377 Sfârșitul celor care cred în Dumnezeu, dar care Îl sfidează

De la momentul creației și până astăzi, mulți oameni Mi-au nesocotit cuvintele și, astfel, au fost alungați și eliminați din curentul Meu de recuperare; în cele din urmă, trupurile lor pier, iar duhurile lor sunt aruncate în Infern și chiar și astăzi ele încă sunt supuse unei pedepse cumplite. Mulți oameni Mi-au urmat cuvintele, dar au mers împotriva luminării și iluminării Mele și, astfel, au fost dați la o parte de Mine, căzând sub domeniul Satanei și devenind cei ce se opun Mie. (Astăzi, toți aceia care Mi se opun în mod direct ascultă doar superficial cuvintele Mele și nesocotesc esența cuvintelor Mele.) Au existat, de asemenea, mulți care doar au ascultat cuvintele pe care le-am rostit ieri, care au păstrat „gunoiul” din trecut și nu au prețuit „roadele” zilei de astăzi. Acești oameni nu doar că au fost luați prizonieri de Satana, dar au devenit păcătoși eterni și dușmani ai Mei și Mi se opun direct. Astfel de oameni sunt obiectele judecății în culmea mâniei Mele și astăzi sunt încă orbi, încă în temnițele întunecoase, adică, astfel de oameni sunt cadavre putrede, inerte, care sunt controlate de Satana.

Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 4

Anterior: 376 Cei care nu ascultă de Dumnezeu Îl trădează

Înainte: 378 Trădarea este natura umană

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte