de Pan Li, China

Într-o zi din noiembrie 2020, am auzit că o conducătoare de biserică pe nume Zhao Jun fusese arestată de poliție. Pentru că eram relativ familiarizată cu situația din biserica lui Zhao Jun, conducătorul meu superior mi-a cerut să merg și să aflu ce se întâmplase, cum fusese arestată Zhao Jun și să mă ocup de lucrarea de gestionare a consecințelor în timp util. La primirea acestei sarcini, m-am simțit un pic intimidată, gândindu-mă: „Având în vedere că Zhao Jun tocmai ce a fost arestată, va fi foarte periculos pentru mine să merg la acea biserică acum. Dacă sunt prinsă de polițiștii care ne supraveghează biserica, oare ce se va întâmpla cu mine? Nu cumva voi cădea direct într-o capcană?” Dar apoi m-am gândit că Zhao Jun ținuse legătura cu mulți oameni și cu multe familii gazdă și că toți ar fi în pericol, având în vedere că Zhao Jun fusese arestată. Știam că trebuia să îi anunț pe toți să ia imediat măsuri de precauție. Luând această hotărâre, m-am îndreptat repede spre biserică pentru a-i anunța pe frați și surori. În ziua următoare, am aflat că avuseseră loc incidente cu două dintre familiile gazdă pe care le vizitasem noaptea anterioară. La scurt timp după ce am plecat, la casa uneia dintre familii se făcuse o razie, iar la cealaltă familie, atât soțul, cât și soția fuseseră arestați. Dacă aș fi plecat doar un pic mai târziu, aș fi fost și eu arestată. În decembrie, a avut loc încă o serie de arestări pe scară largă la diferite biserici. Sora care îmi era parteneră, împreună cu peste treizeci de frați și surori, inclusiv conducători și lucrători, au fost arestați, unul după altul. Era o situație foarte periculoasă și era crucial să îi anunț pe alți frați și surori care erau supuși unor riscuri nevăzute, că trebuiau să se ascundă și să transfere altora cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu pentru a fi păstrate în siguranță. În acea perioadă, deja pierdusem legătura cu anumite biserici, nu existau case potrivite în care să fie păstrate cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu și averea bisericii, iar unii dintre frații și surorile noastre nu aveau acces la case de găzduire sigure. Confruntându-mă cu o situație atât de dificilă, m-am simțit destul de slabă, speriată și neliniștită. Părea că aș putea fi arestată în orice moment. M-am gândit: „Dacă sunt arestată și omorâtă în bătaie la o vârstă așa de fragedă?” Am petrecut întreaga zi cu o expresie îngrijorată, iar zilele păreau să se târască cu viteza unui melc. Mă tot întrebam când se va potoli această situație. La acea vreme, am auzit că sosiseră câteva zeci de agenți speciali de poliție de la nivelul provinciei cu scopul specific de a-i aresta pe credincioși. Am devenit și mai agitată și speriată, gândindu-mă: „Deja sunt urmărită pentru a fi arestată, nu cumva mă voi oferi din proprie inițiativă poliției, transferând cărțile? Dacă mă urmăresc și mă arestează, cu siguranță poliția nu mă va lăsa să scap ușor. PCC poate să ucidă credincioși fără teamă de consecințe; dacă mă arestează, mă vor omorî în bătaie? Am crezut în Dumnezeu, m-am abandonat și m-am consumat atâția ani doar ca să fiu omorâtă în bătaie? Voi mai putea obține mântuirea? Dacă nu voi putea, nu vor fi fost toți acești ani de suferință în zadar? Dacă mi se va da o sentință de mulți ani, cum voi putea îndura viața în închisoare?” Nu puteam suporta să mă gândesc la viața în închisoare, unde mai bine mori, decât să trăiești în asemenea condiții. Trăiam într-o frică permanentă și nu îndrăzneam să transfer cărțile, așa că i-am scris o scrisoare fratelui Li Yi, rugându-l să transfere cărțile cât mai curând posibil. Cu toate acestea, după ce i-am scris câteva scrisori, nu am primit niciun răspuns de la el. După alte câteva zile, cărțile încă nu fuseseră transferate. M-am temut că voi fi învinovățită de conducătorul meu superior ca fiind iresponsabilă în datoria mea, așa că l-am rugat pe conducător să desemneze pe altcineva să gestioneze consecințele. Ca să-mi ascund intențiile și motivele personale, am spus că am o statură mică, că nu am nicio experiență în astfel de situații și că, în anumite aspecte ale lucrării mele, aveam nevoie să discut și să mă consult cu altcineva. Astfel, conducătorul avea să creadă că îmi dădeam toată silința în îndeplinirea datoriei și că duceam o povară în lucrarea bisericii. În felul acela, chiar dacă apăreau probleme, conducătorul nu m-ar fi învinovățit pe mine. La scurt timp, conducătorul meu a desemnat-o pe sora Yun Qing să lucreze cu mine la gestionarea consecințelor.

