de Gan’en, China

Înainte, aveam o familie fericită, armonioasă și eram director de resurse umane într-o companie. Soțul meu era șeful biroului responsabil cu electricitatea. Urma să fie promovat director adjunct al biroului. Și fiul nostru era foarte isteț. Toți cunoscuții ne admirau. Tocmai când mă desfătam în această fericire și armonie, ceva groaznic s-a întâmplat. Soțul meu s-a încurcat cu soția șoferului său. Această lovitură a fost cutremurătoare pentru mine. Zile la rând, n-am putut mânca sau dormi. Eram plină de mânie și ranchiună și mă simțeam foarte umilită. Sufeream atât de mult încât îmi doream să mor. Tocmai când țineam otravă în mână și eram pe cale să mă sinucid, m-am gândit la mama și la fiul meu. Dacă eu muream, cum ar fi putut mama mea bătrână să suporte durerea de a-și îngropa fiica? Fiul meu, atât de tânăr, ar trebui să treacă prin multe greutăți în viață. Nu se mai putea baza pe tatăl lui, deci dacă își pierdea mama, n-ar fi devenit orfan? Gândindu-mă la asta, inima mi s-a înmuiat. Am îngenunchiat, plângând în hohote.

După o vreme, am reușit să scap de durerea aceea dintre viață și moarte, dar nu mi-am recâștigat viața liniștită pe care o avusesem. O uram pe femeia aceea cu tot sufletul și consideram că era cauza întregii mele dureri, ca ne-a distrus familia fericită. Mă gândeam: „Dacă nu mă lași să am o viață bună, n-o să te las să trăiești liniștită. Întrucât mă faci să sufăr așa, mă voi asigura că vei plăti îndoit.” Am atacat-o și am trimis oameni la ea acasă să spargă lucruri, așa că îi era prea frică să se întoarcă acasă. Chiar dacă am pus-o într-o situație îngrozitoare, eu tot sufeream. Nu puteam scăpa de umbra căminului meu distrus. Chiar atunci, o cunoștință mi-a împărtășit Evanghelia Domnului Isus și mi-a dat o copie a Bibliei. Citind-o, toleranța, răbdarea și iertarea Domnului Isus m-au emoționat profund. Asta m-a făcut să mă întreb de ce nu-mi puteam ierta soțul și pe acea femeie măcar o dată. M-am rugat Domnului să-mi dea putere, să-mi dea toleranța și răbdarea de a-i ierta. Nu m-am mai certat cu soțul meu și nici cu acea femeie când ne întâlneam. Dar tot nu puteam renunța la ranchiună. M-am forțat s-o suport de dragul familiei mele, a fiului meu și ca să pot merge mai departe. Dar, spre surprinderea mea, soțul meu nu numai că nu s-a stăpânit, dar a înrăutățit situația. Și-a abandonat slujba și a fugit cu femeia aceea. M-am gândit cum, înainte, pentru soțul meu, renunțasem la șansa de a fi procuror și de a fi promovată, avusesem grijă de copilul nostru, gătisem și mă ocupasem de toate treburile casnice. Am alergat peste tot ca să-i pun pile soțului meu, să fie promovat. Dar în schimb nu am primit decât trădare și durere de la el. Nu mai puteam rezista. Îl uram pe soțul meu fiindcă era lipsit de conștiință și de inimă. O uram și pe femeia aceea și voiam s-o văd moartă, chiar dacă asta însemna să mor și eu. Am încercat totul ca să le tai sursele de venit, ca ei să nu se poată descurca. Curând, s-au furișat înapoi în oraș fiindcă nu mai aveau bani. Într-o zi, soțul meu a izbucnit în lacrimi în fața mea, a spus că a greșit și și-a cerut iertare și a jurat că se va schimba și va deveni alt om. Mi-a cerut să vorbesc cu niște prieteni să-l ajute să se transfere cu munca în alt oraș, ca să poată începe o viață nouă, într-un mediu diferit. Văzând cât părea să sufere și să regrete, inima mi s-a înmuiat. Și eu voiam să uit despre toate lucrurile triste din trecut și să o iau de la capăt, așa că am fost de acord. Le-am cerut imediat prietenilor mei să ne ajute cu transferul. Am reînceput să locuim împreună și, deși a încercat totul ca să mă mulțumească, pur și simplu simțeam că nu mai am ce să-i spun. Cu toate astea, tot mă agățam de iluzia căsniciei noastre, crezând