323 Oamenii nu-L tratează pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu
1 Fiecare persoană face constant și deseori astfel de calcule în inima sa și îi cere lui Dumnezeu lucruri care au motivații și ambiții și o mentalitate de târguială. Ceea ce înseamnă că, în inima sa, omul Îl testează în mod constant pe Dumnezeu, face constant planuri despre Dumnezeu și își susține argumentele pentru sfârșitul său cu Dumnezeu și încearcă să obțină o declarație de la Dumnezeu, să vadă dacă Dumnezeu îi poate da ceea ce își dorește. În timp ce Îl caută pe Dumnezeu, omul nu Îl tratează ca pe Dumnezeu. El a încercat întotdeauna să facă târguri cu Dumnezeu, cerându-I lucruri neîncetat și chiar presându-L la fiecare pas, încercând să Îi ia toată mâna, după ce i s-a dat un deget.
2 În același timp în care încearcă să se târguiască cu Dumnezeu, omul se și ceartă cu El, și există chiar unii oameni care, când se abat încercări asupra lor sau când se află în anumite situații, deseori devin slabi, pasivi și neglijenți în lucrarea lor și plini de plângeri în privința lui Dumnezeu. De când a început prima oară să creadă în Dumnezeu, omul L-a considerat un corn al abundenței, un instrument bun la toate, și s-a considerat a fi cel mai mare creditor al lui Dumnezeu, ca și cum obligația și dreptul lui inerent erau să încerce să obțină binecuvântări și promisiuni de la Dumnezeu, în timp ce responsabilitatea lui Dumnezeu era de a proteja și a avea grijă de om și de a-l aproviziona. Așa este înțelegerea de bază a „credinței în Dumnezeu” a tuturor celor care cred în Dumnezeu și înțelegerea cea mai profundă a conceptului de credință în Dumnezeu.
3 De la esența naturii omului până la urmărirea sa subiectivă, nu există nimic care să aibă legătură cu frica de Dumnezeu. Scopul omului în a crede în Dumnezeu nu ar putea avea nimic de a face cu a-L venera pe Dumnezeu. Adică, omul nu a luat în considerare și nu a înțeles niciodată că a crede în Dumnezeu necesită frica de Dumnezeu și venerarea Lui. Este faptul că inima omului este malițioasă, nutrește trădare și înșelăciune, nu iubește dreptatea și cinstea sau ceea ce este pozitiv și este demnă de dispreț și lacomă. Inima omului nu ar putea fi mai închisă pentru Dumnezeu; el nu I-a dat-o deloc. Dumnezeu nu a văzut niciodată adevărata inimă a omului, nici nu a fost venerat de om.
Adaptare după Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”