După aceea, situația a devenit tot mai tensionată pe zi ce trecea; știri despre frați și surori care fuseseră arestați soseau una după alta și am auzit și că poliția obținuse informații despre numeroși frați și surori. Le-am scris scrisori conducătorilor de grup, îndemnându-i să anunțe toți frații și surorile să se ascundă imediat, dar eu nu eram într-o situație în care să mă pot preocupa de siguranța fraților și surorilor. Mă simțeam foarte anxioasă și speriată, îngrijorându-mă că și eu voi fi arestată în curând, așa că nu am reușit să fac o lucrare detaliată, nu am anunțat oamenii care aveau nevoie să se ascundă așa cum ar fi trebuit și, în consecință, o soră pe nume Wang Lan a fost arestată. Ulterior, a fost trimisă acasă și a murit în următoarele zece ore. M-am simțit foarte vinovată; dacă aș fi depus un pic mai mult efort și mi-aș fi îndeplinit responsabilitatea de a o anunța pe Wang Lan la timp că trebuia să se ascundă, poate că nu ar fi fost arestată și nu ar fi murit. Eram responsabilă pentru arestarea lui Wang Lan și nu exista nicio scuză pentru acest lucru.

Nu după mult timp, conducătorul meu superior a venit la mine cu un raport pe care frații și surorile îl scriseseră despre mine, expunând cum, în cel mai crucial moment, am eșuat să îmi protejez frații și surorile, nu am transferat la timp cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu, m-am protejat pe mine însămi în mod egoist și detestabil și nu am protejat și menținut lucrarea bisericii. Apoi, conducătorul m-a demis pe loc. Mi-am dat seama că trăisem în lașitate în acea perioadă și că eșuasem în a face o lucrare concretă. Meritam să fiu demisă. În mijlocul devoționalelor și reflectării mele, am întâlnit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Primul lucru fundamental pe care trebuie să îl facă lucrătorii și conducătorii este să supravegheze în mod corespunzător diferitele bunuri materiale ale casei lui Dumnezeu, să efectueze verificări în mod corespunzător și să protejeze casa lui Dumnezeu, să nu permită ca vreun bun să fie deteriorat, irosit sau să intre în posesia oamenilor răi. Acesta este minimul pe care ar trebui să îl facă. De îndată ce ești ales drept conducător sau lucrător, casa lui Dumnezeu te consideră administratorul ei: faci parte din clasa de conducere, iar sarcina pe care o porți pe umeri este mai grea decât a altora. Ai o mare responsabilitate. De aceea, fiecare atitudine, fiecare acțiune a ta, fiecare plan de gestionare a problemelor și fiecare metodă de rezolvare a chestiunilor implică interesele casei lui Dumnezeu. Dacă nici măcar nu iei în considerare interesele casei lui Dumnezeu sau nu le iei în serios, nu ești potrivit să fii administrator al casei Sale. […] Așadar, în ceea ce privește selectarea conducătorilor și a lucrătorilor, care este lucrul elementar pe care aceștia ar trebui să îl aibă din perspectiva umanității? Trebuie să aibă o conștiință și un simț al dreptății, iar motivele lor ar trebui să fie corecte. Umanitatea lor trebuie să treacă mai întâi testul. Indiferent de capacitatea de muncă pe care o au sau de nivelul calibrului pe care îl au, oamenii de acest fel vor fi administratori care corespund standardului dacă vor sluji ca supraveghetori. Cel puțin, vor fi capabili să apere interesele casei lui Dumnezeu și interesele comune ale fraților și surorilor. În niciun caz nu vor trăda interesele fraților și surorilor, nici pe cele ale casei lui Dumnezeu. Când interesele casei lui Dumnezeu și ale fraților și surorilor sunt pe cale să fie prejudiciate sau lezate, ei se vor fi gândit dinainte și vor fi primii care vor face un pas înainte și le vor proteja, chiar dacă acest lucru le va afecta propria siguranță sau va fi nevoie să plătească un preț sau să sufere. Toate acestea sunt lucruri pe care oamenii cu conștiință și rațiune le pot face. Unii conducători și lucrători falși se grăbesc să găsească un loc sigur în care să se ascundă atunci când se confruntă cu circumstanțe periculoase, însă, în ceea ce privește bunurile importante ale casei lui Dumnezeu – cărți ale cuvintelor lui Dumnezeu, telefoane mobile, computere și așa mai departe – nu le pasă de ele și nici nu întreabă de ele. Dacă ar fi îngrijorați de modul în care arestarea lor ar afecta