că doar aveam nevoie de timp să mă vindec. Dar ce m-a șocat și mai mult a fost că atunci când eram ocupată cu transferul nostru, am descoperit că se vedea iar cu femeia aceea. Nu m-am mai putut stăpâni și am țipat la el să plece. Două zile mai târziu, a plecat fără un cuvânt și nu s-a mai întors. Abia atunci m-am trezit. Mi-am dat seama că nu s-a căit deloc. Venise înapoi doar pentru că era falit și nu avea cu ce să trăiască. A fost drăguț cu mine și a spus că voia să repare lucrurile, dar era doar o fațadă. Voia doar să se folosească de mine ca să fie transferat. Când am realizat asta, mi s-a frânt inima. Îl uram pe soțul meu și pe femeia aceea din adâncul inimii. Mă gândeam cum să fac să fie schilodită și desfigurată.

Dacă nu mi-ar fi împărtășit cineva Evanghelia lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, chiar nu știu ce prostie aș fi făcut. După ce am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, citind cuvintele lui Dumnezeu, am aflat motivele din spatele întunericului și răului de pe lume și al nefericirii și pustiirii din societate. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Născut pe un pământ atât de murdar, omul a fost grav influențat de societate, a fost influențat de etici feudale și educat la «instituții de învățământ superior». Gândirea înapoiată, moralitatea coruptă, perspectiva plină de răutate asupra vieții, filosofia josnică de viață, existența aceasta fără nicio valoare, stilul de viață și obiceiurile depravate – toate aceste lucruri au pătruns adânc în inima omului și i-au subminat și atacat grav conștiința. Drept rezultat, omul este și mai departe de Dumnezeu și I se împotrivește Lui mai mult ca niciodată. Firea omului devine mai vicioasă pe zi ce trece și nu există nicio singură persoană care va renunța de bunăvoie la ceva pentru Dumnezeu, nicio singură persoană care Îl va asculta de bunăvoie pe Dumnezeu și, mai mult chiar, nicio singură persoană care va căuta de bunăvoie arătarea lui Dumnezeu. În schimb, sub domeniul Satanei, omul nu face altceva decât să caute plăcere, să se dedea corupției trupului în ținutul noroiului. Chiar și atunci când aud adevărul, cei care trăiesc în întuneric nu se gândesc la cum să îl pună în practică, nici nu sunt înclinați să Îl caute pe Dumnezeu, chiar dacă I-au văzut arătarea. Cum ar putea o omenire atât de depravată să aibă vreo șansă la mântuire? Cum ar putea o omenire atât de decăzută să trăiască în lumină?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”). „Omenirea nu este altceva decât vrăjmașul Meu. Omenirea este răul care Mi se opune și nu Mă ascultă. Omenirea nu este nimic altceva decât descendența celui rău care a fost blestemat de Mine. Omenirea nu este nimic altceva decât descendentul arhanghelului care M-a trădat. Omenirea nu este altceva decât moștenirea diavolului, care, disprețuit de Mine cu mult timp în urmă, a fost inamicul Meu ireconciliabil de atunci. Pentru că cerul de deasupra întregii omeniri este înnorat și întunecat, fără nicio urmă de claritate, iar lumea omenească e aruncată în întunericul beznă, astfel încât cineva care trăiește în ea nu-și poate vedea nici măcar mâna întinsă înaintea feței sau soarele când își înalță capul. Drumul de sub picioarele lui, noroios și plin de gropi, face meandre șerpuitoare; întreg pământul este plin de cadavre. Colțurile întunecate sunt umplute cu rămășițele morților, iar în colțurile răcoroase și umbrite mulțimi de demoni și-au construit locașuri. Și peste tot în lumea oamenilor, demonii vin și pleacă în hoarde. Urmașii a tot felul de bestii, plini de murdărie, sunt prinși într-o luptă înverșunată, al cărei sunet lovește cu teroare în inimă. În astfel de momente, într-o astfel de lume, într-un astfel de «paradis pământesc», unde merge cineva să-și caute împlinirile vieții? Unde s-ar putea duce pentru a-și găsi destinația vieții?