952 Răzvrătirea omenirii stârnește mânia lui Dumnezeu
Când mânia Lui puternică zguduie munții și râurile,
Dumnezeu nu-i va mai sprijini pe oamenii cei lași.
Furios, le va refuza șansa de-a se pocăi,
Își va pierde speranța-n ei,
îi va pedepsi cum merită.
Apoi tunetele vor vui
ca valurile dezlănțuite,
precum zece mii de munți prăbușindu-se.
Pentru răzvrătirea sa,
omenirea-i doborâtă și ucisă.
Toate ființele sunt spulberate de tunete și fulgere.
Toată-omenirea se-ndepărtează de Dumnezeu din cauza mâniei Lui.
Omenirea a adus ofensă împotriva esenței Duhului Lui,
răzvrătirea L-a nemulțumit pe Dumnezeu.
Universul se cufundă abrupt în haos,
creația nu poate recupera suflarea primară a vieții.
Omenirea nu poate scăpa de vuietul tunetului;
în toiul fulgerelor, mulțimile de oameni
se prăbușesc în fluvii, purtate de torentele
care coboară din munți.
Și dintr-o dată, în „destinația” omenirii,
se află o lume a „oamenilor”,
cadavre ce plutesc pe mare.
Toată-omenirea se-ndepărtează de Dumnezeu din cauza mâniei Lui.
Omenirea a adus ofensă împotriva esenței Duhului Lui,
răzvrătirea L-a nemulțumit pe Dumnezeu.
O, Toată-omenirea se îndepărtează de Dumnezeu din cauza mâniei Lui.
Omenirea a adus ofensă împotriva esenței Duhului Lui,
răzvrătirea L-a nemulțumit pe Dumnezeu.
În siguranță, pe uscat, alți oameni cântă,
înconjurați de râsete și cântec,
bucurându-se de făgăduințele lui Dumnezeu,
făgăduințe împlinite doar pentru ei.
Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 17