de Xiaohe, provincia Henan

În ceea ce a părut o bătaie de gene, L-am urmat pe Dumnezeu Atotputernic timp de 14 ani. De-a lungul acestor ani, am experimentat urcușuri și coborâșuri, iar calea a fost adesea dificilă, dar, pentru că am avut cuvântul lui Dumnezeu, precum și dragostea și mila lui Dumnezeu să mă însoțească, m-am simțit foarte împlinită. În acei 14 ani, cea mai memorabilă experiență a fost arestarea mea din august 2003. Cât timp am fost în arest, am fost torturată brutal de poliția PCC și am fost lăsată aproape invalidă. Dumnezeu Atotputernic a fost Cel care a vegheat asupra mea și m-a apărat și Cel care Și-a folosit cuvintele iar și iar pentru a mă îndruma, lucru care mi-a permis, în sfârșit, să birui tortura acelor demoni, să rămân fermă și să mărturisesc. În timpul acestei experiențe, am simțit profund puterea extraordinară a cuvintelor lui Dumnezeu Atotputernic și tăria forței Sale vitale, lucru prin care am stabilit că Dumnezeu Atotputernic este singurul Dumnezeu adevărat care deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor și cârmuiește asupra tuturor lucrurilor. Chiar mai mult, El este singura mea mântuire, singurul pe care mă pot baza și nicio putere inamică nu mă poate îndepărta de Dumnezeu și nu mă poate opri din a-I urma pașii.

Îmi amintesc acea seară, când eu și două dintre surorile mele ne-am întâlnit, când deodată am auzit câinele lătrând afară, iar peste zidul de la curte, sunetul unor oameni care se apropiau. La scurt timp, am auzit pe cineva care bătea insistent în ușă, strigând: „Deschideți ușa! Sunteți înconjurați!” Ne-am adunat repede lucrurile și le-am ascuns, dar tocmai în acel moment, ușa s-a prăbușit spre interior cu un bubuit, iar lumina mai multor lanterne a strălucit direct spre noi orbindu-ne, astfel încât a trebuit să ne închidem ochii. Imediat, mai mult de o duzină de oameni s-au repezit în cameră și ne-au împins cu forța spre perete în timp ce strigau: „Nu vă mișcați! Cooperați!” După aceea, au percheziționat casa, răvășind-o ca niște bandiți. Tocmai în acel moment, am auzit de afară pocnetul a două împușcături, după care unul dintre polițiștii dinăuntru a strigat: „Le-am prins! Pe trei dintre ele!” Ne-au încătușat și apoi ne-au îmbrâncit brutal într-o dubă de poliție. Până la acest moment, mi-am revenit în simțiri și am realizat că fusesem arestate de poliție. Odată ce am fost în vehicul, unul dintre polițiști, cu un baston electric în mână, a strigat: „Voi toate, ascultați aici: stați nemișcate, pentru că voi electrocuta pe oricine se mișcă și, chiar dacă acest lucru vă va ucide, nu voi încălca legea!” Pe drum, doi dintre acești polițiști malefici mă înghesuiseră în mijlocul banchetei, între ei, iar unul dintre ei mi-a luat picioarele în poală la el și m-a tras în brațele lui. A spus lasciv: „Ratez ocazia dacă nu profit de tine!” S-a agățat strâns de mine, chiar dacă mă zbăteam cu toată forța, până când alt polițist a zis: „Nu te mai prosti! Hai să ne grăbim și să încheiem misiunea ca să putem termina cu asta.” Doar atunci mi-a dat drumul.

