Experiență creștină: prudența mea aproape m-a costat mântuirea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă

august 19, 2019

de Li Chunmei, Coreea de Sud

Nota redactorului: Domnul Isus a profețit că va veni din nou în zilele de pe urmă și sunt sigur că toți frații și surorile care tânjesc după întoarcerea Domnului speră să poată fi capabili să-I întâmpine venirea și să obțină mântuirea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Sora Li Chunmei nu face excepție, dar, când aude vestea întoarcerii Domnului, aproape că ratează mântuirea lui Dumnezeu de la finalul veacurilor din cauza prudenței sale. Dar, din fericire, în cele din urmă își lasă garda jos și întâmpină întoarcerea Domnului. Care a fost experiența ei? Citiți mai departe pentru a afla.

Fiind creștină în China, adeseori l-am auzit pe pastor spunând: „Biblia spune: «Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer?! Acest Isus, Care a fost luat în cer de la voi, va veni în acelaşi fel în care L-aţi văzut mergând spre cer» (Faptele Apostolilor 1:11). Când Domnul Isus S-a înălțat la cer, trupul Său spiritual înviat s-a ridicat pe un nor și, astfel, când Domnul Se va întoarce, cu siguranță trupul Său spiritual va fi cel care ni se va arăta, de asemenea, pe un nor. Multe profeții biblice s-au împlinit acum – Domnul va veni foarte curând. Așadar, trebuie să fim foarte atenți să nu ne înșelăm și să ratăm șansa de a intra în Împărăția cerurilor.” Nu am uitat niciodată cuvintele pastorului.

Am venit în Coreea de Sud în 2014 și, după ce am făcut multe cercetări, am ales o biserică presbiteriană în care să slujesc și, ulterior, am devenit liderul de district al bisericii. Îmi reaminteam constant că trebuie să fiu o bună supraveghetoare și să veghez asupra oilor Domnului.

Într-o zi din iunie 2018, alte două surori și cu mine am plănuit să mergem să citim Biblia acasă la sora Li. Din întâmplare, nepoata ei, sora Jin, era și ea acolo și, așa, ne-am adâncit toate în citirea Scripturii. Am adus vorba despre pasaje care nu-mi erau clare și sora Jin mi le-a explicat în detaliu pe toate. Apoi, ea a vorbit despre aceste profeții privind întoarcerea Domnului: „Căci Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata I-a dat-o Fiului(Ioan 5:22), „Căci este timpul să înceapă judecata chiar de la Casa lui Dumnezeu(1 Petru 4:17), „Fiţi temători de Dumnezeu şi daţi-I slavă, pentru că a sosit ceasul judecăţii Lui!(Apocalipsa 14:7). Pe baza acestora, ne-a comunicat că, atunci când Domnul Se va întoarce, va face o etapă a lucrării de judecată. De asemenea, ea a menționat pilda năvodului, pilda grâului și a neghinei și pilda slujitorilor credincioși și a celor răi, spunând că, atunci când Domnul Se va întoarce, prin lucrarea Lui de judecată, El va separa grâul de neghină, oile de capre și pe slujitorii credincioși de cei răi. Părtășia surorii Jin era într-adevăr nouă și conținea atâta lumină – era și în conformitate cu Scriptura, și chiar mi-a făcut plăcere să o ascult. Apropiindu-ne de final, sora Jin ne-a spus foarte serios: „Surorilor, Domnul Isus, pe care Îl așteptăm de mult timp, S-a întors deja. El este Dumnezeu Atotputernic, Hristos al zilelor de pe urmă. Dumnezeu a devenit trup și este printre noi, exprimând adevăruri și făcând lucrarea judecății începând din casa lui Dumnezeu…” Când am auzit-o spunând asta, zâmbetul mi-a pierit imediat și m-am gândit: „Domnul Isus S-a întors și lucrează în trup? Cum e posibil așa ceva?” O serie de îndoieli mi-au amintit că pastorul spusese că Domnul Se va pogorî cu siguranță pe un nor și, astfel, mi-am ridicat garda față de sora Jin. Nu am vrut să mai aud nimic. La plecarea noastră, ea mi-a dat un exemplar din Cartea deschisă de Miel și m-a îndemnat sincer să îl citesc cu atenție. Am acceptat cartea de dragul aparențelor.

