I. Antihriștii nu cred în existența lui Dumnezeu

Astăzi, la punctul cincisprezece, vom avea părtășie despre diferitele manifestări ale antihriștilor – ei nu cred în existența lui Dumnezeu și neagă esența lui Hristos. Acest punct expune două manifestări ale modului în care antihriștii Îi tratează pe Dumnezeu și pe Hristos și care reprezintă esența antihriștilor. Ambele manifestări se referă la Dumnezeu Însuși, având de-a face, pe de-o parte, cu Duhul lui Dumnezeu și pe de alta, cu întruparea lui Dumnezeu. Antihriștii nu cred în existența lui Dumnezeu și nici nu-I recunosc întruparea. Acestea sunt punctele de vedere pe care antihriștii le nutresc față de Dumnezeu și sunt manifestările primare ale modului în care antihriștii Îl tratează pe Dumnezeu. Deocamdată, nu vom avea părtășie despre esența acestor două manifestări primare, în schimb, haideți să discutăm mai întâi despre cum se manifestă neîncrederea antihriștilor în existența lui Dumnezeu, și anume care din gândurile, punctele de vedere, atitudinile și comportamentele, manifestările și abordările specifice pe care le au antihriștii față de Dumnezeu dovedesc că nu cred în existența Sa. Există manifestări concrete ale acestei neîncrederi? Unii ar putea spune: „Neîncrederea antihriștilor în existența lui Dumnezeu înseamnă pur și simplu că ei nu recunosc acest fapt și neagă existența lui Dumnezeu. În inimile lor, cred că nu există Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu, Dumnezeu Însuși și Creatorul sunt invizibili și inexistenți. Pentru ei, titlul de «Dumnezeu» este nul și un produs al imaginației umane. Nu-i așa că acesta este un lucru despre care e simplu să avem părtășie și să-l explicăm? Cum se leagă asta de esența antihriștilor? Cum există manifestări specifice ale acestui lucru? Nu cumva facem din țânțar armăsar? Este chiar atât de complex?” Este corect acest mod de gândire? Dacă vi s-ar cere să aveți părtășie despre tema antihriștilor care nu cred în existența lui Dumnezeu, cum ați avea părtășie despre această temă și cum ați diseca-o? De exemplu, luați în considerare o persoană deosebit de înșelătoare. Puteți vorbi despre manifestările specifice ale înșelătoriei sale? Dacă spuneți doar: „Această persoană este foarte înșelătoare și minte mereu fără să spună un singur cuvânt adevărat”, veți termina atunci părtășia? Care sunt stările și manifestările specifice ale înșelăciunii? Cum puteți diseca înșelăciunea acelei persoane? Ce abordări folosește pentru a se comporta cu oamenii și pentru a-și rezolva problemele din viața de zi cu zi? Ce metode folosește pentru a se comporta cu lumea? Cum este caracterul ei? Care este părerea ei despre oameni, evenimente și lucruri? Cum se poate dovedi că această persoană este foarte înșelătoare? Nu există detalii aici? Nu este vorba doar de a spune ce este înșelăciunea sau ce acțiuni sunt înșelătoare și nu este vorba doar de a explica acest termen, ci trebuie să disecați manifestările ei specifice, comportamentele, gândurile, punctele de vedere, metodele ei de a trata lucrurile, caracterul ei și așa mai departe. Principala caracteristică a unei persoane înșelătoare este că nu își deschide niciodată inima pentru a avea părtășie cu nimeni și nu vorbește sincer nici cu cel mai bun prieten de-al său. Este extraordinar de imprevizibilă. De fapt, astfel de persoană poate să nu fie neapărat în vârstă sau să nu fi văzut multe din lume și poate chiar să aibă puțină experiență, dar, totuși, este extrem de imprevizibilă. Este foarte vicleană pentru vârsta ei. Nu este aceasta o persoană înșelătoare din natură? Se ascunde atât de mult, încât nimeni nu o poate citi. Indiferent câte cuvinte rostește, este dificil să-ți dai seama care sunt adevărate și care sunt false și nimeni nu știe când spune adevărul sau când minte. În plus, este mai ales pricepută la tăinuire și sofisme. Adesea, ascunde adevărul dându-le oamenilor impresii false, astfel încât tot ceea ce văd aceștia este aparența sa falsă. Se preface a fi o persoană elevată, bună, virtuoasă și inocentă, o persoană care este plăcută și aprobată și, la final, toată lumea o venerează și apreciază. Indiferent cât timp petreci cu o astfel de persoană, nu știi niciodată ce gândește. Părerile sale și atitudinea sa față de tot felul de oameni, evenimente și lucruri sunt ascunse în inima sa. Nu spune niciodată aceste lucruri nimănui. Nu are niciodată părtășie despre aceste lucruri nici cu cel mai apropiat confident al său. Chiar și când se roagă lui Dumnezeu, s-ar putea nici să nu destăinuie ce este în inima sa sau adevărul despre ea. Pe lângă asta, încearcă să pretindă că este o persoană cu o umanitate bună, care este foarte spirituală și dedicată căutării adevărului. Nimeni nu poate să vadă ce fel de fire are și ce fel de persoană este. Acestea sunt manifestările înșelăciunii. De exemplu, luați în considerare o persoană leneșă. Care sunt manifestările specifice ale lenei? Unii ar putea spune: „Lenea înseamnă să nu muncești deloc, să stai degeaba toată ziua, să nu vrei să te miști sau să-ți faci griji pentru nimic și să nu vrei să vorbești”. Sunt acestea manifestările concrete, esențiale ale lenei? (Nu, acestea sunt doar niște fenomene superficiale.) Care sunt atunci manifestările esențiale ale lenei? În principal, există două manifestări majore: în primul rând, o lipsă de dorință de a îndura orice greutate, de a nu purta o povară sau o responsabilitate în tot ceea ce face, de a se plânge ori de câte ori corpul ei suferă un mic disconfort sau întâmpină orice mică dificultate sau un pic de oboseală; în al doilea rând, o aversiune de a lucra, dorind o viață de plăceri, preferând distracția, neplăcându-i munca, pierzându-și timpul și irosindu-și zilele, precum și văicărindu-se la nesfârșit și ascunzându-se acolo unde nimeni n-o poate găsi atunci când trebuie să lucreze. Acestea sunt cele două manifestări principale ale lenei; nu vom discuta aici manifestările specifice. Să luăm, de exemplu, o persoană lacomă. Care sunt manifestările specifice ale lăcomiei? Este ceva în cadrul umanității care ar trebui să fie ușor de disecat și de discernut, nu-i așa? (Urmărirea constantă a plăcerilor fizice, dorința permanentă de a consuma mâncare gustoasă, satisfacerea poftelor culinare.) (A avea un apetit insațiabil când vine vorba de mâncare delicioasă.) Acestea sunt manifestări ale lăcomiei. Nu există oameni care, după ce aud că într-un loc au mâncare delicioasă, fac eforturi mari pentru a-l găsi? De exemplu, să spunem că undeva se deschide un restaurant nou, care oferă o varietate de mâncăruri delicioase, dar este un pic cam scump și departe și este nevoie de o oră cu mașina pentru a ajunge acolo. Majoritatea oamenilor ar crede că nu merită să călătorească atât de departe doar pentru o masă. Dar oamenii care iubesc să mănânce, auzind despre acest restaurant, s-ar gândi: „O oră cu mașina nu este departe. Nu este viața doar despre a mânca, a bea și a te distra? Să mergem să mâncăm!” Cu toate acestea, dacă aceeași persoană ar fi rugată să conducă o oră pentru a se ocupa lucrarea cuvenită, ar începe să se gândească: „Nu voi obosi să merg până acolo? Îmi va aduce vreun folos să petrec atât de mult timp pentru a merge și a lucra acolo? Dacă voi întâlni oameni răi? Dacă mașina rămâne fără benzină? Ce voi mânca acolo? Va exista mâncare gata preparată? Ce se întâmplă dacă nu mă pot adapta la mediul local? Ce se întâmplă dacă nu pot dormi noaptea?” Ei complică lucrurile atunci când vine vorba de lucrarea cuvenită, văzând dificultăți peste tot. Dar atunci când este vorba despre a mânca ceva delicios, ei sunt dispuși să depășească toate obstacolele; niciun obstacol nu mai constituie o problemă și nu se mai gândesc prea mult. Acestea sunt manifestări specifice ale lăcomiei, pe care le menționez aici doar pe scurt; nu voi intra mai mult în detalii.

Să ne întoarcem la subiectul părtășiei de astăzi. Care sunt manifestările neîncrederii antihriștilor în existența lui Dumnezeu? Ce gânduri, puncte de vedere și stări specifice dezvăluie ei? Când li se întâmplă anumite lucruri, care din atitudinile, părerile și ideile pe care le au dovedesc că nu cred cu adevărat în existența lui Dumnezeu? Nu merită să avem părtășie despre asta? Antihriștii nu cred în existența lui Dumnezeu; care sunt detaliile și manifestările specifice ale acestei neîncrederi? (Indiferent ce se întâmplă, ei nu cred că acel lucru este orchestrat și rânduit de Dumnezeu și nu-l pot accepta că este de la Dumnezeu.) (Ei nu cred că Dumnezeu răsplătește binele și pedepsește răul, așa că săvârșesc răul cu neobrăzare.) Acestea sunt câteva manifestări specifice. Antihriștii nu cred în existența lui Dumnezeu. Această neîncredere în existența lui Dumnezeu este o negare. Ce anume din ce neagă ei dovedește că neagă existența lui Dumnezeu? (Ei neagă identitatea lui Dumnezeu ca fiind Creator.) (Ei neagă faptul că Dumnezeu controlează totul și deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor.) (Ei neagă faptul că vorbele lui Dumnezeu sunt adevărul și neagă faptul că lucrarea lui Dumnezeu de judecată și mustrare poate curăți corupția oamenilor și îi poate salva de Satana.) Care dintre aceste afirmații este reprezentativă și esențială? Negarea identității lui Dumnezeu și a suveranității Sale asupra tuturor lucrurilor – nu sunt acestea reprezentative? Nu sunt ele chestiuni esențiale? (Ba da, sunt.) Să crezi în existența lui Dumnezeu înseamnă, într-un fel, să recunoști identitatea și esența lui Dumnezeu. Mai mult, înseamnă să accepți și să recunoști faptul că Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor, pe lângă acel fundament al credinței în identitatea și esența lui Dumnezeu. Nu înseamnă asta să ai o credință deplină în existența lui Dumnezeu? Nu sunt acestea două puncte cruciale? (Sunt.) Aceste două aspecte sunt esențiale. Prin urmare, pentru a diseca neîncrederea antihriștilor în existența lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să disecăm două lucruri: în primul rând, refuzul antihriștilor de a recunoaște identitatea și esența lui Dumnezeu; în al doilea rând, refuzul antihriștilor de a recunoaște suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. Alte aspecte sunt cuprinse în aceste două puncte. Anterior, am vorbit despre faptul că antihriștii nu recunosc că Dumnezeu este adevărul, că vorbele lui Dumnezeu sunt adevărul sau că Dumnezeu îi poate mântui pe oamenii. Și ăsta este un lucru cert. Aici, însă, spun că antihriștii, în mod fundamental, nu cred că există un Dumnezeu și, în principal, nu cred în existența lui Dumnezeu. Disecarea acestui lucru din perspectiva faptului că antihriștii nu recunosc identitatea și esența lui Dumnezeu și refuză să recunoască suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, va fi mai puternică și mai reprezentativă.

A. Refuzul de a recunoaște identitatea și esența lui Dumnezeu

Să începem prin a avea părtășie despre primul punct: refuzul antihriștilor de a recunoaște identitatea și esența lui Dumnezeu. Care este identitatea lui Dumnezeu? Pentru toate ființele create, Dumnezeu este Creatorul, deci care este identitatea Sa față de toate lucrurile? (Suveranul tuturor lucrurilor.) Acest titlu este, de asemenea, corect, însă care este adevărata identitate a lui Dumnezeu? Atunci când I te adresezi lui Dumnezeu, te poți referi direct la El ca la „Suveranul tuturor lucrurilor”? Este ca și cum identitatea mamei tale pentru tine este persoana care te-a născut și te-a crescut, dar te poți adresa mamei tale cu „cea care m-a născut și m-a crescut”? (Nu.) Cum îi spui? (Mamă.) Prin urmare, titlul de Creator, de Suveran al tuturor lucrurilor, este Dumnezeu și numai Dumnezeu Însuși poate fi numit Dumnezeu. Pentru toate lucrurile create și necreate, Dumnezeu este Dumnezeu; Identitatea Sa este Suveranul tuturor lucrurilor, iar titlul Său este Dumnezeu. Cel care deține acest titlu este Dumnezeu Însuși, El este Dumnezeu. Numai Cel care este demn de titlul de Dumnezeu posedă identitatea și esența lui Dumnezeu. Să nu vorbim deocamdată despre cuvântul „esență” și să vorbim, în schimb, despre identitate. Dumnezeu Însuși, care deține identitatea lui Dumnezeu, face lucrurile lui Dumnezeu, exprimă firea lui Dumnezeu și conduce întreaga omenire și deține suveranitatea asupra întregii omeniri și asupra tuturor lucrurilor folosind metodele lui Dumnezeu. Pentru cei care cred în Dumnezeu și recunosc identitatea lui Dumnezeu, perspectiva asupra a tot ceea ce face Dumnezeu le este complet diferită față de cea a antihriștilor. Cei care pot înțelege corect tot ceea ce face Dumnezeu între toate lucrurile vor vedea din asta metodele acțiunilor Sale și se vor asigura în continuare de existența Sa între toate lucrurile. În schimb, punctul de vedere, modul și unghiul din care antihriștii privesc toate aceste lucruri sunt complet opuse celor care cred în existența lui Dumnezeu. Din acest motiv, antihriștii ar prefera să moară decât să creadă în existența lui Dumnezeu sau să creadă că Cel care este capabil să facă toate aceste lucruri este Cel care deține identitatea de Dumnezeu și că numai El este demn să fie numit Dumnezeu și este demn să fie abordat de oameni ca Dumnezeu.

