1

Te vei întoarce în curând la Sion, iar inima mea e atât de mâhnită.

Inima mi-e plină de cuvinte pe care vreau să Ți le spun, dar nu știu cu care să încep.

Am multe datorii de îndreptat, nu Te-am răsplătit și, totuși, pleci.

Cine-ar fi zis că timpul zboară așa? Lacrimi de remușcare cad fără încetare.

Mă bucur de așa de mult din harul Tău, iar inima mea suferă fiindcă nu Te-am răsplătit.

O, Dumnezeule, Tu pleci… Cum să Te las de bună voie să pleci?

2

Cine ar putea uita întâmplările din trecut? Cine ar putea renunța la atașamentul vechilor sentimente?

De-a lungul anilor, adesea ne-am adunat împreună cu Tine, cuvintele Tale ne udă și ne sprijină tot timpul.

Noi dezvăluim aroganță, duritate și răzvrătire, Tu ne emondezi, ne tratezi, ne mustri și ne disciplinezi.

Ne-ai judecat și ne-ai mustrat dur de multe ori, și astfel corupția noastră a fost curățată.

Tu plătești un preț atât de mare pentru noi, iar eu tot nu caut adevărul și nu-mi îndeplinesc bine datoria.

Mi-aș dori să mă pot întoarce în timp, ca să mă dedic Ție pe de-a întregul și să Te mulțumesc.

3

Lacrimile îmi curg mute pe obraji, fiindcă știu prea bine că nu Te pot convinge să rămâi.

Rămân cu regrete care niciodată n-au fost stinse, inima mi-e plină de durere și de remușcări.

Deși timpul petrecut împreună e scurt, chipul Tău și glasul Tău sunt sădite în inima mea.

Mă gândesc la glasul Tău, tânjesc după iubirea Ta, iubirea Ta pentru om este și profundă, și puternică.

Trecutul minunat s-a transformat în amintire, cum să nu fiu șovăielnic înainte să renunț la el?

Cum aș putea uita învățăturile Tale importante? Pot doar să-mi îngrop dorul de Tine în inimă.

Nu știu când ne vom revedea, de-aș fi mereu cu Tine.