După ce am ajuns acasă, din curiozitate, m-am uitat la câteva pagini din carte; am simțit că aceste cuvinte erau cu adevărat pline de autoritate și puternice, dar cele ale pastorului îmi răsunau în minte. Așadar, am lăsat repede cartea din mână și nu am îndrăznit să continuu să o citesc. A doua zi, celelalte două surori au venit să mă vadă și mi-au spus că părtășia surorii Jin fusese plină de lumină și că voiau să audă mai mult – m-au invitat să merg cu ele. Le-am spus: „Este adevărat că părtășia ei a fost plină de lumină, dar pastorul spune frecvent că, atunci când Domnul Se va întoarce, El Se va arăta pe un nor, și că noi trebuie să fim atenți față de oricine spune că Domnul a venit în trup.” Ele mi-au răspuns că venirea Domnului era un eveniment major și că, din moment ce părtășia ei fusese lămuritoare, ar trebui să căutăm cu adevărat și să o analizăm, că acesta ar fi singurul mod de a stabili dacă Domnul S-a întors într-adevăr sau nu. M-am gândit că ceea ce au spus este rezonabil, așa că m-am dus din nou acasă la sora Li.

Când am văzut-o pe sora Jin, am spus: „Soră Jin, spui că Domnul Isus S-a întrupat și că S-a întors. De unde știi? L-ai văzut pe Dumnezeu?” Ea a zâmbit și mi-a răspuns: „Soră, Domnul Isus a spus: «Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, iar ele Mă urmează» (Ioan 10:27). A stabili că Domnul S-a întors nu necesită neapărat să-L vedem personal în trup. Cel mai important este să vedem dacă într-adevăr cuvintele exprimate de El în trup sunt glasul lui Dumnezeu, dacă sunt adevărul. Este întocmai ca atunci când Domnul Isus a venit și Și-a făcut lucrarea – Petru, Natanael, femeia samariteană și alții au putut toți să recunoască glasul lui Dumnezeu din cuvintele Domnului Isus și, astfel, au putut să stabilească faptul că El era Mesia. Apoi, au început apoi să-L urmeze pe Domnul. Și, acum, aceia dintre noi care am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă am făcut acest lucru pentru că am citit cuvintele exprimate de Dumnezeu Atotputernic și am văzut că ele sunt autoritare și puternice. Ele dezvăluie misterele planului de gestionare al lui Dumnezeu (planul mântuirii) și dezvăluie firile și gândirea ascunsă în adâncul inimilor oamenilor. Ne îndreaptă spre calea de a fi curățiți. Lucrul acesta îndeplinește întru totul ceea ce a profețit Domnul Isus: «Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi şi vă va anunţa lucrurile ce urmează să vină» (Ioan 16:12-13). Dumnezeu Atotputernic este Duhul adevărului și, în zilele de pe urmă, El a exprimat toate adevărurile necesare pentru mântuirea deplină a omenirii. Citind cuvintele lui Dumnezeu și punându-le în practică, putem să ne lepădăm treptat de firile noastre corupte și să intrăm în diverse aspecte ale adevărului. Așa am stabilit că Domnul Isus S-a întors cu adevărat și că El este Dumnezeu Atotputernic, Hristos al zilelor de pe urmă.”

În continuare, ea mi-a vorbit despre unele dintre propriile sale experiențe în stabilirea faptului că aceasta era adevărata cale – acest lucru chiar a avut un răsunet în mine. Totuși, de îndată ce m-am gândit la ce a spus pastorul, pur și simplu nu am putut să cred cu desăvârșire că Domnul S-a întors în trup, așa că tot m-am ferit de ea. Apoi, i-am spus surorii Jin: „Aceste lucruri pe care le-a spus Dumnezeu Atotputernic sunt cu adevărat grozave, dar nu le pot accepta imediat. Mai întâi trebuie să le cercetez.” Ea nu a insistat, ci doar m-a invitat să vizitez Biserica lui Dumnezeu Atotputernic atunci când am ocazia.

