Corul crestin „Numele lui Dumnezeu va fi cu siguranță înălțat ca fiind măreț printre națiunile păgânilor” | 2026 Glasuri de laudă

ianuarie 15, 2026

I

Scopul judecății Mele este ca omul să Mi se poată supune mai bine, iar scopul mustrării Mele este de a permite omului să realizeze mai bine schimbarea. Deși tot ceea ce fac este de dragul gestionării Mele, nu am făcut niciodată nicio lucrare care nu a fost benefică pentru om, pentru că Îmi doresc să fac toate națiunile de dincolo de Israel la fel de supuse ca și israeliții, să le transform în ființe umane adevărate, astfel încât să pot avea un punct de sprijin în țările din afara Israelului. Aceasta este gestionarea Mea; este lucrarea Mea între națiunile păgânilor. Chiar și acum, mulți oameni încă nu înțeleg gestionarea Mea, căci nu le pasă de asemenea lucruri și, în schimb, le pasă de viitorul și destinațiile lor. Orice spun Eu, oamenii rămân indiferenți față de lucrarea pe care o fac Eu, concentrându-se în schimb, din toată inima, asupra destinațiilor lor viitoare. Dacă lucrurile continuă astfel, cum poate să se răspândească lucrarea Mea? Cum poate fi predicată Evanghelia Mea în întreaga lume?

II

Ar trebui să știți că, atunci când lucrarea Mea se va răspândi, vă voi împrăștia și vă voi lovi așa cum a lovit Iahve fiecare din triburile lui Israel. Toate acestea se vor face astfel încât Evanghelia Mea să poată să se răspândească peste tot pe pământ, astfel încât lucrarea Mea să se poată răspândi la națiunile păgânilor, permițând astfel ca numele Meu să fie onorat drept măreț printre adulți și copii deopotrivă și ca numele Meu cel sfânt să fie preamărit de gura oamenilor din toate etniile și națiunile. În această epocă din urmă, fie ca numele Meu să fie înălțat drept măreț printre națiunile păgânilor, fie ca faptele Mele să fie văzute de oamenii din națiunile păgânilor, fie ca ei să Mă numească Cel Atotputernic datorită faptelor Mele și fie ca cuvintele Mele să se împlinească în curând. Voi face cunoscut tuturor oamenilor că nu sunt numai Dumnezeul israeliților, ci și Dumnezeul oamenilor din toate națiunile păgânilor, chiar și al acelor națiuni pe care le-am blestemat. Îi voi face pe toți oamenii să vadă că Eu sunt Dumnezeul tuturor ființelor create. Aceasta este lucrarea Mea cea mai mare, scopul planului Meu de lucru pentru zilele de pe urmă și singura lucrare pe care doresc să o împlinesc în zilele de pe urmă.

din Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea de răspândire a Evangheliei este și lucrarea de mântuire a omului”

Vedeți mai multe

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Distribuie

Anulare