog, protejează-mă și dă-mi putere să nu devin o iudă și să Te trădez din cauza slăbiciunii trupului meu.” După ce m-am rugat, Dumnezeu m-a luminat să mă gândesc la acest imn al bisericii: „Pot să am capul spart și să-mi curgă sângele, dar ardoarea oamenilor lui Dumnezeu nu se poate pierde. Însărcinarea dată de Dumnezeu îmi e în inimă, sunt hotărât să-l umilesc pe diavolul Satana. Durerea și greutățile sunt predestinate de Dumnezeu, dar voi îndura umilința pentru a-I fi credincios. Nu-L voi mai face pe Dumnezeu să verse lacrimi sau să se îngrijoreze” („Îmi doresc să văd ziua de slavă a lui Dumnezeu” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). „E adevărat”, m-am gândit. „Oamenii din Împărăție trebuie să aibă integritatea și tăria cuiva din Împărăție – a fi lacom de viață și a te teme de moarte este o lașitate. Satana crede prostește că mă poate face să-L trădez pe Dumnezeu prin tortură și, făcând asta, să-mi distrugă șansa de a obține mântuirea. Eu chiar nu pot să să-i las planul să reușească și nu pot absolut deloc să permit ca numele lui Dumnezeu să fie făcut de rușine din cauza mea”. Odată ce m-am gândit bine la toate acestea, am simțit o explozie de tărie în mine și am găsit curajul de a mă confrunta cu tortura.
Pe când mă gândeam la toate acestea, doi dintre ofițeri s-au grăbit spre mine, m-au împins pe podea pe burtă, apoi m-au apăsat cu un scaun. Au mai venit doi ofițeri, unul de fiecare parte a mea, amândoi apăsându-și picioarele pe mâinile mele. Mă simțeam de parcă mâinile mi-ar fi fost țintuite de podea – nu mă puteam mișca deloc. Polițistul cu cablurile electrice a luat două cabluri din cutia electrică și a legat unul de un deget de la mâna mea stângă, unul de un deget de la mâna mea dreaptă, apoi a pornit electricitatea din cutie. Un val de curent electric mi-a străbătut instantaneu fiecare nerv din corp; era atât amorțitor, cât și dureros, iar eu nu mi-am putut opri spasmele care mi-au cuprins tot corpul. Era atât de dureros încât am țipat. Polițiștii cei malefici mi-au băgat un papuc buretos în gură. M-au tot electrocutat astfel, provocându-mi atât de multă durere încât eram complet scăldat în sudoare și, nu după mult, se scurgea din toate hainele mele, de parcă aș fi fost udat cu apă. În timp ce-mi administrau șocurile electrice, ofițerul țipa în continuu la mine: „Ai de gând să vorbești? Te electrocutez până te omor dacă nu vorbești! Asta primești dacă nu vorbești!” Mi-am încleștat dinții tare și m-am forțat să îndur durerea fără a scoate un sunet. Când au văzut asta, au început să mențină electricitatea pornită mai mult timp. În cele din urmă, am simțit că nu mai pot suporta și am vrut doar să mor. Mi-am folosit ultima fărâmă de putere din trup să-i împing deoparte pe cei doi ofițeri care mă apăsau cu scaunul și apoi m-am lovit tare cu capul de podea. În mod ciudat, podeaua de beton mi s-a părut moale ca bumbacul și, oricât de tare-mi loveam capul de ea, era fără efect. Chiar atunci, câteva rânduri din cuvintele lui Dumnezeu care fuseseră pomenite des în părtășii mi-au venit deodată în minte: „Suferința unor oameni ajunge la extrem, iar gândurile lor se îndreaptă spre moarte. Aceasta nu este dragoste adevărată pentru Dumnezeu; astfel de oameni sunt lași, nu au perseverență, sunt slabi și neputincioși!