În noaptea aceea, mă zvârcoleam și mă-ntorceam în pat, nereușind să dorm. Tot gândindu-mă la părtășia surorii Jin din ultimele două zile, mi-am spus: „Părtășia ei chiar conținea lumină. Sunt credincioasă de atât de multă vreme, dar nu am mai auzit niciodată o părtășie atât de minunată. Ar trebui s-o ascult în continuare sau nu? Și dacă Dumnezeu Atotputernic, pentru care este martoră, este, într-adevăr, Domnul Isus cel întors? Dacă pur și simplu refuz cu fermitate să cercetez lucrul acesta, nu ar însemna că-mi ratez șansa de a întâmpina venirea Domnului? Dar pastorul ne-a spus foarte clar că Domnul Se va întoarce pe un nor, cu siguranță nu în trup. Dacă mă înșel în cercetarea mea, lucrul acesta nu le-ar strica viața fraților și surorilor din districtul de care sunt responsabilă? Oare ce aș putea să fac?” În acel moment m-am ridicat și, apoi, am îngenuncheat ca să mă rog Domnului: „Doamne, chiar sunt nedumerită acum. Pastorul a spus că, atunci când Te vei întoarce, vei fi pe un nor, dar sora Jin a avut părtășie că Te-ai întors deja în trup. Acum nu pot fi sigură dacă Dumnezeu Atotputernic înseamnă într-adevăr întoarcerea Ta. Doamne, dacă acesta este calea cea bună, Te rog să mă luminezi și să mă călăuzești ca să pot să Te recunosc. Dacă nu este calea cea bună, Te rog să-mi dai putere de discernământ, ca să pot să rămân pe calea Ta.”

A doua zi, m-am întâlnit întâmplător cu fratele Wang, care era credincios de câțiva ani și cunoștea foarte bine Biblia. Era un cercetător devotat și un gânditor independent în cuvintele și acțiunile sale. I-am povestit ce mi-a zis sora Jin despre întoarcerea Domnului și l-am întrebat ce părere are. Auzind acest lucru, fratele Wang a spus cu seriozitate: „Sora mea, acesta este momentul crucial pentru venirea Domnului. Dacă auzim că o persoană răspândește vestea că El S-a întors, trebuie să cercetăm acest lucru cu o minte deschisă și cu o inimă plină de respect față de Dumnezeu. Nu putem să emitem, pur și simplu, o judecată. Când Domnul Isus S-a arătat și Și-a făcut lucrarea, fariseii L-au răstignit pentru că au rămas credincioși propriilor noțiuni și I-au condamnat cu nesăbuință lucrarea. Apoi, au fost condamnați și pedepsiți de Dumnezeu. Trebuie să învățăm o lecție din eșecul fariseilor! Domnul Isus a spus: «Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia Cerurilor!» (Matei 5:3). Și, în Romani 10:17, se spune: «Așadar, deci, credința vine prin ceea ce auzim; iar ceea ce auzim vine prin cuvântul lui Hristos.» Cu siguranță cred că trebuie să cercetăm dacă Dumnezeu Atotputernic înseamnă sau nu întoarcerea Domnului. Dacă El S-a întors cu adevărat, dacă nu cercetăm chestiunea aceasta, ne vom pierde șansa de a fi răpiți și vom regreta enorm! Ce ai zice să mergem să vizităm împreună Biserica lui Dumnezeu Atotputernic?” Am simțit că vorbele fratelui Wang erau foarte rezonabile și că ar trebui să abordăm problema venirii Domnului cu venerație față de Dumnezeu, și nu doar să judecăm orbește. Doar căutând și cercetând puteam afla dacă Domnul S-a întors cu adevărat sau nu. Așa că, am dat aprobator din cap și am hotărât să cercetez Biserica lui Dumnezeu Atotputernic.

Câteva zile mai târziu, fratele Wang și cu mine ne-am dus la Biserica lui Dumnezeu Atotputernic împreună cu alte câteva surori. Frații și surorile de acolo ne-au primit foarte călduros. După ce ne-am prezentat, mi-am împărtășit îngrijorarea. „Părtășia pe care a avut-o sora Jin ultima dată era toată în concordanță cu Biblia și chiar conținea lumină, dar nu pot pur și simplu să vă accept mărturia că Domnul S-a întors în trup, pentru că în Biblie se spune: «Atunci Îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor, cu putere şi mare slavă» (Luca 21:27). Când Domnul Se va întoarce, El ar trebui să ni Se arate cu mare slavă în trupul Său spiritual înviat. Cum ar putea El să Se întoarcă în trup?”

Unul dintre frați a răspuns cu această părtășie: „Soră, în afară de versetul pe care l-ai menționat, există o mulțime de alte profeții despre modul în care Se va arăta Domnul când Se va întoarce și care spun că El Se va arăta omenirii în trup. De exemplu: «Deci, fiţi pregătiţi şi voi, pentru că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi!» (Luca 12:40), «Căci aşa cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului» (Matei 24:27), «Căci aşa cum iese fulgerul şi luminează de la o margine a cerului la cealaltă, tot aşa va fi şi cu Fiul Omului (în ziua Sa)! Dar mai întâi trebuie să sufere multe şi să fie respins de această generaţie» (Luca 17:24-25). Aceste profeții menționează că «Fiul Omului va veni» și «venirea Fiului omului» – „Fiul Omului” înseamnă că El este născut dintr-o ființă umană și are o umanitate normală. Dacă S-ar arăta într-un trup spiritual, nu I s-ar spune Fiul Omului. De exemplu, Iahve Dumnezeu a fost un Duh și nu a fost numit Fiul Omului. După ce Domnul Isus a înviat, chiar dacă trupul Său spiritual semăna, la exterior, cu un trup omenesc, Lui nu I s-ar fi putut spune Fiul Omului. Îngerii sunt, de asemenea, trupuri spirituale, și nici ei nu pot fi numiți Fiul Omului. Deci, de fiecare dată când El are înfățișarea unei ființe umane, dar este, de fapt, un trup spiritual, El nu este numit Fiul Omului. Domnul Isus în trup a fost Fiul Omului, El a fost Hristos și aceasta pentru că El era Duhul lui Dumnezeu îmbrăcat în trup. Arăta foarte obișnuit, foarte normal pe dinafară, dar El era în întregime divin și putea face propria lucrare a lui Dumnezeu. Și, astfel, când Domnul Isus a menționat că «Fiul Omului va veni» și «venirea Fiului omului», El Se referea la întoarcerea lui Dumnezeu în trup în zilele de pe urmă. Acest verset în special – «Dar mai întâi trebuie să sufere multe şi să fie respins de această generaţie» – dovedește că, atunci când Domnul Se va întoarce, El Se va arăta în trup pentru a lucra. Numai dacă Dumnezeu vine într-o formă întrupată, astfel încât să pară foarte obișnuit din exterior, oamenii nu Îl vor recunoaște ca fiind Dumnezeu și atunci Îl vor defăima, judeca și condamna. Dacă Domnul Isus S-ar arăta omenirii cu mare slavă în trupul Său spiritual înviat, toată lumea ar tremura și s-ar prostena înfricoșată înaintea Lui. Cine ar îndrăzni să se răzvrătească față de Dumnezeu, să I se opună sau să-L respingă atunci? Atunci nu s-ar pune problema să sufere și să fie respins de această generație. Când cercetăm dacă El este sau nu Domnul Iisus cel întors, ar trebui să luăm în considerare toate profețiile despre cea de-a doua venire a Sa. Dacă stabilim că El Se va întoarce pe un nor bazându-ne doar pe un verset biblic sau două, e posibil să sfârșim prin a ne împotrivi lui Dumnezeu și, atunci, vom pierde mântuirea Domnului din zilele de pe urmă!”

