228 Trecutul mă străpunge ca o sabie

1 Gândindu-mă la credința în Domnul din trecut, mă simt plin de remușcări pentru ce am făcut. Îmi detest negarea lucrării lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, am rămas cu un regret etern. Am visat în fiecare zi la întoarcerea Domnului, am tânjit cu toată inima mea la a fi răpit în Împărăția cerurilor. Dar, când Domnul a venit și a bătut la ușă și mântuirea de la sfârșitul vremurilor a apărut, am refuzat să o accept. Considerând că a crede în Dumnezeu înseamnă a crede în Biblie, L-am delimitat pe Dumnezeu la Biblie. Am bătut câmpii, judecând arbitrar lucrarea lui Dumnezeu fără interes în a cerceta. Am lucrat să izolez biserica pentru a opri credincioșii din a căuta și a investiga adevărata cale. Pentru a-mi menține propriul nume și statut, i-am limitat pe credincioși în stăpânirea mea. Nu mi-am imaginat niciodată că aș putea să Îl servesc pe Dumnezeu în toți acești ani, însă am devenit un cap al răutăților în a-I opune rezistență. Păcatele mele de neșters mă îndurerează fără sfârșit.

2 Am fost atât de răzvrătit și nesupus, dar Dumnezeu tot mi-a arătat milă și a încercat totul pentru a mă mântui. El a bătut la ușa inimii mele cu cuvintele Sale de atâtea ori înainte ca inima mea împietrită să se răzgândească. Am acceptat judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, am văzut cât de neghiob și orb sunt. Omenirea nu ar putea niciodată înțelege pe deplin bogăția a ceea ce Dumnezeu are și este. Lucrarea lui Dumnezeu nu este constrânsă de nicio regulă, ea progresează întotdeauna. Dar am delimitat lucrarea lui Dumnezeu cu cuvintele Bibliei, atât de incredibil de arogant. Atâția credincioși au pierdut șansa mântuirii din cauza piedicilor mele. Crezând în Dumnezeu, tot am concurat cu El pentru statut, chiar am fost un fariseu al zilelor noastre. Ar trebui să fiu osândit pentru acțiunile mele, dar Dumnezeu tot mi-a dat o șansă să mă căiesc. Văzând adevărata iubire a lui Dumnezeu, simt că Îi datorez atât de mult.

Cor: O, Dumnezeule, am crezut în Tine, dar nu Te-am cunoscut și Ți-am opus rezistență și Te-am judecat. Sunt cu adevărat din speța Satanei, nevrednic de mila și mântuirea Ta. O, Dumnezeule, mă voi căi și voi accepta judecata Ta. Voi urmări adevărul cu tot ceea ce am, îmi voi îndeplini datoria și voi răsplăti iubirea Ta.

Anterior: 227 Dobândirea adevărului prin credința în Dumnezeu este neprețuită

Înainte: 229 Auto-reflecția îmi permite să am o cale de urmat

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

32 Dumnezeu coboară cu judecată

În timp ce coboară la națiunea marelui balaur roșu,Dumnezeu Se uită către univers,iar acesta tremură.Există vreun loc ferit de judecata...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte