296 Tristețea omenirii corupte
Trecând prin vremuri cu Dumnezeu,
cine-a știut că Dumnezeu conduce tot,
destinul tuturor ființelor vii,
orchestrând, ghidând totul?
Mintea umană asta n-a cuprins
nu pentru că-s vagi căile lui Dumnezeu
sau că planul Său nu s-a realizat.
Pentru că sufletul și inima omului
sunt departe de Dumnezeu.
Chiar și când Îl urmează pe Dumnezeu,
chiar de nu pot vedea,
ei sunt tot în serviciul Satanei.
Nimeni nu caută pașii sau apariția lui Dumnezeu.
Niciunul nu vrea protecția și grija Lui.
Dar sunt dispuși să depindă de cel rău
pentru a se adapta
la această lume și crezurilor ei.
Inima și sufletul omului cad în mâinile Satanei
și devin hrană pentru Satana.
Ei devin hrană pentru Satana.
Sufletul și inima omului
au devenit lăcașul lui Satana,
unde se joacă-așa cum vrea.
Înțelegerea omului pălește,
nu-și mai vede valoarea și scopul,
ce înseamnă să fii uman,
nu-L mai caută pe Dumnezeu,
inimile ignoră legile și legământul lui Dumnezeu.
Când timpul trece, cine poate spune,
cine poate-nțelege
de ce-a creat Dumnezeu omenirea?
Nimeni nu-nțelege cuvintele rostite de Dumnezeu
sau să-și dea seama de tot ce e de la El.
Încep să se opună decretelor și legilor Lui;
inimi și suflete amorțite urmează.
Așa pierde Dumnezeu omul creat
și rădăcina omului e pierdută.
Asta e tristețea tragică a omenirii.
Aici e tristețea tragică a omenirii.
Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”