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce înseamnă să fii o persoană adevărată”). Citirea cuvintelor lui Dumnezeu mi-a luminat inima. Am văzut că, de vreme ce Satana a corupt omenirea, noi ne-am pierdut conștiința și rațiunea și am fost privați de umanitate. Nu avem deloc demnitate sau integritate. Suntem toți vicleni, egoiști, demni de dispreț, siniștri și malițioși. Complotăm mereu pentru beneficiul propriu, făcând calcule despre ceilalți. Ne pasă doar de bucuria noastră și nu ne interesează dacă alții trăiesc sau mor. Ne construim fericirea pe suferința altora. La orice colț, există lupte și omoruri. Toată lumea trăiește în păcat, Îl neagă pe Dumnezeu și I se împotrivește, e sătulă de adevăr, venerează răul și se desfată în plăcerile păcatului, fără să creadă că păcătuiește. Soții își trădează soțiile, soțiile își trădează soții, atât soții cât și soțiile se trădează unii pe alții. Se complac în poftele lor pentru distracție. Unde există vreo umanitate? Toți sunt niște fantome vii. Mi-am dat seama că trădarea soțului meu era rezultatul otrăvurilor Satanei. Nici eu nu făceam excepție. Când alți oameni îmi afectau interesele, deveneam plină de ranchiună, trăind fiecare clipă chinuită de agonia urii mele, fără nicio motivație pentru muncă sau viață. Chiar și fiul meu a fost atras în asta. Toate aceste dezastre erau lucruri dăunătoare produse de Satana. Când am înțeles toate astea, m-am edificat. Ulterior, am dobândit o înțelegere a vieții prin rugăciune și citirea cuvintelor lui Dumnezeu. Am văzut că omenirea e rea și coruptă, toți ne exploatăm și ne înșelăm unii pe ceilalți și nu există iubire adevărată. Treptat, am renunțat la ura față de soțul meu și acea femeie și la planul meu de răzbunare. Atunci am început o nouă viață. Am mâncat și am băut cuvintele lui Dumnezeu în fiecare zi, întâlnindu-mă cu frații și surorile, citind cuvintele lui Dumnezeu și cântând imnuri de laudă pentru El. Mă simțeam foarte ușurată și liberă. Treptat, am început să mă simt mai bine și am putut zâmbi din nou.

Însă, curând, s-a întâmplat altceva și aproape am căzut în ispită. Într-o după-amiază, m-a sunat un prieten și mi-a spus că trebuie să mă vadă neapărat. Când ne-am întâlnit, mi-a spus cu toată seriozitatea: „Am divorțat de soția mea. Mi-ai plăcut de când te-am văzut prima oară și acum că în sfârșit există o șansă, vreau să am grijă de tine pentru tot restul vieții.” Am fost șocată când am auzit asta, dar tot i-am spus foarte calm: „Sub nicio formă!” A spus că vorbea serios și că va aranja slujba, căsătoria și toate celelalte pentru fiul meu, că nu-l va trata nedrept. A spus mult mai multe, dar văzând că eu nu spun o vorbă, mi-a zis că-mi dă trei zile timp de gândire. În noaptea aceea, m-am zvârcolit în pat, simțindu-mă foarte nehotărâtă. Era destul de înstărit. Mereu ne-am înțeles unul pe celălalt și ne cunoșteam bine. În plus, fiul meu tocmai absolvise facultatea și încă nu avea o slujbă. Pe deasupra, eram singură, fără nimeni cu care să discut lucrurile acasă. Chiar voiam să fiu cu el. Imediat ce am avut acel gând, am simțit o durere în inimă. Știam clar că necredincioșii și credincioșii se află pe două căi diferite. Dacă aș fi fost cu el, nu mi-aș fi putut practica în continuare credința și asta ar fi fost o trădare a lui Dumnezeu. Cum am putut uita de mântuirea lui Dumnezeu pentru mine? Însă, când închideam ochii, gândul la cuvintele lui serioase și la privirea lui rugătoare era de nesuportat. N-am dormit deloc în noaptea aceea. Am ezitat și m-am luptat mult timp cu întrebarea aceea. Tocmai când m-am hotărât să fiu cu el, mi-au venit în minte câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Ce folos vă aduc bărbații? Vă pot salva ei cu adevărat de marea suferinței?