de Siqiu, orașul Suihua, provincia Heilongjiang

Ori de câte ori văd următorul pasaj din cuvântul lui Dumnezeu, „Dacă ai fost întotdeauna foarte loial, cu multă iubire față de Mine, și totuși pătimești chinul bolii, sărăcia și părăsirea de către prieteni sau rude, ori dacă înduri orice alte nenorociri în viață, atunci tot vor continua loialitatea și iubirea ta pentru Mine?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „O problemă foarte serioasă: trădarea (2)”). mă simt deosebit de nefericită – un sentiment de durere se strecoară înăuntrul meu și inima mea își rostește mut nemulțumirea: O, Dumnezeule, cum poți să permiți ca cei care-Ți sunt credincioși și Te iubesc să aibă parte de o astfel de nenorocire? Drept urmare, mi-a fost greu să înțeleg semnificația cuvintelor fratelui cel de mai sus care a spus: „Ultima cerință a lui Dumnezeu de la om este iubitoare și sinceră”.

Recent, sora împreună cu care mă coordonam a dezvoltat hipertiroidie. Treptat, starea ei a ajuns la punctul în care trebuia să mănânce șase mese pe zi. Din cauza stresului cauzat de boală, forța i s-a diminuat treptat și își trăia fiecare zi în depresie, slăbiciune și oboseală. Corpul ei pur și simplu nu-i putea îndeplini dorința de a-și îndeplini îndatoririle, iar boala ei a avansat tot mai mult. Nu puteam înțelege de ce se întâmpla acest lucru: această soră își lăsase familia și o slujbă cu salariu mare și avantaje considerabile pentru a se dedica îndeplinirii sarcinilor sale și era foarte credincioasă. Cum se putea ca, după tot ce oferise, să se aleagă în schimb cu chinul acestei boli?… Nu mi-am exteriorizat sentimentele, dar inima mea fremăta – ori de câte ori cineva aducea vorba despre acest subiect, îmi pierdeam calmul.

Nu după mult timp, eu și sora mea am pornit-o pe drumuri diferite, dar nu am uitat-o niciodată. Într-o zi, l-am întrebat pe liderul meu ce mai face sora mea. Liderul a spus: „La început avea o stare foarte negativă și refuza să recunoască lucrarea lui Dumnezeu. Mai târziu, și-a adaptat starea în mod conștient, căutând planul lui Dumnezeu în chinul bolii sale. Prin cuvintele lui Dumnezeu, a început să se cunoască pe sine și să realizeze că nu avusese credință adevărată. În credința ei exista încă un element de «schimb», exista încă o dorință de câștiga binecuvântări prin credința sa în Dumnezeu. A identificat, de asemenea, multe alte elemente de răzvrătire în sinea ei. După ce a realizat aceste lucruri despre sine, sănătatea ei s-a ameliorat spectaculos. Se recuperează cu fiecare zi care trece, a revenit la trei mese pe zi și starea ei este mult mai bună. Poate chiar să-i ajute pe frații și surorile din familia sa pierdută să își adapteze propriile stări…” Când am auzit aceste vești bune, am fost într-adevăr șocată. Crezusem că chinul bolii îi va slăbi hotărârea surorii mele și îi va provoca o mare suferință. Nimicită de boală, credeam că prezența ei pe drumul de urmat va fi din ce în ce mai obscură. Bănuiam chiar că nu va putea să meargă mai departe. Astăzi, confruntată cu realitatea situației ei, am rămas cu gura căscată. Nu numai că nu-și pierduse credința ci, prin rafinarea bolii ei, ajunsese să înțeleagă lucrarea lui Dumnezeu și să își recunoască stricăciunea. Învățase din experiența ei și își îmbunătățise viața. Nu era această boală manifestarea iubirii adevărate a lui Dumnezeu și a mântuirii reale a omului?