activitatea bisericii în ansamblu, i-ar putea trimite pe alții să se ocupe de aceste lucruri – dar acești conducători falși se ascund doar pentru propria siguranță. Sunt speriați de moarte și, pentru a-și asigura siguranța, nu fac ceea ce pot. Există, prin urmare, multe cazuri în care neglijența, lipsa de acțiune și iresponsabilitatea conducătorilor falși fac ca diferite bunuri ale casei lui Dumnezeu și ofrande pentru El să fie prădate și luate de marele balaur roșu atunci când apar situații periculoase, ceea ce duce la pierderi serioase. Imediat ce aceste situații apar în biserică, primul gând al conducătorilor și lucrătorilor ar trebui să fie să pună echipamentele și bunurile materiale ale casei lui Dumnezeu în locuri adecvate, să le încredințeze unor persoane potrivite pentru administrare; marele balaur roșu nu trebuie lăsat sub nicio formă să le ia. Însă conducătorii falși nu se gândesc niciodată la astfel de lucruri; nu pun niciodată pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, în schimb, pun pe primul loc propria siguranță. Eșecul conducătorilor falși de a face lucrare adevărată cauzează adesea pierderi sau daune diverselor bunuri importante ale casei lui Dumnezeu. Nu este aceasta o gravă neglijare a responsabilității din partea conducătorilor falși?” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (11)”]. Cuvintele lui Dumnezeu descriau cu claritate responsabilitățile unui conducător. Un conducător ar trebui să aibă umanitate și un simț al dreptății și ar trebui să fie demn de încredere. În momentele cruciale, conducătorii ar trebui să protejeze întotdeauna frații și surorile și să păstreze în siguranță cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu, chiar dacă acest lucru presupune îndurarea de suferințe și compromiterea intereselor personale. Conducătorii falși sunt incredibil de egoiști și de detestabili și chiar dacă aduc la îndeplinire vreo lucrare din când în când, vor fi întotdeauna selectivi privind tipul acesteia. În orice privință, ei țin cont de propriile interese și nu cântăresc niciodată interesele casei lui Dumnezeu. Asemenea oameni au un caracter slab, iar Dumnezeu îi disprețuiește. Prin comparație, am văzut că nu eram cu nimic diferită de falșii conducători pe care i-au expus cuvintele lui Dumnezeu. Când au început arestările în biserică, am delegat o lucrare periculoasă altor oameni, rugându-l pe Li Yi să transfere cărțile și, când nu mi-a răspuns la scrisori la timp, nu am transferat eu însămi cărțile repede, ci, în schimb, i-am scris o scrisoare conducătorului meu superior, explicându-i că am o statură mică și cerându-i să desemneze pe altcineva să facă acea lucrare. Găseam scuze pentru a mă proteja pe mine însămi și delegam altora lucrări periculoase, ca să nu mă expun pe mine riscului. Pe măsură ce mediul nostru a continuat să se înrăutățească, pur și simplu nu am avut chef să intru în detaliile gestionării consecințelor, tratându-le, în schimb, cu superficialitate, pretinzând că muncesc, delegând lucrări de sus și pasând conducătorilor de grup toată lucrarea de gestionare a consecințelor, astfel încât aceștia erau forțați să vină și să rezolve situațiile ei înșiși. Când am auzit că Wang Lan era în pericol de a fi arestată, ar fi trebuit să îi scriu imediat o scrisoare pentru a-i reaminti să se ascundă. Dacă aș fi făcut acest lucru, poate că nu ar fi fost arestată și nu și-ar fi pierdut viața. Dar eu trăiam în frică și timiditate și nu am anunțat oamenii așa cum ar fi trebuit. Unii dintre frați și surori deveniseră negativi și slabi, dar nu am avut părtășie cu ei și nu i-am sprijinit. M-am gândit cum să îmi protejez interesele în orice situație, ca să nu-mi fie afectate, și nu mi-a păsat câtuși de puțin de lucrarea bisericii. Cât de egoistă și de detestabilă eram! În calitate de conducătoare de biserică, era responsabilitatea mea să îi protejez pe aleșii lui Dumnezeu și interesele casei lui Dumnezeu, dar, în cel mai crucial moment, m-am sustras de la datoria mea. Am fost egoistă, detestabilă, mi-a păsat doar de mine și nu am avut niciun pic de conștiință sau de rațiune. Prin urmare, sora mea fusese arestată și torturată până la moarte, lucrarea bisericii a fost întârziată, iar eu am comis o fărădelege veșnică.

Mai târziu, am întâlnit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „A-ți face datoria nu este o chestiune minoră; oamenii se dezvăluie cel mai mult atunci când își îndeplinesc datoria, iar Dumnezeu determină finalul oamenilor în funcție de performanța lor constantă când își fac datoria. Ce înseamnă când cineva nu își face bine datoria? Înseamnă că nu acceptă adevărul sau că nu se căiește cu adevărat și este eliminat de Dumnezeu. Atunci când conducătorii și lucrătorii falși sunt demiși, ce reprezintă acest lucru? Aceasta este atitudinea casei lui Dumnezeu față de astfel de oameni și, desigur, reprezintă și atitudinea lui Dumnezeu față de astfel de oameni. Prin urmare, care este atitudinea lui Dumnezeu față de oamenii inutili asemenea acestora? El îi disprețuiește și îi respinge, îi condamnă și îi elimină. Așadar, mai vreți să vă bucurați de beneficiile statutului și să fiți conducători falși?” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (8)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am început să plâng. Am înțeles că demiterea mea era un semn al mâniei lui Dumnezeu și am priceput că firea dreaptă a lui Dumnezeu este de neofensat. Rememorând cum întotdeauna am luat în considerare mai întâi propria siguranță, nu am protejat lucrarea bisericii și nu am luat în considerare siguranța fraților și surorilor mele, provocând urmări ireversibile, am fost incredibil de plină de regrete. Deși scăpasem vie și nevătămătă, nu îmi îndeplinisem responsabilitățile, comisesem o fărădelege pentru care nu aș fi putut să mă revanșez niciodată și Îl făcusem pe Dumnezeu să mă urască și să mă deteste. Era doar vina mea că fusesem reclamată de frații și surorile mele. În acea perioadă, plângeam deseori când mă gândeam la acest lucru și mă uram pentru că râvneam atât de mult la viață și îmi era frică de moarte. De fiecare dată când se aducea vorba despre asta, simțeam o durere surdă în inimă și că le sunt datoare lui Dumnezeu și fraților și surorilor mele. Mă uram pentru că nu eram mai mult decât o fiară și credeam că nu exista nicio pedeapsă de la Dumnezeu prea severă pentru mine.

După aceea, am căutat să înțeleg de ce încercam întotdeauna să mă protejez pe mine atunci când mă confruntam cu situații dificile. Am întâlnit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Înainte ca oamenii să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei și îi domină. Ce lucruri specifice sunt în acea natură? De exemplu, de ce ești egoist? De ce trebuie să îți protejezi propria poziție? De ce ai sentimente atât de puternice? De ce te bucuri de acele lucruri nedrepte? De ce îți plac cele rele? Care este baza preferinței tale pentru aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce ești așa de fericit să le accepți? De pe acum, ați ajuns cu toții să înțelegeți că motivul principal din spatele tuturor acestor lucruri este că otrava Satanei e înăuntrul omului. Așadar, ce este otrava Satanei? Cum poate fi ea exprimată? De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», oamenii vor răspunde: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.» Această singură frază exprimă sursa problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc doar pentru ei înșiși. «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte și sunt adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă. Această natură satanică a devenit deja baza existenței omenirii corupte. Vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit cu acest venin al Satanei, chiar până în zilele noastre” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că otrava satanică „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” se înrădăcinase adânc în mine și că devenise standardul meu de comportament ca persoană. Când mă confruntam cu pericole, mă protejam pe mine încontinuu și nu mă preocupam de interesele casei lui Dumnezeu, îngrijorându-mă doar de cum aș putea evita arestarea și delegând lucrări periculoase altor oameni. Mă gândeam doar la propria siguranță, nu aveam chef să fac lucrarea de gestionare a consecințelor și nu mi-am îndeplinit responsabilitățile. Doar pentru că alți frați și surori au reușit să transfere la timp cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu, interesele bisericii nu au fost compromise. Trăiam conform otrăvurilor Satanei și devenisem incredibil de egoistă, detestabilă și complet lipsită de umanitate. De fiecare dată, eșuam să practic adevărul, nu aveam niciun pic de loialitate față de datoria mea, iar Dumnezeu ura și era dezgustat de comportamentul meu. Dacă tot nu mă pocăiam și nu mă transformam, aveam să-mi pierd șansa de mântuire. Atunci mi-am dat seama cât de coruptă era firea mea și că această demitere era calea lui Dumnezeu de a mă mântui.

Am întâlnit apoi acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Cum au murit discipolii Domnului Isus? Printre discipoli, s-au numărat cei care au fost lapidați, târâți în urma unui cal, răstigniți cu capul în jos, dezmembrați de cinci cai – diverse feluri de a muri s-au abătut asupra lor. Care a fost motivul pentru moartea lor? Au fost executați pentru crimele lor conform legii? Nu. Au fost condamnați, bătuți, certați și uciși fiindcă au răspândit Evanghelia Domnului și au fost respinși de oamenii lumii – astfel au fost martirizați. […] De fapt, acesta este felul în care trupurile lor au murit și au mers pe lumea cealaltă; acesta a fost modul în care au părăsit lumea omenească, dar asta nu înseamnă că finalul lor a fost același. Indiferent cum au murit, ori cum au plecat, sau cum s-a întâmplat asta, acesta nu este felul în care Dumnezeu a definit finalurile acelor vieți, acelor ființe create. Acesta este un lucru pe care trebuie să-l vezi clar. Din contră, ei au folosit întocmai acele mijloace pentru a condamna această lume și a mărturisi pentru faptele lui Dumnezeu. Aceste ființe create și-au folosit viețile lor foarte prețioase – au folosit ultima clipă a vieții lor ca să mărturisească pentru faptele și extraordinara putere a lui Dumnezeu și să-i declare Satanei și lumii că faptele lui Dumnezeu sunt corecte, că Domnul Isus este Dumnezeu, că El este Domnul și Dumnezeu întrupat. Până și în ultima clipă a vieții lor, ei nu au negat niciodată numele Domnului Isus. Nu a fost aceasta un fel de judecată asupra acestei lumi? Și-au folosit viețile ca să proclame lumii, ca să le confirme ființelor umane că Domnul Isus este Domnul, că Domnul Isus este Hristos, că El este Dumnezeu întrupat, că lucrarea de răscumpărare pe care a făcut-o pentru toată omenirea îi permite acesteia să trăiască mai departe – acest fapt nu se va schimba niciodată. În ce măsură și-au îndeplinit datoria cei care au fost martirizați pentru răspândirea Evangheliei Domnului Isus? Până la extrem? Cum s-a manifestat extrema? (Și-au oferit viețile.) Așa este, ei au plătit cu viețile lor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Răspândirea Evangheliei este datoria morală a tuturor credincioșilor”). Cuvintele lui Dumnezeu descriu cu claritate ce înseamnă să fii martirizat pentru Dumnezeu. Apostolii și discipolii Domnului Isus I-au fost loiali lui Dumnezeu până la moarte și au renunțat la viețile lor prețioase pentru a răspândi Evanghelia lui Dumnezeu. Ei și-au folosit viețile pentru a aduce mărturie că Domnul Isus este Dumnezeu și pentru a da mărturie despre lucrarea lui Dumnezeu de răscumpărare a omenirii. În numele răspândirii Evangheliei Domnului Isus, Ștefan a fost ucis cu pietre, iar Petru a fost crucificat cu capul în jos. Deși trupul lor a pierit, morțile lor au fost pline de însemnătate și onorabile. Dumnezeu a apreciat cum și-au folosit propriile vieți pentru a aduce mărturie pentru El. Acum, membrii bisericii se confruntau cu persecuții grave și cu arestări, iar unii frați și surori erau torturați și chinuiți în timpul arestului, dar nu au cedat în fața Satanei și au preferat să meargă la închisoare, decât să Îl trădeze pe Dumnezeu. Cât despre Wang Lan, ea a preferat să moară, decât să devină o Iudă. Prin comparație, în acea situație eu m-am gândit doar la propria siguranță, am prioritizat propria viață mai presus decât orice, nu am avut niciun pic de loialitate față de datoria mea și nu mi-am îndeplinit responsabilitățile. Deși nu am fost arestată și nu mi-am pierdut viața, nu adusesem deloc mărturie și era o umilință să fiu în viață. Mă simțeam incredibil de vinovată și nu mai eram dispusă să duc o existență atât de neonorabilă. Mi-am dat seama și că Dumnezeu folosește marele balaur roșu ca pe un instrument care să Îl ajute să identifice cine este un adevărat credincios și cine este un fals credincios, cine aduce mărturie și cine nu face acest lucru și că apoi separă pe fiecare după felul său. Aceasta este înțelepciunea lucrării lui Dumnezeu. După ce mi-am dat seama de acest lucru, am luat hotărârea să îmi fac datoria bine și să rămân fermă în mărturia mea pentru Dumnezeu. M-am rugat lui Dumnezeu, spunând: „Dumnezeule, am fost prea egoistă și detestabilă. Pentru că eram îngrozită că voi fi arestată și torturată, nu am protejat lucrarea bisericii și am comis o fărădelege veșnică. De acum înainte, indiferent de situația cu care mă confrunt, îmi voi pune viața în joc pentru a susține interesele bisericii. Nu voi mai duce o existență neonorabilă. Sunt dispusă să îmi pun viața în mâinile Tale și să mă supun suveranității și rânduielilor Tale.”

Câteva luni mai târziu, am fost din nou aleasă conducătoare de biserică. După doar câteva zile de la începerea datoriei mele, am primit o scrisoare de la conducătorul meu superior, în care spunea că PCC obținuse o fotografie cu mine dintr-o înregistrare a unei camere de supraveghere. Conducătorul m-a sfătuit să mă abțin de la apariții în public, decât dacă era absolut necesar. După primirea scrisorii, m-am îngrijorat un pic, dar nu a influențat modul în care mi-am făcut datoria. Dacă lucrarea îmi cerea să ies afară, mă deghizam un pic și apoi ieșeam afară pentru a-mi face datoria. Nu după mult timp, câțiva dintre frații și surorile din biserica mea au fost arestați, iar eu a trebuit, încă o dată, să gestionez consecințele. Mi-am dat seama că Dumnezeu mă testa. Deși mă simțeam un pic îngrijorată și preocupată, m-am gândit cum am fost egoistă și detestabilă în trecut, am delegat o lucrare periculoasă altor oameni, am lăsat o pată permanentă în evidența mea înaintea lui Dumnezeu și am devenit un motiv de batjocură pentru Satana; în situația actuală, trebuia să mă pocăiesc și să mă opresc din a trăi așa cum o făcusem în trecut. M-am rugat în liniște lui Dumnezeu, spunându-I că eram dispusă să mă bazez pe El să gestioneze consecințele cât mai repede posibil. După aceea, am făcut repede rânduieli amănunțite cu conducătorii de grup, pentru a asigura transferul cărților conținând cuvintele lui Dumnezeu, iar în scurt timp, frații și surorile au transferat cu succes toate cărțile. Practicând în acest fel, m-am simțit mult mai împăcată și am știut că această liniște provenea de la Dumnezeu. Două luni mai târziu, peste zece frați și surori au fost arestați, inclusiv un fost conducător de biserică. Confruntată cu această situație, nu m-am concentrat pe menținerea propriei siguranțe, așa cum făcusem în trecut, ci m-am bazat pe Dumnezeu să gestioneze consecințele, să-mi protejeze frații și surorile și să prevină compromiterea intereselor casei lui Dumnezeu. M-am consultat cu colegii mei în legătură cu cel mai bun mod de a anunța rapid frați și surori pentru a se ascunde și pentru a transfera cărțile. Prin colaborarea fraților și surorilor, toate cărțile au fost transferate cu succes. Când am auzit veștile bune, am fost foarte bucuroasă și I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru îndrumarea Sa! Am rememorat cum, în trecut, îmi protejasem propriile interese în fiecare moment, mă eschivasem de la datoria mea și fusesem dezvăluită ca o conducătoare falsă. De această dată, în sfârșit nu mai eram constrânsă de frica mea față de moarte și puteam să practic adevărul și să îmi îndeplinesc responsabilitățile. Doar datorită cuvintelor lui Dumnezeu am putut să fac această transformare.