Pentru multe aspecte care există în toate lucrurile și în rândul întregii omeniri, indiferent dacă sunt vizibile cu ochiul liber sau nu, dacă oamenii le văd și le înțeleg prin cuvintele lui Dumnezeu și prin raționalitatea umanității normale, vor descoperi că Dumnezeu conduce omenirea în toate lucrurile și că El există cu adevărat. Legile tuturor lucrurilor și dezvoltarea tuturor lucrurilor sunt orchestrate și rânduite în cadrul unui set de reguli invizibile, de nedescris, deci cine este oare capabil să orchestreze și să rânduiască toate acestea? Nu vreo persoană măreață, nici vreun erou și, cu siguranță, nu este vorba de o formațiune naturală. Mai degrabă, este Cel care este invizibil și intangibil, dar poate fi perceput de om, care este suveran peste toate acestea. Cine este acesta? Este Dumnezeu. Nu este oare credința în existența lui Dumnezeu raționalitatea minimă pe care ar trebui să o aibă oamenii? Nu sunt acestea punctul de vedere și unghiul minime și de bază din care oamenii ar trebui să privească lucrurile? Cu toate acestea, antihriștii nu au această raționalitate și, prin urmare, nu privesc lucrurile din astfel de punct de vedere și unghi. Deci, antihriștii consideră lucrurile orchestrate de Dumnezeu, pe care omenirea le poate doar percepe și pe care Dumnezeu nu le-a comunicat în mod explicit omenirii într-un limbaj clar, a fi întâmplătoare, create de om, formate în mod natural sau chiar imaginate și manipulate de oameni. Oricât de mult ai aduce mărturie despre existența lui Dumnezeu, oricât de multe fapte ai folosi pentru a dovedi că Dumnezeu este printre toate lucrurile, că Dumnezeu posedă identitatea lui Dumnezeu și că numai Cel care posedă identitatea lui Dumnezeu poate face aceste lucruri și poate rândui toate lucrurile într-un mod ordonat și că un astfel de Suveran este Cel care posedă identitatea lui Dumnezeu, vor vedea oare antihriștii lucrurile în acest fel? Ar înțelege antihriștii asta în acest mod? (Nu.) Indiferent de câte fapte vei prezenta pentru a dovedi acest lucru, antihriștii nu vor crede și nici nu vor recunoaște. Chiar dacă nu spun nimic la suprafață și chiar dacă nu pot prezenta nicio dovadă care să o infirme, în adâncul lor, nu sunt de acord și refuză să recunoască acest lucru de o sută de ori și-și pun o serie de semne de întrebare legate de asta. Ei consideră că oamenii care cred în identitatea lui Dumnezeu sunt proști și că au fost induși în eroare și că asta ar face și ar gândi numai cei lipsiți de gândire matură. În opinia lor, liberul arbitru al omului ar trebui să fie controlat de omul însuși și exprimat în mod liber. Ei cred că oamenii ar trebui să își formeze opinii cu privire la evenimentele care apar în toate lucrurile, în orice mod doresc și că aceste evenimente ar trebui să fie privite prin metode științifice și dintr-o perspectivă științifică, că oamenii nu ar trebui să fie atât de superstițioși ori să folosească suveranitatea lui Dumnezeu pentru a explica totul sau să abordeze totul folosind suveranitatea lui Dumnezeu. De exemplu, în biserică, mulți frați și surori au experimentat numeroase semne și minuni făcute de Dumnezeu de când au primit mântuirea din partea Sa. Ei mărturisesc despre modul în care Dumnezeu i-a condus în acel moment, despre modul în care Dumnezeu le-a arătat că El există într-adevăr prin aceste evenimente și că ele au fost cu adevărat realizate de El, precum și despre binecuvântările imense și harul pe care le-au primit prin aceste evenimente. Dovezile sunt acolo, atât în mărturii, cât și în dovezi fizice. Credința celor care cred în existența lui Dumnezeu este întărită de aceste mărturii și dovezi fizice, dar se schimbă oare punctul de vedere al antihriștilor, care nu cred în existența lui Dumnezeu, după ce le aud? (Nu.) Cum îți poți da seama? Pentru că, indiferent cât de veridic vorbești sau câți oameni există pentru a-ți verifica personal mărturia, antihriștii nu vor crede. Vor spune: „Dacă nu o experimentez personal, dacă nu am văzut-o, atunci nu există. Ceea ce ai întâlnit și experimentat a fost doar o coincidență, o întâmplare. Nu experimentează toată lumea evenimente periculoase sau întâmplătoare în viața lor? Oare apariția acestor coincidențe și întâmplări dovedește că ele sunt făcute de dumnezeu? Dovedește că cel care face aceste lucruri este dumnezeu? Poate că este doar imaginația ta, poate că ai fost norocos că un binefăcător a fost acolo să te ajute sau poate că nu era timpul să mori și ai avut o parte de o salvare norocoasă.” Vedeți, recunosc ei lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu pentru oameni? (Nu recunosc.) Nu recunosc sau nu cred în lucrurile pe care Dumnezeu le-a făcut fraților și surorilor, nici nu cred că Dumnezeu poate săvârși astfel de fapte sau că lucrurile pe care le-au trăit frații și surorile s-au întâmplat cu adevărat. Ei se gândesc: „Cum pot exista astfel de lucruri în lume? Dacă există, ele sunt doar născociri ale imaginației umane. Așa cum spune proverbul: «Ziua își are gândurile, noaptea își are visele.» Toate aceste lucruri sunt doar iluzii.” Când antihriștii aud despre cum frații și surorile au experimentat unele semne și minuni, unele dintre harurile și binecuvântările speciale ale lui Dumnezeu și unele lucruri care nu sunt la îndemâna oamenilor obișnuiți, ei nu cred acest lucru. Deci, pot antihriștii să creadă în luminarea și călăuzirea pe care frații și surorile le obțin în timp ce experimentează cuvintele lui Dumnezeu? Ei nu cred nici în asta. Nu cred că Dumnezeu îi luminează, îi iluminează și îi călăuzește pe oameni. Ei cred că toate acestea provin din mintea umană, din analiza și înțelegerea bazată pe cunoaștere a omului și că acest lucru produce aceste mărturii bazate pe experiențe. Ei cred că: „Dacă oamenii se gândesc bine și se străduiesc din greu în această direcție, nu vor obține oare ceva cunoștințe? Dacă și eu aș depune efort, m-aș gândi bine și aș medita mult în această privință, atunci, la fel ca atunci când scriu un articol, aș putea, de asemenea, să vin cu unele mărturii bazate pe experiență.” Prin urmare, atunci când vine vorba de mărturiile bazate pe experiență ale fraților și surorilor, în care aceștia mărturisesc cum i-a condus Dumnezeu, cum i-a luminat și i-a iluminat, cum i-a judecat, i-a mustrat, i-a emondat și i-a disciplinat și cum a orchestrat Dumnezeu situații pentru a încerca să-i rafineze, precum și cum au ajuns să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu din toate acestea și așa mai departe, antihriștii nu recunosc sau nu cred în niciuna dintre aceste fapte ale lui Dumnezeu. Ei cred că toate aceste lucruri sunt imposibile. Antihriștii nu recunosc sau nu cred în aceste evenimente care au loc printre frați și surori. Confirmă asta esența antihriștilor de a refuza complet să recunoască identitatea lui Dumnezeu? De fapt, aceasta nu este cea mai puternică dovadă pentru a demonstra esența antihriștilor de a refuza să recunoască identitatea lui Dumnezeu.

Pentru moment, să trecem peste domeniul bisericii și al fraților și surorilor și să examinăm perspectivele antihriștilor asupra diferitelor chestiuni din rândul grupurilor sociale și din viața reală. Care sunt aceste chestiuni? (Nașterea, îmbătrânirea, îmbolnăvirea și moartea oamenilor, precum și schimbările sociale, schimbările politice și apariția dezastrelor. Antihriștii nu reușesc să cunoască suveranitatea lui Dumnezeu în niciunul dintre aceste lucruri.) (Antihriștii nu cred că destinele oamenilor sunt în mâinile lui Dumnezeu, ci vor să creeze o patrie frumoasă cu propriile mâini.) Acestea sunt manifestări specifice care ating esența problemei. Pot antihriștii să vadă că destinul uman, viața și moartea și toate experiențele prin care trece fiecare persoană în viață sunt sub suveranitatea lui Dumnezeu? Nu pot vedea acest lucru. De exemplu, există o vorbă populară în societate: „Construirea podurilor și repararea drumurilor duc la orbire, în timp ce criminalii și piromanii se asigură că urmașii lor se înmulțesc”. Este această zicală o regulă esențială pentru ceva? Este ea un adevăr? Este o teorie filosofică? (Nu.) Atunci, de unde provine această zicală? Cu siguranță nu de la cei care cred în Dumnezeu; ea este un fenomen superficial în condițiile de viață ale diferitelor persoane de-a lungul dezvoltării umane. Oamenii cred că lumii îi lipsește echitatea, că, pe măsură ce o persoană face mai multe fapte bune, este mai probabil să orbească și să aibă parte de osândă, în timp ce, cu cât o persoană face mai mult rău, cu atât prosperă mai mult și își găsește succesul în lume. Se aliniază în vreun fel legile de dezvoltare a diferitelor lucruri în rândul omenirii la această zicală? Există și zicala: „Omul bun moare de tânăr, pe când cel rău trăieşte o mie de ani”. Ce fel de oameni au creat această zicală? Aceste tipuri de zicale sunt cunoscute de oameni ca zicători populare; ce fel de oameni sunt capabili să spună aceste zicători? Cred ei în Dumnezeu? Sunt oameni care cred în existența lui Dumnezeu? (Nu.) Există anumite tipuri de cinici care nu au succes în societate și în rândul oamenilor, care se confruntă cu obstacole peste tot, cu destine grele și aspirații neîmplinite și nu prosperă indiferent unde merg. Ei cred că sunt oarecum competenți și capabil și totuși nu au reușit să-și facă un nume, să prospere, să-i depășească pe alții sau să-și onoreze strămoșii. Oriunde se duc, sunt excluși, hărțuiți și oprimați și nu au capacitatea de a se elibera de toate acestea. În cele din urmă, conchid că: „Nu există echitate în societate sau în rândul omenirii, nu există recompensarea binelui și pedepsirea răului sau osânda. Oamenii răi fac lucruri rele fără să fie pedepsiți, în timp ce oamenii buni, care au făcut multe lucruri bune, cum ar fi să facă donații și să ajute săracii, în cele din urmă, nu sunt răsplătiți. Deci, nu fiți buni! Este inutil. Oamenii buni sfârșesc prin a orbi – în schimb, trebuie să fii o persoană rea”. Pentru că nu au succes în lume și în rândul grupurilor sociale, se plâng de lipsa de echitate și dreptate și de absența unui mântuitor în lume. Ei cred că toată lumea le-a greșit pentru că nimeni nu le vede punctele forte sau la ce sunt pricepuți și nimeni nu îi pune în poziții importante. Deci, elaborează acest tip de teorie strâmbă pentru a se plânge de omenire și de lume. În realitate, există motive pentru apariția acestor diverse lucruri? Există relații cauzale? Sigur că da! Antihriștii împărtășesc același punct de vedere ca acești oameni; nu cred că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile și nici nu cred că toate cele peste care Dumnezeu – care are identitatea lui Dumnezeu – deține suveranitatea, sunt drepte. Prin urmare, antihriștii nu numai că nu recunosc că tot ceea ce face Dumnezeu reprezintă identitatea Sa, dar cred și în teoriile și ereziile strâmbe care circulă în societate. Cred că acele teorii și erezii strâmbe sunt adevărate și numai cei care sunt capabili să prospere în această lume, care sunt venerați și pe care îi urmează oamenii, pot fi numiți zeii inimilor lor și cei care, în inimile lor, posedă identitatea zeilor. De exemplu, în legendele chinezești, există figuri precum Regina Mamă a Occidentului, Împăratul de Jad, cei opt nemuritori, Guanyin și Buddha – aceștia sunt cei pe care antihriștii îi venerează cu adevărat în inimile lor. În aceste legende, Împăratul de Jad este cel mai mare; el are puterea de a-i pedepsi pe păcătoșii din tărâmul ceresc, aruncându-i în tărâmul muritorilor. Când antihriștii aud acest lucru, simt o mare admirație pentru el, gândindu-se: „Împăratul de Jad este cu adevărat un dumnezeu! El are comportamentul, ținuta și capacitățile unui dumnezeu!” Aceste legende, împreună cu așa-numiții nemuritori cărora publicul larg le aduce ofrande, au lăsat o impresie profundă asupra oamenilor. Ei cred: „Acești așa-numiți nemuritori au mari abilități și puteri. Merită titlul de dumnezei. Sunt capabili să ofere o declarație de rezoluție în domeniul ceresc cu privire la toate lucrurile nedrepte și nesatisfăcătoare care se întâmplă în lume și, în cazul în care cineva își caută dreptatea, poate afla un răspuns de la ei. De exemplu, figuri istorice precum Bao Gong și Guan Gong susțin dreptatea pentru omenire în tărâmul spiritual. Atunci când o persoană este nedreptățită, iar tribunalele sunt injuste, dacă își aduce cazul în fața lui Bao Gong sau Guan Gong, are garanția că i se va face dreptate.” Oamenii cred că aceste personaje din poveștile populare pot administra dreptatea pentru omenire, îi pot pedepsi pe oamenii răi și pot îndrepta toate nedreptățile din lume, permițându-le celor care suferă și se luptă să nu mai verse lacrimi. Ei cred că oamenii săraci de la baza societății, incompetenții și cei care sunt hărțuiți, trebuie doar să le aducă ofrande acestor personaje, să creadă în ele și să le urmeze pentru a scăpa de toate suferințele lor și pentru a rezolva toate abuzurile și opresiunile cu care se confruntă. În mod similar, în inimile și mințile lor, antihriștii cred că dumnezeii ar trebui să fie precum așa-numiții Bodhisattva și Buddha, rezolvând toate suferințele umane și salvându-i pe oameni din oceanul de suferință. De exemplu, un bărbat, a cărui mamă era bolnavă în fază terminală și nu putea primi ajutor medical, era foarte atașat de părinți și nu dorea ca mama sa să moară, așa că ardea în fiecare zi trei bețe de tămâie și oferea mâncare și băuturi delicioase unui idol al lui Guanyin Bodhisattva. Apoi a făcut un jurământ: dacă boala mamei sale ar putea fi vindecată și ea ar putea trăi încă 30 de ani, el ar renunța, în schimb, de bunăvoie la 30 de ani din propria sa viață, ar deveni vegetarian pentru tot restul zilelor sale și s-ar abține să mai ia vreodată viața unei creaturi vii. După ce a ars tămâia, s-a închinat și a făcut acest jurământ, oferindu-și inima sinceră, boala mamei sale s-a vindecat. Asta înseamnă că jurământul său a fost auzit de Bodhisattva? A însemnat că mama sa va trăi încă 30 de ani, iar el va trăi cu 30 de ani mai puțin? Nu. Dar pentru că a crezut, a fost convins că este adevărat. Apoi a început să-și îndeplinească jurământul, devenind vegetarian. Într-o zi, s-a întrebat: „Mama mea s-a vindecat, iar longevitatea ei nu mai este o problemă, așa că îmi pot încălca jurământul în viitor? Pot mânca o pulpă de pui? Dacă vreau să mănânc una, pot”. Imediat după ce a mâncat pulpa de pui, s-a simțit bine, iar inima lui s-a liniștit, dar a doua zi, a suferit de vărsături și diaree și a fost bolnav timp de mai multe zile, fără nicio ameliorare. În a patra zi, s-a întrebat: „Este aceasta pedeapsa de la Bodhisattva? Nu-mi permite ea să mănânc carne? Se pare că vorbele pe care le-am spus înainte chiar au contat – nu pot mânca carne!” Când s-a gândit la asta, a ars rapid încă trei bețe de tămâie, a oferit o mulțime de mâncare delicioasă și și-a recunoscut păcatul. A doua zi, boala i s-a vindecat. Când a văzut că Bodhisattva era atât de eficientă, a crezut și mai ferm că: „Atunci când oamenii acționează, Bodhisattva veghează. Nu trebuie să încerc să o păcălesc, trebuie să-mi respect jurământul, altfel mă voi confrunta cu pedeapsa din partea ei!” Din acel moment, a simțit și mai mult că titlul de „Bodhisattva” era sacru și inviolabil. Ardea zilnic trei bețișoare de tămâie și făcea ofrande în timpul festivalurilor și sărbătorilor. Cu timpul, credința că idolii cărora oamenii le fac ofrande, precum Împăratul de Jad, Guanyin Bodhisattva, Guan Gong și așa mai departe, sunt dumnezei. Chiar dacă antihriștii nu au experimentat aceste lucruri sau nu au adus ofrande acestor idoli sau figuri de lut acasă, aud ocazional sau întâlnesc astfel de lucruri în cercurile lor sociale. De exemplu, aud despre cum Buddha a vindecat boala cuiva sau a făcut dreptate aducând pedeapsa asupra oamenilor răi sau cum cineva a devenit bogat după ce un maestru Feng Shui a rearanjat unele lucruri în casa sa sau cum cineva care a consultat un maestru Feng Shui sau un maestru Yin Yang cu privire la morminte și alegerea cimitirelor a făcut ca descendenții lor să devină înalți funcționari sau să se bucure de mare succes în carierele lor și așa mai departe. În mintea antihriștilor, aceste lucruri lasă impresia că dumnezeii ar trebui să aibă capacități și puteri precum acești așa-numiți Buddha și împărați pe care oamenii îi întâlnesc și îi văd în viața lor de zi cu zi. Ei chiar cred că dumnezeii ar trebui să fie precum acei idoli cărora oamenii le aduc ofrande, afișând unele semne și minuni printre oameni pentru a invoca groaza și uimirea. Iar dacă un dumnezeu nu face acest lucru, atunci ei cred că nu ar trebui să fie considerat un dumnezeu. Cu astfel de opinii și înțelegeri ale zeilor, ce devine conceptul de dumnezeu pentru antihriști? În mintea lor, o ființă precum Împăratul de Jad, care poate trimite soldați cerești pentru a-i arunca pe cei care încalcă legile cerești în tărâmul muritorilor oricând și oriunde, este cu adevărat un dumnezeu și cel care posedă identitatea unui dumnezeu sau un idol căruia oamenii îi aduc ofrande și care le poate permite să se îmbogățească și să devină înalți funcționari? Pentru antihriști, astfel de ființe sunt, de asemenea, considerate demne de a deține identitatea zeilor. Aceasta este percepția și înțelegerea lăuntrică a antihștiștilor cu privire la identitatea zeilor. Așadar, ce gândesc antihriștii atunci când Dumnezeu lucrează în țara unde se află marele balaur roșu, iar unii frați și surori sunt arestați, biserica este afectată, iar lucrarea lui Dumnezeu este obstrucționată și perturbată? „Dacă acesta este dumnezeu, de ce i s-ar întâmpla astfel de lucruri bisericii? Când frații și surorile sunt arestați, dumnezeu ar trebui să afișeze viziuni pe cer și să trimită tunete și furie, în așa fel încât cei din poliția răului, care îi arestează pe frați și surori, să fugă îngroziți, ca niște șobolani speriați. De ce nu am auzit niciodată că s-ar produce astfel de evenimente? Din moment ce acești oameni îl urmează pe dumnezeu și sunt aleșii lui dumnezeu, de ce nu îi salvează și nu îi protejează dumnezeu? Marele balaur roșu îi persecută pe cei care îl urmează pe dumnezeu cu atâta nebunie și cruzime. De ce nu vine dumnezeu pe pământ pentru a administra dreptatea pentru omenire? De ce nu-l obstrucționează dumnezeu pe marele balaur roșu? De ce nu-l pedepsește pe marele dragon roșu? Cu siguranță nu e posibil ca dumnezeu, cu identitatea lui dumnezeu, să vorbească și să furnizeze doar adevărul. În comparație cu Împăratul de Jad, Guanyin Bodhisattva și Buddha, dumnezeu nu pare să aibă capacități și aptitudini deosebite. Ei spun că dumnezeu are putere și autoritate, dar unde se află această putere și autoritate? Oare cel care poate doar să furnizeze adevărul și căruia îi lipsesc puterea și autoritatea lui dumnezeu este cu adevărat dumnezeu? Când frații și surorile sunt pe punctul de a fi arestați, dumnezeu ar trebui să ridice un zid în fața poliției răului sau să-i obească și să-i ologească și să-i înnebunească sau să-i facă să devină proști. Înainte ca pericolul să se apropie, Dumnezeu ar trebui să îi anunțe pe toți, în mod clar, despre riscul iminent, ar trebui să audă un glas, să aibă o senzație puternică și un gând limpede. De ce nu face dumnezeu astfel de lucruri? De ce nu dă niciun indiciu atunci când se apropie acest tip de situație? Când oamenii au parte de arestări, torturi și persecuții, de ce nu îi oprește sau nu îi pedepsește dumnezeu pe acești diavoli și pe această poliție a răului? Când îi încătușează pe frați și surori, când bastoanele lor îi lovesc, de ce nu face dumnezeu nimic? Dacă ar fi Împăratul de Jad sau Guanyin Bodhisattva, ei nu i-ar lăsa niciodată pe adepții lor să sufere astfel. Ar interveni cu siguranță și ar ajuta, orbindu-i pe cei din poliția răului, deformându-le fețele, înnebunindu-i, făcându-le mâinile și picioarele să putrezească, dându-le boli terminale și făcându-i să se omoare între ei. De ce nu face dumnezeu acest lucru? Unde anume este dumnezeu? Oare chiar există? Când apar necazurile, dumnezeu nu îi salvează pe oameni, chiar dacă aceștia se roagă la el și nici nu rânduiește împrejurări pentru ca aceștia să scape de pericol. Când poliția răului îi torturează pe acești oameni lipsiți de apărare, bunul simț dictează că un zeu ar trebui să intervină, să ajute și nu să stea cu mâinile în sân, deoarece zeilor nu le place să vadă nedreptăți în lume, iar zeii ar trebui să salveze oamenii din mizerie și să elibereze toate ființele de suferință. De ce acest dumnezeu în care cred acum nu face deloc astfel de lucruri? Dumnezeul în care cred eu chiar există?” După ce au experimentat multe lucruri, antihriștii sunt constant confuzi și plini de îndoieli. Ei merg chiar și la ghicitori și maeștri Yin Yang pe durata credinței lor în Dumnezeu pentru citiri, pentru a vedea ce le rezervă viitorul, pentru a verifica dacă vor fi închiși, dacă munca lor va merge bine, dacă un răufăcător va încerca să se răzbune pe ei sau dacă există o modalitate de a evita închisoarea dacă aceasta este în destinul lor.

În procesul de a crede în Dumnezeu și de a-L urma, în antihriști apar mereu noțiuni despre identitatea și esența lui Dumnezeu și se întreabă mereu de ce Dumnezeu doar vorbește și nu arată semne și minuni. Deși antihriștii citesc, de asemenea, cuvintele lui Dumnezeu, intenția lor nu este de a căuta sau de a accepta adevărul, ci le citesc cu o mentalitate de studiu și dezbatere. Ca urmare, cu cât scrutează mai mult, nu numai că nu reușesc să dezvolte o credință autentică, ci devin mai plini de îndoieli și nutresc mai multe noțiuni despre Dumnezeu întrupat. Principala lor noțiune este că ei cred că Hristos ar trebui să posede o umanitate supranaturală. Se gândesc: „Dacă Hristos are o umanitate normală și nu săvârșește semne sau minuni, cum se poate dovedi că este dumnezeu?” În inimile antihriștilor, doar spiritul lui Dumnezeu este Dumnezeu și doar un trup care poate arăta semne și minuni este Dumnezeu. Dacă un trup are doar umanitate normală și nu săvârșește semne și minuni, atunci chiar dacă poate exprima adevărul, nu este considerat Dumnezeu. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că antihriștii se îndoiesc întotdeauna de esența lui Dumnezeu întrupat. Indiferent de câte lucruri i se întâmplă, tipul de persoană care este un antihrist nu încearcă niciodată să le abordeze căutând adevărul în cuvintele lui Dumnezeu, și cu atât mai puțin încearcă să vadă lucrurile prin intermediul cuvintelor lui Dumnezeu – ceea ce se datorează în întregime faptului că nu crede că fiecare rând din cuvintele lui Dumnezeu este adevărul. Indiferent cum are părtășie despre adevăr casa lui Dumnezeu, antihriștii rămân nereceptivi și, în consecință, le lipsește atitudinea corectă, indiferent de situația cu care se confruntă; în special, când este vorba despre modul în care Îl abordează pe Dumnezeu și adevărul, antihriștii refuză cu încăpățânare să renunțe la noțiunile lor. Dumnezeul în care cred ei este un dumnezeu care arată semne și minuni, un dumnezeu supranatural. Oricine poate arăta semne și minuni – indiferent dacă este vorba despre Guanyin Bodhisattva, Buddha sau Mazu – ei îi numesc dumnezei. Ei cred că doar cei care pot săvârși semne și minuni sunt zei care posedă identitatea de zei, iar cei care nu pot, indiferent de câte adevăruri exprimă, nu sunt neapărat zei. Ei nu înțeleg că exprimarea adevărului este marea putere și atotputernicia lui Dumnezeu; în schimb, ei cred că doar săvârșirea de semne și minuni reprezintă marea putere și atotputernicia zeilor. Prin urmare, în ceea ce privește lucrarea practică a lui Dumnezeu întrupat care exprimă adevărul pentru a-i cuceri și a-i mântui pe oameni, care-i udă, păstorește și conducece pe aleșii lui Dumnezeu, permițându-le să experimenteze efectiv judecata, mustrarea, încercările și rafinarea din partea lui Dumnezeu și să ajungă să înțeleagă adevărul, să se elibereze de firile corupte și să devină oameni care se supun lui Dumnezeu și se închină Lui și așa mai departe – antihriștii consideră că toate acestea sunt lucrarea omului și nu a lui Dumnezeu. În mintea antihriștilor, dumnezeii ar trebui să ascundă după un altar, determinându-i pe oameni să le aducă ofrande, mâncând alimentele pe care le oferă oamenii, inhalând fumul din tămâia pe care o ard, dând o mână de ajutor când intră în bucluc, arătându-se foarte puternici și oferindu-le ajutor imediat, în limitele a ceea ce este de înțeles pentru ei, satisfăcându-le nevoile atunci când oamenii cer ajutor și sunt sinceri în rugămințile lor. Pentru antihriști, acesta este un dumnezeul adevărat. Între timp, orice face Dumnezeu în prezent este privit cu disprețul unui antihrist. De ce? Judecând după natura-esență a antihriștilor, ceea ce necesită ei nu este lucrarea de udare, păstorire și mântuire pe care Creatorul o săvârșește asupra ființelor create, ci prosperitatea și îndeplinirea aspirațiilor lor în legătură cu toate lucrurile, să nu fie pedepsiți în viața asta și să ajungă în rai în lumea ce va veni. Punctul lor de vedere și nevoile lor le confirmă esența de ură față de adevăr. Antihriștii iubesc ticăloșia, supranaturalul și miracolele și chiar venerează acțiunile și cuvintele divolești ale Satanei și ale duhurilor rele – care sunt lucruri negative și ticăloase – ca fiind divine și adevărate. Le consideră drept obiectele venerării și ale urmăririi lor pe tot parcursul vieții și ca lucruri care ar trebui să fie apreciate și răspândite în lume. În consecință, noțiunile și punctele lor de vedere despre identitatea lui Dumnezeu nu se vor schimba niciodată cât timp Îl urmează pe Dumnezeu. Dacă astfel de oameni nu își pot îndeplini ambițiile în casa lui Dumnezeu, dacă nu sunt promovați sau folosiți și nu reușesc să obțină un succes rapid și măreț, ei vor fi gata să Îl trădeze pe Dumnezeu oriunde și oricând. Unii dintre acești oameni au crezut timp de 10 ani, alții timp de 20 de ani și ai zice că au o bază și că nu L-ar părăsi pe Dumnezeu, dar, în realitate, ei sunt gata să-L trădeze pe Dumnezeu și să se întoarcă în lumea laică în orice moment. Chiar dacă nu părăsesc biserica, inimile lor s-au îndepărtat deja de Dumnezeu și L-au trădat. Ori de câte ori împrejurările permit sau apar oportunități, se vor duce și vor crede în zei falși și în duhuri rele. Dacă au șansa de a obține un succes fulminant, de a deveni înalți funcționari, de a deveni faimoși și de a se bucura de glorie și bogăție, nu vor ezita să părăsească biserica și să urmeze tendințele lumii laice. Unii antihriști se întreabă: „Dacă el este dumnezeu, de ce are parte de persecuția și urmărirea de către marele balaur roșu? Dacă el este dumnezeu, de ce nu arată semne și minuni pentru a-l anihila pe marele balaur roșu? Atât de mulți dintre aleșii lui Dumnezeu au fost capturați și persecutați de marele balaur roșu! De ce nu îi protejează și nu îi salvează dumnezeu de persecuția Satanei?” Este exact cum gândeau fariseii din iudaism: „Dacă Isus este dumnezeu, de ce a putut fi răstignit? De ce nu s-a putut salva singur?” Antihriștii nu vor înțelege niciodată acest lucru pentru că nu acceptă adevărul și nici nu cred că vorbele lui Dumnezeu vor face ca totul să se împlinească. Ei cred doar ceea ce văd și nu au credință în valoarea sau semnificația demonstrată de toată lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. Nu cred că fiecare cuvânt exprimat de Dumnezeu este adevărul și că fiecare dintre cuvintele Sale va fi îndeplinit și împlinit; ei nu cred că înțelepciunea lui Dumnezeu este exercitată pe baza uneltirilor Satanei sau că Dumnezeu îl folosește pe marele balaur roșu pentru a presta servicii ca un paravan care dezvăluie atotputernicia și înțelepciunea Sa. Nu cred că Dumnezeu este suveran peste toate și că vorbele lui Dumnezeu împlinesc totul, deci mai cred antihriștii în Dumnezeu? Nu. Antihriștii sunt oameni care îl neagă și se împotrivesc lui Dumnezeu; sunt pur și simplu neîncrezători.

Ce motive principale stau la baza refuzului antihriștilor de a recunoaște identitatea lui Dumnezeu? Unul este faptul că Dumnezeu nu îndreaptă toate nedreptățile din lume, nu administrează dreptatea pentru omenire și nu îi pedepsește imediat pe cei care fac răul, așa cum antihriștii, în noțiunile lor, își imaginează că ar trebui să facă; multe evenimente nedrepte se întâmplă în fiecare zi în rândul tuturor lucrurilor asupra cărora Dumnezeu deține suveranitatea și, cu toate acestea, Dumnezeu pare indiferent la acest lucru și nu spune niciun cuvânt și nu face reacționează în vreun fel. În ochii antihriștilor, tot ceea ce văd că se întâmplă în lume printre lucrurile pe care le întâlnesc nu se potrivește cu noțiunile lor și nu ar trebui să se întâmple. De ce cred ei că aceste lucruri nu ar trebui să se întâmple? Se gândesc: „Dacă dumnezeu există, de ce nu se ocupă de aceste lucruri? Dacă dumnezeu există, de ce atât de mulți oameni răi încă trăiesc bine? De ce bogații devin mai bogați și săracii mai săraci? De ce oamenii bogați mănâncă mese somptuoase în fiecare zi și se bucură atât de mult, în timp ce atât de mulți încă trebuie să cerșească pentru mâncare? De ce oamenii candizi sunt hărțuiți, oprimați și exploatați? De ce unii oameni muncesc și transpiră, lucrând peste opt ore pe zi pentru un salariu atât de mic, în timp ce alții câștigă într-o oră mai mult decât ar putea câștiga cineva într-o viață? De ce nu se ocupă dumnezeu de aceste nedreptăți sociale și lumești? De ce unii se nasc în puf, în timp ce alții se nasc în sărăcie și epuizare? De ce unii oameni se pot bucura toată viața de glorie și bogăție, precum și de dragostea iubitoare a familiilor lor, în timp ce alții nu, deși s-au născut în același mediu social?” Acestea sunt enigme care nu pot fi vreodată rezolvate în inimile antihriștilor. Ei consideră că, din moment ce cred în Dumnezeu, ar trebui să Îi predea lui Dumnezeu toate lucrurile pe care nu le pot vedea și pe care nu le înțeleg și toate aceste enigme pe care nu le pot rezolva și să Îl facă să le ofere soluțiile și că ar trebui să găsească răspunsuri la ele în cuvintele lui Dumnezeu. Cu toate acestea, după ce cred în Dumnezeu timp de trei până la cinci ani, nu sunt capabili să afle aceste răspunsuri, iar după ce cred timp de opt până la zece ani, tot nu le pot găsi. După ce au crezut timp de 20 de ani, se întreabă: „De ce nu am primit încă niciun răspuns? De ce nu a rezolvat dumnezeu aceste probleme? De ce nu acționează dumnezeu ca Guanyin Bodhisattva sau ca Împăratul de Jad? Dumnezeu are autoritate și putere, precum și identitatea de dumnezeu, deci ar trebui să facă aceste lucruri! Mai ales în biserică, de ce apar adesea oameni răi și provoacă perturbări și tulburări, unii chiar furând ofrande fără să sufere vreo consecință? Unii oameni mint adesea, iar alții răspândesc noțiuni și zvonuri, fără să aibă parte de disciplină sau de pedeapsă din partea lui dumnezeu; alții încetează brusc să mai creadă în dumnezeu și merg să muncească în societate, iar după câțiva ani, devin bogați fără să treacă vreodată prin momente grele. Unii credincioși au un trai mai rău decât oamenii care nu cred în dumnezeu. De fapt, cei care cred în dumnezeu suferă, iar mulți dintre ei sunt persecutați, nu se pot întoarce la casele lor și trăiesc în sărăcie și mizerie. Nu acesta este, cu siguranță, sensul credinței în dumnezeu? Nu aceasta este, cu certitudine, valoarea în a-l urma pe dumnezeu? Nu este oare aceasta, în mod sigur, viața de zi cu zi pe care dumnezeu vrea să le-o ofere oamenilor? Atunci când oamenii se confruntă cu lucruri pe care nu le pot realiza, de ce nu face dumnezeu ceva extraordinar pentru a-i face să înțeleagă și să priceapă imediat? Există multe lucruri pe care oamenii nu le înțeleg și nu știu de ce dumnezeu acționează în felul în care o face. De ce dumnezeu nu aprinde o lampă pentru a lumina inimile oamenilor? De ce nu le dă oamenilor inspirație? Atunci când oamenii comit răul și provoacă perturbări și tulburări, dumnezeu nu ia atitudine și nu îi blestemă direct pe acei oameni răi, făcându-i să înfrunte osânda. Nu am văzut multe cazuri în care dumnezeu să facă astfel de lucruri. Uneori, oamenii au nevoie de luminarea, iluminarea și providența din partea lui dumnezeu, așa că de ce nu îl pot simți sau vedea pe dumnezeu? Unde este dumnezeu?” Toate „de ce-urile” de acest gen rămân fără răspuns în inimile antihriștilor. Ei nu înțeleg de ce aceste lucruri și fenomene nu se schimbă niciodată, nu se îndreaptă și cu atât mai puțin nu se îmbunătățesc. Consideră că faptul de a crede în Dumnezeu ar trebui să-i schimbe pe oameni în întregime și că toată viața, starea psihică, gândurile și mai ales calitatea vieții lor, precum și abilitățile și talentele lor, ar trebui să se dezvolte într-o direcție pozitivă. De ce nu pot vedea aceste schimbări după 10 sau 20 de ani de observare? Lucrurile pe care oamenii și le imaginează sau la care visează în noțiunile lor nu sunt niciodată rezolvate sau realizate după ce ajung să creadă în Dumnezeu. Deci, care este sensul credinței în Dumnezeu? Care este valoarea în a crede în Dumnezeu și în a-L urma? Aceste întrebări rămân nerezolvate și fără răspuns în inimile antihriștilor și nu sunt realizate sau îndeplinite așa cum își imaginează ei, astfel încât Dumnezeul pe care antihriștii îl au în minte nu există niciodată. Și, în mod natural, Cel care posedă identitatea lui Dumnezeu este negat pe vecie în mințile antihriștilor.

În credința în Dumnezeu a antihriștilor există prea multă falsificare. În realitate, antihriștii nu cred cu adevărat în Dumnezeu; totul este o prefăcătorie. Ei cred în Dumnezeu la fel cum non-credincioșii îi venerează pe diavoli și pe idoli. Consideră că tot ceea ce face Dumnezeu este greu de acceptat și nutresc mereu îndoieli și întrebări. Ascund aceste îndoieli și întrebări în inimile lor și nu îndrăznesc să le exprime și sunt, de asemenea, adepți ai prefăcătoriei, astfel încât, indiferent de câți ani cred în Dumnezeu, râmân neîncrezători în toată regula. Îl evaluează pe Dumnezeu și toate acțiunile Sale prin prisma fanteziilor lor, diverselor închipuiri și noțiunilor lor despre Dumnezeu, precum și prin prisma unor cunoștințe umane tradiționale și noțiuni de moralitate. Folosesc aceste lucruri pentru a-I evalua identitatea lui Dumnezeu și dacă El există sau nu. Și care este rezultatul final? Tăgăduiesc existența lui Dumnezeu și nu-I recunosc identitatea și esența lui Dumnezeu întrupat. Nu este cumva greșit etalonul după care antihriștii evaluează dacă Dumnezeu întrupat deține identitatea și esența lui Dumnezeu? Vorbind în mod clar, antihriștii venerează cunoașterea și personajele faimoase, mărețe, așa că nu au niciodată obiecții sau vreo aversiune față de lucrurile care vin de la aceste personaje faimoase, mărețe. Atunci, de ce Îl disprețuiesc pe Hristos când văd că este o persoană normală și obișnuită, și încep să simtă aversiune și ură când Îl văd pe Hristos exprimând atât de multe adevăruri? Pentru că ceea ce ei venerează și adoră nu este pozitiv, nici măcar o fărâmă nu este. Ce le place antihriștilor? Le plac ciudățeniile, ticăloșiile, miracolele și lucrurile supranaturale, în timp ce normalitatea și caracterul practic al lui Dumnezeu, dragostea autentică a Lui pentru om, înțelepciunea, fidelitatea, sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu sunt toate condamnate în ochii antihriștilor. De exemplu, pentru ca frații și surorile să dezvolte discernământul și să învețe, practic, o lecție, Dumnezeu a rânduit o situație. Ce situație? A rânduit ca cineva care fusese posedat de un demon să trăiască printre ei. La început, modul de a vorbi și de a acționa al acestei persoane era normal, la fel ca și rațiunea sa; nu părea deloc problematică. Dar, după o perioadă de contact, frații și surorile au descoperit că tot ceea ce spunea n-avea noimă și nu avea o structură și ordine. Mai târziu, s-au produs anumite lucruri „supranaturale”: le spunea întotdeauna fraților și surorilor că a avut o viziune și că au obținut cutare și cutare dezvăluire. Într-o zi, de exemplu, Dumnezeu i-a dezvăluit că trebuie să facă chifle la aburi – trebuia – și a doua zi, așa cum s-a întâmplat, a fost nevoit să iasă din casă, așa că a luat chiflele cu el. Mai târziu i s-a dezvăluit în vis că trebuie să se îndrepte spre sud; era cineva care îl aștepta la șase mile depărtare. S-a dus să se uite și chiar acolo era o persoană care se pierduse; el a mărturisit acestei persoane despre lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și acesta a acceptat-o. Mereu primea revelație, mereu auzea o voce, mereu i se întâmplau lucruri supranaturale. În fiecare zi, când era vorba despre ce să mănânce, unde să meargă, ce să facă, cu cine să interacționeze, el nu respecta legile vieții umane normale și nici nu cerceta cuvintele lui Dumnezeu ca bază sau principiu, nici nu căuta oameni cu care să aibă părtășie. Mereu se baza pe sentimentele lui și aștepta o voce, o revelație sau un vis. Era normală această persoană? (Nu.) Cele trei mese pe care le consuma pe zi și rutina sa zilnică păreau să aibă un tipar regulat, însă auzea mereu voci. Unii oameni l-au discernut și au spus că acestea erau manifestări ale posedării de către un duh rău. Frații și surorile au început să-l discearnă, puțin câte puțin, până când, într-o zi, a suferit o criză a unei boli mintale, a început să spună lucruri trăznite și alerga dezbrăcat, cu părul răvășit, psihotic. După asta, s-a ajuns, în cele din urmă, la o concluzie legată de chestiune. Nu cumva au acum frații și surorile înțelegere și discernământ cu privire la manifestările specifice ale unui spirit rău în acțiune și ale posedării demonice? Desigur, unii dintre ei se confruntaseră cu astfel de lucruri înainte și aveau deja discernământ în privința lor, în timp ce alții nu credeau în Dumnezeu de mult timp și nu trecuseră prin astfel de lucruri și, prin urmare, erau susceptibili de a fi induși în eroare. Dar indiferent dacă au fost induși în eroare sau au avut discernământ, dacă Dumnezeu nu ar fi rânduit acest mediu, oare ar fi putut să aibă un discernământ adevărat cu privire la lucrarea sau posedarea de către un duh rău? (Nu.) Deci care a fost scopul și semnificația faptului că Dumnezeu a rânduit acest mediu și a făcut aceste lucruri? Scopul a fost acela de a le permite să dobândească discernământ în mod practic, să tragă învățăminte și să știe cum să îi discearnă pe cei care au parte de lucrarea duhurilor rele sau care au fost posedați de demoni. Dacă oamenilor li s-ar spune doar ce este lucrarea unui duh rău – ca atunci când un profesor predă dintr-o carte și vorbește doar despre teorii din manuale, fără ca elevii săi să facă exerciții sau practică efectivă – oamenii ar înțelege doar unele doctrine și afirmații. Poți explica în mod clar doar ce este lucrarea unui duh rău și care sunt manifestările specifice ale acestuia, atunci când ai fost martor, ai văzut cu ochii tăi și ai auzit cu urechile tale, iar atunci când vei întâlni din nou astfel de oameni, vei fi capabil să îi discerni și să îi respingi; vei fi capabil să abordezi și să gestionezi în mod corespunzător astfel de probleme. Deci, nu este ceea ce obții într-un astfel de mediu mult mai practic decât ceea ce obții participând la adunări și ascultând predici toată ziua? Oamenii care au gândire și raționalitate normale și urmăresc adevărul vor înțelege corect modurile în care Dumnezeu face aceste lucruri. Nu se vor plânge, spunând: „De ce permite Dumnezeu duhurilor rele să apară în biserică? De ce nu m-a avertizat Dumnezeu dinainte? De ce nu înlătură duhurile rele?” Nu se vor plânge de aceste lucruri, în schimb, vor fi recunoscători, lăudându-L pe Dumnezeu pentru lucrarea Sa excelentă și înțeleaptă și spunând că Dumnezeu îl iubește atât de mult pe om! Cu toate acestea, antihriștii nu acceptă adevărul și, în același timp, inimile lor sunt pline de noțiuni și închipuiri despre Dumnezeu, plus că se închină cu adevărat diavolilor și idolilor în inimile lor, compară și evaluează tot ceea ce face adevăratul Dumnezeu în raport cu idolii lor. Astfel, atunci când se confruntă cu astfel de situații, se întreabă mai întâi: „Este aceasta lucrarea lui dumnezeu? Cum puteți să fiți atât de nesăbuiți? Cum ar putea dumnezeu să permită duhurilor rele să apară în biserică?” Nu este aceasta o înțelegere greșită? În primul rând, tăgăduiesc faptul că aceasta este lucrarea lui Dumnezeu și, de asemenea, se gândesc: „Un dumnezeu cu siguranță nu ar face acest lucru. Dumnezeii nu vor ca oamenii să sufere. Când Guanyin Bodhisattva vede oamenii suferind, statuile ei varsă lacrimi; își dorește să elibereze toate ființele de chinuri, să aducă fiecare persoană sub numele de Buddha și să le elibereze de toate suferințele lumii umane. Dumnezeii ar trebui să fie plini de compasiune, să aibă grijă de aleșii lor și să nu le permită duhurilor rele să apară în biserică. Aceasta sigur nu poate fi fapta lui dumnezeu”. Odată ce se întâmplă astfel de lucruri, în inimile lor, mai întâi, antihriștii se îndoiesc și mai mult de identitatea lui Dumnezeu și, în același timp, nu sunt dispuși să accepte faptele lui Dumnezeu în niciun fel, ba chiar le judecă și le condamnă. De asemenea, își bat joc de frații și surorile care acceptă această chestiune de la Dumnezeu, spunând: „Voi, nesăbuiților, credeți în continuare că totul este făcut de dumnezeu. Un dumnezeu nu ar acționa astfel! Un dumnezeu ar trebui să își protejeze și să aibă grijă de mieii săi și să îi protejeze cu mâinile sale. Dumnezeii sunt refugii pentru oameni; oamenii nu ar trebui să sufere toate aceste greutăți. Oamenilor nu ar trebui să li se întâmple toate lucrurile negative și rele, așa lucrează dumnezeii.” Inimile antihriștilor sunt pline de îndoieli, negări, noțiuni și condamnări ale lui Dumnezeu. În consecință, orice face Dumnezeu, în ochii lor, este greșit și nu este ceea ce ar trebui să facă Dumnezeu, este o dovadă și o pârghie pentru a-L condamna și nega. În acest fel, natura-esență a antihriștilor de a se împotrivi lui Dumnezeu este complet dezvăluită. De exemplu, atunci când frații și surorile îndură tortura și persecuția PCC, poliția încălzește fiare electrice de însemnat până când se înroșesc și le apasă pe corpurile lor, ceea ce le provoacă atât de multă durere încât leșină, iar asta le îngheață sângele tuturor celor prezenți. Ce gândesc antihriștii când văd această scenă? „Aceste satane și acești diavoli sunt prea cruzi! Nu au umanitate, nu au milă sau compasiune. Metodele lor sunt prea brutale, nu suport să mă uit! Dacă aș fi acolo, aș răci fiarele de însemnat, le-aș transforma în bumbac și le-aș lăsa să atingă trupurile oamenilor cu blândețe, căldură și delicatețe, ca mâna unui dumnezeu care își mângâie mieii, făcându-i pe oameni să-i simtă inima plină de compasiune, dragostea și căldura și inspirându-le mai multă credință și determinare în a-l urma. Dar ființele umane sunt doar ființe umane – suntem incapabili să facem ceva în timp ce ne vedem frații, surorile și semenii suferind atât de mult. Și unde este dumnezeu? De ce nu le oprește dumnezeu mâinile acestor satane și diavoli chiar acum? De ce nu le răcește fiarele înroșite? Când fiarele îi ating pe frați și surori, de ce nu îi face dumnezeu să nu simtă nicio durere? Dacă ar fi Guanyin Bodhisattva, sigur ar face acest lucru; nu vrea să vadă ființe vii abuzând și omorându-se unele pe altele, nu vrea să vadă niciuna dintre ele suferind chiar și un pic de intimidare sau durere. Se gândește la toate ființele, inima ei este mai largă decât cerul, iar dragostea îi este nelimitată. Asta înseamnă cu adevărat un dumnezeu! De ce nu se comportă dumnezeu așa? Eu nu sunt un dumnezeu, nu am această abilitate. Dacă aș fi un dumnezeu, nu mi-aș lăsa poporul să sufere astfel.” Indiferent ce li se întâmplă, antihriștii au propriile lor puncte de vedere, afirmații, opinii și chiar „idei geniale”. Indiferent ce li se întâmplă, nu fac niciodată legătura cu vorbele lui Dumnezeu, nu caută niciodată adevărul pentru a-L înțelege pe Dumnezeu, pentru a aduce mărturie despre Dumnezeu, pentru a-I confirma identitatea lui Dumnezeu, pentru a atesta unde și cum este exprimată esența lui Dumnezeu care are identitatea Lui – antihriștii nu practică în acest fel. În schimb, la fiecare pas, Îl măsoară și concurează cu Dumnezeu folosind perspectivele Satanei, ale diferitelor duhuri rele sau ale Guanyinei Bodhisattva și a lui Buddha. Care este rezultatul final al acestui lucru? Antihriștii Îl tăgăduiesc pe Dumnezeu la fiecare pas, negându-I acțiunile și esența, sensul și valoarea a tot ceea ce face El și modul în care îi zidește pe oameni. Tăgăduiesc efectul pe care Dumnezeu intenționează să îl obțină asupra oamenilor lucrând în acest fel și neagă existența intențiilor lui Dumnezeu. Negând semnificația și valoarea a tot ceea ce face Dumnezeu, nu-I tăgăduiesc oare antihriștii identitatea lui Dumnezeu? (Ba da.) Aceste manifestări și esență a antihriștilor, gândurile pe care le dezvăluie și mânia, cererile, nemulțumirea și întrebările pe care le au despre Dumnezeu atunci când li se întâmplă lucruri și așa mai departe, sunt toate manifestări concrete ale antihriștilor care nu-I recunosc identitatea lui Dumnezeu. Asta e realitatea.

Ce esență a antihriștilor ați observat din părtășia și disecarea pe care tocmai le-am făcut privind manifestările și sursele negării identității lui Dumnezeu de către antihriști? Puteți observa că antihriștii sunt cinici cu privire la această lume și iubesc echitatea și dreptatea? Sunt antihriștii oameni care au umanitate bună, compasiune, milă, dragoste mare și ură față de ticăloșie? (Nu.) Atunci ce fel de oameni sunt antihriștii? (Sunt oameni răi care urăsc adevărul și sunt scârbiți de el, care Îl înfruntă pe Dumnezeu la fiecare pas.) Acesta este un aspect. Ce altceva? Nu cumva antihriștii aprobă destul de mult zicala populară: „Construirea podurilor și repararea drumurilor duc la orbire, în timp ce criminalii și piromanii se asigură că urmașii lor se înmulțesc?” Nu înseamnă asta că deplâng starea lumii și compătimesc omenirea? De unde vine faptul că sunt de acord cu această zicală? Nu conține această zicală ceva de genul unei plângeri cu privire la nedreptatea Cerului? Deși nu pot face nimic în această privință, antihriștii nutresc astfel de resentimente și emoții și se plâng că Cerul este nedrept: „Nu se spune că Cerul este drept și că are ochi? Atunci de ce aceia care fac bine în această lume nu primesc răsplată, în timp ce oamenii răi prosperă? Unde este dreptatea în această lume? Cum au apărut problemele de nedreptate în această lume? Pentru că Cerul este orb și nedrept!” Sensul implicit al acestei afirmații este că nu există corectitudine în ce-L privește pe Dumnezeu și că doar Buddha și Guanyin sunt corecți. Prin urmare, inimile antihriștilor sunt pline de resentimente, plângeri, negare și condamnare față de lucrurile pe care le face adevăratul Dumnezeu. Care este cauza acestor lucruri? Care este motivul? Cauza este esența antihriștilor? Ce esență este aceasta? Pentru a o exprima în termeni specifici, inimile antihriștilor sunt pline de noțiuni și închipuiri despre definiția unui dumnezeu; nu știu sau nu înțeleg cum anume lucrează și-i mântuiește pe oameni adevăratul Dumnezeu. Evaluarea a tot ceea ce face Dumnezeu se bazează pe propriile lor noțiuni și închipuiri. Acestea pe ce se bazează? Se bazează în întregime pe diferitele erezii și aberații insuflate omenirii de către regele diavol Satana. Indiferent cât de rele sau tendențioase sunt aceste erezii și aberații, ele sunt în acord cu noțiunile, cerințele psihologice și nevoile emoționale ale oamenilor și tocmai aceste lucruri devin etaloanele antihriștilor în felul cum se poartă și în evaluarea tuturor lucrurilor, precum și etalonul lor în evaluarea lui Dumnezeu; antihriștii greșesc chiar din rădăcină. Un alt motiv, mai important, este acela că antihriștilor le plac puterea și lucrurile grandioase. De exemplu, să spunem că o persoană se naște într-un palat și se bucură de un tratament de primă clasă în fiecare zi, consumând cea mai bună mâncare și purtând cele mai bune haine, neavând nevoie să facă nimic și obținând tot ce își dorește. Oamenii care cred în Dumnezeu urmăresc acest tip de viață? O persoană normală va simți un pic de invidie sau gelozie, dar apoi se va gândi: „Toate acestea sunt rânduite de Dumnezeu. Oriunde ne așează Dumnezeu, acolo trăim. Acest tip de viață nu ni se va potrivi neapărat. Poate cineva să creadă în Dumnezeu într-un astfel de mediu? Poate cineva să înțeleagă adevărul și să fie mântuit? Ar fi dificil. Ceea ce ne-a dat Dumnezeu este suficient; atât timp cât putem crede în Dumnezeu și suntem în condițiile potrivite de a citi cuvintele lui Dumnezeu, de a ne face datoria și, în cele din urmă, de a obține mântuirea, acesta este cel mai îmbucurător lucru”. Dar ar gândi antihriștii așa? (Nu.) Ei ar gândi: „De ce tatăl meu nu a fost împărat? Dacă tatăl meu ar fi fost un om bogat sau un împărat, viața mea ar fi meritat cu adevărat să fie trăită. De ce tatăl său este împărat? De ce trăiește o viață lipsită de griji, fără a se frământa în legătură cu mâncarea sau îmbrăcămintea, obținând tot ce vrea, cu bani și putere mereu la dispoziția sa? Cerul este nedrept! Nu este atât de capabil și nu are niciun talent, nicio educație sau ceva minte. Pe ce bază a obținut toate aceste lucruri? De ce nu le pot obține eu? Dacă nu pot obține aceste lucruri, iar alții pot, îi voi urî! Și dacă nu pot să îi urăsc, voi urî Cerul pentru că este nedrept și pentru că mi-a rânduit o soartă rea, îmi voi urî ghinionul, voi urî persoana josnică care îmi blochează calea și voi urî feng shui-ul rău al casei mele!” Ce le trece prin minte? Odată ce ura se naște în inimile antihriștilor, din gura lor pot ieși tot felul de argumente false.

La suprafață, antihriștii par atât de binevoitori, dar adevărul este că niciunul dintre lucrurile pe care le venerează și urmăresc nu sunt pozitive. Proverbele și zicalele pe care le predică pot părea că deplâng starea lumii și compătimesc omenirea și că nutresc bunăvoință în inimile lor, dar, de fapt, sunt diavoli și satane în toată regula. Dacă obțin putere și se ridică în această lume, sunt capabili să facă rău? Sunt capabili să fie oameni buni? Sunt niște canalii pline de păcate atroce. Pentru că nu pot obține puterea și nu prosperă prea mult în lume, se simt puțin nedreptățiți și ajung să creadă în Dumnezeu și să-L urmeze. Cu toate acestea, în esență, nu vor deloc să urmărească adevărul și mai ales nu iubesc lucrurile pozitive; în schimb, sunt împotriva lucrurilor pozitive și iubesc forțele rele, puterea, viața luxoasă și tendințele rele din lume. Prin urmare, disprețuiesc tot ceea ce este exprimat și săvârșit de Dumnezeu, care posedă identitatea și esența lui Dumnezeu și condamnă, judecă și calomniază aceste lucruri. Indiferent cât de valoroasă sau semnificativă este lucrarea lui Dumnezeu pentru oameni, nu o recunosc și nici nu o acceptă. Nu numai că nu acceptă identitatea și esența lui Dumnezeu, dar vor, de asemenea, să se dea drept un dumnezeu, pretinzând că sunt un salvator care poate elibera toate ființele de suferință, care poate să se asigure că cei care construiesc poduri și repară drumuri nu orbesc, că ucigașii și piromanii sunt pedepsiți și nu pot avea urmași care să se înmulțească și că oamenii aflați în treapta de jos a societății și care îndură suferințe nu mai pătimesc și au un loc unde să își remedieze doleanțele. Vor să elimine toată durerea din lume și să salveze oamenii de mizerie. Antihriștii chiar nutresc „iubire universală” și o „iubire măreață” infinită în adâncul inimii lor! La uma urmei, care este motivul exact pentru care antihriștii nu-I recunosc identitatea și esența lui Dumnezeu? Ei spun că: „Indiferent ce face dumnezeu, nu este ca un dumnezeu. Eu sunt mai mult ca un dumnezeu; eu sunt cel mai calificat pentru a fi un dumnezeu Acest lucru se datorează faptului că ceea ce face dumnezeu nu se potrivește cu gusturile mele sau nu este în acord cu gusturile și nevoile maselor; numai eu pot înțelege nevoile și mințile maselor, numai eu pot elibera toate ființele de suferință și doar eu pot fi mântuitorul omenirii”. Ambițiile și esența lor au fost date în vileag, nu-i așa? Care este exact adevărata formă a antihriștilor care au astfel de ambiții și esență? Neagă identitatea lui Dumnezeu și nu cred în existența Lui pentru că vor să fie ei înșiși un dumnezeu. Cred că gândurile lor sunt ceea ce ar trebui să aibă un dumnezeu și că manifestările, firea și esența lor de iubire măreață sunt ceea ce ar trebui să aibă un dumnezeu. Consideră că doar cineva care, văzând toate nedreptățile din lume și care are o mentalitate de deplângere a stării lumii și de compătimire a omenirii, este un dumnezeu. Sunt de părere că Dumnezeul în care cred nu are aceste calități, că doar ei au o astfel de minte și o așa inimă mare, având acest tip de virtute și iubire măreață. Aceasta este esența antihriștilor, diferitele manifestări și esența refuzului lor de a-I recunoaște identitatea lui Dumnezeu. Prin urmare, dacă îi venerezi pe antihriști ca dumnezei și te închini lor, nu vor avea resentimente față de tine. Dacă îi urmezi, spunând că identitatea și esența lor sunt cele ale zeilor, că au aceeași minte și mare dragoste ca Buddha și că sunt zei, vor fi fericiți și complet mulțumiți de voi. Aceasta este esența antihriștilor. Nu este ticăloasă aceasta esență pe care o afișează antihriștii? Oricât de mult ai preamări numele lui Dumnezeu și faptele Sale minunate și ai aduce mărturie pentru tot ceea ce a făcut Dumnezeu și prețurile pe care le-a plătit pentru mântuirea omului, ei vor fi sfidători în adâncul inimii, spunând: „Nu pot să laud acest lucru. Eu nu văd lucrurile așa; astea sunt doar iluzii și imaginație omenească”. Atunci când mărturisești pentru Dumnezeu, pentru înțelepciunea Sa, atotputernicia Sa, intenția Sa laborioasă de a mântui omenirea și prețurile pe care le-a plătit și mărturisești pentru esența Sa, identitatea Sa și tot ceea ce a făcut Creatorul pentru omenire, doar un singur tip de persoane se simt neliniștiți, și anume antihriștii. Și ce se gândesc ei? „De ce vorbești mereu despre dumnezeu? Și eu te-am udat și te-am sprijinit mult. Te-am iubit, te-am ajutat, ți-am cumpărat medicamente când ai fost bolnav și te-am sprijinit, am avut părtășie cu tine și ți-am fost alături când alții te-au abandonat De ce nu mă lauzi?” De îndată ce o persoană mărturisește pentru Dumnezeu sau Îl laudă, antihriștii se simt supărați și urăsc acea persoană, din invidie. Ce simt cei normali care cred în Dumnezeu, când aud că Dumnezeu este lăudat de cineva? În primul rând, vor spune „Amin” la ceea ce a spus acea persoană și la mărturia bazată pe experiență despre care au avut părtășie. În plus, vor asculta cu atenție, gândindu-se: „Dumnezeu a acționat în acest fel asupra lor – Dumnezeu este atât de măreț, îl iubește cu adevărat pe om! Voi căuta și eu adevărul dacă mă voi confrunta cu situații similare în viitor. L-au rănit pe Dumnezeu acționând în acest fel. Am acționat și eu așa în trecut, doar că nu eram conștient de acest lucru. Îi sunt dator lui Dumnezeu! Faptul că Dumnezeu acționează așa este benefic pentru oameni, iar eu nu mi-am dat seama. Se pare că statura mea este mai mică decât a acestei persoane, înțelegerea mea nu este pură, iar calibrul meu este slab. Mă rog ca Dumnezeu să mă lumineze și să mă călăuzească pe mine, persoană cu statură mică ce sunt. Cum au reușit să nu slăbească în fața încercărilor? Aveau călăuzirea cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă aș fi în fața unor astfel de împrejurări, aș deveni slab și m-aș putea chiar poticni. Dumnezeu mi-a arătat bunătate observând statura mea mică și fără să mă pună încă să mă confrunt cu acest tip de situație. Tot ceea ce face Dumnezeu este bun!” Dar antihriștii sunt nefericiți când aud asta: „Ce? Tot ceea ce face dumnezeu este bun? Unde este această bunătate? Dacă tot ce face dumnezeu este atât de bun, de ce sunt oamenii negativi și slabi? Dacă tot ce face dumnezeu este bun, de ce sunt unii oameni excluși? Dacă tot ceea ce face dumnezeu este bun, de ce există întotdeauna perturbări și tulburări în procesul de răspândire a Evangheliei și de îndeplinire a îndatoririlor? Am făcut atât de multe fapte bune; m-am străduit, am adus ofrande și am câștigat oameni atunci când am predicat Evanghelia. De ce nu mă laudă nimeni? De ce nu mi-a dat Dumnezeu ceva în schimb, vreo recompensă? Dacă oamenilor le este rușine să mă laude în față, este în regulă dacă o fac pe la spatele meu. De ce nu mă laudă sau nu mă felicită nimeni? Nu am niciun merit?” Se supără. Dacă cineva laudă o persoană de rând, antihriștii nu vor simți prea multe. Dar de îndată ce o persoană mărturisește pentru puterea și iubirea mărețe și înțelepciunea lui Dumnezeu sau pentru identitatea Lui, antihriștii simt ură și gelozie. Ori de câte ori cineva este dispus să se supună lui Dumnezeu, să fie o ființă creată cum se cuvine și să fie o persoană care nu își depășește limitele și se supune stăpânirii Creatorului, antihriștilor nu le place acest lucru și spun: „De ce te supui lui dumnezeu cu atâta dorință și energie? De ce îți este atât de greu să asculți orice spun eu? Ceea ce zic eu nu este greșit!” Le place ca oamenii să fie adepții lor, lăudându-i la tot pasul, murmurându-le numele, păstrându-i în inimile lor, visând chiar la bunătatea și la punctele lor forte și lăudându-i pe toți cei pe care îi întâlnesc. Dacă se îmbolnăvesc și nu se arată, oamenii vor spune: „Ce ne facem fără tine? Fără tine, suntem dezorientați; nu putem continua să credem sau să trăim!” Dacă ar auzi acest lucru, antihriștii s-ar bucura foarte mult și, pentru a auzi asta, ar fi dispuși să îndure orice suferință sau să stea zile întregi fără să mănânce sau să doarmă. Dar dacă nimeni nu îi laudă, nu îi ia drept model, nu îi venerează sau nu îi ia în serios, se simt supărați și nutresc ură în inimile lor – acesta este un antihrist tipic. Pe scurt, antihriștii nu vor recunoaște niciodată identitatea lui Dumnezeu. Nu acceptă identitatea și esența lui Dumnezeu, cu atât mai puțin lucrarea făcută asupra lor de Cel care deține identitatea și esența lui Dumnezeu și nici nu recunosc sau nu acceptă toată lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o în rândul omenirii.

B. Refuzul de a recunoaște suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurile

În continuare, să avem părtășie despre a doua manifestare a expresiei „Ei nu cred în existența lui Dumnezeu și neagă esența lui Hristos”: refuzul antihriștilor de a recunoaște suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. Pentru antihriști, Creatorul care are identitatea lui Dumnezeu, pur și simplu, nu există. Este doar un mit. Pot antihriștii să recunoască atunci faptul că acest Creator deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor? Este de la sine înțeles că nu recunosc acest fapt. Nu îl recunosc, iar acest lucru se bazează, de asemenea, pe fapte. Credința antihriștilor, cunoașterea și înțelegerea lui Dumnezeu de către ei se bazează pe noțiuni și închipuiri umane, pe unele percepții și înțelegeri umane ale idolilor și, de asemenea, pe ereziile și aberațiile pe care le folosesc acești idoli pentru a-i induce în eroare pe oameni. Sunt noțiunile, închipuirile, ereziile, aberațiile și alte lucruri din inimile antihriștilor în concordanță sau în contradicție cu faptul că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile? Sunt, desigur, în contradicție cu acest fapt. Idolii cărora oamenii le aduc ofrande îi induc în eroare prin prezentarea unor erezii și aberații care sunt în acord cu noțiunile, închipuirile și gusturile oamenilor, cum ar fi „Buddha este binevoitor”, „Cerul prețuiește ființele vii”, „Salvarea unei vieți este mai importantă decât construirea unei pagode cu șapte niveluri” și „Ceea ce este destinat trebuie să se întâmple, iar ceea ce nu este destinat nu trebuie forțat”, pentru a obține un punct de sprijin ferm în rândul omenirii. Ce altceva? (E un dumnezeu la un metru deasupra ta.) Unde se află un metru de deasupra ta? Se află în aer, unde trăiește Satana. Ce este acest „dumnezeu”? (Este Satana.) Și care este zicala pe care o folosesc adesea budiștii? (Binele este răsplătit cu bine, iar răul cu rău; aceste lucruri vor fi răsplătite, doar că momentul nu a sosit încă.) Oamenii consideră aceste zicale ca fiind pozitive și teoriile filosofice care sunt adesea rostite în lume ca fiind adevărul, dar, de fapt, sunt aceste cuvinte adevărul? Există vreo relație între ele și adevăr? (Nu.) Cum ar fi „Binele este răsplătit cu bine, iar răul cu rău; aceste lucruri vor fi răsplătite, doar că momentul nu a sosit încă” – ce înseamnă „binele este răsplătit cu bine”? La ce se referă „binele”? Este vorba de dreptate, de adevăr sau de puțina bunăvoință a omului? (Este vorba de bunăvoința omului.) Este mica bunăvoință a omului într-adevăr răsplătită cu bine? Nu neapărat. „Construirea de poduri și repararea drumurilor duc la orbire” – construirea de poduri și repararea drumurilor sunt acte de bunătate, așadar, de ce duc la orbire? Există răsplată pentru aceste acte? (Nu.) „Rău cu rău” – moartea și incendierea sunt rele, deci sunt ele răsplătite cu rău? (Nu.) De ce nu? „În timp ce ucigașii și piromanii se asigură că urmașii lor se înmulțesc” – aceste cuvinte infirmă expresia „rău cu rău”. „Aceste lucruri vor fi răsplătite, doar că momentul nu a sosit încă” – ce înseamnă „momentul nu a sosit încă”? Ce presupune să sosească acesta? Atunci când oamenii nu înțeleg adevărul, consideră aceste cuvinte și zicale drept lucruri pozitive și adevăruri. Oamenii cu inimile deșarte și fără nicio sursă de hrană spirituală iau aceste așa-zise „cuvinte corecte” ca hrană spirituală, ca un fel de confort spiritual, pentru a se consola: „Este în regulă, există speranță în viață, există încă dreptate și corectitudine în această lume și cineva care susține dreptatea. Mai este posibil să obținem un final corect și, în cele din urmă, va fi adoptată o declarație de rezoluție cu privire la toate acestea.” Sunt aceste afirmații adevărate înțelegeri ale suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor? Sunt ele adevărate manifestări ale recunoașterii de către oameni a faptului că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile? (Nu.) Sunt zicalele sau proverbele pe care le spun oamenii legate de faptul că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile? (Nu.) De ce nu? (Aceste cuvinte nu sunt adevărul.) Răspunsul tău dovedește acest lucru la nivel teoretic, dar care este cauza principală? Cauza principală este departe de a fi la fel de simplă ca această doctrină, este departe de o putea explica doar în această singură propoziție. Din moment ce chestiunea faptului că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile nu este atât de simplă, cum ar trebui oare înțeleasă? După cum am avut părtășie înainte, antihriștii nu recunosc că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile. Indiferent la ce se uită antihriștii, întotdeauna scrutează și analizează din perspectiva unui spectator și a unui materialist care consideră că banii și puterea înseamnă viață. Dacă o persoană privește ceva din astfel de perspectivă și punct de vedere, nu se va schimba esența problemei? Nu va fi diferită? Care va fi rezultatul final dacă cineva privește legile și reglementările de dezvoltare a tuturor lucrurilor din perspectiva unui materialist? Oare viziunea materialistă asupra lumii nu va produce filosofii, strategii, metode și abordări umane pentru interacțiunile lumești? Nu va produce ea reguli de joc? (Da.) Acesta este rezultatul, iar esența problemei este aici.