În părtășia acestui frate nu era niciun singur lucru pe care să-l pot respinge; am început să-mi las garda jos un pic. Apoi, el ne-a arătat un clip minunat intitulat Taina venirii Fiului omului dintr-un film produs de Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, Taina evlaviei. După ce l-am vizionat, mi-am dat seama că, atunci când Domnul Se va întoarce în zilele de pe urmă, apariția și lucrarea Lui se vor petrece treptat. În primul rând, Se va întrupa și va merge în taină printre oameni, exprimând adevărul și înfăptuind o etapă din lucrarea de judecată și curățire pentru a desăvârși un grup de biruitori înainte de dezastre. Odată ce lucrarea venirii Sale tainice se va termina, va începe să dezlănțuie marile dezastre pentru a răsplăti binele și a pedepsi răul, și numai după toate acesta Se va pogorî pe un nor și Se va arăta deschis popoarelor din toate națiunile. Atunci, aceia care I s-au împotrivit lui Hristos al zilelor de pe urmă vor pieri în dezastru, plângând și scrâșnind din dinți. Aceasta este împlinirea profeției biblice: „Iată, El va veni pe nori şi orice ochi Îl va vedea, chiar şi cei care L-au străpuns. Toate neamurile pământului se vor jeli din pricina Lui(Apocalipsa 1:7). Odată ce am înțeles toate aceste lucruri, nu am mai avut convingerea că Domnul Se va întoarce într-un corp spiritual, înfățișându-Se omenirii pe un nor. Totuși, încă nu înțelegeam de ce Domnul va veni să lucreze în trup, așa că mi-am continuat căutarea cu acest frate.

În continuare, am întrebat: „Frate, am o altă întrebare pe care aș dori să o cercetez. De ce să Se întrupeze Domnul când Se va întoarce să mântuiască omenirea, în loc să vină în formă de Duh?”

El mi-a răspuns: „Soră, Dumnezeu Atotputernic a explicat foarte clar acest lucru. Haide să citim câteva pasaje din cuvintele Lui și atunci vei înțelege. Dumnezeu spune: «Motivul pentru care El devine trup se datorează faptului că trupul poate, de asemenea, să dețină autoritate, iar El este capabil să îndeplinească lucrarea în omenire, într-o manieră concretă, astfel încât aceasta este vizibilă și tangibilă pentru om. Această lucrare este mult mai realistă decât lucrarea făcută direct de Duhul lui Dumnezeu, care deține întreaga autoritate, iar rezultatele sale sunt, de asemenea, evidente. Acest lucru se datorează faptului că trupul omenesc al lui Dumnezeu poate vorbi și lucra într-un mod concret. Forma exterioară a trupului Său nu deține nicio autoritate și poate fi abordată de om, în timp ce substanța Lui are autoritate, dar autoritatea Sa nu este vizibilă pentru nimeni. Când El vorbește și lucrează, omul nu poate detecta existența autorității Sale; acest lucru Îi înlesnește realizarea unei lucrări de o natură concretă. […] Dacă Dumnezeu nu ar deveni trup, El ar rămâne Duhul care este atât nevăzut, cât și de neatins pentru om. Deoarece omul este o creatură a trupului, el și Dumnezeu aparțin unor lumi diferite și sunt înzestrați cu naturi diferite. Duhul lui Dumnezeu este incompatibil cu omul, care este din trup și, pur și simplu, nu există nicio cale de a stabili relații între ei, fără a menționa că omul este incapabil să se transforme într-un duh. Dată fiind situația, Duhul lui Dumnezeu trebuie să devină o ființă creată pentru a-Și face lucrarea inițială. Dumnezeu poate și să urce în cel mai înalt loc și să Se umilească pe Sine pentru a deveni o creatură umană, făcând lucrarea printre oameni și trăind în mijlocul lor, însă omul nu poate să urce în cel mai înalt loc și să devină un duh și, chiar mai puțin, poate el să coboare în cel mai de jos loc. De aceea Dumnezeu trebuie să devină trup pentru a-Și îndeplini lucrarea» (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Taina întrupării (4)”).

«Pentru că cel care este judecat este omul, omul care este din trup și a fost corupt și nu este duhul Satanei cel care este judecat în mod direct, lucrarea judecății nu se desfășoară în lumea spirituală, ci printre oameni. Nimeni nu este mai potrivit și mai calificat decât Dumnezeu în trup pentru lucrarea de a judeca corupția din trupul omului. Dacă judecata ar fi desfășurată direct de către Duhul lui Dumnezeu, atunci ea nu ar fi atotcuprinzătoare. În plus, o astfel de lucrare ar fi dificil de acceptat pentru om, pentru că Duhul nu poate să vină față în față cu omul și, din acest motiv, efectele nu ar fi imediate, cu atât mai puțin ar fi putut omul să vadă mai clar firea de neofensat a lui Dumnezeu. Satana poate fi înfrânt în totalitate doar dacă Dumnezeu în trup judecă corupția omenirii. […] Dacă această lucrare ar fi făcută de Duhul lui Dumnezeu, atunci nu ar fi victorie asupra Satanei. Duhul este în mod inerent mai înalt decât ființele muritoare, iar Duhul lui Dumnezeu este în mod inerent sfânt și triumfător asupra trupului. Dacă Duhul ar fi făcut această lucrare direct, El nu ar fi putut să judece toată neascultarea omului și nu ar putea dezvălui toată nedreptatea omului. Căci lucrarea de judecată se realizează, de asemenea, prin concepțiile omului despre Dumnezeu, și omul nu a avut niciodată concepții despre Duh și, astfel, Duhul este incapabil să dezvăluie mai bine nedreptatea omului, cu atât mai puțin să dezvăluie complet o astfel de nedreptate. Dumnezeul întrupat este dușmanul tuturor celor care nu Îl cunosc. Prin judecarea concepțiilor omului și a opoziției față de El, El face cunoscută toată neascultarea omenirii. Efectele lucrării Sale în trup sunt mai evidente decât cele ale lucrării Duhului. Și astfel, judecata întregii omeniri nu este desfășurată direct de către Duh, ci este lucrarea Dumnezeului întrupat» (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Omenirea coruptă are mai multă nevoie de mântuirea Dumnezeului întrupat”).”

El a continuat cu părtășia aceasta: „Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic lămuresc pe deplin de ce Dumnezeu Se va întrupa în zilele de pe urmă pentru mântui omenirea. În calitate de credincioși, cu toții simțim profund că, deși Domnul Isus ne-a iertat păcatele, tot trăim după naturile noastre satanice și putem dezvălui în orice moment firi arogante, egoiste, detestabile, necinstite, înșelătoare, rele, lacome și satanice. De asemenea, ne distanțăm frecvent de Dumnezeu și ne împotrivim Lui. În zilele de pe urmă, Dumnezeu a venit pentru a exprima cuvinte ca să facă lucrarea de judecată, astfel încât oamenii să poată să se lepede cu totul de lanțurile păcatului și să devină oameni care cu adevărat se supun lui Dumnezeu și Îl iubesc. Atunci, în cele din urmă, vom fi pe deplin mântuiți și vom ajunge în Împărăția cerurilor. Pentru ca munca lui Dumnezeu să fie eficientă în acest fel, El trebuie să devină trup ca să lucreze și să vorbească în moduri foarte practice și să intre personal în contact cu oamenii; astfel, El poate exprima adevăruri oricând și oriunde în conformitate cu nevoile oamenilor și le poate oferi hrană pentru viața lor. Și, cât timp citim mai mult din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, vom putea să-I înțelegem voia și cerințele, precum și să ne înțelegem firile corupte și, în plus, vom înțelege dreapta fire a lui Dumnezeu. Când ne lepădăm trupul și punem adevărul în practică, firile noastre corupte pot fi curățite treptat și putem dobândi tot mai mult respect și ascultare față de Dumnezeu. Totuși, munca prin trupul Său spiritual nu a putut obține aceleași rezultate. Știm cu toții că, după ce Domnul Isus a înviat, trupul Său spiritual nu a fost supus constrângerilor de timp, loc sau spațiu. El putea să Se arate sau să dispară în orice moment; El avea capacități supranaturale și le inspira oamenilor teama și frica. Ei nu îndrăzneau să se apropie de El. După învierea Sa, El a putut să treacă prin ziduri; când S-a arătat brusc, stând printre discipolii Săi și a început să le vorbească, toți au fost îngroziți, simțind că El era misterios și de neînțeles. De aici, putem vedea că, după învierea Sa, nu a existat nicio cale ca Domnul Isus să lucreze și să vorbească într-un mod concret, practic. Așadar, lucrarea lui Dumnezeu de a exprima cuvinte pentru a-l judeca pe om în zilele de pe urmă nu ar fi putut fi dusă la îndeplinire – oare un astfel de plan de mântuire a omenirii nu ar fi avut, pur și simplu, niciun rezultat? Deci, întruparea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă pentru a mântui omenirea este întru totul necesară lucrării lui Dumnezeu și este, mai ales, necesară pentru curățirea firilor noastre corupte.