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu”). „Chiar dacă trupul tău suferă, ai cuvântul lui Dumnezeu și ai binecuvântarea lui Dumnezeu. Nu poți muri chiar dacă vrei: poți să te resemnezi să nu Îl cunoști pe Dumnezeu și să nu obții adevărul dacă mori?” („Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au servit ca blândă amintire că voiam să mor pentru că nu puteam suporta suferința și că nu aș fi fost martor pentru Dumnezeu, ci L-aș fi rușinat și trădat pe Dumnezeu. Ar fi lipsă de curaj, ar fi lașitate și nu l-ar rușina deloc pe Satana. Luminarea lui Dumnezeu mi-a permis să realizez că faptul că podeaua mi se părea deodată moale era modul în care Dumnezeu, în liniște, mă oprea, mă proteja și nu mă lăsa să mor, în speranța că poate voi mărturisi ferm în mijlocul acestei situații groaznice, astfel rușinându-l pe Satana și aducându-I glorie lui Dumnezeu. Să văd dragostea și protecția lui Dumnezeu m-a inspirat extraordinar și m-am hotărât în tăcere: indiferent cât mă vor tortura acești polițiști malefici, eu voi rezista și, chiar dacă voi fi la ultima suflare, mi-o voi petrece bine, voi mărturisi ferm pentru Dumnezeu și nu-L voi dezamăgi absolut deloc. Întregul meu trup a fost inundat de tărie – am strâns din dinți și m-am pregătit să primesc o tortură prin electricitate chiar și mai brutală.
Văzând că tot nu cedez, ofițerii s-au supărat atât de rău încât li s-au umflat venele. Aveau priviri fioroase, își scrâșneau dinții și-și încleștau pumnii, arătând de parcă abia așteptau să mă devoreze. Unul dintre ei, extrem de exasperat, s-a repezit la mine, m-a apucat de păr, mi-a tras capul în sus cu forță, s-a aplecat peste fața mea și, cu o înfățișare fioroasă, a strigat la mine: „Nenorocitule, ai de gând să vorbești sau nu? Dacă nu vorbești, o să te jupoi de piele și-o să te aduc în pragul morții. Asta primești dacă nu vorbești!” Apoi mi-a dat drumul de păr și i-a strigat frenetic unui alt polițist rău: „Dă-i o doză letală de electricitate!” Neputând rezista la tensiunea mai ridicată, am leșinat. M-au stropit cu apă rece pentru a mă resuscita și și-au continuat tortura. După mai multe șocuri, întreg corpul îmi era străbătut de o durere insuportabilă. Chiar nu mai puteam suporta și simțeam că aș putea muri în orice secundă. În această criză, Dumnezeu m-a îndrumat să mă gândesc la acest imn bisericesc: „În greutăţi, îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu îmi întărește inima; nu pot ține plugul și privi înapoi. Foarte rar poți accepta pregătirea Împărăției și sub nicio formă eu nu pot rata șansa de a fi desăvârşit. Dacă Îl dezamăgesc pe Dumnezeu, voi regreta tot restul vieții. Dacă Îi întorc spatele lui Dumnezeu, voi fi condamnat de istorie. […] Inima mea prețuiește doar adevărul și Îi este devotată lui Dumnezeu, niciodată nu mă voi mai revolta și produce supărare lui Dumnezeu. Sunt hotărât să Îl iubesc pe Dumnezeu și să rămân complet devotat lui Dumnezeu și nimeni și nimic nu mă poate opri. Și voi sta mărturie pentru a-L slăvi pe Dumnezeu oricât de grele sunt încercările și năpastele. Voi trăi o viață cu sens obținând adevărul și perfecționarea lui Dumnezeu” („Hotărât să rămân absolut devotat lui Dumnezeu” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). De asemenea, m-am gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Câtă vreme mai ai suflare, Dumnezeu nu te va lăsa să mori” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 6). Îndrumat de cuvintele lui Dumnezeu, inima mea s-a întărit din nou. Mi-am spus: „Indiferent cât de sălbatici sunteți, haită