Cum vede un materialist puterea? El cred că, dacă o persoană vrea să obțină puterea, în primul rând, trebuie să aibă strategii, în al doilea rând, trebuie să fie capabilă să manipuleze tot felul de oameni, în al treilea rând, trebuie să fie crudă și în al patrulea rând, trebuie să fie schimbătoare. Nu este acesta un punct de vedere materialist? Există vreun indiciu de supunere față de suveranitatea lui Dumnezeu în acest lucru? (Nu.) Cum au ajuns materialiștii la aceste opinii despre putere? Nu au fost aceste puncte de vedere produse de esența antihriștilor? (Ba da.) Ce esență a antihriștilor? Spune-Mi, dacă antihriștii nu ar avea o esență ticăloasă, ar veni ei cu expresia „să fie capabili să-i manipuleze pe oameni”? S-ar gândi ei că „trebuie să aibă strategii”? Ar spune ei că „trebuie să fie schimbători”? Dacă nu ar avea o esență feroce, ar spune ei că „trebuie să fie cruzi”? (Nu.) Acest lucru este determinat de esența antihriștilor. Diferitele gânduri produse de esența lor sunt doar idei care există în mintea lor sau principiile lor pentru interacțiunile lumești și comportamentul lor în viața de zi cu zi sunt aceleași? (Principiile lor pentru interacțiunile lumești sunt aceleași.) Fac în mod constant rezumate în viața lor de zi cu zi și în rândul grupurilor, astfel încât strategiile lor continuă să devină din ce în ce mai mature și mai experimentate, iar în final devin diabolice. Ce înseamnă diabolic? Înseamnă să fii suficient de crud, de nemilos și de sinistru. Pot manifestările lor de cruzime, de a fi nemiloși și siniștri să îi facă să se supună suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu? Categoric nu. Prin urmare, indiferent dacă sunt tineri sau bătrâni, antihriștii fac totul pe baza propriilor lor filosofii, legi, reguli de joc, strategii și experiență. Sunt în concordanță sau în contradicție toate acestea cu faptul că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile? (În contradicție.) Când antihriștii pun în aplicare toate aceste legi pe care le-au produs prin rezumatele lor, care sunt principiul și scopul lor? Care este motivația lor? Ei spun: „Dacă vrei să obții ceea ce îți dorești, trebuie să înveți să faci orice este nevoie și să mergi până la capăt, să fii suficient de crud, de nemilos și de sinistru, după cum spune zicala: «O minte îngustă nu face un gentleman; un om adevărat trebuie să fie nemilos.»” Ce înseamnă aceasta? Înseamnă: „ce suveranitate a lui dumnezeu? Ce așteptare pentru rânduielile din Cer? Asemenea lucruri nu există! Care oficial sau monarh nu a ajuns acolo unde este prin mijloace feroce și brutale? Aceste poziții nu sunt câștigate prin luptă și ucidere?” Dacă ne uităm la acest punct de vedere al lor, recunosc antihriștii faptul că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile? (Nu.) În lumea non-credincioșilor, antihriștii au o astfel de perspectivă asupra acestei legi a supraviețuirii. Deci, cât sunt în biserică, vor folosi aceleași strategii atunci când acționează? Vor urma aceleași reguli de viață? Acest lucru nu se va schimba câtuși de puțin. Chiar și atunci când antihriștii vin în biserică, nu se înfrânează sau nu se îndreaptă niciodată, nu fac absolut deloc asta. Ei spun: „Dacă vrei să excelezi în fața celorlalți, trebuie să înveți să ai strategii. Când toată lumea este în preajmă, mai ales când sunt oameni de seamă, trebuie să faci tot posibilul să ieși în evidență și să-i lași pe cei responsabili, pe conducători și pe cei de sus să vadă asta. Atunci vei avea șansa de a fi promovat și pus în poziții importante și vei avea ocazia să excelezi în fața celorlalți. În plus, trebuie să înveți să te comporți diferit când ești în preajma oamenilor decât atunci când nu ești, trebuie să înveți să te te dedai la înșelăciuni. Fă lucruri bune în fața oamenilor și lucruri teribile, rele, întunecate și care nu le plac oamenilor pe ascuns! Nu lăsa niciodată pe nimeni să te vadă așa cum ești, de fapt! Trebuie să le arăți oamenilor partea ta cea mai bună și trebuie să te prefaci bine. Indiferent cât de rău ești cu adevărat, trebuie să ascunzi bine asta. Nu pierde sprijinul oamenilor! Odată ce le pierzi sprijinul, este prea târziu – atunci nu vei mai avea nicio șansă.” Antihriștii trăiesc, de asemenea, după astfel de strategii și legi de supraviețuire în biserică.

Cum privesc antihriștii mărturiile tuturor fraților și surorilor care au experimentat și au ajuns să cunoască suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor? Antihriștii spun: „Oamenii au creier, gânduri și educație, iar prin editare și compunere, au produs aceste mărturii bazate pe experiență. De fapt, aceste mărturii bazate pe experiență sunt toate închipuite de oameni, toate sunt false și imposibile. Și eu aș putea produce mărturie bazate be experiență, dacă aș inventa-o. Aș putea produce 10 sau 20 de articole de mărturii bazate pe experiență. Dar nu-mi bat capul cu asta. Crezi că nu-mi dau seama de micile voastre uneltiri? Nu faceți asta doar ca să ieșiți în evidență? Le numiți drăguț «mărturie pentru dumnezeu», «mărturie pentru numele lui Dumnezeu» și «mărturie pentru suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor» și spuneți că aduceți mărturie pentru Dumnezeu, dar, de fapt, faceți asta pur și simplu pentru a aduce mărturie pentru voi înșivă și pentru a excela în fața celorlalți.” Nu recunosc veridicitatea tuturor mărturiilor despre lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o asupra oamenilor. Când vine vorba de diferitele medii și situații din lumea exterioară, precum și de condițiile din fiecare țară, antihriștii nu pot vedea cum lucrează Dumnezeu, de fapt, iar când vine vorba de faptul că Dumnezeu menține, schimbă sau rânduiește mediile din lumea exterioară, nu pot vedea exact care este semnificația faptului că El face toate acestea. Ei cred că: «„dumnezeu este suveran peste toate lucrurile” este doar o afirmație goală, care sună bine. În realitate, indiferent în ce țară te duci, trebuie să te supui guvernului acelei țări, nu-i așa? Sunteți supuși constrângerilor guvernului și legilor acelei țări, nu-i așa? Nu înseamnă acest lucru că afirmația conform căreia dumnezeu este suveran peste toate lucrurile pică? Indiferent de modul în care el își exercită suveranitatea, poate aceasta să fie peste guvernul și legile oricărei țări?» Prin urmare, de îndată ce mediul și situația din lumea exterioară sunt nefavorabile bisericii și lucrării acesteia, antihriștii se simt, pe ascuns, fericiți și râd de asta, dezvăluindu-și fețele demonice. Când lucrarea bisericii se desfășoară fără probleme, când Dumnezeu o binecuvântează și o conduce, când totul este pe drumul cel bun, când nu există nicio interferență din partea mediului din lumea exterioară, iar starea fraților și surorilor devine din ce în ce mai bună, inimile antihriștilor sunt neliniștite și nerăbdătoare, se simt extrem de invidioși, neînlargul lor și plini de ură. De ce se simt plini de ură? Nu cred că Dumnezeu poate fi suveran peste toate acestea. Biserica este casa lui Dumnezeu, este locul unde Dumnezeu își face lucrarea de gestionare, unde Dumnezeu mântuiește omenirea, unde voința lui Dumnezeu nu este stingherită și unde cuvintele lui Dumnezeu pot fi realizate și confirmate în oameni. Atunci când biserica merge bine, se demonstrează realitatea autorității lui Dumnezeu, precum și confirmarea faptului că suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor există și este adevărată. Odată ce acest fapt există și este verificat, este o palmă peste obraz pentru antihriști. După ce au primit palma peste obraz, simt antihriștii bucurie, pace și mângâiere în inimile lor sau se simt sfidători și indignați? (Se simt sfidători și indignați.) La ce se gândesc în inimile lor? Îl urăsc și Îl tăgăduieasc pe Dumnezeu. Dacă la suprafață se pare că situația bisericii și a fraților și surorilor nu este foarte bună, acești oameni fiind persecutați, oprimați și excluși și neavând niciun statut în societate, antihriștii se simt destul de fericiți și mulțumiți în inimile lor, dar când lucrarea lui Dumnezeu și viața bisericii sunt toate înfloritoare și în continuă dezvoltare, antihriștii nu se simt fericiți. De ce nu se simt fericiți? Pentru că acest lucru este incompatibil cu noțiunile lor, este ceva la care nu se așteptau. Suveranitatea și cuvintele lui Dumnezeu au fost îndeplinite și realizate, subminându-le punctele de vedere și, astfel, se simt triști. Pe baza gândurilor și punctelor de vedere pe care antihriștii le afișează, precum și a sentimentelor lor de nemulțumire, nu nutresc oare aceeași perspectivă ca a marelui balaur roșu? Nu este esența naturii lor la fel ca cea a marelui balaur roșu? Este exact aceeași.

În ceea ce privește întreaga lume, toate lucrurile și legile și reglementările respectate de toate ființele create, antihriștii se gândesc: „Natura și anotimpurile s-au format cu mult timp în urmă. Dacă este frig pentru o lungă perioadă de timp, se va încălzi; dacă este cald pentru o lungă perioadă de timp, va fi frig. Când va fi timpul ca frunzele să cadă, vor cădea atunci când va bate vântul. Nu sunt toate acestea normale? Cum este aceasta suveranitatea lui dumnezeu? Cum este aceasta o lege stabilită de dumnezeu? Ce pot face legile lui dumnezeu? Oamenii au ucis atât de multe animale fără prea multe consecințe; omenirea continuă să trăiască la fel ca înainte, nu-i așa? Ei spun că dumnezeu este suveran peste toate lucrurile, deci cum se face că nu văd cum deține dumnezeu suveranitatea asupra lor? Ei spun că dumnezeu este suveran asupra tuturor lucrurilor, dar de ce oamenii răi prosperă întotdeauna, în timp ce aceia buni nu au niciodată câștig de cauză?” În final, conchid că: „Nu există niciun mântuitor în această lume; omenirea este cea care manipulează lumea. Marile personaje și liderii țărilor lumii sunt cei care conduc această lume, iar acești oameni sunt cei care schimbă peisajul acestei lumi. Fără acești oameni măreți și capabili, lumea ar fi condamnată. Cât despre faptul că dumnezeu este suveran asupra tuturor lucrurilor, nu pot să văd acest lucru. Cum este dumnezeu suveran peste ele? De ce nu pot simți asta? De ce nu pot înțelege acest lucru? De ce suveranitatea lui dumnezeu asupra tuturor lucrurilor conține o mulțime de lucruri care sunt contrare noțiunilor umane?” Nu pot nici să o recunoască, nici să o accepte. Când vine vorba de suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, modul în care Dumnezeu este suveran asupra tuturor lucrurilor, firea pe care Dumnezeu o dezvăluie în suveranitatea Sa asupra tuturor lucrurilor, principiile de acțiune ale lui Dumnezeu, esența lui Dumnezeu și așa mai departe, oamenii care urmăresc adevărul pot înțelege doar o parte din acestea în timpul vieții lor. Cu toate acestea, acest lucru este suficient pentru a-i face să se supună suveranității și rânduielilor Creatorului, să se supună tuturor cuvintelor rostite de Creator și să îl recunoască pe Creator ca Dumnezeu. Chiar dacă unii oameni pot înțelege o parte din acestea, este imposibil să le înțeleagă pe deplin, deoarece multe dintre lucrările lui Dumnezeu sunt realizate din statutul și identitatea Sa și va exista întotdeauna o discrepanță între aceste lucrări și gândirea și cunoașterea ființelor umane create. Și puținul pe care oamenii îl pot înțelege prin lucrurile pe care le experimentează în viața lor poate fi priceput doar de cei care urmăresc adevărul, cei care au discernământ și capacitatea de a înțelege adevărul. Pentru cei de calibru slab, care nu au discernământ și nu iubesc deloc adevărul, chiar și această parte de înțelegere este imposibil de obținut. Se spune adesea că gândurile lui Dumnezeu sunt mai înalte decât cele ale omului. Acest lucru înseamnă că oamenii sunt întotdeauna departe de gândurile Creatorului, iar obținerea unei părți de înțelegere este harul lui Dumnezeu. Pentru cei care urmăresc adevărul, acest lucru poate fi atins doar de cei care acceptă stadiul final al lucrării lui Dumnezeu, după ce au auzit multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și au înțeles și experimentat multe adevăruri – necesită o viață întreagă de efort. Pentru antihriștii care neagă în mod fundamental identitatea lui Dumnezeu, în ceea ce privește esența lor, nu iubesc adevărul sau lucrurile pozitive și, cu atât mai puțin, nu iubesc ceva legat de identitatea și esența lui Dumnezeu, așa că nu vor ajunge niciodată în punctul de a recunoaște faptul că Dumnezeu deține suveranitate asupra tuturor lucrurilor. Recunoașterea acestui fapt este construită pe baza înțelegerii și urmăririi adevărului, dar antihriștii neagă adevărul, sunt scârbiți de adevăr, îl urăsc pe Dumnezeu și, chiar mai mult, urăsc identitatea și esența lui Dumnezeu. Deci, pentru ei, faptul că Dumnezeu are suveranitate asupra tuturor lucrurilor va fi întotdeauna inexistent. Ce înseamnă „inexistent”? Înseamnă că acești nătângi nu vor vedea sau nu vor înțelege niciodată faptul că Dumnezeu are suverantitate asupra tuturor lucrurilor. Prin urmare, nu îl pot pricepe. Multe lucruri sunt cuprinse în faptul că Dumnezeu are suveranitate asupra tuturor lucrurilor, iar acesta atinge multe adevăruri, precum și înțelepciunea lui Dumnezeu și identitatea și esența Lui. Cum orchestrează Dumnezeu toate lucrurile printre toate cele asupra cărora este suveran? În ceea ce privește metodele, sincronizarea și considerațiile lui Dumnezeu cu privire la această chestiune, cum o planifică și o desfășoară mintea Sa? Judecând pe baza acestor aspecte, suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor nu este o chestiune simplă; sunt implicate relații destul de complexe. Nătângii precum anticriștii, care pur și simplu nu au înțelegere spirituală și nu acceptă adevărul, nu vor înțelege niciodată modul în care Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor. Nu vor înțelege niciodată, deci pot recunoaște acest lucru? (Nu pot.) Unii spun: „Nu îl recunosc pentru că nu îl pot înțelege. Dacă ar putea să-l înțeleagă, nu l-ar recunoaște?” Aceasta este doar o deducție; deducțiile sunt doar în acord cu logica, nu sunt neapărat în concordanță cu faptele. Deci, care este adevărul faptelor? Antihriștii nu vor recunoaște niciodată faptul că Dumnezeu are suveranitate asupra tuturor lucrurilor. Deocamdată, să nu vorbim despre antihriști și să vorbim, în schimb, despre arhanghel, Satana, diavolul, marele balaur roșu. Acesta îi persecută pe aleșii lui Dumnezeu, aduce daune bisericii și tulbură lucrarea lui Dumnezeu. Când Dumnezeu abate dezastre asupra lui, făcându-l să se zbată cuprins panică, să devină frenetic și să fie la capătul puterilor, nu poate face față și, în cele din urmă, cere milă: „Nu voi mai lupta niciodată împotriva Cerului.” Ce informații pot fi desprinse din această afirmație? Marele balaur roșu recunoaște existența Cerului și a lui Dumnezeu, dar natura sa nu se schimbă; chiar dacă recunoaște existența lui Dumnezeu, continuă să fie împotriva lui Dumnezeu și să I se opună. Atunci când nu Îl poate învinge pe Dumnezeu, imploră mila, spunând că nu se va mai lupta cu Cerul. Dar este cu adevărat subjugat și imploră milă? Nu, când își va reveni, va continua să lupte; aceasta este natura sa, iar natura sa nu se schimbă. Antihriștii au aceeași natură.

Cum văd antihriștii suveranitatea lui Dumnezeu asupra destinului omenirii în cadrul suveranității Sale asupra tuturor lucrurilor? Asta implică o chestiune foarte măruntă. Când vine vorba de suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, conceptul de „toate lucrurile” este macroscopic și prea vast; antihriștii nu îl pot accepta, sunt orbi în ce-l privește și nu-l pot vedea așa cum e. Deci, se supun antihriștii modului în care Dumnezeu deține suveranitatea asupra propriului lor destin? Cuprind cu mintea acest lucru? Îl înțeleg? Pot să îl recunoască? Chiar mai puțin. Antihriștii cred că și-au asigurat toate lucrurile bune din viața lor reală prin propriile lor eforturi. De exemplu, dacă intră la facultate, ei atribuie acest lucru faptului că au avut rezultate bune la învățătură, crezând că s-au născut să urmeze o universitate prestigioasă. Dacă duc o viață bună și au câștigat bani, consideră că sunt făcuți pentru a se îmbogăți, deoarece ghicitoarele le-au spus că vor avea o viață prosperă și că vor fi suficient de norocoși cât să deveni oficiali, dar și pentru a se descurca bine din punct de vedere financiar. Când lucrurile merg prost sau nu sunt așa cum au sperat și suferă, încep să se plângă: „De ce îmi merge atât de prost? De ce-mi este soarta atât de rea? Am mare ghinion!” Interpretează și văd aceste lucruri dintr-o perspectivă umană. Dacă totul merge ca pe roate, devin atotputernici, ies în evidență la tot pasul, au o atitudine feroce și amenințătoare și se comportă obraznic și arogant; dar când lucrurile nu merg cum vor ei, dau vina pe Dumnezeu și pe ceilalți oameni și încearcă să găsească o modalitate de a răsturna lucrurile și de a scăpa de situație. Spun că tot ceea ce rânduiește și face Dumnezeu este bine, dar, în particular, își storc creierii, încercând să folosească toate mijloacele pentru a răsturna lucrurile și a scăpa sau a schimba situația, spunând: „Refuz să cred că soarta mea este atât de rea, că ghinionul meu este atât de mare! Refuz să cred că lumea este atât de nedreaptă, că o persoană capabilă ca mine nu va vedea în cele din urmă lumina zilei, că vremea mea să strălucesc nu va veni niciodată! De fapt, destinul este doar o carcasă goală, este doar o zicală; totul depinde de propriile eforturi și lupte. Așa cum spune proverbul: «Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață.» Acesta este cel mai înalt crez; nu ar trebui să uit niciodată acest lucru, trebuie să îl folosesc pentru a mă motiva.” Ei spun iar și iar că tot ceea ce face Dumnezeu este bun, că Dumnezeu este suveran peste tot și că se supun orchestrațiilor și rânduielilor lui Dumnezeu, dar, în cele din urmă, spun: „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață.” La suprafață, rostesc cuvinte spirituale, dar pe ascuns, principiile pe care le pun în aplicare, le practică și le urmează sunt filosofiile Satanei pentru interacțiunile, logica și gândirea lumești. Există vreo supunere în asta? (Nu.) Acesta este modul în care văd, înțeleg și abordează antihriștii faptul că Dumnezeu are suveranitate asupra tuturor lucrurilor. Pe baza acestor manifestări și exemple, antihriștii recunosc și cred în faptul că Dumnezeu are suveranitate asupra tuturor lucrurilor sau se îndoiesc și îl condamnă? (Se îndoiesc și îl condamnă.) Indiferent de ceea ce spun, pe baza manifestărilor lor reale, antihriștii disprețuiesc în mod fundamental faptul că Dumnezeu are suveranitate asupra tuturor lucrurilor și nu cred în el. Unii antihriști chiar fac afirmații absurde: „Cum poți să nu te strădui pentru ceva și doar să aștepți pasiv suveranitatea lui dumnezeu? Nu trebuie să îți gătești singur mâncarea? Poți să aștepți cu gura deschisă să-ți pice plăcinte din cer? Indiferent de suveranitatea deținută de dumnezeu, oamenii tot trebuie să muncească din greu și să acționeze, nu-i așa?” Antihriștii nu numai că refuză să recunoască faptul că Dumnezeu are suveranitate asupra tuturor lucrurilor, ci o și neagă și o interpretează greșit. Cu ce scop o interpretează greșit? Caută o bază și o scuză pentru a lupta fără scrupule pentru toate beneficiile pe care le doresc. Pe baza diferitelor manifestări ale antihriștilor, care este adevărata lor perspectivă asupra faptului că Dumnezeu are suveranitate asupra tuturor lucrurilor? Neîncredere, negare și condamnare – aceasta este adevărata lor perspectivă.

În cele două puncte pe care le-am discutat astăzi, am analizat în primul rând manifestarea antihriștilor care nu cred în existența lui Dumnezeu. După ce ați ascultat această părtășie, ați dobândit vreo înțelegere? Care oameni au aceste probleme? Ce fel de persoană are firea antihriștilor, dar nu esența lor și se poate schimba? Ce oameni au aceleași probleme, dar au esența antihriștilor, nu se pot schimba, sunt eterni dușmani ai lui Dumnezeu și nu sunt obiecte ale mântuirii, ci ale distrugerii? Aveți și voi aceste manifestări? Simțiți că vă puteți schimba? Puteți accepta adevărul și să-l folosiți pentru a schimba și înlocui aceste gânduri? (Da.) Care sunt persoanele care nu se pot schimba? Există un tip de persoană care, văzând necredincioși care trăiesc vieți luxoase, care locuiesc în case mari cu interioare decorate ca niște palate și care au mai multe mașini de lux, devine ispitită și se lamentează: „Este minunat să fii bogat, să fii un oficial, să fii capabil! De ce este el atât de capabil? De ce este el atât de norocos? Cum și-a câștigat banii?” Ori de câte ori vede că cineva are statut social, îl flatează în mod deosebit, îl linguște și încearcă să-i intre în grații, fiind dispusă să facă orice pentru el, să devină servilă la orice nivel. Iubește în mod deosebit tendințele rele din societate și adesea dorește să facă parte din ele, simțindu-se deranjată când credința ei în Dumnezeu o împiedică să facă acest lucru. Cu atât mai mult, simte că a fost lăsată în urmă de lume; se simt singură, neajutorată, că nimic nu o sprijină, că nu poate găsi nicio consolare și, deseori, are inima frântă. Un alt tip de persoană simte o mare admirație atunci când îi vede pe cei cu bani și putere bucurându-se de succes în timp ce își gestionează afacerile în societate și adesea aclamă acest lucru, spunând: „Au ucis o persoană, dar pentru că au bani și relații, au petrecut doar câteva zile de formă în închisoare și apoi au ieșit. Asta înseamnă să ai cu adevărat capacitate!” Ei respectă foarte mult și admiră astfel de oameni în societate. Cu toate acestea, un alt tip de persoană acordă o atenție deosebită și îi pasă profund de subiectele politice sensibile din societate și chiar dorește cu adevărat să se implice și să se arunce în unele afaceri care au legătură cu politica. Oamenii de acest fel și alte tipuri similare, în adâncul sufletului, au aceeași atitudine față de Dumnezeu ca a antihriștilor: nu cred în existența lui Dumnezeu, nu-I recunosc identitatea lui Dumnezeu sau faptul că Dumnezeu are suveranitate asupra tuturor lucrurilor. Acești oameni aparțin aceleiași găști ca și antihriștii. Ei nu aparțin bisericii sau casei lui Dumnezeu și, în cele din urmă, vor fi înlăturați. Nu se pot înțelege cu cei care cred în Dumnezeu și calea pe care merg este în contradicție cu cerințele lui Dumnezeu. Toți acești oameni sunt periculoși; chiar dacă nu au făcut încă niciun rău și nu L-au negat, judecat sau condamnat încă deschis pe Dumnezeu sau nu au i-au indus în eroare fățiș pe oameni și nu au luptat pentru statut în biserică, au esența antihriștilor, deoarece în mod fundamental nu recunosc identitatea lui Dumnezeu și, cu atât mai puțin, nu recunosc faptul că Dumnezeu are suveranitate asupra tuturor lucrurilor. Ei fac parte din forțele ticăloase și din gașca Satanei. Venerează ticcăloșia și orice erezie sau aberație promovată de diavoli și Satana, precum și orice tendință rea care apare, este populară sau se răspândește în lume. Nu aparțin casei lui Dumnezeu sau bisericii și nu sunt obiecte ale mântuirii lui Dumnezeu. Acești oameni sunt adevărați dușmani ai lui Dumnezeu, sunt antihriști.

14 noiembrie 2020