Faptul că Dumnezeu devine trup pentru a-Și face lucrarea în zilele de pe urmă este, de asemenea, pentru a judeca și desăvârși mai eficient omenirea, precum și pentru a-i expune și elimina pe oameni. După ce am fost corupți de Satana, noi toți am devenit aroganți și plini de sine, fără să avem pe nimeni altcineva în gândurile noastre sau pe Dumnezeu în inimile noastre. Când vedem că Dumnezeu întrupat pare din exterior ca fiind foarte normal, dezvoltăm noțiuni despre El și despre adevărurile pe care El le exprimă – astfel, răzvrătirea și împotrivirea noastră față de Dumnezeu sunt expuse în întregime. Aceia care iubesc adevărul văd că ale lui Dumnezeu cuvinte dezvăluie adevărul diferitelor manifestări ale împotrivirii față de Dumnezeu, iar apoi, sunt cuceriți de cuvintele Lui și își dau seama de cât de profundă este corupția lor; devin pregătiți și dispuși să accepte judecata și mustrarea cuvintelor Sale. Continuând să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și lepădându-și treptat firile satanice și corupte, ei pot fi mântuiți pe deplin de Dumnezeu. Totuși, aceia care urăsc adevărul sunt plini de noțiuni și închipuiri privind lucrarea lui Dumnezeu; ei refuză să accepte judecata cuvintelor Sale și nu au un dram de iubire pentru adevăr. Ei sunt expuși și eliminați de Dumnezeu. Toți oamenii sunt demascați prin acest fel de judecată; toți sunt sortați în funcție de felul lor – această lucrare a Domnului Isus din zilele de pe urmă va împlini în întregime și va duce la bun sfârșit profețiile despre separarea grâului de neghină, a oilor de capre, a slujitorilor credincioși de cei răi. Dacă Dumnezeu ni S-ar arăta într-un corp spiritual supranatural, ne-ar înspăimânta să-l vedem. Nu am îndrăzni să ne apropiem de El și ar fi imposibil să avem vreo noțiune despre Dumnezeu. De asemenea, nimeni nu ar îndrăzni să I se opună. Astfel, atât oamenii buni cât și cei răi ar cădea toți în fața lui Dumnezeu, iar lucrul acesta asta nu ar expune răzvrătirea și nedreptatea oamenilor; nu ar dezvălui credința adevărată și credința falsă. Nu ar exista nicio modalitate de a-i expune și curăți pe oameni, de a-i elimina și mântui astfel încât ei să fie sortați în funcție de felul lor. De aceea faptul că Dumnezeu devine trup ca să-Și facă lucrarea de mântuire în zilele de pe urmă are o semnificație atât de profundă!”

