Nimeni nu e conștient de sosirea lui Dumnezeu, nimeni nu întâmpină sosirea Sa,

ba mai mult, nimeni nu știe tot ceea ce urmează să facă El,

ba mai mult, nimeni nu știe tot ceea ce urmează să facă El.

Viața omului continuă ca înainte,

inima sa cu nimic nu diferită, iar zilele se scurg ca de obicei.

Dumnezeu trăiește printre noi, un om ca alți oameni,

ca unul dintre cei mai neglijabili adepți și un credincios obișnuit.

El are propriile îndeletniciri, propriile Sale scopuri;

ba mai mult, El are divinitatea pe care nu o au oamenii obișnuiți.

Nimeni nu a observat existența divinității Sale

și nimeni nu a perceput diferența dintre esența Sa și cea a omului.

Trăim împreună cu El, fără limite și fără frică,

căci în ochii noștri, El nu este decât un credincios neglijabil.

El ne urmărește fiecare mișcare

și toate gândurile și ideile noastre sunt dezvăluite înaintea Lui.

Nimeni nu se interesează de existența Sa,

nimeni nu își imaginează nimic despre funcția Sa,

ba mai mult, nimeni nu are nici cea mai vagă bănuială despre identitatea Lui.

Tot ceea ce facem este să ne continuăm îndeletnicirile,

ca și cum El nu are nimic de-a face cu noi…

Și totuși, este această persoană obișnuită,

ascunsă în mijlocul oameni,

cea care face noua lucrare de a ne mântui,

cea care face noua lucrare de a ne mântui.

Cuvintele și cuvântările Sale devin tot mai frecvente.

De la consolări, îndemnuri, reamintiri și avertizări,

până la reproșuri și disciplinare;

de la un ton care este blând și domol, până la cuvinte care sunt aprige și mărețe –

toate conferă omului milă și îi inspiră îngrijorare.

Tot ceea ce El spune își găsește ecou în secretele ascunse profund în interiorul nostru;

cuvintele Sale ne înțeapă inimile, ne înțeapă duhurile

și ne lasă copleșiți de o rușine insuportabilă,

de-abia știind unde să ne ascundem.

Fără ca noi să știm, acest om neglijabil

ne-a condus dintr-o etapă în alta a lucrării lui Dumnezeu.

Trecem prin nenumărate încercări, suportăm nenumărate certări

și suntem testați prin moarte.

Învățăm despre firea dreaptă și măreață a lui Dumnezeu,

ne bucurăm, de asemenea, de iubirea și mila Lui,

ajungem să ne dăm seama de marea putere și înțelepciune a lui Dumnezeu,

vedem frumusețea lui Dumnezeu

și privim dorința fierbinte a lui Dumnezeu de a mântui omul.

După cum spun cuvintele acestei persoane obișnuite,

ajungem să cunoaștem firea și esența lui Dumnezeu,

să înțelegem voia lui Dumnezeu, să cunoaștem natura-esență a omului

și vedem calea spre mântuire și desăvârșire.

Din acel moment înainte, mințile noastre au devenit conștiente,

iar duhurile noastre par să fie reînviate:

această persoană obișnuită, care trăiește printre noi

și care a fost demult respinsă de noi – nu este acesta Domnul Isus,

care este mereu în gândurile noastre, fie că suntem treji, fie că visăm,

și după care tânjim zi și noapte?

Este El! Chiar este El!

El este Dumnezeul nostru!

El este adevărul, calea și viața!

El este adevărul, calea și viața!

El ne-a îngăduit să trăim din nou și să vedem lumina

și ne-a oprit inimile noastre de la rătăcire.

Ne-am întors înaintea tronului lui Dumnezeu, suntem față în față cu El,

am văzut înfățișarea Sa și drumul care ne așteaptă.

din Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 4: Privind arătarea lui Dumnezeu întru judecata și mustrarea Sa”