Ne-au adus la secția de poliție și ne-au încuiat într-o cameră minusculă, după care ne-au legat cu cătușe de scaune de metal, pe fiecare dintre noi, separat. Persoana însărcinată să ne păzească ne-a întrebat cu asprime cum ne numim și unde locuiam. Eram neliniștită și nu știam ce ar trebui să spun, așa că m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu, cerându-I înțelepciune și cuvintele potrivite de spus. Acesta este momentul în care cuvintele lui Dumnezeu m-au luminat: „Punând întotdeauna pe primul loc interesele familiei lui Dumnezeu; înseamnă să accepți cercetarea amănunțită a lui Dumnezeu și să te supui rânduielilor Lui” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum este relația ta cu Dumnezeu?”). Exact! Trebuia să pun interesele familiei lui Dumnezeu pe primul loc. Indiferent cum m-ar fi torturat sau chinuit, nu puteam să-mi vând frații și surorile și nici nu puteam să devin o iudă și să-L trădez pe Dumnezeu. Trebuia să rămân fermă și să mărturisesc pentru Dumnezeu. După aceea, indiferent cum m-a chestionat, l-am ignorat. Dimineața următoare, în timp ce urmau să ne ducă la casa de detenție, ofițerul de poliție lasciv a spus: „Am întins năvodul să vă prindem! A trebuit să căutăm până v-am găsit!” În timp ce m-a încătușat, mi-a pipăit sânii, lucru care m-a făcut furioasă. Nu mi-am imaginat niciodată că Poliția Poporului mă va hărțui așa în plină zi. Nu erau decât niște gangsteri și bandiți! Era cu adevărat dezgustător și odios!

La casa de detenție, ca să mă facă să le spun adresa mea de acasă și informații despre credința mea în Dumnezeu, poliția a trimis mai întâi o femeie polițist ca să mă convingă și să mă flateze făcând pe polițistul bun. Când și-au dat seama că nu mergea, m-au filmat cu forța și apoi au spus că vor duce filmarea la postul de televiziune și-mi vor distruge reputația cu ea. Știam, oricum, că eram doar o credincioasă în Dumnezeu, care căuta adevărul și mergea pe calea corectă în viață și că nu făcusem nimic rușinos, nici nu făcusem nimic ilegal sau criminal, așa că, pe un ton ofensat, am răspuns: „Faceți ce vreți!” Când au văzut că trucul nu le mergea, acești polițiști malefici au decis să mă tortureze sălbatic. De parcă aș fi fost un criminal îndârjit, mi-au pus la mâini și la picioare cătușe care cântăreau 5 kg și apoi m-au escortat la un vehicul pentru a mă duce să fiu interogată. Deoarece cătușele de pe picioarele mele erau atât de grele, a trebuit să le târâi după mine în timp ce mergeam. Era foarte dificil să merg și n-a fost nevoie decât de câțiva pași ca pielea de pe picioarele mele să fie frecată până a fost jupuită și distrusă. Odată ajunsă în vehicul, ei mi-au pus imediat un sac negru pe cap și am fost înghesuită între doi polițiști. Deodată m-am gândit, în sinea mea, șocată: „Acestor polițiști malefici le lipsește orice umanitate și nu se poate spune ce lucruri vicioase vor face pentru a mă tortura. Ce se va întâmpla dacă n-o să pot să suport?” Așa că m-am rugat repede lui Dumnezeu: „Dumnezeule Atotputernic! Trupul îmi este slab în fața circumstanțelor pe care sunt pe cale să le îndur. Te rog să mă aperi și să-mi dai credință. Indiferent ce torturi se vor abate asupra mea, doresc să rămân fermă în mărturia mea pentru a Te mulțumi și refuz categoric să Te trădez.” Am intrat într-o clădire și mi-au scos sacul de pe cap, apoi mi-au ordonat să stau în picioare o zi întreagă. În acea seară, un polițist s-a așezat în fața mea, și-a încrucișat picioarele și mi-a spus pe un ton sălbatic: „Răspunde-mi la întrebări în mod cooperativ și vei fi eliberată! De câți ani crezi în Dumnezeu? Cine ți-a predicat? Cine este conducătorul bisericii tale?” Când nu am răspuns, a strigat furios: „Se pare că nu vei răspunde până nu facem alternativa clară!” Mi-a ordonat să-mi ridic mâinile deasupra capului și să nu mă mișc în timp ce continuam să stau în picioare. Nu după mult timp, mâinile au început să mă doară și nu le-am mai putut ține deasupra capului, dar nu mi-a dat voie să le cobor. Numai când transpiram și tremuram din toate încheieturile și nu le mai puteam ține ridicate, mi-a dat voie să le cobor, dar tot nu m-a lăsat să mă așez. Am fost obligată să stau în picioare până în zori, moment în care picioarele îmi erau amorțite și umflate.

În dimineața celei de-a doua zile, au început să mă chestioneze iarăși, dar tot am refuzat să le spun ceva. Mi-au scos o parte a cătușelor (înlănțuite) de la mâini și apoi conducătorul lor m-a lovit violent în spatele genunchilor cu un par de lemn gros de 10 cm și lung de 70 cm, forțându-mă să îngenunchez. Apoi mi-a îndesat parul în crăpătura din spatele genunchilor, după care mi-a tras brațele sub par și m-a forțat să-mi pun cătușele înapoi. Imediat, mi-am simțit pieptul presat, era greu să respir și îmi simțeam tendoanele din umeri întinse pe punctul de a se rupe. Gambele îmi erau atât de tensionate că le simțeam gata să plesnească. Era atât de dureros că tremuram din tot corpul. Aproximativ trei minute mai târziu, am încercat să-mi ajustez poziția, dar nu m-am putut susține și, cu o bufnitură, am căzut pe spate pe șezut, cu fața în sus. Unul dintre cei patru polițiști din încăpere le-a ordonat la doi dintre ceilalți să meargă de o parte și de alta lângă mine și să tragă parul în jos cu o mână în timp ce îmi împingeau umerii în față cu cealaltă și l-a instruit pe al treilea să-mi țină capul în mâinile lui în timp ce mă lovea cu piciorul în spate, punându-mă într-o poziție ghemuită pe care apoi mi-au ordonat s-o mențin. Dar întregul meu corp era într-o durere de nesuportat și, nu după mult timp, am căzut iarăși, moment în care m-au pus din nou într-o poziție ghemuită. Am continuat să cad și să fiu împinsă în sus într-o poziție ghemuită iar și iar și acest chin a continuat cam o oră până când, în cele din urmă, odată ce au rămas fără suflare și transpirau, conducătorul lor a zis: „Destul, destul, sunt prea obosit pentru asta!” Doar atunci au îndepărtat instrumentul de tortură. M-am simțit slăbită în tot corpul și eram culcată la podea gâfâind, absolut fără vlagă. Până la acest moment, cătușele îmi jupuiseră pielea de pe încheieturi și, sub cătușe, gleznele îmi erau acoperite de sânge. Mă durea atât de tare încât transpiram și tremuram din tot corpul și, în timp ce sudoarea îmi curgea în răni, durerea era ca și cum aș fi fost tăiată cu un cuțit. În asemenea nenorocire, nu m-am putut abține să nu strig în inima mea: „O, Dumnezeule! Salvează-mă, nu mai pot să îndur mult asta!” Și în acel moment, cuvintele lui Dumnezeu m-au luminat: „Când oamenii sunt gata să-și sacrifice viețile, totul devine neînsemnat și nimeni nu-i poate învinge. Ce ar putea fi mai important decât viața?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 36). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au clarificat imediat totul. Satana știe că oamenii își prețuiesc trupurile și că se tem și mai mult de moarte, așa că spera să-mi rănească trupul cu cruzime ca să mă facă să mă tem de moarte și, astfel, să mă facă să-L trădez pe Dumnezeu. Acesta era planul lui, dar Dumnezeu folosea, de asemenea, planul Satanei ca să-mi testeze credința și loialitatea față de El. Dumnezeu voia să fiu martoră pentru El în prezența Satanei și, în acest fel, să-l umilesc pe Satana. Odată ce am înțeles voia lui Dumnezeu, mi-am regăsit credința și puterea, precum și determinarea de a rămâne fermă și a mărturisi pentru Dumnezeu chiar și cu prețul propriei vieți. Odată ce am făcut jurământul de a-mi risca viața pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, mi-am simțit durerea foarte diminuată și nu m-am mai simțit atât de îndurerată și nenorocită. După aceea, polițistul mi-a ordonat să mă ridic în picioare și mi-a spus cu mânie: „Am crezut că ți-am spus să te ridici în picioare! Să vedem cât reziști!” Și, astfel, m-au forțat să stau în picioare acolo până s-a întunecat. Seara, când m-am dus la baie, picioarele îmi erau umflate și acoperite de sânge închegat din cauza cătușelor, așa că puteam să-mi târâi picioarele de-a lungul podelei doar pe câte o distanță scurtă. Era incredibil de dificil să mă mișc deoarece, de fiecare dată când mă mișcam, simțeam o durere tăioasă în picioare și, cu fiecare pas, era o dâră evidentă de sânge proaspăt. Mi-a luat aproape o oră să merg cei 30 de metri până la toaletă și înapoi. În acea noapte, nu m-am putut abține să nu-mi frec picioarele umflate cu mâinile, și mă dureau chiar dacă le strângeam aproape de mine sau le întindeam. Simțeam o durere strașnică, dar lucrul care mă consola era că, pentru că aveam protecția lui Dumnezeu, nu-L trădasem.

