Încă de la existența gestionării lui Dumnezeu, El a fost întotdeauna dedicat pe deplin îndeplinirii lucrării Sale. În ciuda ascunderii persoanei Sale față de ei, El a fost întotdeauna alături de om, lucrând asupra sa, exprimându-Și firea, călăuzind întreaga omenire cu esența Sa și făcându-Și lucrarea asupra fiecărei persoane prin puterea, înțelepciunea și autoritatea Sa, astfel dând naștere Epocii Legii, Epocii Harului și acum, Epocii Împărăției. Deși Dumnezeu Își ascunde persoana față de om, firea Sa, ființa, posesiunile Sale și voia Sa față de omenire sunt dezvăluite fără rezerve pentru ca omul să le vadă și să le experimenteze. Cu alte cuvinte, deși ființele umane nu Îl pot vedea sau atinge, firea și esența lui Dumnezeu cu care omenirea a fost în contact sunt absolut expresii ale lui Dumnezeu Însuși. Nu este acesta adevărul? Indiferent prin ce metodă sau din ce unghi Își face lucrarea, El întotdeauna tratează oamenii cu adevărata Sa identitate, făcând și spunând ceea ce trebuie. Indiferent din ce postură vorbește Dumnezeu – ar putea să se afle în al treilea Cer sau să fie în trup sau chiar ca o persoană obișnuită – întotdeauna îi vorbește omului cu toată inima și toată mintea, fără înșelăciune sau ascunziș. Când Își îndeplinește lucrarea, Dumnezeu Își exprimă cuvântul și firea și exprimă ceea ce are și ce este, fără absolut nicio rezervă. El călăuzește omenirea cu viața Sa, ființa și posesiunile Sale. Acesta este modul în care omul a supraviețuit Epocii Legii – epoca leagăn a omenirii – sub îndrumarea lui Dumnezeu cel nevăzut și cel de neatins.

Dumnezeu S-a întrupat pentru prima dată după Epoca Legii, o întrupare care a durat treizeci și trei de ani și jumătate. Pentru o ființă umană, treizeci și trei de ani și jumătate reprezintă o perioadă lungă? (Nu este lungă.) Din moment ce durata de viață a unei ființe umane este de obicei mult mai lungă decât treizeci și ceva de ani, asta nu reprezintă o perioadă foarte lungă pentru om. Dar pentru Dumnezeu întrupat, acești treizeci și trei de ani și jumătate reprezintă foarte mult. El a devenit o persoană – o persoană obișnuită care a îndeplinit lucrarea și însărcinarea lui Dumnezeu. Asta a însemnat că El a trebuit să preia lucrarea cu care o persoană obișnuită nu se poate descurca și în același timp să îndure o suferință pe care oamenii obișnuiți nu o pot suporta. Intensitatea suferinței îndurate de Domnul Isus în timpul Epocii Harului, de la începutul lucrării Sale până când a fost pironit pe cruce, este posibil să nu fie ceva la care oamenii de astăzi să fi putut să fie martori în persoană, dar puteți voi măcar să apreciați un pic din ea prin poveștile din Biblie? Indiferent cât de multe detalii sunt în aceste fapte consemnate, până la urmă, lucrarea lui Dumnezeu în timpul acestei perioade a fost plină de greutăți și suferinț‏ă. Pentru un om corupt, treizeci și trei de ani și jumătate nu este o perioadă lungă; puțină suferință nu este mare lucru. Dar pentru Dumnezeu cel sfânt, nepătat, care trebuie să suporte toate păcatele omenirii și să mănânce, să doarmă și să trăiască cu păcătoșii, această durere este prea mare. El este Creatorul, Domnul tuturor lucrurilor și Stăpânul a toate, totuși când a venit în lume a trebuit să îndure cruzimea și prigoana oamenilor corupți. Pentru a-Și finaliza lucrarea și a salva omenirea din suferință, El a trebuit să fie condamnat de om și să poarte păcatele întregii omeniri. Măsura suferinței prin care a trecut nu poate fi pricepută sau apreciată de oamenii obișnuiți. Ce reprezintă această suferință? Reprezintă devotamentul lui Dumnezeu față de omenire. Reprezintă umilința pe care El a suferit-o și prețul pe care l-a plătit pentru mântuirea oamenilor, pentru a le răscumpăra păcatele și pentru a finaliza această etapă a lucrării Sale. Înseamnă, de asemenea, că omul va fi răscumpărat de pe cruce de Dumnezeu. Acesta este un preț plătit în sânge, în viață, un preț pe care ființele create nu și-l permit. Deoarece El are esența lui Dumnezeu și este înzestrat cu ceea ce Dumnezeu are și ce este, El poate suporta acest tip de suferință și acest tip de lucrare. Asta reprezintă ceva pe care nicio ființă creată nu o poate face în locul Său. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu în timpul Epocii Harului și este o revelație a firii Sale. Dezvăluie asta ceva despre ceea ce Dumnezeu are și ceea ce este? Merită ca omenirea să cunoască acel lucru?

În acea epocă, deși oamenii nu au văzut persoana lui Dumnezeu, au primit jertfa Lui pentru păcat și au fost răscumpărați de pe cruce de Dumnezeu. Omenirea poate să nu fie familiarizată cu lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o în timpul Epocii Harului, dar există cineva care este familiarizat cu firea și voia exprimată de Dumnezeu în timpul acestei perioade? Omul abia știe despre detaliile lucrării lui Dumnezeu în timpul diferitelor epoci prin diverse canale sau știe despre povești legate de Dumnezeu care au avut loc în același timp în care Dumnezeu Își îndeplinea lucrarea. Aceste detalii și povești sunt, în cel mai bun caz, doar niște informații sau legende despre Dumnezeu și nu au nimic de-a face cu firea și esenț‏a lui Dumnezeu. Deci, indiferent cât de multe povești cunosc oamenii despre Dumnezeu, nu înseamnă că au o înțelegere și cunoaștere profundă în privința firii sau esenței Sale. Precum era în Epoca Legii, deși oamenii din Epoca Harului experimentaseră un contact apropiat și intim cu Dumnezeu întrupat, cunoașterea lor privind firea și esența Lui era practic inexistentă.

În Epoca Împărăției, Dumnezeu S-a întrupat din nou, în același mod în care a făcut-o prima oară. În timpul acestei perioade a lucrării, Dumnezeu încă Își exprimă fără rezerve cuvântul, face lucrarea pe care trebuie să o facă și exprimă ceea ce El are și ce este. În același timp, El continuă să îndure și să tolereze neascultarea și ignoran‏ța omului. Nu Își exprimă El voia și nu Își dezvăluie firea în mod continuu și în timpul acestei perioade a lucrării? De aceea, de la crearea omului și până acum, firea lui Dumnezeu, ființa, posesiunile Sale și voia Sa au fost întotdeauna accesibile fiecărei persoane. Dumnezeu nu Și-a ascuns niciodată în mod voit esența, firea sau voia. Doar că omenirii nu îi pasă despre ceea ce face Dumnezeu, care este voia Sa – de aceea înțelegerea omului în privința lui Dumnezeu este atât de jalnică. Cu alte cuvinte, în timp ce Dumnezeu Își ascunde persoana, El stă de asemenea alături de omenire în fiecare moment, proiectându-Și în mod deschis voia, firea și esența tot timpul. Într-un fel, persoana lui Dumnezeu este și aceasta accesibilă omului, dar din cauza orbirii și neascultării omului, acesta este întotdeauna incapabil să vadă înfățișarea lui Dumnezeu. Deci, dacă așa stau lucrurile, atunci nu ar trebui ca înțelegerea lui Dumnezeu Însuși și a firii Sale să fie ușoară pentru toată lumea? Asta este o întrebare la care este foarte greu de răspuns, nu-i așa? Puteți spune că este ușor, dar în timp ce unii oameni caută să-L cunoască pe Dumnezeu, ei nu pot să ajungă să-L cunoască cu adevărat sau să obțină o înțelegere clară în privința Lui – este întotdeauna neclar și nedeslușit. Dar dacă spuneți că nu este ușor, nici așa nu este corect. Ca obiect al lucrării lui Dumnezeu pentru atât de mult timp, fiecare ar trebui, prin experiențele sale, să fi avut relații autentice cu Dumnezeu. Ei ar trebui cel puțin să-L fi simțit într-o anumită măsură în inimile lor sau să se fi ciocnit cu Dumnezeu la nivel spiritual și astfel ar trebui să aibă cel puțin o anume cunoaștere perceptivă a firii lui Dumnezeu sau să fi câștigat o anume înțelegere în privința Lui. Din vremea în care omul a început să-L urmeze pe Dumnezeu până acum, omenirea a primit mult prea mult, dar din tot felul de motive – calibrul slab al omului, ignoranța, răzvrătirea și diversele intenții – omenirea a pierdut, de asemenea, prea mult. Nu a dat deja Dumnezeu omenirii suficient? Deși Dumnezeu Își ascunde persoana de oameni, El îi alimentează cu ceea ce are și ceea ce este și chiar cu viaț‏a Sa; cunoașterea lui Dumnezeu de către omenire nu ar trebui să fie doar ceea ce este acum. De aceea cred că este necesar să împărtășesc cu voi în continuare despre subiectul lucrării lui Dumnezeu, firii lui Dumnezeu și lui Dumnezeu Însuși. Scopul este ca miile de ani de grijă și atenție pe care Dumnezeu le-a răsfrânt asupra omului să nu ajungă să fie în zadar și astfel ca omenirea să poată înțelege și aprecia cu adevărat voia lui Dumnezeu față de aceasta. Asta pentru ca oamenii să poată înainta într-o nouă etapă a cunoașterii lor față de Dumnezeu. De asemenea, Îl va pune pe Dumnezeu din nou în locul corespunzător din inimile oamenilor, adică, să Îi facă dreptate.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)”