de demoni, îmi puteți tortura doar trupul și-mi puteți face viața mai rea decât moartea, dar nu-mi puteți schimba niciodată dorința de a-L urma pe Dumnezeu. Cu cât mă torturați mai mult, cu atât mai clar vă văd chipurile malefice și cu atât mai ferm sunt în hotărârea mea de a-L urma pe Dumnezeu. Să nu îndrăzniți să vă imaginați că mă veți face să trădez chiar și un singur frate sau o singură soră – chiar dacă asta înseamnă că mor astăzi, Îl voi mulțumi pe Dumnezeu de data asta!” Odată ce am devenit dornic să-mi sacrific viața, am fost încă o dată martor al atotputerniciei lui Dumnezeu, precum și al milei și grijii Sale față de mine. M-au electrocutat de mai multe ori și, când au văzut că sufăr spasme grave, ce-mi străbăteau întreg corpul, n-au îndrăznit să continue, temându-se că voi muri și vor fi trași la răspundere. Dar încă nu voiau să se dea bătuți – m-au ridicat de la pământ din nou, răsucindu-mi brațele la spate forțat și legându-le strâns cu o frânghie. Era atât de strânsă, că încheieturile mele erau foarte dureroase și, nu după mult timp, mâinile mi-au devenit reci și umflate; deveniseră atât de amorțite, încât nu mai simțeam nimic la nivelul lor. Polițiștii malefici voiau să mă spânzure ca să mă tortureze și mai mult, dar, de fiecare dată când trăgeau de sfoară, aceasta se slăbea. Au încercat să facă asta de mai multe ori, dar de fiecare dată au eșuat. Perplecși, au spus: „Ce se întâmplă astăzi? Frânghia este atât de greu de folosit – e chiar ciudat! Poate că este un semn că n-ar trebui să-i facem felul tipului ăstuia?” Unul dintre ei a spus: „S-o lăsăm baltă! Este suficient pentru astăzi. Se face târziu.” Ofițerul cel groaznic care voia să mă lege n-a avut încotro și s-a dat bătut, dar a arătat spre mine și a spus amenințător: „Ai fost foarte norocos astăzi, dar așteaptă și-ai să vezi ce ți-am pregătit mâine!” Știam că Dumnezeu mă protejase încă o dată și I-am mulțumit în inimă de multe ori. Chiar atunci, mi-au venit în minte aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Universul și toate lucrurile sunt în mâinile Mele. Dacă Eu vorbesc, așa va fi. Dacă Eu poruncesc, așa va fi. Satana este sub picioarele Mele, este în Adânc!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 15). „Eu sunt întărirea ta și trebuie să ai duhul copilului de parte bărbătească! Satana se zbate în ultimele chinuri ale morții, dar tot nu va putea să scape judecății Mele. Satana este sub picioarele Mele și este, de asemenea, călcat sub picioarele voastre – este adevărat!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 17). În acea zi, am fost martor personal al protecției minunate pe care mi-a acordat-o Dumnezeu și am avut experiența personală a faptului că Dumnezeu este cu adevărat atotputernic și că El conduce totul, că absolut tot din Cer și de pe pământ se află în mâinile Sale și că toate lucrurile, vii sau nu, sunt conduse în întregime de Dumnezeu. Am văzut că acei polițiști răi făceau în mod special obiectul orchestrărilor lui Dumnezeu și, deși este posibil să fi părut sălbatici pe dinafară, fără permisiunea lui Dumnezeu n-ar fi putut să se atingă de un fir de păr din capul meu. Atât timp cât îmi păstram credința în Dumnezeu, eram dornic să renunț la viață ca să-L mulțumesc și să mărturisesc ferm pentru El, acești demoni vor fi cu siguranță făcuți de rușine și înfrânți. Aceasta a fost întruparea atotputerniciei lui Dumnezeu și triumful Său deplin!
Acei ofițeri m-au torturat în clădirea mică de două etaje, fără întrerupere, de la ora 2 după-amiaza până la ora 6 după-amiaza înainte să mă ducă înapoi la secția de poliție. Când ne-am întors, m-au băgat într-o cușcă din fier și nu mi-au dat nimic de mâncat sau de băut. Înfrigurat, flămând și slab psihic, m-am sprijinit de barele cuștii și m-am gândit la tot ce se întâmplase în ziua aceea. Mi-au venit în minte câteva cuvinte de-ale lui Dumnezeu: „Această bandă de complici![1] Ei coboară în tărâmul muritorilor ca să se răsfețe cu plăceri, să facă zarvă și să ațâțe lucrurile atât de mult încât lumea devine un loc nestatornic și schimbător în inima omului, iar ei s-au jucat atât de mult cu omul încât înfățișarea lui a devenit cea a unei bestii inumane de pe câmp, extrem de urâte, și din care s-a pierdut ultima fărâmă din omul sfânt original. Mai mult, ei chiar doresc să-și însușească puterea suverană pe pământ. Ei împiedică lucrarea lui Dumnezeu atât de mult încât ea de-abia poate să se clintească și îl închid pe om ca în spatele unor ziduri de cupru și oțel. Săvârșind atâtea păcate și provocând atât de multe necazuri, cum ar putea ei să spere la altceva decât să aștepte mustrarea?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (7)”). Comparând cuvintele lui Dumnezeu cu faptele, am văzut clar în cele din urmă că ofițerii de poliție pe care-i admirasem în trecut erau, de fapt, incredibil de sălbatici și brutali. Ei par foarte demni și declamă întotdeauna despre datorie și integritate, purtând chipul bunăvoinței drept „servitori ai poporului”, dar, de fapt, sunt o haită de bestii brutale și insensibile, demoni care pot ucide pe cineva fără să clipească. Ce era în neregulă dacă am credință? Ce era greșit dacă Îl preamăresc pe Dumnezeu? Acei ofițeri răi m-au văzut ca pe un dușman de moarte și m-au tratat cu o brutalitate atât de inumană, împingându-mă până la un pas de moarte. Cum ar putea o ființă umană să fie capabilă de asemenea lucruri? Nu sunt lucruri pe care doar un demon le poate face? Doar atunci am realizat că acei ofițeri de poliție păreau umani pe dinafară, dar, pe dinăuntru, esența lor era a demonilor și a spiritelor rele care urăsc adevărul și-L urăsc pe Dumnezeu și care sunt dușmanii naturali ai lui Dumnezeu. Ei au venit în lume special ca fantome vii pentru a le face rău oamenilor și pentru a-i devora. Eram plin de ură pentru ei și, în același timp, am ajuns să simt în profunzime bunătatea și frumusețea lui Dumnezeu. Deși căzusem într-o vizuină a diavolului, Dumnezeu era întotdeauna cu mine și mă proteja în tăcere, încurajându-mă și consolându-mă prin cuvintele Sale, dându-mi credință și tărie, astfel încât să pot suporta toate momentele în care acei demoni m-au torturat și mi-au făcut rău. Chiar de câteva ori când eram în pragul morții, Dumnezeu m-a protejat cu marea Sa putere, salvându-mă de la pieire. Dragostea lui Dumnezeu pentru mine este atât de reală! Mi-am spus în tăcere: indiferent cât mă torturează acești demoni pe viitor, voi mărturisi ferm și-L voi mulțumi pe Dumnezeu. Luminarea și îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu îmi calmau inima și durerea fizică îmi era cu mult ușurată. Însoțit de dragostea lui Dumnezeu, am supraviețuit nopții lungi.