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (7)”). Luminarea din aceste cuvinte m-a făcut să plâng. M-am gândit la toate acele situații cu soțul meu, de la iubire la trădare, de la jurăminte la dușmănie amară. M-am întristat gândindu-mă la asta! E adevărat. La ce-mi folosea un bărbat? Îmi putea oferi iubire și fericire adevărate? Chiar mă putea salva din oceanul de suferință? Nu există afecțiune sau iubire adevărate între oameni. Sentimentele și iubirea umană sunt doar de fațadă. Sunt efemere și nu durează niciodată. Oamenii doar se folosesc și se înșală unii pe alții ca să-și satisfacă dorințele trupului. Soțul meu era așa, deci de ce ar fi fost diferită această persoană? Nu avea aceeași natură și esență? Nu fusesem rănită îndeajuns de soțul meu? Chiar voiam să trec prin chinul altei căsnicii? După ce s-a vindecat rana, am uitat durerea și aproape am fost amăgită, păcălită de vorbe înflorite și iarăși indusă în eroare. În momentul acela, m-am urât că nu aveam conștiință, că eram nerecunoscătoare. Dacă n-ar fi fost mântuirea lui Dumnezeu, aș mai fi aici azi? Dumnezeu a exprimat atât de multe adevăruri, dar eu nu le urmăream. În schimb, alergam după aceste lucruri seci și nevaloroase. Eram atât de nesăbuită! Cuvintele lui Dumnezeu mi-au trezit din nou inima. Nu puteam renunța, pentru un bărbat, la șansa de a urmări adevărul și de a fi mântuită. A doua zi l-am sunat și l-am refuzat. M-am simțit foarte ușurată când am închis telefonul. Altfel, sunt sigură că Satana și-ar fi bătut joc de mine și m-ar fi rănit. Apoi, într-o zi, m-am întâlnit cu o prietenă apropiată. Era foarte slabă și trasă la față. Am fost șocată. Mi-a spus că soțul ei o trădase și că, atunci când au vorbit despre divorț, ea încercase să se otrăvească de disperare, dar, până la urmă, a fost resuscitată. Auzind ce i se întâmplase, m-am gândit la propria disperare și nefericire de la destrămarea căsniciei mele. Aș fi murit deja dacă n-ar fi fost protecția lui Dumnezeu. Ulterior, am citit în cuvintele lui Dumnezeu: „De ce un soț își iubește soția? De ce o soție își iubește soțul? De ce sunt copiii ascultători față de părinții lor? De ce părinții își adoră copiii? Ce gen de intenții nutresc, de fapt, oamenii? Oare intenția lor nu e de a-și satisface propriile planuri și dorințe egoiste?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat de ce, după aproape două decenii, sentimentele noastre erau atât de fragile. Fiindcă nu există afecțiune sau iubire adevărate între oameni. Totul e pentru satisfacerea dorințelor personale sau ca să se folosească unii de ceilalți. Când e în interesul nostru să folosim pe cineva, îl lingușim, dar când nu-l mai folosim, îl dăm pe ușă afară, ca și cum ar fi o cămașă veche sau un gunoi. O „familie fericită” și „iubirea dintre soț și soție” sunt doar minciuni și o capcană pe care Satana o folosește ca să ne înșele. Păcat nu credeam în Dumnezeu pe atunci. Nu înțelegeam adevărul și lucrurile nu-mi erau clare, așa că n-am putut desluși trucurile Satanei. Câteva minciuni dibace și lacrimi false ale soțului meu m-au păcălit. Am fost orbită de un sentiment fals de fericire și mi-am pierdut capul, devenind o marionetă. Aproape mi-am pierdut viața din cauza asta. Am fost o idioată! Atunci am realizat că numai iubirea lui Dumnezeu pentru omenire este autentică și că, atunci când eram plină de ură, cuvintele lui Dumnezeu au fost cele care au risipit ura din inima mea și mi-au alinat durerea, oferindu-mi un sentiment de pace și bucurie în suflet. Cine m-ar fi putut iubi în felul acela? A cui iubire o poate depăși pe a lui Dumnezeu? Aceste gânduri m-au alinat și m-au făcut recunoscătoare pentru mântuirea lui Dumnezeu.

Ulterior, am citit câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-au oferit o înțelegere a adevărului corupției omului de către Satana. Dumnezeu spune: „Influențe dăunătoare, pe care mii de ani de «spirit înalt al naționalismului» le-au lăsat adânc în inima omului, precum și gândirea feudală, prin care oamenii sunt legați și înlănțuiți, fără un dram de libertate, fără nicio voință de a aspira sau a persevera, nicio dorință de a face progrese, rămânând, în schimb, pasiv și regresiv, înrădăcinat într-o mentalitate de sclav, și așa mai departe – acești factori obiectivi au conferit o distribuție urâtă și o mizerie permanentă a concepției ideologice, idealurilor, moralității și firii umanității. Oamenii, s-ar părea, trăiesc într-o lume întunecată a terorismului pe care niciunul dintre ei nu caută să o depășească și, niciunul dintre ei nu se gândește să avanseze spre o lume ideală; mai degrabă, ei sunt mulțumiți cu soarta lor în viață, să-și petreacă zilele purtând și crescând copiii, străduindu-se, transpirând, mergând la treburile lor, visând la o familie confortabilă și fericită, la afecțiune conjugală, la copii ascultători, la bucurie în anii lor de amurg, în timp ce-și trăiesc, în pace, viețile… Timp de zeci, mii, zeci de mii de ani până acum, oamenii și-au risipit timpul, în acest fel, fără ca nimeni să-și creeze o viață desăvârșită. Toți intenționează doar să se ucidă reciproc în această lume întunecată, în cursa pentru faimă și avere, și să se provoace unul pe celălalt. Cine a căutat vreodată voia lui Dumnezeu? A fost cineva vreodată atent la lucrarea lui Dumnezeu? Toate părțile umanității, ocupate de influența întunericului, au devenit, de mult timp, natură umană și, astfel, este destul de dificil de îndeplinit lucrarea lui Dumnezeu, iar oamenii au chiar mai puțină inimă pentru a acorda atenție la ceea ce Dumnezeu le-a încredințat astăzi” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (3)”). „Întreaga viață a omului este trăită sub domeniul Satanei și nu există nicio singură persoană care să se poată elibera de influența Satanei pe cont propriu. Toți trăiesc într-o lume murdară, în corupție și deșertăciune, fără cea mai mică semnificație sau valoare; ei trăiesc vieți așa de lipsite de griji pentru trup, pentru pofte și pentru Satana. Nu există nici cea mai mică valoare în existența lor. Omul este incapabil să descopere adevărul care îl va elibera de influența Satanei. Chiar dacă omul crede în Dumnezeu și citește Biblia, el nu înțelege cum să se elibereze de sub controlul influenței Satanei. De-a lungul secolelor, foarte puțini oameni au descoperit acest secret, foarte puțini l-au priceput. Astfel, deși omul îl detestă pe Satana și detestă trupul, el nu știe cum să se elibereze de influența ademenitoare a Satanei” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). Cuvintele lui Dumnezeu dezvăluie realitatea vieților noastre de ființe umane. Oare eu nu trecem prin atâta durere fiindcă alergasem după o așa-zisă „viață fericită”? Pentru iubirea dintre soț și soție, pentru o familie fericită, m-am străduit să devin soția virtuoasă, jumătatea mai bună a soțului meu. Era dispusă să-i ofer totul, chiar dacă plăteam cu propria viață. Era ca un mecanism de ceas, trudind neîncetat pentru soțul și familia mea. Când soțul meu a avansat, m-am bucurat pentru el. Când m-a trădat, am fost devastată, am plâns până n-am mai putut și am simțit că viața în sine e nefericire. Încercând să-mi reunesc familia dezbinată, am ajuns la bătaie cu femeia aceea, fără să mă gândesc la demnitatea sau integritatea mea. În plus, a trebuit să reprim animozitatea din inima mea și să-i dau soțului meu o șansă să se căiască. Acum văd că trăiam sub stăpânirea Satanei, fiind manipulată de el ca o marionetă, trăind fără umanitate. Viața mea era un iad. Dar eu eram înrobită de el, crezând că e singurul mod de a trăi o viață semnificativă. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au deschis inima și mi-au permis să văd ca așa-zisa „viață fericită” pe care o urmăream era lipsită de valoare, fără nicio însemnătate. Chiar dacă obțineam aceste lucruri, la ce bun? Oare nu era totul deșertăciune?

Ulterior, am citit în cuvintele lui Dumnezeu: „Tu ești o ființă creată – ar trebui, desigur, să-L slăvești pe Dumnezeu și să urmărești o viață plină de sens. Dacă nu-L slăvești pe Dumnezeu, ci trăiești în trupul tău murdar, atunci nu ești doar o bestie cu chip de om? Deoarece ești o ființă omenească, ar trebui să te sacrifici pentru Dumnezeu și să înduri toate suferințele! Ar trebui să accepți cu bucurie și cu încredere mica suferință la care ești supus astăzi și să trăiești o viață plină de sens, ca Iov și Petru. În această lume, omul poartă hainele diavolului, se hrănește cu mâncare de la diavol, lucrează și slujește la porunca diavolului, devenind cu totul călcat în picioare în mizeria lui. Dacă nu deslușești sensul vieții sau nu obții adevărata cale, atunci ce însemnătate are să trăiești astfel? Sunteți oameni care urmăriți calea cea dreaptă, aceia care își doresc o îmbunătățire. Sunteți oameni care vă ridicați în națiunea marelui balaur roșu, cei pe care Dumnezeu îi numește drepți. Nu este aceasta viața cea mai plină de sens?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (2)”). În lumea de afară, am suferit ravagiile Satanei de dragul căsniciei mele. Dumnezeu Atotputernic a fost Cel care m-a mântuit și mi-a dat norocul de a mă întoarce în casa Lui. Cuvintele lui Dumnezeu m-au udat și m-am hrănit, ca să pot înțelege adevărul, să văd răul și întunericul din lume, să văd realitatea corupției oamenilor și să-mi las în urmă durerea. Iubirea lui Dumnezeu pentru mine e atât de măreață! Ar trebui să I-o răsplătesc. După aceea, am început să practic Evanghelia și să-mi fac datoria cu frații și surorile mele și m-am simțit foarte împăcată și fericită în inima mea. Slavă lui Dumnezeu! Există un imn care m-a marcat profund: „Dacă n-aș fi fost mântuit de Dumnezeu”. „Dacă n-aș fi fost mântuit de Dumnezeu, aș fi încă în derivă în lume, zbuciumându-mă dureros în păcat, fără nicio speranță în viață. Dacă n-aș fi fost mântuit de Dumnezeu, încă-aș fi călcat în picioare de demoni, bucurându-mă de plăcerile păcatului, neștiind calea vieții omului. Dumnezeu Atotputernic e plin de milă; sunetul cuvintelor Lui mă cheamă. Aud glasul lui Dumnezeu și-am fost înălțat înaintea tronului Său. Zi de zi, mănânc și beau cuvintele lui Dumnezeu și am înțeles multe adevăruri. Văd marea profunzime a corupției omenirii. Avem cu adevărat nevoie de mântuirea lui Dumnezeu. […]” („Urmați Mielul și cântați cântări noi”).