În dimineața celei de-a treia zile, acești polițiști malefici au folosit aceeași metodă să mă tortureze. De fiecare dată când cădeam, polițistul șef râdea malițios și spunea: „Aia a fost o căzătură frumoasă! Să mai vedem una!” Și apoi mă ridicau, iar eu cădeam din nou și el spunea: „Îmi placi în poziția aia, arată bine. Fă-o iarăși!” M-au torturat în felul acesta iar și iar pentru aproximativ o oră până când, în sfârșit, s-au oprit, transpirând pe frunte și extenuați. M-am prăbușit la podea, cu fața în sus, simțindu-mă de parcă cerul se învârtea. Nu mă puteam opri din tremurat, șuvoaie de transpirație sărată făceau imposibil să deschid ochii, iar stomacul mi se frământa atât de rău încât voiam să vomit. Mă simțeam de parcă urma să mor. Acesta a fost momentul în care cuvintele lui Dumnezeu mi-au fulgerat prin minte: „«Căci necazul nostru uşor de purtat şi temporar, lucrează în noi o greutate veşnică de slavă, dincolo de orice imaginaţie.» […] Căci ele se vor împlini asupra celor chinuiți cu cruzime de marele balaur roșu, în țara unde el stă. Marele balaur roșu Îl persecută pe Dumnezeu și este vrăjmașul lui Dumnezeu; prin urmare, cei din această țară care cred în Dumnezeu sunt supuși umilinței și persecuției. De aceea aceste cuvinte vor deveni realitate în grupul vostru de oameni” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că în China, o națiune condusă de demoni, unde a crede în Dumnezeu și a-L urma îți garantează că vei suferi multe umilințe și vătămări, Dumnezeu intenționează să folosească această persecuție pentru a face un grup de biruitori și, prin acest lucru, să-l învingă pe Satana, și tocmai acestea sunt vremurile în care trebuie să manifestăm gloria lui Dumnezeu și să fim martori pentru El. Faptul că am putut să fac partea mea pentru gloria lui Dumnezeu este o onoare. Îndrumată de cuvintele lui Dumnezeu, nu doar că am descoperit o forță puternică, dar i-am și declarat Satanei în inima mea: „Demon ticălos, m-am oțelit și oricum mă torturezi, nu mă voi supune ție. Chiar dacă mor, jur să rămân alături de Dumnezeu.” Când polițistul șef a văzut că tot nu le răspund la întrebări, a scos furios parul și apoi a spus turbat: „Hai, ridică-te! O să vedem noi cât durează încăpățânarea ta. Vom avea răbdare cu tine. Totuși, sunt sigur că te vom face să cedezi!” Nu am avut de ales decât să mă ridic în picioare în agonie, dar picioarele îmi erau atât de umflate și dureroase că nu am putut sta dreaptă și a trebuit să mă sprijin de perete. În acea după-amiază, polițistul șef mi-a spus: „Când alții «se dau în leagăn», vorbesc cu toții din prima. Poți suporta destul de multe abuzuri! Uită-te la starea picioarelor tale și tot nu vorbești. Nu știu de unde ai tăria…” După aceea, s-a uitat iarăși la mine și a urlat: „Am făcut atâția oameni să-și verse secretele și tu ai obrăznicia să lupți cu mine? Ha! Chiar dacă nu-ți descleștăm gura, tot putem să te condamnăm de la 8 la 10 ani și-i vom face pe prizonieri să te înjure și să te bată în fiecare zi! Te dăm noi pe brazdă!” Când l-am auzit spunând asta, m-am gândit: „Dumnezeu este cu mine, prin urmare, chiar dacă mă condamnați de la 8 la 10 ani, nu-mi este frică.” Când nu am răspuns, și-a plesnit furios coapsa, a bătut din picior și a spus: „Am petrecut zile întregi încercând să te facem să cedezi. Dacă toți ar fi ca tine, cum aș mai putea să-mi fac treaba vreodată?” Am zâmbit în sinea mea când l-am auzit spunând acel lucru, pentru că Satana era neputincios, învins zdravăn de mâna lui Dumnezeu! În acel moment, nu m-am putut stăpâni să nu mă gândesc la cuvintele lui Dumnezeu: „Forța vieții lui Dumnezeu poate triumfa în fața oricărei puteri, mai mult decât atât, depășește orice putere. Viața Lui este veșnică, puterea Lui este extraordinară, iar forța vieții Lui nu poate fi întrecută ușor de nicio ființă creată sau forță inamică” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice”). Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu este adevărul și, în ziua aceea, am experimentat personal acest lucru. Nu mâncasem și nu băusem nimic, nu dormisem de trei zile și fusesem torturată atât de rău și încă rezistam, iar asta se datora, în întregime, tăriei pe care mi-o dăduse Dumnezeu. Dumnezeu era Cel care mă veghea și mă apăra. Fără Dumnezeu ca sprijinul meu puternic, aș fi fost înfrântă demult. Forța vitală a lui Dumnezeu este, cu adevărat, extraordinar de puternică, iar Dumnezeu este, într-adevăr, atotputernic! După ce am asistat la faptele lui Dumnezeu, credința mea de a mărturisi pentru Dumnezeu înaintea Satanei a devenit mai puternică.

În dimineața celei de-a patra zile, polițiștii malefici m-au forțat să-mi întind brațele înainte, la nivelul umerilor și să mă mențin pe jumătate ghemuită, după care mi-au pus o tijă de lemn pe dosul palmelor. Nu a durat mult până când nu am putut menține poziția. Mâinile mi-au căzut, iar tija a picat pe podea. Au ridicat tija și au folosit-o ca să mă lovească sălbatic peste articulațiile degetelor și genunchilor, fiecare lovitură provocând o durere ascuțită, iar apoi m-au forțat să continui să mă ghemuiesc pe jumătate. După mai multe zile de tortură, picioarele îmi erau deja umflate și dureroase, așa că după ce m-am ghemuit numai pentru o clipă, picioarele nu mi-au mai suportat greutatea și m-am prăbușit greoi pe podea. M-au ridicat iarăși, dar în secunda în care mi-au dat drumul, m-am prăbușit iarăși. Acest lucru a continuat de mai multe ori. Fesele îmi erau deja atât de învinețite că nu mai puteau suporta să se izbească de podea în felul acesta și mă durea atât de tare încât am început să transpir pe tot corpul. M-au chinuit în acest fel aproximativ o oră. După aceea, mi-au ordonat să mă așez pe podea, apoi au adus într-un bol apă sărată și tulbure și mi-au spus să o beau. Am refuzat, așa că unul dintre acei polițiști malefici m-a apucat de-o parte și de alta a feței, în timp ce altul mi-a pus o mână pe frunte și cu cealaltă mi-a descleștat gura și mi-au turnat apa pe gât. Am simțit apa sărată cum mă ardea și îmi contracta gâtul, mi-am simțit instantaneu stomacul arzând și era atât de insuportabil că îmi venea să plâng. Când mi-au văzut disconfortul, au spus cu răutate: „Nu sângerezi la fel de ușor când te lovim după ce bei apă sărată.” Abia mi-am înăbușit furia pe care am simțit-o când am auzit asta. Nu mi-am imaginat niciodată că Poliția Poporului din China, socotită integră, ar putea fi atât de sinistră și malițioasă. Acești demoni vicioși nu doar că intenționau să se joace cu mine și să-mi facă rău, ci căutau să mă umilească. În acea noapte, unul dintre acești polițiști malefici a venit la mine, s-a lăsat pe vine și mi-a atins fața cu mâna în timp ce-mi spunea cuvinte murdare. Eram atât de furioasă că l-am scuipat direct în față. A devenit furios și m-a plesnit tare, făcându-mi ochii să vadă stele verzi și urechile să-mi țiuie. Apoi a spus pe un ton amenințător: „Încă nu ai experimentat celelalte tehnici de interogare ale noastre. Dacă mori aici, nimeni nu va ști vreodată. Mărturisește sau ne putem distra mult mai mult cu tine!” În acea noapte, am zăcut pe podea, incapabilă să mă mișc vreun pic. Am vrut să mă duc la baie, așa că mi-au spus să mă ridic singură. Folosindu-mi toată forța, am reușit să mă ridic în picioare încet, dar m-am prăbușit iar după ce am făcut un singur pas. Nu m-am putut mișca, așa că o polițistă a trebuit să mă târâie în baie, unde am leșinat iar. Când m-am trezit, eram înapoi în camera mea. Am văzut că picioarele îmi erau atât de umflate încât pielea era lucioasă, cătușele îmi intraseră adânc în pielea de pe încheieturi și glezne, sânge și puroi mi se prelingeau din răni și era mai dureros decât aș putea descrie. M-am gândit la celelalte tehnici de tortură pe care polițistul care mi-a atins fața a zis că le vor folosi pe mine și nu m-am putut abține să nu mă simt slabă, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Nu știu ce