În următoarea zi, doi dintre ofițeri au venit să stea în fața cuștii după ce și-au luat micul dejun. Unul dintre ei a zâmbit viclean și a spus: „Ce mai faci? Ai avut timp să te mai gândești astă-noapte? Deci, ai să vorbești sau nu?” M-am uitat la el, dar nu am răspuns. Văzând aceasta, și-a schimbat imediat dispoziția – a băgat o mână în cușcă, m-a prins de păr și m-a tras până în fața lui. Apoi, mi-a ars vârful nasului cu țigara și, privindu-mă sălbatic, a spus: „Ascultă la mine, mulți infractori vin pe-aici și chiar și cei mai puțin dornici să vorbească nu pot scăpa de mine. Chiar dacă nu mori aici, eu tot o să te jupoi de viu!” Alți doi ofițeri au venit după puțin timp; au deschis cușca și m-au tras afară. Până atunci, picioarele mi se înmuiaseră, erau slăbite, iar eu nu puteam sta în picioare. M-am prăbușit la podea. Unul dintre ofițeri a crezut că mă prefac, așa că a venit la mine și m-a lovit sălbatic de câteva ori, răcnind: „Crezi că poți face pe mortul cu mine?” Alți doi ofițeri m-au ridicat și și-au năpustit pumnii spre mine, lovindu-mă în față și în partea de sus a corpului. După ce au făcut asta un timp, au văzut că trupul meu se prăbușea ca un cadavru, îmi curgea sânge din nas și gură și că, în urma bătăii, fața mi se transformase într-o masă însângerată și lipsită de reacții. Unul dintre ei a spus: „Hai s-o lăsăm baltă, să ne oprim. Mi se pare că n-o mai duce mult și, dacă moare în mâinile noastre, ne va provoca necazuri.” Doar atunci și-au oprit atacul violent asupra mea și m-au lăsat într-o parte. I-am putut auzi vorbind încet între ei și atunci unul a spus: „De când sunt polițist n-am văzut pe nimeni atât de rezistent ca el. N-a scos niciun cuvânt în tot acest timp – chiar e ceva!” Am simțit că-l pot auzi pe Satana cum își lasă capul în jos și oftează deprimat la auzul cuvintelor lor și l-am putut vedea cum fuge panicat din fața eșecului. L-am putut vedea și pe Dumnezeu cum zâmbește că a câștigat gloria și am simțit o bucurie de nedescris. I-am mulțumit în tăcere lui Dumnezeu și nu m-am putut opri să nu cânt un imn bisericesc, „Împărăția”, în inimă: „Dumnezeu e sprijinul meu, de ce m-aș teme? Viața mi-o pun zălog să lupt cu Satana până la sfârșit. Dumnezeu ne înalță, ar trebui să lăsăm totul în urmă și să luptăm să fim martori pentru Hristos. Dumnezeu va îndeplini voia Sa pe Pământ. Îmi voi pregăti iubirea și loialitatea și le voi dedica pe toate lui Dumnezeu. Voi întâmpina cu bucurie întoarcerea lui Dumnezeu când El va coborî în slavă și mă voi întâlni iar cu El când împărăția lui Hristos va fi înfăptuită. […] Din nenorocire se nasc mulţi soldați buni, învingători. Suntem învingători cu Dumnezeu și devenim mărturia lui Dumnezeu. Priviți spre ziua în care Dumnezeu dobândește slava, ea vine cu o forță de neînvins. Toate popoarele curg ca râurile spre acest munte, umblând în lumina lui Dumnezeu. Splendoarea fără de egal a împărăției trebuie să se manifeste în toată lumea” („Urmați Mielul și cântați cântări noi”). Cu cât cântam mai mult, cu atât mă simțeam mai plin de energie. Simțeam că a-L urma pe Dumnezeu și a fi în stare să experimentez acest tip de opresiune și greutăți era cu adevărat o onoare pentru mine. Credința mi-a sporit exponențial și am jurat să mă lupt cu Satana până la sfârșit. Așa am reușit să mai supraviețuiesc o zi.