Mai târziu, am citit următorul pasaj dintr-o predică: „În al cincilea rând, Dumnezeu spune: «Dacă ai fost întotdeauna foarte loial, cu multă iubire față de Mine, și totuși pătimești chinul bolii, sărăcia și părăsirea de către prieteni sau rude, ori dacă înduri orice alte nenorociri în viață, atunci tot vor continua loialitatea și iubirea ta pentru Mine?» Această cerință nu este o încercare mică pentru omenire. […] Pe ce temelie sunt construite loialitatea și dragostea unei persoane pentru Dumnezeu? Cum se poate dovedi că cineva Îi este într-adevăr loial lui Dumnezeu? Cum se poate demonstra că cineva are într-adevăr dragoste de Dumnezeu? Aceste lucruri trebuie să fie dovedite prin încercări și rafinări. […] Când te confrunți cu acest fel de încercare, primul scop al lui Dumnezeu este să te dezvăluie pentru a vedea dacă loialitatea și dragostea ta chiar sunt adevărate sau nu. Al doilea Lui scop este să te purifice, deoarece există impurități în loialitatea și dragostea ta. Dacă ești conștient de aceste impurități, care sunt dezvăluite când întâmpini diferite încercări, atunci vei fi curățit de acestea. Dacă oamenii au o adevărată loialitate și o adevărată dragoste pentru Dumnezeu, atunci, indiferent ce se abate asupra lor și indiferent ce feluri de încercări întâmpină, ei nu se vor prăbuși, ci, în schimb, vor continua să fie loiali și iubitori de Dumnezeu fără a șovăi. Pentru cei a căror dragoste conține impurități și o dorință de a obține ceva în schimb, nu va fi ușor să rămână neclintiți când încercările se abat asupra lor și vor fi predispuși să se răstoarne. Astfel de oameni vor fi demascați cu ușurință, nu-i așa?” („Doar mulțumind cerințele finale ale lui Dumnezeu putem fi mântuiți” din Predici și părtășie despre intrarea în viață). Numai după ce am citit acest pasaj din părtășie mi-am dat seama că am judecat mereu lucrarea lui Dumnezeu în termenii gândirii mele mărginite de trup. Am crezut în mod eronat că iubirea lui Dumnezeu constă în daruri îmbelșugate de har și asigurarea bucuriei și păcii trupești. Nu am crezut niciodată că suferința este o formă a binecuvântării lui Dumnezeu. Numai după ce am aflat de experiența surorii mele am realizat că rafinarea suferinței este o adevărată manifestare a iubirii lui Dumnezeu. Dumnezeu creează anumite situații și abate nenorociri asupra poporului Său – fie prin boli fizice, greutăți financiare sau alte dificultăți – nu din rea-voință, ci din bunătatea Sa iubitoare. Pentru a răspunde la stricăciunea și neajunsurile omului, Dumnezeu creează tot felul de situații pentru a-l încerca și rafina. El lucrează prin intermediul acestei suferințe pentru a desăvârși omul, pentru a-l transforma și a-i da viață. Deși trupul omenesc trebuie să îndure greutăți incredibile în procesul de rafinare, care pot fi percepute ca nenorociri sau lucruri rele, acestea dezvăluie multe impurități, intenții și puncte de vedere greșite, dorințe extravagante și scopuri incorecte ale urmăririi pe care omul o are în credința sa în Dumnezeu, astfel încât să se poată cunoaște pe sine însuși și să poată avea o relație din ce în ce mai normală cu El, pentru a putea să-și cultive încet iubirea pentru Dumnezeu în inima sa. Astfel de binefaceri nu pot fi obținute printr-o viață de confort. Atunci când omul își însușește învățămintele obținute prin chinul încercărilor sale și cugetă la drumul pe care l-a urmat, el înțelege în sfârșit că judecățile și mustrările lui Dumnezeu, loviturile și disciplina Lui au fost, toate, pătrunse de iubirea Sa nețărmurită. Dragostea lui Dumnezeu nu este doar dătătoare de viață și miloasă. Nu înseamnă doar acordarea de beneficii materiale, ci și o rafinare agonizantă, lovituri și disciplină.

O, Dumnezeule, Îți mulțumesc că lucrezi prin toate aspectele mediului meu ca să îmi îndrepți modul absurd și nechibzuit de a gândi și că îmi permiți să văd că, deși iubirea Ta nu corespunde cu concepțiile noastre, manifestarea ei are întotdeauna ca scop îmbunătățirea și mântuirea noastră. Actele Tale de iubire sunt întotdeauna pătrunse de stăruința sinceră a inimii Tale și de înțelepciunea Ta nespusă. De asemenea, mi-am dat seama că nu aveam nici cea mai mică înțelegere a Ta și că nu pricepeam că iubirea Ta este adeseori ascunsă în încercări. O, Dumnezeule, în cinstea iubirii pe care Tu o împărtășești omenirii, Îți ofer laudă și recunoștință! De asemenea, sper ca într-o zi să primesc și eu o astfel de iubire. Dacă această iubire se va revărsa asupra mea, jur să accept orice fel de suferință, ca să pot simți și mărturisi iubirea Ta.