Cerința lui Dumnezeu ca oamenii să fie onești este lucrul cel mai semnificativ. Din păcate, mulți nu înțeleg asta și ignoră această chestiune de a fi oameni onești. Dacă oamenii ar înțelege cu adevărat lucrarea lui Dumnezeu, ar ști că, după ce El Își încheie lucrarea de judecată din zilele de pe urmă, doar acei oameni onești, care au fost purificați de firile lor corupte și care s-au eliberat de înșelătorie și de minciuni, vor obține mântuirea Lui și vor fi calificați să intre în Împărăția Lui. Dacă, după mulți ani de credință în Dumnezeu, oamenii sunt în continuare plini de minciuni și de înșelătorie, dacă nu pot să se sacrifice sincer pentru Dumnezeu și își îndeplinesc mereu îndatoririle într-un mod superficial, cu siguranță vor fi disprețuiți și respinși de El. Care va fi finalul lor? Cu siguranță, vor fi îndepărtați din biserică și eliminați. Astăzi, văzând că lucrarea lui Dumnezeu a ajuns la această etapă, ne amintim cum El ne-a cerut consecvent să fim onești. Acest lucru are o mare însemnătate. Nu este spus cu lejeritate și cu asta basta – de el depinde, direct, dacă omul poate sau nu să obțină mântuirea și să supraviețuiască și ce final și destinație va avea fiecare. Prin urmare, se poate spune cu certitudine că omul poate trăi o umanitate normală și poate obține mântuirea numai dacă se eliberează de firea sa înșelătoare și devine o persoană onestă. Cei care cred în Dumnezeu de mulți ani, dar sunt în continuare înșelători sunt meniți să fie eliminați.

Toți aleșii lui Dumnezeu practică acum îndeplinirea îndatoririlor, iar Dumnezeu Se folosește de faptul că oamenii își îndeplinesc îndatoririle pentru a desăvârși un grup de oameni și a elimina pe altul. Prin urmare, îndeplinirea datoriei este cea care dezvăluie fiecare tip de persoană și fiecare tip de persoană înșelătoare, neîncrezătoare și rea este dezvăluită și eliminată în îndeplinirea datoriei sale. Cei care își îndeplinesc îndatoririle cu loialitate sunt oameni cinstiți; cei care sunt în mod constant superficiali sunt oameni înșelători, ageri și sunt neîncrezători; iar cei care provoacă perturbări și tulburări în îndeplinirea îndatoririlor sunt oameni răi și antihriști. În momentul acesta, există încă o gamă largă de probleme cu mulți dintre cei care îndeplinesc îndatoriri. Unii oameni sunt mereu foarte pasivi în îndatoririle lor, stând, așteptând și bazându-se mereu pe alții. Ce fel de atitudine este aceasta? Este iresponsabilitate. Casa lui Dumnezeu ți-a rânduit să faci o datorie, și totuși, tu chibzuiești la ea zile întregi, fără să finalizezi nicio lucrare concretă. Nu ești văzut nicăieri la locul de muncă și oamenii nu te pot găsi când au probleme care trebuie rezolvate. Nu duci o povară pentru lucrarea aceasta. Dacă un conducător se va interesa de lucrare, ce îi vei spune? În acest moment, nu faci niciun fel de lucrare. Ești perfect conștient că această lucrare este responsabilitatea ta, dar nu o faci. Ce crezi tu, de fapt? Nu faci nicio lucrare pentru că ești incapabil? Sau ești doar lacom de confort? Ce atitudine ai față de datoria ta? Tu vorbești despre cuvinte și doctrine și spui numai lucruri care sună plăcut, dar nu faci nicio lucrare concretă. Dacă nu dorești să-ți îndeplinești datoria, ar trebui să demisionezi. Nu îți păstra poziția fără a face nimic acolo. A face acest lucru nu provoacă rău aleșilor lui Dumnezeu și nu compromite lucrarea bisericii? În felul în care vorbești, se pare că înțelegi tot felul de doctrine, dar când ești rugat să îndeplinești o datorie, ești superficial și deloc conștiincios. Înseamnă acest lucru că te sacrifici sincer pentru Dumnezeu? Nu ești sincer când vine vorba de Dumnezeu, dar simulezi sinceritatea. Ești capabil să-L înșeli? În felul în care vorbești de obicei, pare să existe o credință atât de mare; ai vrea să fii stâlpul bisericii și punctul ei de sprijin. Însă când îndeplinești o datorie, ești și mai puțin util ca un băț de chibrit. Nu înseamnă asta să-L înșeli pe Dumnezeu cu ochii larg deschiși? Știi ce va rezulta din încercarea ta de a-L înșela pe Dumnezeu? Te va disprețui, te va respinge și te va elimina! Toți oamenii sunt dezvăluiți în îndeplinirea îndatoririlor lor – doar numește o persoană responsabilă de o datorie și nu va dura mult până când se va dezvălui dacă este o persoană cinstită sau una înșelătoare și dacă este sau nu iubitoare de adevăr. Cei care iubesc adevărul își pot îndeplini îndatoririle cu sinceritate și susține lucrarea casei lui Dumnezeu; cei care nu iubesc adevărul nu susțin deloc lucrarea casei lui Dumnezeu și sunt iresponsabili în îndeplinirea îndatoririlor. Acest lucru este imediat limpede pentru cei care văd clar. Nicio persoană care își îndeplinește prost datoria nu este iubitoare de adevăr sau o persoană cinstită; toți oamenii ca aceștia vor fi dezvăluiți și eliminați. Pentru a-și îndeplini bine îndatoririle, oamenii trebuie să aibă simțul răspunderii și simțul poverii. În felul acesta, lucrarea sigur va fi făcută cum se cuvine. Este îngrijorător doar când cineva nu are simțul poverii sau al răspunderii, când trebuie să fie îndemnat să facă orice, când este mereu superficial și încearcă să dea vina pe altcineva când apar probleme, lucru care duce la întârzieri în rezolvarea acestora. Atunci mai poate fi făcută bine lucrarea? Îndeplinirea datoriei lui poate da rezultate? El nu-și dorește să facă niciuna dintre aceste sarcini care sunt rânduite pentru el și, când îi vede pe alții că au nevoie de ajutor cu lucrarea lor, îi ignoră. Face o mică parte din lucrare numai atunci când i se ordonă, numai când îi ajunge cuțitul la os și nu are de ales. Asta nu înseamnă că îndeplinește o datorie – asta e muncă plătită! Un muncitor plătit lucrează pentru un angajator, lucrând o zi pentru a fi plătit o zi, muncind o oră pentru o oră de plată; așteaptă să fie plătit. Unor astfel de oameni le este frică să facă orice lucrare pe care șeful lor nu o vede, le este frică să nu rămână fără răsplată pentru orice fac, lucrează întotdeauna doar de dragul aparențelor – ceea ce înseamnă că sunt lipsiți de loialitate. De cele mai multe ori, nu sunteți capabili să răspundeți când sunteți întrebați despre problemele lucrării. Unii dintre voi v-ați implicat în lucrare, dar nu ați întrebat niciodată dacă lucrarea merge sau nu și nu v-ați gândit cu atenție la asta. Având în vedere calibrul și cunoașterea voastră, se cuvine să știți măcar ceva, fiindcă toți ați luat parte la această lucrare. Deci de ce majoritatea oamenilor nu spun nimic? Poate chiar nu știți ce să spuneți – nu știți dacă lucrurile merg bine sau nu. Există două motive pentru asta: unul este că sunteți complet indiferenți, nu v-a păsat niciodată de lucrurile acestea și le-ați tratat mereu doar ca pe o sarcină care trebuie îndeplinită. Celălalt este că sunteți iresponsabili și refractari să vă pese de aceste lucruri. Dacă ți-ar păsa cu adevărat și ai fi într-adevăr implicat, ai avea o viziune și o perspectivă asupra tuturor lucrurilor. Să nu ai nicio perspectivă sau viziune vine adesea din a fi indiferent și apatic și din a nu-ți asuma nicio responsabilitate. Nu ești sârguincios față de datoria pe care o îndeplinești, nu-ți asumi nicio responsabilitate, nu ești dispus să plătești un preț sau să te implici. Nu îți faci griji și nici nu vrei să consumi mai multă energie; vrei doar să fii un subaltern, ceea ce nu se deosebește de modul în care un non-credincios lucrează pentru șeful său. O astfel de îndeplinire a datoriei nu este pe placul lui Dumnezeu și nu Îl mulțumește. Nu poate primi aprobarea Lui.