Un ofițer de poliție a venit în jur de ora 9 dimineața în a treia zi. Când a intrat, mi s-a prezentat și a spus că era șeful poliției din acea secție. A stat în fața mea și, cu o falsă delicatețe, mi-a spus: „Chiar ai suferit. Eu am fost la județ în ședințe zilele astea; tocmai m-am întors și am auzit ce ai pățit. I-am certat foarte dur – cum au putut pur și simplu să bată pe cineva în mod arbitrar, fără a înțelege situația mai întâi? Chiar au greșit.” Nu mă puteam abține să nu mă simt confuz fiind confruntat cu această „blândețe” neașteptată din partea unui ofițer de poliție malefic, dar, chiar atunci, mi-am amintit ceva din niște cuvinte de-ale lui Dumnezeu: „Poporul Meu trebuie să fie întotdeauna în alertă împotriva uneltirilor viclene ale lui Satana […]” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 3). Mi-am dat seama că acesta era unul din trucurile Satanei – când vede că nu merge cu răul, încearcă cu binele, într-o tentativă de a mă face să-L trădez pe Dumnezeu și să înșel biserica. Inima mi s-a luminat și am simțit o încredere lăuntrică. M-am gândit: „Înțelepciunea lui Dumnezeu este exercitată în baza vicleniilor Satanei. Așa că, indiferent cât de viclean și inventiv ești, diavol bătrân, eu am cuvintele lui Dumnezeu care mă îndrumă. Visezi dacă tu crezi că trucurile tale vor avea succes!” Indiferent câte „amabilități” mi-a spus ca să mă atragă, nu-i dădeam atenție. Văzând că totul e în zadar, la un moment dat n-a avut încotro și a plecat. După asta, au venit alți doi ofițeri și au țipat la mine, înfuriați: „Nenorocitule, așteaptă puțin. Dacă nu vorbești, n-o să ieși de aici niciodată! Putem aranja să fii condamnat fără vreo dovadă. Așteaptă și-ai să vezi tu!” Am fost foarte calm în fața amenințărilor lor, spunându-mi: „Cred că totul este în mâinile lui Dumnezeu și dacă primesc o sentință sau nu se află tot în mâinile Lui. Acești demoni nu au decizia finală, Dumnezeu are ultimul cuvânt. Indiferent ce se întâmplă, cred că tot ceea ce face Dumnezeu are înțeles și sunt dornic să mă supun până la sfârșit.”
Poliția nu avea nicio dovadă pentru o condamnare, dar tot nu voia să mă lase să plec. Refuzaseră să-mi dea mâncare și apă câteva zile la rând. În seara aceea, eram atât de flămând, încât nu aveam deloc forță fizică și mă întrebam dacă voi muri de foame în cazul în care lucrurile mai continuau în modul acela. Chiar atunci m-am gândit: „Soarta oamenilor este în mâinile lui Dumnezeu, așa că, dacă Dumnezeu vrea să nu moară cineva, acea persoană nu va muri. Tot ce am de făcut este să mă supun aranjamentelor și orchestrărilor lui Dumnezeu.” Nu după mult timp, poliția a adus șase oameni care fuseseră prinși la pariuri. Cei șase i-au pus pe ofițeri să le cumpere fiecăruia cam o jumătate de kilogram de găluște și ofițerii au venit cu aproape trei kilograme. În cele din urmă, și-au plătit amenzile și au fost eliberați rapid; chiar înainte să plece, mi-au dat mie ce le rămăsese din găluște, fără ca poliția să știe. Am văzut încă o dată că toți oamenii, evenimentele și lucrurile sunt orchestrate în mâinile lui Dumnezeu. Ochii mi s-au umplut de lacrimi și am fost emoționat într-un mod pe care nu-l pot explica. Am simțit doar cât de încântător și cât de minunat este Dumnezeu! Deși căzusem într-un bârlog al demonilor, Dumnezeu fusese alături de mine, având grijă de mine și veghindu-mă, acționând drept forța mea vitală lăuntrică, sprijinindu-mă să birui tentațiile Satanei de nenumărate ori. De asemenea, a arătat compasiune pentru slăbiciunea mea, ajutându-mă să trec de aceste greutăți. Dumnezeu este atât de practic, iar dragostea Lui este atât de reală!
