219 O, Dumnezeule! Chiar nu merit iubirea Ta
1
Am făcut multe lucruri pe care nu suport să mi le amintesc.
Am irosit prea mult timp.
Atât de multă remușcare și sentimente de îndatorare ies la suprafață în inima mea.
Mereu am cerut recompense când am suferit sacrificându-mă pentru Dumnezeu.
Când dorința mea de a primi binecuvântări a fost zădărnicită, m-am gândit să Îl părăsesc pe Dumnezeu,
dar iubirea Lui era încă vie în mintea mea și era prea mult ca să uit.
Cuvintele lui Dumnezeu m-au lovit în inimă,
îndepărtându-mă de lepădarea de credință și de negativitate pas cu pas.
Când adversitatea a amenințat, am fost temător, timid și intimidat.
Am fost slab și negativist și din nou m-am gândit să Îl părăsesc pe Dumnezeu.
Cuvintele Lui mi-au despicat inima ca o sabie ascuțită cu doua tăișuri,
lăsându-mă fără niciun loc în care să îmi ascund rușinea.
2
Odată m-am zbătut căutând faimă, avere și statut,
incapabil să rezist tentației Satanei.
De câteva ori am fost îngrijorat, am ezitat și mi-am pierdut direcția în viață.
M-am luptat dureros în păcat, neștiind cum să mă întorc.
O, Dumnezeule! Ăsta sunt eu! Ăsta sunt eu!
Atât de stricat, cu adevărat nu merit mântuirea Ta.
O, Dumnezeule! Cuvântul Tău este cel ce mă conduce și mă îndrumă mereu,
altfel aș ceda tentației și m-aș lupta să fac până și cel mai mic pas.
O, Dumnezeule! Nu voi mai fi negativist și nu voi mai da înapoi niciodată.
Nu mă abandona, nu pot trăi fără Tine.
O, Dumnezeule! Mă rog ca Tu să-mi dai mustrarea, judecata și rafinarea Ta,
astfel încât stricăciunea mea să fie curățită și să pot trăi ca o ființă omenească.
