966  Dumnezeu este drept față de toți

1 Indiferent dacă este vorba de modul în care oamenii Îl caută sau Îl tratează pe Dumnezeu, atitudinile oamenilor sunt lucrul cel mai important. Nu-L neglija pe Dumnezeu ca şi cum ar fi un vid în ceafa ta. Gândeşte-te mereu la Dumnezeul credinţei tale ca la un Dumnezeu viu, un Dumnezeu real. El nu se află acolo, sus, în al treilea Cer, neavând nimic de făcut. Mai degrabă, El Se uită mereu în inimile tuturor, văzând ce pui la cale, analizând fiecare cuvinţel şi fiecare faptă mică, cum te comporţi şi care este atitudinea ta faţă de Dumnezeu.

2 Indiferent dacă eşti dispus sau nu să te încredinţezi lui Dumnezeu, întregul tău comportament, ideile şi gândurile tale cele mai intime sunt înaintea lui Dumnezeu, fiind cercetate de El. În funcţie de comportamentul tău, în funcţie de faptele tale şi în funcţie de atitudinea ta faţă de Dumnezeu, părerea Lui despre tine şi atitudinea Lui faţă de tine se schimbă în mod constant. Dumnezeu e drept în felul în care tratează pe fiecare om în parte. El abordează cinstit lucrarea de cucerire şi de mântuire a omenirii. Aceasta este gestionarea Lui.

3 El îl tratează pe fiecare om în mod serios, nu ca pe un animal de companie cu care să Se joace. Iubirea lui Dumnezeu pentru om nu este una de genul care răsfaţă sau răzgâie; mila şi toleranţa Lui faţă de omenire nu este indulgentă sau neatentă. Iubirea lui Dumnezeu pentru omenire e menită să preţuiască, să compătimească şi să respecte viaţa; mila şi toleranţa Lui transmit aşteptările Lui de la oameni; mila şi toleranţa Lui sunt ceea ce îi trebuie umanităţii pentru a supravieţui.

4 Dumnezeu este viu şi există efectiv; atitudinea Lui faţă de omenire este principială, nu este deloc o regulă dogmatică şi se poate schimba. Voia Lui pentru umanitate se schimbă treptat şi se transformă cu timpul, în funcţie de împrejurări şi de atitudinea fiecărui om în parte. Aşadar, în inima ta ar trebui să știi cu o claritate deplină că esenţa lui Dumnezeu este imuabilă și că firea Lui va apărea în momente şi contexte diferite.

Adaptare după Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

Anterior: 965  Cunoști cu adevărat firea cea dreaptă a lui Dumnezeu?

Înainte: 967  Esența lui Dumnezeu este sfântă

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2025!

Conținut similar

152  Cântec de dulce iubire

În inimă mi-e ascunsă iubirea Ta.Mă apropie de Tine în cel mai dulce mod.Lucrarea-n slujba inimii Tale a făcut-o mai bună pe a mea.Te...

Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă Expunerea antihriștilor Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor Despre urmărirea adevărului Despre urmărirea adevărului Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Cuvinte esențiale de la Dumnezeu Atotputernic Hristos al zilelor de pe urmă Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Adevărurile-realitate în care trebuie să pătrundă credincioșii în Dumnezeu Urmați Mielul și cântați cântări noi Ghid pentru răspândirea Evangheliei Împărăției Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu Auziți glasul lui Dumnezeu Iată arătarea lui Dumnezeu Întrebări esențiale și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 1) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 2) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 3) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 4) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 5) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 6) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 7) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 8) Cum m-am întors la Dumnezeu Atotputernic

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte