de Yang Rui, provincia Shanxi

În inima mea, întotdeauna am crezut că tatăl meu este un om bun. Dar, într-o zi, am aflat pe neașteptate că tatăl meu a fost exclus din biserică. Am fost cu totul uluită și nu puteam înțelege: deși are un temperament impulsiv, a avut mare grijă de mine și surorile mele și nu ne-a bătut sau certat niciodată. În ciuda greutăților din familia noastră, nu ne-a lăsat să suferim indiferent de cât de multă suferință a trebuit el să îndure. După ce întreaga noastră familie a acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, tatăl meu a fost proactiv în îndeplinirea datoriei sale și ne-a încurajat adesea să ne îndeplinim propriile îndatoriri cu sârguință. Deși tatăl meu era uneori puțin arogant, atât timp cât exista o datorie de îndeplinit, indiferent de vânt și ploaie sau de gradul de dificultate, el găsea o cale să o ducă la bun sfârșit. Cum ar putea un astfel de om bun să fie exclus? Situația mi-a umplut inima cu resentimente și conflicte și am simțit că biserica nu îl trata corect pe tatăl meu. Deși n-am spus-o, mi-a fost greu să-mi liniștesc inima și am agonizat în chinuri.

Într-o zi, am citit următoarele în cuvintele lui Dumnezeu: „Poate că, în toți anii tăi de credință în Dumnezeu, nu ai blestemat niciodată pe nimeni sau nu ai săvârșit o faptă rea, totuși, în asocierea ta cu Hristos, nu poți spune adevărul, nu poți acționa sincer sau nu poți da ascultare cuvântului lui Hristos; în acest caz, Eu spun că ești cea mai sinistră și mai rea persoană din lume. Poți fi extrem de cordial și devotat rudelor tale, prietenilor tăi, soției tale (sau soțului tău), fiilor tăi și fiicelor tale și părinților tăi și poți să nu profiți niciodată de alții, dar, dacă nu poți fi compatibil și în armonie cu Hristos, atunci, chiar dacă cheltuiești tot ce ai pentru ajutorarea vecinilor tăi sau ai grijă cu meticulozitate de tatăl tău, de mama ta și de membrii familiei tale, aș spune că tot ești rău și, în plus, plin de trucuri viclene. Nu te gândi că, doar pentru că te înțelegi cu alții sau faci câteva fapte bune, ești compatibil cu Hristos. Crezi că intenția ta caritabilă poate să îți obțină pe necinstite o binecuvântare din Cer? Crezi că săvârșirea unor fapte bune se poate substitui ascultării tale?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu”). După ce am reflectat asupra cuvintelor lui Dumnezeu, am început, încetul cu încetul, să înțeleg: pentru a vedea dacă un om este bun sau rău, nu te uita dacă, la exterior, comportamentul lui este bun sau rău sau cum sunt relațiile lui cu alți oameni. Mai degrabă, uită-te la relația lui cu Dumnezeu, dacă are sau nu supunere și frică adevărată față de Dumnezeu și dacă este sau nu compatibil cu Dumnezeu. Cineva poate să aibă o relație bună cu alți oameni, să îi ajute frecvent pe alții și să-i trateze cu dragoste, dar dacă nu poate fi compatibil cu Dumnezeu, dacă nu caută adevărul în credința lui, dacă-și denaturează datoria cu propriile motive și dacă Îl judecă și I se împotrivește lui Dumnezeu atunci când lucrarea Sa nu este în conformitate cu noțiunile lui, atunci acel om este un ipocrit. Este un om cu două fețe, viclean și rău. Cu această înțelegere, am început să-mi amintesc de niște expresii pe care tatăl meu le-a avut: când era la fosta lui biserică, tatăl meu a fost un lider. După ce a acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, din cauză că frații și surorile bisericii nu l-au ales să fie lider, el a fost profund nemulțumit. Pentru a redobândi „tronul” de lider, el a început să le facă o impresie bună celorlați, în mod activ. A făcut tot ceea ce biserica a aranjat ca el să facă. Mai târziu, când dorința nu i-a fost împlinită, și-a arătat adevărata față, purtându-se mereu cu extremă îngâmfare în biserică, neascultând niciodată pe nimeni și forțându-i mereu pe oameni să-l asculte, indiferent de situație. Dacă vedea un coleg care nu era pe placul lui, îl judeca, îl subaprecia și uneltea împotriva lui. De asemenea, semăna nemulțumire printre frați și surori, întrerupând și deranjând grav viața bisericii. De nenumărate ori, liderii și lucrătorii aveau părtășie cu el despre adevăr, îl emondau, îl tratau și îl avertizau – dar el rămânea complet nepăsător și nici măcar nu arăta vreun regret. Nu este acesta comportamentul celor răi? Exact cum a spus Dumnezeu: „Criteriul după care omul îl judecă pe om se bazează pe comportamentul său; unul al cărui comportament este bun este o persoană dreaptă și unul al cărui comportament este abominabil este rău. Criteriul după care Dumnezeu îl judecă pe om se bazează pe capacitatea esenței unei persoane de a-L asculta; o persoană care Îl ascultă pe Dumnezeu este o persoană dreaptă și una care nu Îl ascultă pe Dumnezeu este un dușman și o persoană rea, indiferent dacă comportamentul acesteia este bun sau rău și indiferent dacă cuvintele acestei persoane sunt corecte sau incorecte” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Când l-am comparat cu cuvintele lui Dumnezeu, comportamentul tatălui meu nu se supunea orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și, de asemenea, cauza perturbări bisericii de dragul luptei pentru putere și statut și săvârșea tot felul de stricăciuni. O asemenea esență este una care I se împotrivește lui Dumnezeu și aparține unui om rău. Credeam că tatăl meu era un om bun, dar asta din cauză că perspectiva mea nu se baza pe cuvintele lui Dumnezeu și pentru că am fost întotdeauna înșelată și amăgită de felul în care părea din afară; nu am înțeles pe deplin natura și esența tatălui meu. Din cuvintele lui Dumnezeu, am început să înțeleg că să țină la mine, să se îngrijească de mine în toate și să-și poată îndeplini datoria erau, toate, parte din comportamentul exterior al tatălui meu, faptele lui bune exterioare. Cu toate acestea, faptele lui bune exterioare nu erau totuna cu supunerea față de Dumnezeu și, în plus, nu puteau fi numite drepte. Doar cineva care crede cu adevărat în Dumnezeu și caută adevărul, care poate să fie supus indiferent ce tip de mediu întâlnește, care este bucuros să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu este cineva care se supune cu adevărat lui Dumnezeu. Doar acela este un om bun care poate fi mântuit de Dumnezeu. Tatăl meu se putea învinovăți doar pe sine pentru că a fost exclus din biserică. A fost din cauza naturii sale teribile și nu avea pe cine altcineva să dea vina. Mai mult decât atât, aceasta a fost o manifestare a firii drepte a lui Dumnezeu.

După ce am trecut prin asta, am înțeles câteva adevăruri legate de discernământ și am învățat cum să am discernământ când vine vorba de oameni. Și am văzut că firea lui Dumnezeu este sfântă și dreaptă și că nu va tolera nicio ofensă. Am realizat, mai ales, că, fără adevăr, este imposibil să văd cu adevărat prin oamenii, evenimentele și lucrurile din jurul meu. De acum înainte, indiferent de ce se abate asupra mea, voi căuta mai mult adevărul în cuvintele lui Dumnezeu și voi privi lucrurile conform cuvintelor lui Dumnezeu. Chiar dacă nu pot înțelege pe deplin lucrurile pe care le face Dumnezeu, cred că tot ceea ce face este drept. Nu le voi mai analiza și cerceta după aparențele exterioare. Voi sta de partea adevărului, având grijă constant să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu.