Oamenii au tendința de a-L defini pe Dumnezeu în funcție de experiență (fragment selectat)

În comunicarea subiectului despre cunoașterea lui Dumnezeu, ați observat ceva? Ați observat că actuala atitudine a lui Dumnezeu a suferit o schimbare? Atitudinea lui Dumnezeu față de omenire este imuabilă? Va răbda Dumnezeu mereu așa, acordându-i omului toată dragostea și mila Lui la nesfârșit? Această chestiune implică și esența lui Dumnezeu. […] Odată ce oamenii știu că Dumnezeu iubește omenirea, ei Îl definesc drept simbol al iubirii: indiferent ce fac oamenii, indiferent cum se comportă, indiferent cum Îl tratează pe Dumnezeu și indiferent cât de neascultători sunt, nimic din toate acestea nu contează pentru că Dumnezeu are iubire, iar iubirea Lui este nelimitată și nemăsurată. Dumnezeu are iubire, așa că poate fi tolerant cu oamenii; Dumnezeu are iubire, așa că poate fi milos față de oameni, milos față de imaturitatea lor, milos față de ignoranța lor și milos față de neascultarea lor. Chiar așa e oare? Pentru unii oameni, când au experimentat o dată sau de câteva ori răbdarea lui Dumnezeu, o vor trata drept capitală în propria înțelegere a lui Dumnezeu, crezând că Dumnezeu va fi veșnic răbdător față de ei, că va fi milos față de ei, iar, pe parcursul vieții lor, vor lua răbdarea lui Dumnezeu și o vor considera drept standardul felului în care Dumnezeu îi tratează. Mai există și acei oameni care, după ce au experimentat o dată toleranța lui Dumnezeu, Îl vor defini veșnic pe Dumnezeu drept toleranță, iar această toleranță este nedefinită, necondiționată și chiar total neprincipială. Sunt corecte aceste credințe? De fiecare dată când sunt discutate chestiuni legate de esența lui Dumnezeu sau de firea Lui, păreți uluiți. Faptul că vă văd așa Mă face foarte furios. Ați auzit mult adevăr cu privire la esența lui Dumnezeu; ați ascultat și multe subiecte cu privire la firea lui Dumnezeu. Totuși, în mințile voastre, aceste chestiuni și adevărul acestor aspecte sunt doar amintiri bazate pe teorie și cuvinte scrise. Niciunul dintre voi nu e capabil să experimenteze cum este firea lui Dumnezeu în viețile voastre reale și nici nu puteți vedea ce anume este firea lui Dumnezeu. Prin urmare, cu toții sunteți zăpăciți în credințele voastre, cu toții credeți orbește până într-atât încât aveți o atitudine ireverențioasă față de Dumnezeu, încât Îl dați la o parte. La ce duce faptul că aveți o astfel de atitudine față de Dumnezeu? Face ca voi să trageți mereu concluzii despre Dumnezeu. Odată ce dobândiți puțină cunoaștere, vă simțiți foarte satisfăcuți, considerați că L-ați obținut pe Dumnezeu în totalitatea Lui. După aceea, deduceți că așa e Dumnezeu și nu-L lăsați să se miște liber. Și, ori de câte ori Dumnezeu face un lucru nou, voi, pur și simplu, nu recunoașteți că El este Dumnezeu. Într-o zi, când Dumnezeu spune: „Nu-l mai iubesc pe om; nu-i mai acord milă omului; nu mai am deloc toleranță sau răbdare față de om; sunt plin de scârbă și de antipatie extreme față de om,” oamenii vor fi în dezacord din străfundul inimilor lor cu acest fel de declarație. Unii dintre ei vor spune chiar: „Tu nu mai ești Dumnezeul meu; nu mai ești Dumnezeul pe care vreau să-L urmez. Dacă aceasta este ceea ce spui, atunci nu mai ești apt să fii Dumnezeul meu și nu mai trebuie să continui să Te urmez. Dacă nu-mi dai milă, nu-mi dai iubire, nu-mi dai toleranță, atunci nu Te voi mai urma. Doar dacă ești tolerant cu mine la nesfârșit, dacă ești mereu răbdător cu mine și mă lași să văd că Tu ești iubire, că Tu ești răbdare, că Tu ești toleranță, doar atunci Te pot urma și doar atunci pot avea încrederea de a Te urma până la capăt. De vreme ce am răbdarea și mila Ta, neascultarea mea și fărădelegile mele pot fi iertate la nesfârșit, pot fi scuzate la nesfârșit, iar eu pot păcătui oricând și oriunde, mărturisi și fi iertat oricând și oriunde și Te pot mânia oricând și oriunde. Nu ar trebui să ai deloc idei sau concluzii proprii cu privire la mine.” Deși poate că nu te gândești la astfel de întrebare într-un mod atât de subiectiv și conștient, ori de câte ori Îl consideri pe Dumnezeu a fi un instrument pentru a-ți fi iertate păcatele și un obiect menit a fi folosit pentru a obține o destinație frumoasă, pe nesimțite, L-ai pus deja pe Dumnezeul viu în opoziție față de tine, ca dușmanul tău. Asta văd Eu. Poate că tu continui să spui: „Eu cred în Dumnezeu”; „Caut adevărul”; „Vreau să-mi schimb firea”; „Vreau să mă eliberez de influența întunericului”; „Vreau să-L satisfac pe Dumnezeu”; „Vreau să ascult de Dumnezeu”; „Vreau să fiu credincios față de Dumnezeu și să-mi fac datoria bine”; și așa mai departe. Totuși, oricât de frumos sună ceea ce spui tu, oricât de multă teorie știi, oricât de impunătoare este acea teorie, oricât de demnă, esența chestiunii este că, acum, mulți dintre voi ați învățat deja cum să folosiți regula, doctrina, teoria pe care vi le-ați însușit pentru a trage concluzii despre Dumnezeu și pentru a-L pune în opoziție față de voi înșiși, într-un mod cu totul firesc. Deși ți-ai însușit slove și doctrine, nu ai intrat cu adevărat în realitatea adevărului, așa că îți e foarte greu să te apropii de Dumnezeu, să-L cunoști pe Dumnezeu, să-L înțelegi pe Dumnezeu. Acest lucru e atât de jalnic!

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”