221 Devenind o nouă persoană
1
Gândindu-mă la credința mea în Dumnezeu din trecut, inima mea se simte atât de îndatorată.
Deoarece nu am urmărit adevărul, am rămas cu atât de multe regrete.
Dumnezeu m-a înălțat să îmi fac datoria, dar nu am știut cum să iau în considerare voia Lui.
Am lucrat și am predicat doar pentru a mă compara cu alți oameni.
M-am bucurat să fiu admirat și stimat de alții.
L-am slujit pe Dumnezeu cu numele, dar în realitate mă consacram pe mine.
Dumnezeu mi-a reamintit și m-a avertizat de atât de multe ori, dar eu nu am dat nicio atenție.
Nestrămutat, am gonit doar după recompense, după o coroană.
M-am zbătut pentru nume și statut, este atât de dezgustător pentru Dumnezeu.
2
Dumnezeu Și-a ascuns fața și eu am căzut în întuneric, fără să am unde să mă întorc.
Ca un cadavru umblător, am trăit zile ce au părut ani.
În încercări, mi-am examinat propriile fapte și propria purtare.
M-am bucurat atât de mult de iubirea lui Dumnezeu, dar nu am luat în considerare să Îl răsplătesc.
Am folosit oportunitățile de a-mi face datoria pentru a mă făli.
Natura mea, ca aceea a arhanghelului, ar trebui blestemată de Dumnezeu.
Tremurând de frică, am căzut în fața lui Dumnezeu cu atâta remușcare.
Atât de răzvrătit și sfidător față de Dumnezeu, cum aș putea fi demn să fiu numit om?
Îmi doresc să accept judecata lui Dumnezeu și să obțin schimbarea firii.
3
Prin trăirea judecății lui Dumnezeu, am ajuns să cunosc firea lui Dumnezeu ca fiind dreaptă.
În inima mea, Îl venerez și ascult de Dumnezeu și trăiesc o oarecare asemănare umană.
Doar acum știu că fără schimbarea firii, nu sunt demn să Îl slujesc pe Dumnezeu.
Mulțumesc judecății grabnice a lui Dumnezeu ce m-a adus sub protecția Lui.
Acum am gustat iubirea lui Dumnezeu și este atât de adevărată și reală.
O, Dumnezeule, niciodată nu mă voi mai răzvrăti împotriva Ta și nu Îți voi mai cauza supărare.
Doresc doar să prețuiesc aceste ultime ceasuri și să devin o nouă persoană,
nu pentru a căuta stima altora, ci doar pentru a-Ți satisface Ție voia,
pentru a trăi după cuvintele Tale și pentru a Te preamări și a mărturisi pentru Tine în toate.