Odată, Domnul Isus a spus: „Căci celui ce are i se va da și va avea din abundență, dar de la cel ce nu are se va lua chiar și ce are” (Matei 13:12). Care este însemnătatea acestor cuvinte? Ele înseamnă că dacă nici măcar nu-ți îndeplinești datoria sau sarcina sau nu te dedici acesteia, Dumnezeu îți va lua ce ți-a aparținut cândva. Ce înseamnă „îți va lua”? Cum îi face asta pe oameni să se simtă? E posibil să eșuezi să realizezi ceea ce calibrul și darurile tale ți-ar fi putut permite, să nu simți nimic și să fii exact ca un non-credincios. Asta înseamnă să îți fie luat totul de către Dumnezeu. Dacă, în datoria ta, ești neglijent, nu plătești un preț și nu ești sincer, Dumnezeu îți va lua ceea ce a fost cândva al tău, îți va lua dreptul de a-ți îndeplini datoria, nu-ți va da acest drept. Fiindcă Dumnezeu ți-a oferit talente și calibru, dar tu nu ți-ai făcut datoria cum se cuvine, nu te-ai sacrificat pentru Dumnezeu, nu ai plătit un preț și nu ai pus suflet în asta, nu numai că Dumnezeu nu te binecuvântează, dar îți va și lua ce ai avut cândva. Dumnezeu îi înzestrează pe oameni cu talente, le dă abilități speciale, precum și inteligență și înțelepciune. Cum ar trebui oamenii să folosească aceste lucruri? Trebuie ca abilitățile tale speciale, harurile, inteligența și înțelepciunea ta să le dedici datoriei tale. Trebuie să îți folosești inima și să pui în aplicare tot ce știi, tot ceea ce înțelegi și tot ceea ce poți dobândi pentru datoria ta. Făcând astfel, vei fi binecuvântat. Ce înseamnă să fii binecuvântat de Dumnezeu? Cum îi face asta pe oameni să se simtă? Că au fost luminați și îndrumați de Dumnezeu și că au o cale când își îndeplinesc datoria. Altor oameni s-ar putea să li se pară că lucrurile pe care le-ai învățat și calibrul tău nu ți-ar putea permite să duci lucrurile până la capăt, dar dacă Dumnezeu lucrează și te luminează, nu doar că vei fi capabil să înțelegi și să faci acele lucruri, ci și să le faci bine. În final, chiar te vei întreba în sinea ta: „Înainte, nu eram atât de priceput, dar acum sunt atât de multe lucruri înlăuntrul meu, toate pozitive. Nu am studiat niciodată acele lucruri, dar acum, deodată, le înțeleg pe toate. Cum de am devenit deodată atât de deștept? Cum de sunt acum atât de multe lucruri pe care pot să le fac?” Nu vei putea explica acest lucru. Aceasta este luminarea și binecuvântarea lui Dumnezeu; acesta este felul în care Dumnezeu binecuvântează oamenii. Dacă nu simți asta când îți faci datoria sau slujba, atunci nu ai fost binecuvântat de Dumnezeu. Dacă a-ți face datoria ți se pare mereu lipsit de sens, dacă simți că nu este nimic de făcut și nu te poți hotărî să contribui, dacă nu primești niciodată luminarea și simți că nu ai niciun strop de istețime sau înțelepciune pe care să-l folosești, asta înseamnă că ai probleme. Arată că nu ai motivul potrivit sau calea potrivită pentru a-ți îndeplini datoria, iar Dumnezeu nu aprobă acest lucru, iar starea ta este anormală. Trebuie să te examinezi: „De ce îmi lipsește calea de a-mi îndeplini datoria? Am studiat acest domeniu și se încadrează în sfera specializării mele – ba chiar mă pricep la asta. De ce atunci când încerc să-mi aplic cunoștințele, nu pot s-o fac? De ce nu pot să le folosesc? Oare e un accident?” Este aceasta o întâmplare? Există o problemă aici. Când Dumnezeu binecuvântează pe cineva, acea persoană devine inteligentă și înțeleaptă, limpede în toate chestiunile, precum și pasionată, vigilentă și deosebit de pricepută; va avea talent și va fi inspirată în tot ceea ce face și va crede că tot ceea ce face este atât de ușor și că nicio dificultate nu-i poate sta în cale – este binecuvântată de Dumnezeu. Dacă cineva consideră că totul e foarte greu și, orice ar face, este neîndemânatic, predispus la denaturări și dezorientat, dacă nu înțelege nimic din ce i se spune, atunci ce înseamnă asta? Înseamnă că nu are îndrumare din partea lui Dumnezeu și nu are binecuvântarea lui Dumnezeu. Unii oameni spun: „M-am străduit, deci de ce nu văd binecuvântările lui Dumnezeu?” Dacă doar te străduiești și faci eforturi, dar nu cauți să acționezi conform adevărurilor-principii, atunci faci lucrurile de mântuială în datoria ta. Cum ai putea să vezi binecuvântările lui Dumnezeu? Dacă ești mereu neglijent în îndeplinirea datoriei tale și niciodată conștiincios, nu vei fi luminat sau iluminat de Duhul Sfânt și nu vei avea îndrumarea lui Dumnezeu sau lucrarea Sa, iar acțiunile tale nu vor da roade. Este foarte greu să îndeplinești bine o datorie sau să gestionezi bine o problemă bazându-te pe puterea și învățarea umană. Toți cred că știu un lucru sau două, că au o anumită pricepere, dar îndeplinesc fără succes lucrurile, iar acestea merg mereu prost, stârnind comentarii și râsete. Acest lucru reprezintă o problemă. În mod clar, cineva poate să nu fie bun de nimic, dar să creadă că are pricepere și să nu cedeze în fața nimănui. Acest lucru are de-a face cu o problemă din natura omului. Cei care nu se cunosc pe ei înșiși sunt cu toții așa. Pot astfel de oameni să-și îndeplinească bine îndatoririle? Nu numai că nu sunt capabili să-și îndeplinească bine îndatoririle, dar sunt predispuși să eșueze lamentabil. Unii oameni nu pot face bine nicio datorie, totuși continuă să încerce să-și asume roluri superioare și să dea ordine altora. Astfel de oameni nu realizează nimic – nu sunt capabili nici să răspândească Evanghelia sau să le mărturisească celorlalți și nu au nicio vorbă de împărtășit despre adevăr. Astfel de oameni sunt goi pușcă, sărăciți și jalnici! Toți cei care nu urmăresc adevărul își îndeplinesc îndatoririle cu o mentalitate lipsită de responsabilitate. „Dacă o persoană conduce, eu o urmez; indiferent încotro conduce, eu merg. Voi face orice mă va pune să fac. Cât despre a-mi asuma responsabilitatea și grija sau a prelua mai multe probleme pentru a face ceva, a face un lucru din toată inima și cu toată puterea mea – pentru acest lucru, nu sunt pregătit pentru asta.” Acești oameni nu sunt dispuși să plătească prețul. Sunt dispuși doar să se străduiască, nu să-și asume responsabilitatea. Nu aceasta este atitudinea cu care cineva îndeplinește cu adevărat o datorie. O persoană trebuie să învețe să-și pună inima în îndeplinirea datoriei sale, iar o persoană care are conștiință poate să realizeze acest lucru. Dacă cineva nu își pune niciodată inima în îndeplinirea datoriei personale, înseamnă că nu are conștiință, iar cei lipsiți de conștiință nu pot să dobândească adevărul. De ce spun Eu că nu pot să dobândească adevărul? Ei nu știu să se roage lui Dumnezeu și să caute luminarea Duhului Sfânt, nici cum să țină seama de intențiile lui Dumnezeu, nici să-și pună inima în a medita la cuvintele lui Dumnezeu, nici nu știu să caute adevărul, cum să caute pentru a înțelege cerințele lui Dumnezeu și dorințele Lui. Asta înseamnă să nu fii capabil să cauți adevărul. Experimentați stări în care, indiferent ce s-ar întâmpla sau ce datorie ați îndeplini, puteți frecvent să vă liniștiți înaintea lui Dumnezeu și să vă puneți inima în a medita la cuvintele Lui și în a căuta adevărul și în a vă gândi la modul în care trebuie să îndepliniți acea datorie pentru a fi în acord cu intențiile lui Dumnezeu și ce adevăruri ar trebui să dețineți pentru a îndeplini această datorie în mod mulțumitor? Sunt multe momente în care căutați adevărul în acest fel? (Nu.) A-ți pune inima în datoria ta și a-ți putea asuma responsabilitatea îți solicită să suferi și să plătești un preț – nu e suficient doar să vorbești despre aceste lucruri. Dacă nu-ți pui inima în datoria ta, dorindu-ți în schimb să trudești mereu, atunci cu siguranță datoria ta nu va fi bine făcută. Vei face pur și simplu lucrurile de complezență și nimic mai mult, și nu vei ști dacă ți-ai făcut datoria bine sau nu. Dacă îți pui inima în ea, vei ajunge treptat să înțelegi adevărul; dacă nu faci asta, atunci nu-l vei înțelege. Când îți pui inima în îndeplinirea datoriei și în urmărirea adevărului, vei ajunge treptat să înțelegi intențiile lui Dumnezeu, să-ți descoperi propriile corupții și neajunsuri și să-ți stăpânești toate diferitele stări. Atunci când te concentrezi doar pe a depune efort și nu îți pui inima în a reflecta asupra ta, nu vei fi capabil să descoperi adevăratele stări din inima ta și nenumăratele reacții și manifestări ale corupției pe care le ai în diferite împrejurări. Dacă nu știi care vor fi consecințele atunci când problemele rămân nerezolvate, atunci ești în mare necaz. Acesta este motivul pentru care nu este bine să crezi în Dumnezeu într-o manieră confuză. Trebuie să trăiești înaintea lui Dumnezeu tot timpul, în toate locurile; orice ți s-ar întâmpla, trebuie să cauți întotdeauna adevărul și, în timp ce faci acest lucru, trebuie să și reflectezi asupra ta și să știi ce probleme există în starea ta, căutând imediat adevărul pentru a le rezolva. Numai în acest fel poți să-ți îndeplinești bine datoria și să eviți să întârzii lucrarea. Nu doar că vei putea să-ți îndeplinești bine datoria, dar, cel mai important este că vei avea și intrare în viață și vei fi capabil să-ți înlături firile corupte. Numai așa poți pătrunde în adevărul-realitate. Dacă ceea ce gândești adesea în inima ta nu reprezintă chestiuni legate de datoria ta sau chestiuni care au de-a face cu adevărul și, în schimb, ești prins în lucruri exterioare, cu gândul la treburile trupești, vei fi capabil să înțelegi adevărul? Vei fi capabil să-ți îndeplinești bine datoria și să trăiești înaintea lui Dumnezeu? Cu siguranță, nu. O astfel de persoană nu poate fi mântuită.

A crede în Dumnezeu înseamnă a merge pe calea cea dreaptă în viață și a urmări adevărul. Aceasta este o chestiune de suflet și de viață și este un lucru diferit de căutarea bogăției și gloriei de către non-credincioși, de a deveni celebri. Acestea sunt căi separate. La slujbele lor, non-credincioșii se gândesc la cum pot să lucreze mai puțin și să câștige mai mulți bani, la trucurile dubioase pe care le-ar putea face pentru a câștiga mai mult. Se gândesc toată ziua la cum să se îmbogățească și să sporească averea familiei și chiar inventează mijloace fără scrupule pentru a-și atinge scopurile. Aceasta este calea răului, calea Satanei și este calea pe care merg non-credincioșii. Calea parcursă de credincioșii în Dumnezeu este cea a urmăririi adevărului și a dobândirii vieții; este calea urmăririi lui Dumnezeu și a dobândirii adevărului. Cum ar trebui să practici pentru a dobândi adevărul? Trebuie să citești, să practici și să experimentezi cu sârguință cuvintele lui Dumnezeu – numai după ce vei face asta, vei înțelege adevărul. Iar când înțelegi adevărul, trebuie să te gândești cum să-ți îndeplinești bine datoria, astfel încât să poți face lucrurile conform principiilor, și cum să ajungi să te supui lui Dumnezeu. Asta necesită practicarea adevărului. Practicarea adevărului nu este o chestiune ușoară: nu numai că trebuie să cauți adevărul, trebuie și să reflectezi și să recunoști dacă ai idei și noțiuni eronate și, dacă există probleme, trebuie să ai părtășie despre adevăr ca să le rezolvi. Când înțelegi principiile practicării adevărului, atunci poți să-l practici și numai dacă practici adevărul poți să pătrunzi în adevărul-realitate și să devii un om care se supune lui Dumnezeu. Practicând și experimentând în felul acesta, îți vei schimba firile și vei obține adevărul, fără ca măcar să-ți dai seama. Non-credincioșii se luptă mereu pentru faimă, câștig și statut. Drept urmare, merg pe calea răului, devenind tot mai depravați și tot mai vicleni și înșelători și tot mai calculați și conspirativi; inimile lor devin tot mai rele și ei devin tot mai de neînțeles și mai enigmatici – aceasta este calea non-credincioșilor. Calea celor care cred în Dumnezeu este exact opusul acesteia. Credincioșii în Dumnezeu vor să se separe de această lume rea și de omenirea rea; vor să urmărească adevărul și să-și purifice corupția. Inimile lor sunt statornice și împăcate doar când trăiesc asemănare umană; vor să-L cunoască pe Dumnezeu, să se teamă de El, să se ferească de rău și să câștige aprobarea și binecuvântările lui Dumnezeu. Asta caută cei care cred în El. Dacă tu crezi în Dumnezeu de mulți ani, înțelegi realmente adevărul și te-ai schimbat, cu cât ceilalți interacționează mai mult cu tine, cu atât vor simți că ești onest – onest în discursul tău și onest în îndeplinirea datoriei tale – un om care este complet deschis, cu nimic de ascuns și care vorbește și acționează într-un mod transparent. Prin lucrurile pe care le spui, părerile pe care le exprimi, lucrurile pe care le faci, datoria pe care o îndeplinești și prin atitudinea onestă pe care o ai în conversațiile cu ceilalți, oamenii pot să-ți vadă inima și să vadă cum te porți, care sunt preferințele tale și ce scopuri urmărești. Pot vedea clar că ești o persoană bună și onestă și că mergi pe calea cea dreaptă. Asta arată că te-ai schimbat. Dacă tu crezi în Dumnezeu și îndeplinești o datorie de mult timp, dar oamenii cu care interacționezi consideră mereu că nu ești transparent în ceea ce spui, că părerile tale sunt neclare și nu-ți pot vedea limpede inima în acțiunile tale, dacă ei consideră constant că ai lucruri ascunse în adâncul inimii, asta arată că ești o persoană secretoasă, care știe cum să se mascheze, cum să se deghizeze și să se ascundă. Dacă, până și după mai mulți ani de interacțiune cu tine, ceilalți sunt incapabili să-ți înțeleagă pe deplin inima și tot ce văd sunt temperamentul și caracterul tău în loc să-ți vadă firea sau esența, asta demonstrează că tu trăiești în continuare conform firii tale satanice. Cu cât ești mai viclean, cu atât mai mult demonstrează asta că nu ești o persoană bună, că îți lipsește umanitatea și că aparții diavolilor și Satanei. Dacă nu câștigi niciun adevăr, iar firile tale corupte nu sunt purificate indiferent de câți ani crezi în Dumnezeu, va fi foarte dificil ca o persoană ca tine să obțină mântuirea și dacă, în ciuda capacității tale de a fi echivoc, a calităților tale oratorice, a inteligenței tale, a reacțiilor rapide și a priceperii tale de a gestiona lucrurile, cei care interacționează cu tine nu se simt niciodată în largul lor și simt că nu se pot baza pe tine, nu ești de încredere și ești de neînțeles, atunci ai necazuri. Asta indică faptul că nu te-ai schimbat deloc în timp ce ai crezut în Dumnezeu și că nu crezi cu adevărat în El. Ai experimentat până acum vreo schimbare reală în credința ta în Dumnezeu? Interacționezi cu alții cu o atitudine de onestitate? Simt alții că ești sincer? (Când vine vorba de lucruri care-mi sunt de folos imediat, pot minți și înșela, dar când nu-mi sunt de folos imediat, pot spune adevărul și-mi pot deschide puțin inima.) (Sunt selectiv în lucrurile pe care le spun – pe unele le spun deschis, dar lucrurile ascunse în adâncul inimii mele rămân mascate. Când interacționez cu alții, tind în continuare să mă ascund și să mă deghizez.) Asta înseamnă că trăiți în firea voastră coruptă. Dacă nu urmăriți adevărul și nu vă înlăturați firile corupte, cum vă puteți schimba? Sunteți cu toții oameni care îndeplinesc îndatoriri. Cel puțin trebuie să ai o inimă onestă și să-I permiți lui Dumnezeu să vadă că ești sincer – numai atunci poți obține luminarea, iluminarea și îndrumarea. Esențial este să accepți scrutarea din partea lui Dumnezeu. Indiferent ce bariere există între tine și alți oameni, cât de mult îți prețuiești vanitatea și reputația și ce intenții ai despre care nu poți vorbi deschis și simplu sunt, toate, lucruri care trebuie să se schimbe treptat. Pas cu pas, fiecare individ trebuie să se elibereze de aceste firi corupte și de aceste dificultăți și să depășească obstacolele pe care le ridică firile lui corupte. Înainte să treci prin aceste obstacole, este inima ta cu adevărat onestă cu Dumnezeu? Ascunzi și maschezi lucruri față de El sau te prefaci și-L înșeli? Aceste lucruri ar trebui să fie clare în inima ta. Dacă le ai în inima ta, ar trebui să accepți scrutarea din partea lui Dumnezeu. Nu lăsa lucrurile în voia sorții și nu spune: „Nu vreau să-mi sacrific întreaga viață pentru Dumnezeu. Vreau să-mi fac o familie și să-mi trăiesc viața. Să sperăm că Dumnezeu nu mă va scruta și condamna.” Dacă ascunzi toate aceste lucruri de Dumnezeu – adică intențiile, obiectivele, planurile și scopurile în viață pe care le ai în adâncul inimii – și dacă îți ascunzi părerile despre multe lucruri și convingerile despre credința în Dumnezeu, atunci vei avea necazuri. Dacă ascunzi aceste lucruri lipsite de valoare și nu cauți adevărul ca să le rezolvi, asta arată că nu iubești adevărul și că îți este greu să-l accepți și să-l câștigi. Poți ascunde lucruri de alți oameni, dar nu le poți ascunde de Dumnezeu. Dacă nu ai încredere în Dumnezeu, atunci de ce crezi în El? Dacă ai câteva secrete și îți faci griji că oamenii te vor desconsidera dacă vorbești deschis despre ele și dacă îți lipsește curajul de a spune ceva, atunci pur și simplu îți poți deschide inima în fața lui Dumnezeu. Ar trebui să te rogi lui Dumnezeu, să mărturisești intențiile ticăloase pe care le ai în credința în El, lucrurile pe care le-ai făcut de dragul viitorului și al destinului tău și cum ai luptat pentru faimă și câștig. Arată-I și dezvăluie-I lui Dumnezeu toate aceste lucruri; nu le ascunde de El. Indiferent față de câți oameni ai inima închisă, nu-ți închide inima față de Dumnezeu – trebuie să-ți deschizi inima față de El. Acesta este cel mai mic grad de sinceritate pe care ar trebui să-l aibă cei care cred în El. Dacă ai o inimă deschisă și nu închisă față de Dumnezeu și Îi poți accepta scrutarea, cum te va privi El? Deși poate că nu te destăinui celorlalți, dacă te poți destăinui lui Dumnezeu, El te va privi ca pe o persoană onestă, cu o inimă onestă. Dacă inima ta onestă Îi poate accepta scrutarea, atunci este prețioasă în ochii Lui și cu siguranță El are lucrare de făcut în tine. De exemplu, dacă ai făcut un lucru înșelător față de Dumnezeu, El te va disciplina. Atunci trebuie să-I accepți disciplinarea, să te căiești și să te mărturisești repede înaintea Lui și să-ți recunoști greșelile; trebuie să-ți recunoști răzvrătirea și corupția, să accepți mustrarea și judecata din partea lui Dumnezeu, să-ți cunoști firile corupte, să practici conform cuvintelor Lui și să te căiești cu adevărat. Aceasta este o dovadă a credinței tale sincere și adevărate în Dumnezeu.

Pentru a practica să fii o persoană onestă, mai întâi trebuie să înveți să îți deschizi inima în fața lui Dumnezeu și să-i spui cuvinte sincere în rugăciunile din fiecare zi. De exemplu, dacă azi ai spus o minciună ce a trecut neobservată de alții și nu ai avut curajul să te destăinui în fața tuturor, cel puțin ar trebui să cugeți în fața lui Dumnezeu la greșelile examinate și descoperite și minciunile rostite și să spui: „O, Dumnezeule, am mințit din nou pentru a-mi proteja propriile interese și am greșit. Te rog să mă disciplinezi dacă voi minți din nou.” Dumnezeu este mulțumit de o asemenea atitudine și El își va aminti de ea. E posibil să ți se ceară un efort susținut pentru a înlătura această fire coruptă de a spune minciuni, dar fii fără grijă, Dumnezeu este de partea ta. Te va îndruma și te va ajuta să depășești această dificultate de care te lovești în mod repetat și îți va da curajul de a trece de la a nu-ți recunoaște niciodată minciunile la a le recunoaște și a fi în stare să ți le dezvălui deschis. Nu numai că îți vei recunoaște minciunile, dar vei putea și să dezvălui deschis de ce minți, intenția și motivele din spatele minciunilor tale. Când vei avea curajul de a trece de această barieră, de a ieși din cușca Satanei și de sub controlul lui și să ajungi progresiv la un punct în care nu vei mai minți, vei începe treptat să trăiești în lumină, sub îndrumarea și binecuvântarea lui Dumnezeu. Când vei trece dincolo de constrângerile trupului și vei fi în stare să te supui adevărului, să te dezvălui în mod deschis și să îți declari public poziția, fără nicio reținere, atunci vei fi eliberat și liber. Când vei trăi în acest fel, nu numai că vei fi plăcut de cei din jur, dar și Dumnezeu va fi mulțumit. Deși s-ar putea să mai faci greșeli uneori și să spui minciuni și să ai intenții personale, motive ascunse sau gânduri și comportamente egoiste și josnice, vei putea accepta examinarea atentă a lui Dumnezeu, dezvăluindu-ți intențiile, starea reală și firile corupte înaintea Lui și căutând adevărul de la El. După ce ai înțeles adevărul, vei avea o cale de practică. Când calea ta de practică este corectă și te îndrepți în direcția bună, viitorul tău va fi frumos și luminos. Astfel, vei trăi cu inima împăcată, spiritul îți va fi hrănit și te vei simți împlinit și mulțumit. Dacă nu poți să te eliberezi de constrângerile trupului, dacă ești mereu constrâns de sentimente, de interese personale și de filosofii satanice, dacă vorbești și acționezi într-un mod secretos și te ascunzi mereu în umbră, atunci trăiești sub puterea Satanei. Dar, dacă vei înțelege adevărul, dacă te vei elibera de constrângerile trupului și vei practica adevărul, treptat, vei ajunge să dobândești asemănare umană. Vei fi sincer și direct în cuvintele și faptele tale și îți vei putea dezvălui opiniile, ideile și greșelile făcute, permițându-le tuturor să le vadă clar. În cele din urmă, oamenii te vor recunoaște ca pe un om sincer. Ce este o persoană transparentă? Este cineva care vorbește cu o onestitate excepțională, ale cărei cuvinte sunt considerate ca fiind adevărate de toată lumea. Chiar dacă mint neintenționat sau spun ceva greșit, oamenii îi vor putea ierta, știind că a fost fără intenție. Dacă își dau seama că au mințit sau au spus ceva greșit, își cer scuze și se corectează. Aceasta este o persoană transparentă. O astfel de persoană este apreciată și toți au încredere în ea. Trebuie să ajungi la acest nivel pentru a câștiga încrederea lui Dumnezeu și a celorlalți. Nu este o sarcină simplă – este cel mai înalt nivel de demnitate pe care îl poate avea o persoană. O astfel de persoană are respect de sine. Dacă nu ești în stare să câștigi încrederea altor oameni, cum te poți aștepta să câștigi încrederea lui Dumnezeu? Există persoane care duc o viață dezonorantă, care născocesc în mod constant minciuni și își abordează sarcinile într-un mod superficial. Aceștia nu au nici cel mai mic simț al responsabilității, refuză să fie emondați, recurg întotdeauna la argumente speculative și sunt antipatici pentru toți cei care îi întâlnesc. Trăiesc fără niciun sentiment de rușine. Pot fi ei considerați cu adevărat ființe umane? Oamenii care sunt percepuți de ceilalți ca fiind iritanți și de neîncredere și-au pierdut complet umanitatea. Dacă ceilalți nu pot avea încredere în ei, poate Dumnezeu să aibă încredere în ei? Dacă ceilalți nutresc antipatie față de ei, poate Dumnezeu să-i placă? Lui Dumnezeu nu Îi plac astfel de oameni, Îi detestă, iar aceștia vor fi inevitabil eliminați. Ca ființă umană, trebuie să fii cinstit și să-ți onorezi angajamentele. Fie că faci lucruri pentru alții sau pentru Dumnezeu, trebuie să te ții de cuvânt. Când cineva a câștigat încrederea oamenilor și poate să-l mulțumească și să-L asigure pe Dumnezeu, atunci este o persoană relativ cinstită. Dacă ești demn de încredere în acțiunile tale, nu numai că alții te vor plăcea, dar și Dumnezeu te va plăcea cu siguranță. Fiind o persoană onestă, Îi poți face pe plac lui Dumnezeu și poți trăi cu demnitate. Prin urmare, onestitatea ar trebui să fie punctul de plecare pentru comportamentul cuiva.

Care este cea mai importantă practică pentru o persoană onestă? Este actul de a-ți deschide inima în fața lui Dumnezeu. Dar ce înseamnă să te deschizi? Înseamnă să-ți împărtășești cu El gândurile, intențiile și lucrurile care te conduc, iar apoi să cauți adevărul de la El. Dumnezeu vede totul cu o claritate excepțională, indiferent de ceea ce dezvălui tu. Dacă poți să-ți exprimi sentimentele înaintea lui Dumnezeu, să te deschizi față de El cu privire la lucrurile pe care le ascunzi de ceilalți, expunându-le clar, fără a ascunde nimic, și exprimându-ți gândurile așa cum sunt ele, fără nicio intenție, atunci aceasta este deschidere. Uneori, a vorbi sincer îi poate răni sau jigni pe alții. În astfel de cazuri, ar putea cineva să spună: „Vorbești cu prea multă sinceritate, este prea dureros și nu pot accepta acest lucru”? Nu, nu ar face-o. Chiar dacă uneori spui ceva care îi rănește pe ceilalți, dacă te deschizi și îți ceri scuze, recunoscând că vorbele tale au fost lipsite de înțelepciune și că nu ai fost înțelegător față de slăbiciunea lor, ei vor recunoaște că nu ai avut nicio intenție rea. Ei vor înțelege că ești o persoană onestă care pur și simplu comunică într-un mod direct și lipsit de tact. Nu se vor certa cu tine și, în inimile lor, te vor plăcea. În acest fel, pot exista bariere între voi? Dacă nu există bariere, conflictele pot fi evitate, iar problemele pot fi rezolvate rapid, permițându-ți să trăiești într-o stare de eliberare și relaxare. Acesta este sensul expresiei „numai oamenii cinstiți pot trăi fericiți”. Cea mai importantă parte în a fi o persoană onestă este să te deschizi mai întâi față de Dumnezeu și apoi să înveți să te deschizi față de ceilalți. Vorbește cu onestitate, sinceritate și din inimă. Străduiește-te să fi o persoană cu demnitate, caracter și integritate, evită să vorbești cu amabilități goale sau într-un mod înșelător și abține-te să vorbești într-un mod amăgitor sau care induce în eroare. Un alt aspect al faptului de a fi o persoană onestă este acela de a-ți îndeplini datoria cu o atitudine onestă și cu o inimă sinceră. Cel puțin, bazează-te pe conștiința ta pentru a-ți ghida acțiunile, străduiește-te să respecți adevărurile-principii și să îndeplinești cerințele lui Dumnezeu. Nu este suficient să recunoști aceste lucruri doar verbal, iar simpla adoptare a unei anumite atitudini nu înseamnă că practici adevărul. Unde este în asta realitatea de a fi o persoană onestă? Nu este suficient doar să scandezi sloganuri, fără să deții realitatea. Când Dumnezeu scrutează oamenii, El observă atent nu numai inimile lor, ci și acțiunile, comportamentele și practicile lor. Dacă tu pretinzi că dorești să fii o persoană onestă, dar când ți se întâmplă ceva, ești în continuare capabil să minți și să înșeli, este acesta comportamentul unei persoane oneste? Nu, nu este; înseamnă să spui una și să gândești alta. Spui un lucru și faci altul, înșelându-i cu abilitate pe ceilalți și acționând cu ipocrizie. Ești exact ca fariseii care puteau să recite toate scripturile de la cap la coadă în timp ce le explicau oamenilor, dar nu reușeau să practice conform scripturilor atunci când li se întâmpla ceva. Ei erau conduși în mod constant de dorința de a obține beneficiile statutului, nefiind dispuși să renunțe la faima, câștigul și statutul lor. Fariseii erau ipocriți în acest sens. Ei nu mergeau pe calea corectă, calea lor nu era calea cea dreaptă, iar Dumnezeu îi detestă pe cei ca ei. Pot astfel de indivizi să fie de încredere pentru alți oameni? (Nu.) Știți cât de mare este în acest moment nivelul de încredere al lui Dumnezeu în voi? Ați dobândit încrederea lui Dumnezeu? (Nu.) Ați câștigat încrederea altor oameni? (Nu.) Trăiți cu demnitate dacă nu ați câștigat încrederea lui Dumnezeu și a altor oameni? (Nu.) Ce mod jalnic de a trăi! Cea mai adâncă suferință a unei ființe umane este să trăiască fără demnitate și să nu poată câștiga încrederea celorlalți și a lui Dumnezeu. Dacă cineva te-ar întreba: „Ce cred ceilalți despre tine? Pot avea încredere în tine? Dacă îți încredințează o sarcină, cred ei că o vei îndeplini bine?” S-ar putea să ai impresia că nimeni nu îți acordă acest nivel de încredere. Dacă tu crezi că ai o inimă sinceră, dar oamenii tot nu au încredere în tine, aceasta indică faptul că sinceritatea ta este încă deficitară și impură. Poate fi construită încrederea dacă alții nu pot vedea sinceritatea ta? Nu este suficient doar să crezi în sinceritatea ta; trebuie să practici și să îți demonstrezi sinceritatea pentru ca alții să o vadă. Dacă nimeni nu are încredere în tine, atunci cu siguranță nu ești o persoană sinceră. Având în vedere că alții pot vedea dincolo de lipsa ta de sinceritate și că Dumnezeu analizează atent adâncurile inimilor oamenilor cu o claritate de o sută sau de o mie de ori mai mare decât orice ființă umană – chiar crezi că Dumnezeu va avea încredere în tine? Dacă te simți nedreptățit de Dumnezeu din cauza lipsei Sale de încredere în tine, ar trebui să reflectezi asupra ta și să evaluezi gradul și profunzimea sincerității tale. Meditează la acest lucru: „Dumnezeu analizează atent adâncurile inimilor oamenilor și ar trebui să știe ce gândesc eu. Dacă ar fi să mă evaluez pe baza comportamentelor mele, nu mi-aș acorda o notă mare. Este normal ca Dumnezeu să nu aibă încredere în mine.” Dacă nu ai câștigat încrederea lui Dumnezeu sau a celorlalți, care ar trebui să fie calea ta de acțiune? Trebuie să intri în adevărul de a fi o persoană onestă, indiferent de provocările pe care le poate prezenta. Dacă nu vei fi în stare să faci acest lucru, nu vei putea să obții mântuirea.

Cerința lui Dumnezeu ca tu să fii onest este extrem de importantă. Ce ar trebui să faci dacă experimentezi multe eșecuri pe parcursul practicării onestității și ți se pare extrem de dificil s-o faci? Oare ar trebui să devii negativ și să dai înapoi și să abandonezi practicarea adevărului? Acesta este cel mai clar semn după care se poate vedea dacă o persoană iubește sau nu adevărul. După ce practică onestitatea o anumită perioadă, unii oameni se gândesc: „Să fiu onest este prea dificil – nu pot suporta daunele pe care le aduce vanității, mândriei și reputației mele!” Drept urmare, nu mai vor să fie onești. De fapt, în asta constă provocarea de a fi o persoană onestă, iar majoritatea indivizilor se împotmolesc în acest punct și sunt incapabili s-o experimenteze. Așadar, de ce este nevoie pentru a practica onestitatea? Ce fel de persoană este capabilă să practice adevărul? În primul rând, trebuie să iubească adevărul. Trebuie să fie o persoană care iubește adevărul – asta este sigur. Unii oameni obțin cu adevărat rezultate după mai mulți ani de experimentare a practicării onestității. Treptat, mint și înșală mai puțin și devin, într-adevăr și în mod fundamental, oameni onești. Oare este posibil ca, în timpul practicării onestității, să nu fi înfruntat dificultăți sau să nu fi suferit pe parcurs? Cu siguranță au îndurat multă suferință. Pentru că iubeau adevărul, au fost capabili să sufere pentru a-l practica, să persiste în a vorbi sincer și a face lucruri practice, să fie oameni onești și să câștige, în cele din urmă, binecuvântarea lui Dumnezeu. Ca să fii o persoană onestă, trebuie să iubești adevărul și să ai o inimă supusă lui Dumnezeu. Acești doi factori sunt cei mai importanți. Toți cei care iubesc adevărul au inimi iubitoare de Dumnezeu, iar celor care Îl iubesc pe Dumnezeu le este deosebit de ușor să practice adevărul și pot îndura orice formă de suferință pentru a-L mulțumi. Dacă cineva are o inimă iubitoare de Dumnezeu, când practicarea adevărului se confruntă cu umilința sau cu piedici și eșecuri, va fi capabil să îndure umilința și suferința pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, atât timp cât El este încântat. Prin urmare, este capabil să pună în practică adevărul. Desigur, practicarea oricărui aspect al adevărului vine cu un anumit grad de dificultate, iar a fi o persoană onestă este și mai dificil. Cea mai mare dificultate este obstacolul firii corupte a omului. Toți oamenii au firi corupte și trăiesc după filosofii satanice. De exemplu, zicalele „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” sau „Nicio mare realizare nu se face fără a spune minciuni”. Acestea sunt exemple de filosofii satanice și firi corupte. Oamenii recurg la minciuni ca să rezolve lucruri, să câștige avantaje personale și să-și atingă scopurile. Nu este ușor să fii o persoană onestă când ai acest fel de fire coruptă. Trebuie să te rogi lui Dumnezeu și să te bazezi pe El și trebuie să reflectezi adesea asupra ta și să ajungi să te cunoști, ca să te răzvrătești treptat împotriva trupului, să renunți la interesele personale și la vanitate și mândrie. În plus, trebuie să înduri diverse feluri de calomnii și judecăți înainte să fii capabil să devii o persoană onestă, care poate spune adevărul și se poate abține să zică minciuni. În această perioadă în care practici onestitatea, inevitabil întâlnești multe eșecuri și momente în care corupția ta este dezvăluită. S-ar putea să existe momente când cuvintele și gândurile tale nu se aliniază sau momente de prefăcătorie și înșelăciune. Cu toate acestea, indiferent ce se abate asupra ta, dacă vrei să spui adevărul și să fii o persoană onestă, trebuie să fii capabil să renunți la mândria și la vanitatea ta. Când nu înțelegi ceva, spune că nu înțelegi; când ceva îți este neclar, spune că îți e neclar. Nu-ți fie teamă că alții te vor privi de sus sau vor avea o părere proastă despre tine. Dacă vorbești din inimă și spui adevărul consecvent, în felul acesta, vei găsi bucuria, pacea și un simț al degajării și al libertății în inima ta, iar vanitatea și mândria nu te vor mai constrânge. Indiferent cu cine interacționezi, dacă poți exprima ce gândești cu adevărat, dacă îți poți deschide inima față de ceilalți și nu te prefaci că știi lucruri pe care nu le știi, atunci aceasta este o atitudine onestă. Uneori, oamenii s-ar putea să te privească de sus și să te facă nesăbuit pentru că spui întotdeauna adevărul. Ce ar trebui să faci într-o astfel de situație? Ar trebui să spui: „Chiar dacă toți mă fac nesăbuit, sunt hotărât să fiu o persoană onestă și nu una înșelătoare. Voi vorbi sincer și conform faptelor. Deși sunt murdar, corupt și netrebnic înaintea lui Dumnezeu, tot voi spune adevărul, fără prefăcătorie și deghizări.” Dacă vorbești în felul acesta, inima ta va fi fermă și împăcată. Ca să fii o persoană onestă, trebuie să renunți la vanitatea și la mândria ta și, pentru a spune adevărul și a-ți exprima adevăratele sentimente, nu ar trebui să te temi de batjocura și disprețul celorlalți. Chiar dacă alții te tratează ca pe un nesăbuit, nu ar trebui să te cerți sau să te aperi. Dacă poți să practici adevărul în felul acesta, poți deveni o persoană onestă. Dacă nu poți renunța la preferințele trupești și la vanitate și mândrie, dacă mereu cauți aprobarea celorlalți, prefăcându-te că știi ceea ce nu știi și trăind de dragul vanității și al mândriei, atunci nu poți deveni o persoană onestă – aceasta este o dificultate practică. Dacă inima ta este mereu constrânsă de vanitate și de mândrie, vei fi predispus să minți și să te prefaci. În plus, când ceilalți te denigrează sau te expun așa cum ești cu adevărat, vei avea dificultăți în a accepta acest lucru și vei simți că ai suferit o mare rușine – fața ți se va înroși, inima îți va bate repede și te vei simți agitat și neliniștit. Pentru a rezolva această problemă, va fi necesar să înduri puțin mai multă suferință și să mai treci prin câteva rafinări. Va fi nevoie să înțelegi care este sursa problemei și, odată ce înțelegi aceste chestiuni, vei fi capabil să-ți alini o parte din durere. Când vei înțelege bine aceste firi corupte și vei fi capabil să renunți la vanitatea și la mândria ta, îți va fi mai ușor să devii o persoană onestă. Nu te vei supăra dacă alți oameni te iau în râs când spui adevărul și ceea ce gândești și, indiferent cum te judecă sau te tratează ceilalți, vei fi capabil să suporți și să reacționezi corect. Apoi vei scăpa de suferință, inima ta va fi mereu împăcată și veselă, iar tu vei obține libertatea și detașarea. În felul acesta, te vei elibera de corupție și vei trăi o asemănare umană.

În viețile lor de zi cu zi, oamenii spun adesea prostii, minciuni și lucruri care sunt ignorante, nesăbuite și defensive. Cele mai multe dintre aceste lucruri sunt spuse de dragul vanității și al mândriei, pentru a le satisface orgoliul. Astfel de minciuni le dezvăluie firile corupte. Dacă ai îndepărta aceste elemente corupte, inima ta ar fi purificată, iar tu ai deveni treptat mai pur și mai onest. De fapt, toți oamenii știu de ce mint. De dragul câștigului personal și al mândriei, sau pentru vanitate și statut, ei încearcă să concureze cu alții și să se dea drept ceea ce nu sunt. Totuși, minciunile lor sunt, în cele din urmă, dezvăluite și expuse de alții, iar ei ajung să fie umiliți și să-și piardă demnitatea și caracterul. Toate acestea sunt provocate de un număr excesiv de minciuni. Minciunile tale au devenit prea numeroase. Fiecare cuvânt pe care îl spui este întinat și nesincer și niciunul nu poate fi considerat adevărat sau onest. Chiar dacă nu simți că ești mai puțin respectat când minți, în adâncul sufletului, te simți rușinat. Conștiința te învinovățește și ai o părere proastă despre tine însuți, gândindu-te: „De ce duc o viață atât de jalnică? Oare este atât de dificil să spun adevărul? Oare trebuie să recurg la minciuni de dragul mândriei mele? De ce este viața mea atât de epuizantă?” Nu trebuie să duci o viață epuizantă. Dacă poți practica onestitatea, vei fi capabil să duci o viață relaxată, liberă și degajată. Totuși, ai ales să-ți susții mândria și vanitatea spunând minciuni. Prin urmare, ai o existență obositoare și nefericită, pe care ți-ai provocat-o singur. S-ar putea să obții un sentiment de mândrie dacă spui minciuni, dar care este sensul mândriei? Este doar un lucru lipsit de conținut și complet inutil. Să spui minciuni înseamnă să-ți vinzi caracterul și demnitatea. Asta te lasă fără demnitate și caracter; Îl nemulțumește pe Dumnezeu, iar el detestă acest lucru. Merită? Nu. Este aceasta calea corectă? Nu, nu este. Oamenii care mint frecvent trăiesc conform firilor lor satanice; trăiesc sub puterea Satanei. Ei nu trăiesc în lumină și nici în prezența lui Dumnezeu. Te gândești tot timpul cum să minți și, după ce o faci, trebuie să te gândești cum să acoperi acea minciună. Când însă nu acoperi destul de bine minciuna și este expusă, trebuie să-ți frămânți creierul ca să încerci să rezolvi contradicțiile și să o faci plauzibilă. Nu este obositor să trăiești în felul acesta? Este epuizant. Merită? Nu, nu merită. Ce sens are să îți frămânți creierul ca să spui minciuni și apoi să le acoperi, totul de dragul mândriei, al vanității și al statutului? În final, reflectezi și îți spui: „Care este scopul? E prea epuizant să spun minciuni și să trebuiască să le acopăr. Nu va merge să mă comport în felul acesta; ar fi mai ușor să devin pur și simplu o persoană onestă.” Îți dorești să devii o persoană onestă, dar nu poți renunța la mândria, vanitatea și interesele tale personale. Prin urmare, nu poți decât să recurgi la minciuni pentru a susține aceste lucruri. Dacă ești un om care iubește adevărul, vei îndura diverse greutăți pentru a practica adevărul. Chiar dacă asta înseamnă să-ți sacrifici reputația, statutul și să înduri batjocura și umilirea din partea celorlalți, nu te va deranja – atât timp cât ești capabil să practici adevărul și să-L mulțumești pe Dumnezeu, este suficient. Cei care iubesc adevărul aleg să-l practice și să fie onești. Aceasta este calea corectă și este binecuvântată de Dumnezeu. Dacă un om nu iubește adevărul, ce alege? Alege să folosească minciuni ca să-și susțină reputația, statutul, demnitatea și caracterul. Preferă să fie înșelător și să fie detestat și respins de Dumnezeu. Astfel de oameni resping adevărul și pe Dumnezeu. Aleg propria reputație și statutul; vor să fie înșelători. Nu le pasă dacă Dumnezeu este mulțumit sau dacă îi va mântui. Mai pot fi mântuiți de Dumnezeu astfel de oameni? Sigur că nu, pentru că au ales calea greșită. Pot trăi numai mințind și înșelând; pot duce doar vieți dureroase în care spun minciuni și le acoperă și își frământă creierii ca să se apere în fiecare zi. Dacă tu crezi că minciunile pot susține reputația, statutul, vanitatea și mândria pe care le dorești, te înșeli amarnic. De fapt, spunând minciuni, nu numai că nu reușești să-ți menții vanitatea și mândria, demnitatea și caracterul, dar, mai grav, pierzi ocazia de a practica adevărul și de a fi o persoană onestă. Chiar dacă reușești să-ți protejezi reputația, statutul, vanitatea și mândria în acel moment, ai sacrificat adevărul și L-ai trădat pe Dumnezeu. Asta înseamnă că ai pierdut definitiv șansa ca El să te mântuiască și să te desăvârșească, lucru care reprezintă cea mai mare pierdere și un regret pe viață. Cei care sunt înșelători nu vor înțelege niciodată acest lucru.

În momentul acesta, aveți o cale de a fi onești? Trebuie să vă examinați fiecare cuvântare și acțiune din viață, pentru a putea detecta mai multe minciuni și înșelătorie și să vă recunoașteți firea înșelătoare. Apoi, trebuie să vă uitați la felul în care oamenii onești practică și experimentează și să trageți unele învățăminte. De asemenea, trebuie să practicați acceptarea scrutării din partea lui Dumnezeu în toate lucrurile și să veniți adesea înaintea Lui, ca să vă rugați și să aveți părtășie cu El. Să presupunem că tocmai ai spus o minciună. Îți dai seama imediat că: „Câteva dintre lucrurile pe care tocmai le-am spus nu au fost exacte – trebuie să recunosc repede acest lucru și să-l îndrept, anunțând pe toată lumea că tocmai am spus o minciună.” Te corectezi pe loc. Dacă te corectezi mereu în felul acesta și dacă practicarea în felul acesta devine un obicei, atunci, când mai spui o minciună și nu o corectezi, nu te vei simți în largul tău, iar Dumnezeu te va ajuta, veghindu-te. Practicând și experimentând astfel pentru o vreme, vei începe să minți mai puțin, vor exista tot mai puține impurități în cuvintele tale, iar acțiunile tale vor deveni din ce în ce mai puțin întinate și tot mai pure – și, prin asta, vei fi fost curățit. Aceasta este calea spre a fi onest. Trebuie să te schimbi treptat, puțin câte puțin. Cu cât te schimbi mai mult, cu atât mai bun vei deveni; cu cât te schimbi mai mult, cu atât mai oneste vor deveni cuvintele tale, iar tu vei înceta să minți – aceasta este starea corectă. Toți oamenii corupți au aceeași problemă: toți se nasc capabili să mintă și li se pare extrem de dificil să-și împărtășească gândurile cele mai intime sau să vorbească sincer. Chiar dacă vor să spună adevărul, pur și simplu nu se pot hotărî s-o facă. Toți oamenii cred că a fi onest este o prostie și o nesăbuință – cred că numai idioții vorbesc sincer și că este foarte probabil ca o persoană să sufere pierderi, dacă este complet transparentă cu alți oameni și spune mereu ce gândește și că alții nu vor vrea să interacționeze cu ea, ci o vor disprețui. Ați disprețui o astfel de persoană? Aveți această părere? (Înainte să cred în Dumnezeu, aș fi disprețuit-o, dar acum admir astfel de oameni și cred că este mai bine să trăim o viață simplă și onestă. Dacă trăiește în felul acesta, omul își împovărează mai puțin inima. Altfel, dacă mint pe cineva, trebuie să acopăr acest lucru și ajung să-mi sap o groapă tot mai mare și, în cele din urmă, minciuna va fi expusă.) Să minți și să înșeli sunt comportamente nesăbuite și este mult mai înțelept să spui pur și simplu adevărul și să vorbești din inimă. Toți oamenii înțeleg această chestiune acum – dacă cineva mai crede că a minți și a înșela sunt semnele unui calibru bun și ale istețimii, atunci este incredibil de nesăbuit, încăpățânat în aroganța lui și îi lipsește chiar și cea mai mică fărâmă de adevăr. Orice persoană care deja înaintează în vârstă și crede în continuare că oamenii înșelători sunt cei mai deștepți și că oamenii onești sunt toți nesăbuiți este un tip de persoană absurdă, fără pic de discernământ. Fiecare își trăiește propria viață – unii oameni care practică onestitatea în fiecare zi sunt fericiți și relaxați și se simt liberi și descătușați în inimile lor. Nu le lipsește nimic și trăiesc vieți mai confortabile. Tuturor le place să interacționeze cu astfel de oameni și chiar ar trebui să fie ținta invidiei tuturor – astfel de oameni au ajuns să înțeleagă sensul vieții. Există unii oameni nesăbuiți care se gândesc: „Acea persoană spune mereu adevărul și a fost emondată, nu-i așa? Ei bine, așa i-a trebuit! Uită-te la mine – îmi țin intențiile ascunse și nu vorbesc despre ele și nu le dezvălui, așa că nu am fost emondat, nu am suferit pierderi și nu m-am făcut de râs în fața tuturor. E minunat! Oamenii care-și maschează intențiile, nu vorbesc onest cu nimeni și îi împiedică pe ceilalți să afle ce gândesc sunt cei superiori și foarte inteligenți.” Totuși, toată lumea poate să vadă că acești oameni sunt cei mai înșelători și vicleni; alți oameni se păzesc mereu de ei și păstrează distanța față de ei. Nimeni nu vrea să fie prieten cu oameni înșelători. Nu așa stau lucrurile? Dacă o persoană este neprihănită și spune adesea adevărul, dacă este capabilă să-și deschidă inima față de ceilalți și nu are intenții dăunătoare față de alți oameni, deși, ocazional, ar putea părea ignorantă și ar putea acționa nesăbuit, va fi percepută, în general, ca o persoană bună și toată lumea va fi destul de dispusă să interacționeze cu ea. Este un fapt general recunoscut că oamenii se bucură de beneficii și de un sentiment de siguranță atunci când interacționează cu oameni onești și buni. Credincioșii în Dumnezeu care sunt onești și urmăresc adevărul nu sunt iubiți numai de ceilalți din biserică, dar și de Însuși Dumnezeu. Imediat ce câștigă adevărul, au mărturie adevărată și sunt capabili să primească aprobarea lui Dumnezeu – nu-i face acest lucru cei mai binecuvântați dintre toți oamenii? Cei care înțeleg puțin din adevăr vor vedea clar această chestiune. În comportamentul tău, ar trebui să încerci să fii o persoană bună și onestă, care deține adevărul; în felul acesta, nu numai că vei fi iubit de ceilalți, dar vei obține și binecuvântările lui Dumnezeu. Indiferent cât de bun ar putea fi comportamentul unei persoane care urmează tendințele lumești, ea tot nu este o persoană bună. Cei care nu înțeleg asta sunt proști care tot nu pricep adevărul. Cei care înțeleg realmente adevărul aleg să meargă pe calea cea dreaptă în viață, să fie oameni onești și să-L urmeze pe Dumnezeu. Omul poate obține mântuirea numai dacă face aceste lucruri. Aceștia sunt cei mai deștepți dintre toți oamenii.

Pentru a crede în Dumnezeu și a merge pe calea cea dreaptă în viață, trebuie cel puțin să trăiești cu demnitate și asemănare umană, trebuie să fii vrednic de încrederea oamenilor și să fii privit drept valoros; oamenii trebuie să simtă că există substanță în caracterul și integritatea ta, că duci la bun sfârșit tot ce spui și că te ții de cuvânt. Așa trebuie să te aprecieze oamenii: ar trebui să spună că sigur îți vei onora cuvântul, că vei face cu siguranță ceea ce ai promis, că sigur vei duce la bun sfârșit ceea ce ți-a fost încredințat, conștiincios și din toată inima și spre deplina satisfacție a persoanei care ți-a încredințat sarcina. Nu e aceasta o persoană de cuvânt? Oare astfel de oameni nu trăiesc cu demnitate? (Ba da.) Există unii oameni cărora nimeni nu îndrăznește niciodată să le încredințeze nimic. Chiar și atunci când alții le încredințează lucruri, este din cauză că nu pot găsi pe cineva mai potrivit și că ei sunt singura opțiune și cineva tot trebuie să fie desemnat să-i supravegheze. Ce fel de persoane sunt acestea? Sunt persoane care au demnitate? (Nu.) Trebuie să analizezi și să examinezi tot ce spun, trebuie să critici acel lucru și trebuie să dai atenție tonului lor și să cauți confirmare și verificare de la oamenii din jurul tău. Când fac o anumită afirmație sau vorbesc despre ceva, nivelul la care te poți baza pe ei este aproape zero. Lucrul despre care vorbesc s-ar putea să existe, dar ei fie îl vor exagera, fie îl vor minimaliza, sau s-ar putea să nu existe deloc, iar ei doar îl născocesc. De ce născocesc lucruri? Pentru că vor să-i înșele pe oameni, să-i facă să-i vadă ca fiind sclipitori și capabili; acesta este scopul lor. Oare altor oameni le plac astfel de indivizi? (Nu.) Cât de mult îi antipatizează? Oamenii detestă și desconsideră astfel de indivizi – și chiar ar putea considera că ar fi fost mai bine să nu-i fi întâlnit niciodată. Când oamenii sunt cu astfel de indivizi, nu au încredere în nimic din ceea ce spun sau nu iau nimic în serios; doar conversează și fac lucrurile automat, vorbind cu lejeritate despre niște chestiuni externe. Chiar și atunci când acești indivizi spun adevărul, alți oameni nu au încredere în ei. Astfel de persoane sunt complet lipsite de valoare și josnice; nimeni nu consideră că au valoare. Când comportamentul unei persoane a ajuns în acest punct, mai are ea demnitate? (Nu.) Nimeni nu-i încredințează nimic, nimeni nu-și deschide inima față de ea, nimeni nu crede ceea ce spune; alți oameni doar ascultă și nimic mai mult. Când acești indivizi spun: „De data asta, spun adevărul”, nimeni nu-i crede sau nu le dă nicio atenție, chiar dacă ceea ce spun este adevărat. Când spun: „Nu tot ce zic e fals, nu-i așa?”, oamenii răspund: „Nu am chef să analizez dacă ceea ce ai spus este adevărat sau fals. Este epuizant să te ascult vorbind; trebuie să-ți analizez și să-ți examinez motivele și intențiile și, pur și simplu, este prea mare bătaie de cap. Aș putea folosi timpul pe care l-am petrecut făcând asta pentru a chibzui la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu sau a învăța să cânt un imn și chiar aș câștiga anumite beneficii făcând aceste lucruri. Nu pot câștiga absolut nimic dacă vorbesc cu tine. Niciun cuvânt pe care-l spui nu este sincer, iar eu nu vreau să am nimic de-a face cu tine.” În acest fel, abandonează astfel de oameni. În prezent, îi vei auzi adesea pe non-credincioși spunând: „Vrei să auzi adevărul sau ai prefera să auzi o minciună?” Nimeni nu vrea să audă minciuni. Așadar, cei care spun mereu minciuni și ocolesc adevărul sunt cei mai josnici oameni; sunt lipsiți de valoare. Nimeni nu vrea să le dea nicio atenție, nimeni nu vrea să se asocieze cu ei, cu atât mai puțin să li se destăinuie sau să fie prieten cu ei. Au astfel de oameni caracter sau demnitate? (Nu.) Toți cei care întâlnesc astfel de oameni îi vor detesta; nu sunt deloc vrednici de încredere în cuvintele, acțiunile, caracterul și integritatea lor – astfel de indivizi sunt complet lipsiți de substanță. Oare oamenii i-ar plăcea și respecta, dacă ar fi înzestrați și talentați? (Nu.) Așadar, de ce au nevoie oamenii ca să se înțeleagă unii cu ceilalți? Au nevoie de caracter, integritate, demnitate și să fie oameni cărora ceilalți să li se poată destăinui. Oamenii cu demnitate au cu toții puțină personalitate, uneori nu se înțeleg cu alții, dar sunt onești și nu există falsitate sau tertipuri în ei. În final, ceilalți îi stimează mult, pentru că sunt capabili să practice adevărul, sunt onești, au demnitate, integritate și caracter, nu profită niciodată de alții, îi ajută pe oameni când aceștia au necazuri, îi tratează pe oameni cu rațiune și conștiință și nu îi judecă pripit niciodată. Când evaluează alți oameni sau discută despre ei, tot ce spun acești indivizi este corect, spun ceea ce știu și nu trăncănesc despre ceea ce nu știu, nu înfloresc, iar cuvintele lor pot servi drept dovadă sau referință. Când vorbesc și acționează, oamenii care au integritate sunt destul de practici și demni de încredere. Nimeni nu-i consideră valoroși pe cei lipsiți de integritate, nimeni nu dă nicio atenție lucrurilor pe care le spun sau le fac sau nu le tratează cuvintele și acțiunile ca fiind importante și nimeni nu are încredere în ei. Asta pentru că spun prea multe minciuni și prea puține cuvinte oneste, pentru că le lipsește sinceritatea când interacționează cu semenii lor sau fac ceva pentru ei, încearcă să păcălească și să amăgească pe toată lumea și nimeni nu îi place. Ați găsit pe cineva care, în ochii voștri, să fie demn de încredere? Voi vă considerați vrednici de încrederea altor oameni? Pot alți oameni să aibă încredere în voi? Dacă te întreabă cineva despre situația altei persoane, nu ar trebui să apreciezi și să judeci acea persoană după voia ta, cuvintele tale trebuie să fie obiective, precise și în concordanță cu faptele. Ar trebui să vorbești despre lucrurile pe care le înțelegi și să nu vorbești despre cele pe care nu le pătrunzi. Trebuie să fii drept și corect față de acea persoană. Acesta este modul responsabil de a acționa. Dacă ai observat doar un fenomen de suprafață și ceea ce vrei să spui este doar judecata ta despre acea persoană, atunci nu trebuie să dai un verdict, orbește, cu privire la persoana aceea și cu siguranță nu trebuie să o judeci. Trebuie să începi cu: „Asta este doar judecata mea” sau „Asta este doar ceea ce simt eu”. Astfel, cuvintele tale vor fi destul de obiective și, după ce va auzi ce ai spus, cealaltă persoană va fi capabilă să simtă onestitatea cuvintelor tale și atitudinea ta corectă și va fi capabilă să aibă încredere în tine. Sunteți siguri că puteți realiza acest lucru? (Nu.) Asta dovedește că nu sunteți suficient de onești față de alții și că vă lipsesc sinceritatea și o atitudine onestă în felul în care vă comportați și vă ocupați de treburile voastre. Să spunem că cineva te întreabă: „Am încredere în tine. Ce părere ai despre acea persoană?”, iar tu răspunzi: „Este în regulă.” Te întreabă: „Poți să-mi dai mai multe detalii?”, iar tu spui: „Este bine-crescută, este dispusă să plătească un preț când își îndeplinește datoria și se înțelege cu oamenii.” Există vreo dovadă concretă pentru oricare dintre aceste trei afirmații? Sunt ele suficiente pentru a servi drept dovadă a caracterului acelei persoane? Nu. Ești vrednic de încredere? (Nu.) Niciuna dintre aceste trei afirmații nu include niciun detaliu, sunt doar cuvinte generale, seci și superficiale. Dacă abia ai fi întâlnit acea persoană și ai spune că este în regulă, pe baza aparențelor, atunci ar fi normal, dar tu ai interacționat cu ea ceva vreme și ar fi trebuit să fii capabil să descoperi câteva probleme substanțiale la ea. Oamenii vor să audă care sunt evaluarea și părerea ta despre acea persoană, în adâncul inimii tale, dar tu nu spui nimic real sau critic sau esențial, așa că oamenii nu vor avea încredere în tine și nu vor mai vrea să interacționeze cu tine.

Când interacționezi cu frații și surorile, trebuie să-ți deschizi inima față de ei și să li te destăinui, pentru ca asta să-ți fie de folos. Când îți îndeplinești datoria, este și mai important să-ți deschizi inima și să te destăinui oamenilor; doar atunci veți lucra bine împreună. Însă, dacă cineva nu-și deschide inima față de tine, dacă nu este o persoană care acceptă adevărul, dacă, în schimb, este o persoană foarte înșelătoare, atunci ar fi o nesăbuință să-ți deschizi inima față de ea, iar dacă o faci, asta ar putea duce cu ușurință la necazuri. Ar trebui să existe principii în felul în care interacționezi cu frații și cu surorile; ar trebui să-ți deschizi inima și să te destăinui numai oamenilor care cred cu adevărat în Dumnezeu și sunt capabili să accepte adevărul. Dacă îți deschizi inima față de oameni răi și de neîncrezători, atunci ești nesăbuit și ignorant și îți lipsește înțelepciunea. Trebuie să-ți deschizi inima numai față de frați și de surori, care cred cu adevărat în Dumnezeu și sunt capabili să accepte adevărul. Oamenii înșelători, cei confuzi, cei răi și neîncrezători – oamenii care nu acceptă deloc adevărul – nu sunt frați și surori; orice ai face, să nu-ți deschizi inima față de ei. Dacă faci asta, este ca și cum ți-ai deschide inima față de diavoli și, în cele din urmă, este posibil să cazi pradă comploturilor și capcanelor lor. Printre conducători și lucrători, există conducători falși și lucrători falși și, printre credincioși, există credincioși falși și neîncrezători. Niciunul dintre acești oameni nu este un frate sau o soră, așa că, orice ai face, nu-i trata ca și cum ar fi. Numai cei buni la inimă, care iubesc adevărul, care îl pot accepta și pune în practică, sunt frați și surori și, când interacționezi cu acești frați și aceste surori adevărate, trebuie să-ți deschizi inima față de ei, trebuie pur și simplu să li te destăinui și numai atunci va fi posibil să vă iubiți unul pe celălalt și să cooperați armonios în timp ce vă îndepliniți bine îndatoririle. Uneori, când doi oameni interacționează, personalitățile lor se ciocnesc sau mediile familiale, trecutul și condițiile lor economice nu se potrivesc. Totuși, dacă acei doi oameni își pot deschide inima unul față de celălalt și pot să fie complet deschiși în legătură cu problemele lor și să comunice fără minciuni sau înșelătorie și sunt capabili să-și arate inimile unul celuilalt, atunci, în felul acesta, vor putea să devină prieteni adevărați, ceea ce înseamnă să devină prieteni intimi. Poate că, atunci când celălalt va avea o dificultate, te va căuta pe tine și pe nimeni altcineva și va avea încredere doar în tine să îl ajuți. Chiar dacă îl vei certa, nu-ți va răspunde, pentru că știe că ești o persoană onestă, cu o inimă sinceră. Are încredere în tine, așa că, orice faci și oricum îl tratezi, va fi capabil să înțeleagă. Puteți fi astfel de oameni? Sunteți astfel de oameni? Dacă nu, atunci nu sunteți oameni onești. Când interacționezi cu alții, mai întâi, trebuie să-i faci să-ți perceapă adevărata inimă și sinceritate. Dacă, atunci când vorbește, și lucrează împreună cu alții și intră în contact cu aceștia, cuvintele unei persoane sunt superficiale, grandilocvente, amabilități, lingușeli, iresponsabile și imaginare sau dacă vorbește doar pentru a căuta favorurile altora, atunci cuvintelor sale le lipsește toată credibilitatea și ea nu este deloc sinceră. Acesta este modul în care interacționează cu alții, indiferent cine sunt acești alții. O astfel de persoană nu are o inimă onestă. Aceasta nu este o persoană onestă. Să spunem că o persoană se află într-o stare negativă și îți spune sincer: „Spune-mi mai exact de ce sunt atât de negativ. Pur și simplu nu-mi pot da seama!” Și să presupunem că, de fapt, îi înțelegi problema în inima ta, dar nu îi spui, zicându-i în schimb: „Nu-i nimic. Nu ești negativ; și eu devin negativ.” Aceste cuvinte sunt o mare consolare pentru acea persoană, dar atitudinea ta nu este sinceră. Ești superficial față de ea; pentru a o face să se simtă mai confortabil și consolată, te-ai abținut să-i vorbești. Nu o ajuți sincer și nu-i spui clar ce problemă are, astfel încât să-și poată abandona negativitatea. Nu ai făcut ce ar face o persoană onestă. Doar pentru dragul de a încerca s-o consolezi și pentru a te asigura că nu apare nicio înstrăinare sau niciun conflict între voi, ai fost superficial cu ea – și asta nu este ceea ce înseamnă să fii o persoană onestă. Așadar, pentru a fi persoană onestă, ce ar trebui să faci când întâlnești acest tip de situație? Trebuie să-i spui ce ai văzut și ce ai identificat: „Îți voi spune ce am văzut și ce am experimentat. Tu decizi dacă vorbele mele sunt corecte sau greșite. Dacă sunt greșite, nu trebuie să le accepți. Dacă sunt corecte, sper că le vei accepta. Dacă spun ceva ce nu-ți e ușor să auzi și te rănește, sper să poți accepta acest lucru de la Dumnezeu. Intenția și scopul meu este să te ajut. Văd clar problema: din cauză că simți că ai fost umilit și nimeni nu-ți alimentează egoul și crezi că toți ceilalți te desconsideră, că ești atacat și că nu ai fost niciodată atât de neîndreptățit, nu poți accepta acest lucru și devii negativ. Tu ce crezi – chiar asta se întâmplă?” Și, auzind acestea, simte că așa stau lucrurile. Asta este ceea ce ai de fapt în inimă, dar, dacă nu ești o persoană onestă, nu o vei spune. Vei spune: „Și eu devin negativ deseori” și, când cealaltă persoană aude că toți devin negativi, consideră că este normal ca ea să se simtă așa și, în cele din urmă, nu-și abandonează negativitatea. Dacă ești o persoană onestă și o ajuți cu o atitudine și o inimă onestă, o poți ajuta să înțeleagă adevărul și să-și abandoneze negativitatea.

Practicarea onestității acoperă multe aspecte. Cu alte cuvinte, standardul de sinceritate nu este atins doar printr-o singură privință; trebuie să fii la nivelul standardului în multe privințe înainte de a putea fi sincer. Unii oameni cred mereu că nu trebuie decât să reușească să nu mintă pentru a fi sinceri. Este corect acest punct de vedere? A fi sincer implică doar a nu minți? Nu – se referă și la alte câteva aspecte. În primul rând, indiferent cu ce te confrunți, fie că este ceva ce ai văzut cu ochii tăi sau ceva ce ți-a spus altcineva, fie că este vorba de a interacționa cu oamenii sau de a rezolva o problemă, fie că este datoria pe care se cuvine să o îndeplinești sau ceva ce Dumnezeu ți-a încredințat, tu trebuie mereu să abordezi aceste lucruri cu o inimă sinceră. Cum ar trebui să practici abordarea lucrurilor cu o inimă onestă? Spune ce crezi și vorbește onest; nu rosti vorbe goale, pompoase sau care sună plăcut, nu spune lucruri false, flatante sau ipocrite, ci rostește cuvintele care sunt în inima ta. Asta înseamnă a fi o persoană onestă. A exprima gândurile și părerile adevărate care sunt în inima ta – asta este ceea ce oamenii onești trebuie să facă. Dacă nu spui niciodată ceea ce gândești, iar cuvintele putrezesc în inima ta și ceea ce spui este întotdeauna în contradicție cu ceea ce gândești, asta nu este ceea ce face o persoană cinstită. De exemplu, să presupunem că nu îți îndeplinești bine datoria și, atunci când oamenii te întreabă ce se întâmplă, tu spui: „Vreau să-mi fac bine datoria, dar din diverse motive, nu am făcut-o.” De fapt, știi în inima ta că nu ai fost sârguincios, dar nu spui adevărul. În schimb, găsești tot felul de motive, justificări și scuze pentru a acoperi faptele și pentru a evita responsabilitatea. Oare asta face un om cinstit? (Nu.) Păcălești oamenii și faci lucrurile de mântuială spunând aceste lucruri. Însă esența a ceea ce este în interiorul tău, a intențiilor din tine, este o fire coruptă. Dacă nu poți să scoți la iveală aceste lucruri și intenții din tine și să le diseci, atunci ele nu pot fi purificate – și aceasta nu este o chestiune minoră! Trebuie să vorbești sincer: „Am amânat puțin îndeplinirea datoriei mele. Am fost superficial și neatent. Când sunt într-o dispoziție bună, pot depune puțin efort. Când sunt într-o dispoziție proastă, lenevesc și nu vreau să depun efort și râvnesc la confortul trupului. Prin urmare, încercările mele de a-mi face datoria sunt ineficiente. Situația s-a schimbat în ultimele zile și încerc să dau totul, să-mi îmbunătățesc eficiența și să-mi îndeplinesc bine datoria.” Asta înseamnă a vorbi din inimă. Celălalt mod de a vorbi nu era din inimă. Din cauza fricii tale de a fi emondat, de oameni care îți descoperă problemele și de oameni care te trag la răspundere, ai găsit tot felul de motive, justificări și scuze pentru a acoperi faptele, mai întâi făcându-i pe ceilalți să nu mai vorbească despre situație, apoi pasând responsabilitatea, pentru a evita să fii emondat. Aceasta este sursa minciunilor tale. Indiferent cât de mult vorbesc mincinoșii, o parte din ceea ce spun ei este cu siguranță adevăr și realitate. Dar unele lucruri cheie pe care le spun vor conține un pic de falsitate și un pic din motivația lor. Prin urmare, este foarte important să discernem și să diferențiem ceea ce este adevărat și ceea ce este fals. Totuși, acest lucru nu este ușor de făcut. O parte din ceea ce spun ei va fi pătată și înfrumusețată, unele dintre lucrurile pe care le spun vor fi în concordanță cu faptele, iar altele vor contrazice faptele; cu realitatea și ficțiunea astfel încurcate, este greu să distingem ceea ce este adevărat de ceea ce este fals. Acesta este cel mai înșelător tip de persoană și cel mai greu de identificat. Dacă nu poate să accepte adevărul sau să practice onestitatea, cu siguranță va fi eliminată. Atunci, care este calea pe care ar trebui să o aleagă oamenii? Care este calea de a practica onestitatea? Voi ar trebui să învățați să spuneți adevărul și să fiți capabili să aveți părtășie deschisă despre stările și problemele voastre reale. Acesta este modul în care practică oamenii cinstiți și o astfel de practicare este corectă. Oamenii care au conștiință și rațiune sunt cu toții dispuși să se străduiască să fie onești. Numai oamenii onești se simt cu adevărat bucuroși și în largul lor. Oamenii se pot bucura de fericire reală numai dacă practică adevărul ca să ajungă la supunerea față de Dumnezeu.

Când oamenii experimentează cum să fie onești, apar multe probleme practice. Uneori, ei vorbesc fără să gândească, greșesc pe moment și spun o minciună pentru că sunt stăpâniți de un motiv sau de o țintă greșită, sau de vanitate și mândrie și, drept urmare, trebuie să continue să spună tot mai multe minciuni ca să acopere asta. În final, nu se simt în largul lor în inimile lor, dar nu pot să retragă acele minciuni, le lipsește curajul de a-și îndrepta greșelile, de a recunoaște că au spus minciuni și, în felul acesta, greșelile lor continuă la nesfârșit. După aceea, își simt mereu inima grea; vor mereu să găsească o ocazie de a spune adevărul, de a-și recunoaște greșeala și de a se căi, dar nu pun niciodată asta în practică; în cele din urmă, se gândesc mai bine și își spun: „Mă voi revanșa când îmi voi face datoria în viitor.” Întotdeauna spun că se vor revanșa, dar nu o fac niciodată. Nu este la fel de simplu ca a te scuza după ce spui o minciună. Poți să te revanșezi pentru răul și consecințele faptului că ai mințit și ai fost înșelător? Dacă, în timp ce te urăști puternic, ești capabil să practici pocăința și să nu mai faci niciodată un astfel de lucru, atunci, ceea ce ai făcut poate fi scuzat și poți să primești îngăduința și mila lui Dumnezeu. Dacă rostești cuvinte mieroase și spui că te vei revanșa pentru minciunile tale în viitor, dar nu te căiești cu adevărat și, ulterior, continui să minți și să fii înșelător – dacă refuzi cu încăpățânare să te pocăiești sigur vei fi eliminat. Acest lucru ar trebui recunoscut de oamenii care au conștiință și rațiune. După ce spui minciuni și ești înșelător, nu ajunge doar să te gândești să îndrepți lucrurile; ceea ce contează cel mai mult este că trebuie să te pocăiești cu adevărat. Dacă vrei să fii onest, atunci trebuie să rezolvi problema minciunii și a înșelăciunii. Trebuie să spui adevărul și să faci lucruri practice. Uneori, când spui adevărul, vei pierde respectul celorlalți și vei fi emondat, dar vei practica adevărul și va merita să I te supui lui Dumnezeu și să-L mulțumești în acea situație, iar asta îți va aduce mângâiere. În orice caz, vei fi capabil, în cele din urmă, să practici onestitatea, vei fi capabil, în sfârșit, să spui ce simți, fără să încerci să te aperi sau să te justifici, iar asta înseamnă să evoluezi cu adevărat. Indiferent dacă ești emondat sau înlocuit, te vei simți hotărât în inima ta, pentru că nu ai mințit; vei simți că, întrucât nu ți-ai făcut cum se cuvine datoria, a fost corect să fii emondat și să-ți asumi responsabilitatea. Aceasta este o stare mentală pozitivă. Totuși, care vor fi consecințele dacă te dedai la înșelăciune? După ce vei face asta, cum te vei simți în inima ta? Neliniștit; vei simți mereu că există vinovăție și corupție în inima ta, te vei simți mereu acuzat: „Cum am putut să spun minciuni? Cum am putut să mă dedau încă o dată la înșelăciune? De ce sunt așa?” Vei simți că nu poți ține capul sus, prea rușinat să dai ochii cu Dumnezeu. Mai ales când oamenii sunt binecuvântați de Dumnezeu, când primesc harul, mila și îngăduința Lui, simt și mai mult că e o rușine să-L înșele pe Dumnezeu, iar în inimile lor își fac reproșuri puternice și au mai puțină pace și bucurie. Ce problemă arată asta? Că a înșela oamenii înseamnă a dezvălui o fire coruptă, a te răzvrăti față de Dumnezeu și a te împotrivi Lui, așa că asta îți va provoca durere. Când minți și înșeli, s-ar putea să consideri că ai vorbit foarte clar și cu mult tact și că nu te-ai dat de gol în înșelăciunea ta – dar, ulterior, îți vei face reproșuri și te vei acuza, iar aceste sentimente s-ar putea să te urmărească toată viața. Dacă minți și înșeli intenționat și deliberat și vine o zi când realizezi gravitatea acestui lucru, asta îți va străpunge inima ca un cuțit și vei căuta mereu o ocazie să îndrepți lucrurile. Și asta este ceea ce se cuvine să faci, în afară de cazul în care nu ai conștiință și nu ai trăit niciodată conform conștiinței tale, nu ai deloc umanitate și nici caracter, nici demnitate. Dacă ai puțin caracter și demnitate și ții cont, într-o anumită măsură, de conștiința ta, atunci când vei realiza că minți și te dedai la înșelăciune, vei simți că acest comportament al tău este rușinos, dizgrațios și josnic; te vei disprețui și te vei detesta și vei abandona calea minciunilor și a înșelăciunii. Celor asemenea Satanei le lipsește conștiința și rațiunea umanității normale; nu-și dau seama și nu sunt deranjați de toate minciunile pe care le spun și chiar au un fundament teoretic pentru minciunile lor, și anume că nicio mare realizare nu se face fără a spune minciuni, așa că refuză cu încăpățânare să se căiască. Oamenii care au conștiință și rațiune sunt diferiți. Acești oameni au trecut doar prin corupția Satanei și, deși dezvăluie firi corupte, nu sunt oameni răi, țin cont de conștiință, au nevoile umanității normale și instinctele și nevoile unei iubiri de lucruri bune, corecte și pozitive. Prin urmare, când se simt acuzați de conștiința lor, sunt capabili să reflecteze asupra lor și să se căiască realmente. Satana este un lucru extrem de rău. Nu-i plac lucrurile pozitive, nu-i plac lucrurile bune, iar în natura lui sunt numai lucruri întunecate și rele, nimic altceva decât lucruri corupte și malițioase; nu are deloc umanitate, nu are nevoile unei umanități normale și nu ține cont de conștiință. Dar oamenii sunt diferiți. Oamenii au fost creați de Dumnezeu, au conștiință și rațiune; oamenii care au conștiință au înțelegere în inimile lor, pot simți acuzațiile și reproșurile conștiinței lor atunci când încearcă să înșele oamenii sau pe Dumnezeu, iar aceste reproșuri și acuzații îi dor. Când o persoană simte această durere, când simte aceste acuzații și reproșuri, conștiința ei începe să-și dea seama: realizează că oamenii ar trebui să fie onești și că ar trebui să meargă pe calea urmăririi adevărului. Când au această nevoie, acesta este un lucru bun. În momentul acesta, aveți remușcări când mințiți și înșelați? (Da.) Faptul că aveți remușcări dovedește că țineți cont, într-o anumită măsură, de conștiință și că încă mai există speranță pentru voi; acesta este nivelul minim de conștientizare și felul de comportament pe care trebuie să-l aveți pentru a obține mântuirea. Dacă nu vă faceți reproșuri în conștiința voastră, aceasta este o problemă și înseamnă că nu aveți umanitate. Acum, știți cum să vă căiți după ce îi mințiți și îi înșelați pe ceilalți? Care vor fi consecințele dacă refuzați cu încăpățânare să vă căiți? Veți fi irecuperabili. Acum puteți vedea cu toții că Dumnezeu îi va mântui pe cei care au conștiință, rațiune, nevoile umanității normale, abilitatea de a discerne binele de rău, iubire pentru lucrurile pozitive și bune, ură față de rău și capacitatea de a accepta adevărul. Astfel de oameni pot fi mântuiți.

30 noiembrie 2017