După ce am auzit cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și părtășia acestui frate, am înțeles că lucrarea lui Dumnezeu în trup se face în funcție de ceea ce avem nevoie. Chiar dacă suntem iertați de păcatele noastre după ce ajungem să credem în Domnul, continuăm să trăim cu adevărat tot în păcat, adeseori răzvrătindu-ne și împotrivindu-ne față de Dumnezeu. Biblia spune: „Sfinţirea, fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul!” (Evrei 12:14). Suntem atât de murdari și corupți, încât chiar nu există nicio cale să intrăm în Împărăția cerească. Dacă Dumnezeu nu S-ar întrupa, ci, în schimb, S-ar arăta direct în corpul Său spiritual, nu am fi nici pe departe în stare să ne apropiem de El. Chiar dacă avem corupție în noi, nu ar fi dezvăluită și, în plus, nu am fi capabili să ne recunoaștem firile corupte sau să fim eliberați de legăturile păcatului. În cele din urmă, am fi distruși din cauza împotrivirii și a răzvrătirii noastre față de Dumnezeu. Am văzut că faptul că Dumnezeu devine trup ca să lucreze în zilele de pe urmă este, într-adevăr, atât de necesar!

Acest frate mi-a arătat apoi un alt clip minunat din Taina evlaviei – Necesitatea ca Dumnezeu să Își facă lucrarea prin întrupare. Acesta mi-a oferit o și mai mare înțelegere a faptului că Dumnezeu devine trup. Deși întruparea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă pare foarte comună și obișnuită din exterior, adevărurile pe care El le exprimă ne oferă hrana vieții; lucrarea Lui de judecată poate să ne curățe, să ne mântuiască și să ne desăvârșească. Lucrarea lui Dumnezeu în trup este foarte practică! În acel moment, am renunțat de tot la precauția mea și am hotărât să caut și să cercetez cu adevărat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic.

După aceea, frații și surorile ne-au împărtășit o mulțime de videoclipuri cu recitări ale cuvintelor lui Dumnezeu și filme evanghelice; de asemenea, au avut părtășie cu noi despre tainele numelui lui Dumnezeu și întruparea Lui, adevărul coruperii omenirii de către Satana, modul în care face Dumnezeu lucrarea de judecată, cum să-i distingem pe slujitorii credincioși și pe cei răi, cum să fim persoane cinstite și alte aspecte ale adevărului. Am cules cu adevărat o recoltă minunată. Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic mi-au înlăturat confuzia din inimă și, după o perioadă în care am căutat și am cercetat, am stabilit împreună cu alți trei frați și surori că Dumnezeu Atotputernic este cu adevărat Domnul Isus cel întors. Noi am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Ne-am simțit atât de încântați și de recunoscători – nu ne-am putut opri din a-I oferi lui Dumnezeu mulțumirile și laudele noastre.

M-am gândit la trecut, când nu înțelegeam voia lui Dumnezeu și lucrarea Lui nu-mi era cunoscută, ci doar îl credeam orbește pe pastor și mă agățam de ideea că Domnul Se va pogorî pe un nor, în formă spirituală. Lucrul acesta m-a făcut să mă păzesc de lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă – am fost atât de nesăbuită. Dacă nu ar fi fost ca Dumnezeu să-i determine pe acei frați și surori să aibă părtășie cu mine de nenumărate ori, cu siguranță aș fi ratat mântuirea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, pentru că eram blocată în propriile noțiuni – ce situație periculoasă! Am hotărât că trebuie să fiu o bună adeptă a lui Dumnezeului Atotputernic și, de asemenea, sper să-i aduc în fața lui Dumnezeu pe ceilalți frați și pe celelalte surori ale mele care tânjesc după întoarcerea Domnului, ca și ei să poată dobândi mântuirea Sa din zilele de pe urmă. Îi mulțumesc lui Dumnezeu Atotputernic.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar