130 Harul lui Dumnezeu e ca oceanul de adânc
Socotind harul lui Dumnezeu, îmi curg lacrimi.
În spatele buzelor, în gât îmi stau suspine.
Când eram înfometat și slăbit, Tu mi-ai dat cea mai bună hrană.
Când eram rănit și abătut, batjocorit și abandonat,
mâna Ta mi-a șters lacrimile de pe obraz și Tu m-ai împăcat.
O, Dumnezeule, când tremuram afară de frig,
o, Dumnezeule, Tu ai fost cel care m-a încălzit.
Când greutățile erau prea mari pentru mine, Tu mi-ai arătat mila Ta.
Când eram singur și pierdut, cuvintele Tale m-au alinat.
Când eram grav bolnav, Tu mi-ai arătat și mi-ai dat remediul.
Când eram mândru și orgolios, nu Te-ai abținut de la pedeapsă.
Când eram umilit și nedreptățit, exemplul Tău m-a încurajat.
O, Dumnezeule, eram în întuneric și pierdusem speranța,
o, Dumnezeule, iar cuvintele-Ți m-au luminat.
Nu aveam unde să merg, dar mi-ai arătat lumina de la capătul drumului.
Când eram înghițit de mare, tu Mi-ai întins mâna din corabie.
Când eram asediat de Satana, sabia Ta m-a eliberat din strânsoarea lui.
Am triumfat alături de Tine, iar Tu ai zâmbit asupra mea.
Sunt multe cuvinte-n inima mea, ea nu te poate părăsi.
O, Dumnezeule! Harul Tău e imens precum munții.
O, Dumnezeule! Nici cu viața mea nu Te pot răsplăti.
Harul Tău e atât de adânc. Ca să-l descriu… n-am destule cuvinte.
din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”
