1

Timpul trece fulgerător, pierzându-se în fluviul lung al vremii.

Deodată, privesc înapoi și-mi amintesc trecutul, dar mi-au rămas doar suspine.

M-am bucurat de atât de mult din iubirea lui Dumnezeu, nu L-am răsplătit niciodată și sunt măcinat de vină.

Iubirea mea pentru Dumnezeu înseamnă doar vorbe pe buzele mele, dar inima mea e plină de dorințe egoiste.

Jurământul de a-I răsplăti iubirea lui Dumnezeu nu trece testul încercărilor.

De multe ori, m-am înăsprit și m-am răzvrătit; de multe ori, am refuzat să mă îndrept.

Stau în fața lui Dumnezeu, dar inima mea e departe de El.

Nu I-am devotat niciodată inima cu adevărat, niciodată nu am purtat vreo povară pentru El.

Sunt ipocrit și vorbesc cuvinte goale, vrând să-L înșel pe Dumnezeu și să obțin binecuvântări.

Timpul trecător e plin de amintiri de neîndurat.

2

Am fost judecat și mustrat de multe ori, am trecut prin atât de multe încercări și rafinări.

Iubirea lui Dumnezeu e mereu cu mine, cuvintele Lui mă luminează, mă îndrumă și mă conduc.

Inima mea înăsprită și amorțită începe, în sfârșit, să se trezească și să se întoarcă.

Pe tot parcursul drumului de când Îl urmez pe Dumnezeu și până acum, totul se datorează iubirii și grijii lui Dumnezeu.

Fără mila și mântuirea lui Dumnezeu, cum aș fi supraviețuit până acum?

Urăsc faptul că m-am trezit abia acum și că am pierdut atât timp prețios.

Dumnezeu a plătit un preț uriaș ca să mă mântuiasă.

Pus în fața iubirii și mântuirii lui Dumnezeu, cum să mă mai răzvrătesc vreodată?

Doar căutând adevărul, iubindu-L și mulțumindu-L pe Dumnezeu poate omul să trăiască fără regrete.

Chiar și când voi trece prin mari încercări și năpaste, tot îmi voi împlini datoria de a-L răsplăti pe Dumnezeu.

Mă voi bucura de ultimele mele zile și-mi voi devota iubirea pură lui Dumnezeu.