Până în a șasea zi, poliția nu reușise să găsească vreo dovadă pentru a mă condamna pentru vreo infracțiune, așa că, în cele din urmă, mi-au dat o amendă de 200 yuani și m-au lăsat să plec. Eram profund conștient că Dumnezeu conducea toate acestea și că Dumnezeu știa cu siguranță câtă suferință ar trebui să îndur și câte căi să străbat – Dumnezeu nu mi-ar fi permis să sufăr nici măcar o zi dacă nu trebuia să sufăr. Știam că poliția nu voise să-mi dea drumul în ziua aceea deoarece, din cauza naturilor lor diavolești, sinistre, nu m-ar fi lăsat să plec atât de ușor. Dar Dumnezeu nu a mai permis acest lucru, iar ei n-au avut ce face. Și asta mi-a permis să văd că Satana și demonii fac servicii pentru Dumnezeu în timp ce El Își desăvârșește aleșii și, deși par foarte feroce, Dumnezeu conduce peste tot. Atât timp cât ne bazăm cu adevărat pe Dumnezeu și ne supunem Lui, El ne va proteja astfel încât să putem birui toate forțele demonice și să trecem de pericol spre siguranță.
Am fost torturat șase zile întregi la secția de poliție și experiența extraordinară a acelor șase zile m-a ajutat să văd cu adevărat înfățișarea urâtă a guvernului PCC și natura și esența malefică, reacționară a acestuia. Am văzut că este un demon care este un inamic al lui Dumnezeu și că este alcătuit dintr-o bandă de renegați. Mi-a permis, de asemenea, să înțeleg atotputernicia, suveranitatea, minunăția și înțelepciunea lui Dumnezeu și să experimentez personal dragostea și mântuirea lui Dumnezeu; am ajuns să înțeleg că Dumnezeu este un Dumnezeu atotputernic, loial, măreț și încântător și că este Cel care merită eterna încredere și venerație a omenirii. Chiar mai mult, merită dragostea omenirii. Acea experiență a devenit un punct de cotitură în viața mea deoarece, fără aceasta, n-aș fi dezvoltat niciodată o adevărată ură față de Satana și nici nu aș fi câștigat o adevărată înțelegere a lui Dumnezeu. Atunci, credința mea în Dumnezeu ar fi fost foarte goală și n-aș fi putut să obțin mântuirea deplină. Doar trecând prin acea persecuție și opresiune brutală a guvernului PCC am ajuns să știu ce sunt Satana și demonii, ce este iadul pe pământ, și ce sunt forțele întunecate, malefice. Și doar prin acea experiență am putut percepe ce har și compasiune enormă îmi arăta Dumnezeu astfel încât eu – născut în China, pe un tărâm atât de întunecat, malefic, murdar – să pot scăpa din ghearele Satanei și să ajung să merg pe calea credinței și să caut lumina în viață! De asemenea, am avut experiența autorității și puterii cuvintelor lui Dumnezeu. Cuvintele Lui chiar pot deveni viața cuiva și pot mântui oamenii de influența Satanei și-i pot ajuta să biruiască restricțiile morții. În plus, am avut experiența autentică a faptului că doar Dumnezeu este capabil de dragoste adevărată pentru oameni și de mântuirea adevărată a oamenilor, în timp ce tot ce pot face Satana și demonii este să înșele oamenii, să le facă rău și să-i devoreze. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că a folosit opresia guvernului PCC pentru a-mi permite să disting între bine și rău, să văd clar binele și răul. Începând din această zi, vreau să caut să înțeleg și să câștig mai mult din adevăr pentru a dobândi cunoștințe adevărate despre Dumnezeu, pentru a răspândi activ Evanghelia lui Dumnezeu și pentru a fi martor numelui Său astfel încât mai mulți oameni să poată să vină înaintea lui Dumnezeu și să-L venereze!
Note de subsol:
1. „Complicii” sunt de aceeași teapă cu „o bandă de vagabonzi.”
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!