altceva vor face acești diavoli pentru a mă chinui și nu mai pot rezista mult timp. Te rog să mă îndrumi, să-mi dai credință, să-mi acorzi tărie și să mă lași să mărturisesc ferm pentru Tine.” După ce m-am rugat, mi-am amintit de suferințele pe care Dumnezeu le-a îndurat de două ori când S-a întrupat pentru a mântui omenirea: în Epoca Harului, pentru a răscumpăra omenirea, Domnul Isus a fost batjocorit, bătut și insultat de soldați și de mulțime, a fost pus să poarte o coroană de spini și, în cele din urmă, a fost răstignit pe cruce cât era încă viu; în zilele noastre, Dumnezeu Și-a asumat un risc și mai mare venind întrupat pentru a lucra într-o țară atee și, în tăcere și fără să Se plângă, a îndurat persecuția și arestarea de către guvernul PCC, precum și împotrivirea, respingerea și condamnarea sălbatică a lumii religioase. Mi-am amintit iar de cuvintele lui Dumnezeu: „Oare suferința cu care vă confruntați acum nu este aceeași cu a lui Dumnezeu? Voi suferiți împreună cu El, iar El este cu oamenii în suferința lor. Astăzi, toți participați la necazul, Împărăția și răbdarea lui Hristos, iar apoi, în cele din urmă, veți obține slavă. Acest tip de suferință este plină de înțeles. Nu se va putea fără să ai hotărâre. Trebuie să înțelegi semnificația suferințelor de astăzi și de ce trebuie să suferi astfel. Caută puțin adevăr în aceasta și înțelege puțin din intenția lui Dumnezeu și atunci vei avea fermitatea de a îndura suferința” („Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). E adevărat, cu mult timp înainte, Dumnezeu a îndurat suferința prin care treceam eu. Dumnezeu era nevinovat, totuși, ca să mântuie omenirea coruptă, a îndurat toate chinurile și umilința, pe când suferința pe care o înduram eu era doar ca eu însămi să obțin adevărata mântuire. Analizând chestiunea îndeaproape, mi-am dat seama că propria mea suferință abia merita menționată pe lângă suferința pe care a îndurat-o Dumnezeu. Am înțeles, în cele din urmă, imensitatea chinului și umilinței pe care Dumnezeu le-a îndurat ca să ne mântuiască și am simțit că iubirea lui Dumnezeu pentru omenire este, cu adevărat, puternică și altruistă! În inima mea, am simțit o jinduire și o tânjire după Dumnezeu. Prin suferința mea, Dumnezeu mi-a permis să văd mai mult din puterea și autoritatea Lui și să apreciez că ale Sale cuvinte sunt forța vitală a omului și mă pot îndruma să depășesc orice dificultate; prin această suferință, Dumnezeu îmi rafina, de asemenea, credința, îmi călea voința și îmi permitea să compensez ce îmi lipsea și să-mi aduc neajunsurile la desăvârșire. Am înțeles voia lui Dumnezeu și am realizat că suferința pe care am îndurat-o în acea zi era un mare dar al harului lui Dumnezeu și că Dumnezeu era cu mine, așa că nu eram singură. Nu am putut să nu-mi amintesc un imn bisericesc: „Dumnezeu e sprijinul meu, de ce m-aș teme? Viața mi-o pun zălog să lupt cu Satana până la sfârșit. Dumnezeu ne înalță, ar trebui să lăsăm totul în urmă și să luptăm să fim martori pentru Hristos. Dumnezeu va îndeplini voia Sa pe Pământ. Îmi voi pregăti iubirea și loialitatea și le voi dedica pe toate lui Dumnezeu. Voi întâmpina cu bucurie întoarcerea lui Dumnezeu când El va coborî în slavă și mă voi întâlni iar cu El când împărăția lui Hristos va fi înfăptuită” („Împărăţia” din Urmați Mielul și cântați cântări noi).

În ziua a cincea, acești polițiști malefici au continuat să mă facă să iau poziția pe jumătate ghemuită. Picioarele îmi erau deja atât de umflate, că nu mă puteam ține pe ele, așa că polițiștii m-au încercuit și m-au împins de la unul la altul. Unii dintre ei au și profitat de situația mea ca să mă pipăie. N-am putut decât să-i las, amorțită, să se joace cu mine ca și cum aș fi fost o păpușă. Fusesem deja chinuită până în punctul în care capul mi se învârtea și vederea îmi era încețoșată. Dar tocmai când nu mai puteam îndura, am auzit deodată pași în fața ușii, clipă în care ei au alergat la ușă, au închis-o și și-au încetat jocul crud. Am știut că Acesta era Dumnezeu care îmi arăta milă și îmi alina durerea. În noaptea aceea, unul dintre polițiștii malefici a venit la mine, și-a scos pantoful și și-a pus piciorul împuțit în fața mea în timp ce a zis lasciv: „La ce te gândești în timp ce stai așezată acolo? La bărbați? Ei bine, cum e? Îți place duhoarea piciorului meu? Cred că putoarea piciorului meu este exact ce-ți lipsește!” Limbajul lui murdar m-a umplut de furie. M-am uitat urât și furioasă la el și, cum mă uitam la fața lui nerușinată și dezgustătoare, m-am gândit retrospectiv la cum am fost, iar și iar, chinuită și umilită după toanele lor. Le lipsea orice umanitate, erau mai răi ca fiarele, nu erau decât o haită de demoni lipsiți complet de rațiune și îi uram pe acești diavoli din adâncul ființei mele! Prin experiența mea personală din ultimele șapte zile, am văzut că Polițiștii Poporului, pe care îi considerasem în trecut modele de respectabilitate, nu erau decât ticăloși nerușinați, iar acest lucru mi-a dat determinarea de a mă lepăda de Satana, de a rămâne fermă și a mărturisi pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu.

Din a șasea zi, am început să adorm involuntar. Polițistul șef a declarat cu mândrie: „În sfârșit începi să adormi! Vrei să dormi? Ia-ți gândul! Vei fi privată de somn până cedezi! Să vedem cât reziști!” Mă supravegheau în ture și, în momentul în care închideam ochii sau ațipeam, băteau în masă cu bicele lor sau foloseau un băț subțire ca să-mi lovească picioarele, care erau atât de umflate încât pielea era lucioasă, sau mă trăgeau violent de păr, ori mă călcau apăsat pe picior și, de fiecare dată, eram trezită de spaimă. Uneori îmi loveau cătușele cu picioarele, iar când cătușele îmi atingeau rănile purulente, durerea era îndeajuns să mă șocheze ca să mă trezesc. În cele din urmă, capul mă durea atât de tare încât simțeam că va exploda, camera părea că se învârtea și am căzut cu capul înainte pe podea și mi-am pierdut cunoștința… În zăpăceala mea inconștientă, l-am auzit pe doctor spunând: „Nu ați lăsat-o să mănânce sau să doarmă zile întregi? Sunteți prea aspri. Iar aceste cătușe sunt deja încastrate în carne. Nu le mai poate purta.” După ce a plecat doctorul, polițiștii mi-au pus cătușe cântărind 2,5 kg și mi-au aplicat medicamente și doar atunci mi-am recăpătat cunoștința. Știam că supraviețuisem doar datorită omnipotenței lui Dumnezeu și pentru că Dumnezeu mă apăra în secret, alinându-mi durerea și micșorându-mi tortura, vorbind prin doctor. Aveam mai multă credință în Dumnezeu ca niciodată și am găsit determinarea de a lupta cu Satana până la sfârșit. Dumnezeu îmi era sprijin puternic și refugiu. Știam că, fără permisiunea lui Dumnezeu, oricum mă tortura Satana, nu putea să-mi ia viața.

În dimineața celei de-a șaptea zile, eram prea obosită ca să mai îndur și tot adormeam. Unul dintre polițiștii malefici mi-a văzut starea și m-a călcat constant pe degetele de la picioare, m-a pișcat de dosul palmelor și m-a pălmuit. În acea după-amiază, poliția malefică mi-a cerut iar informații despre biserică. M-am rugat grabnic lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Sunt atât de lipsită de somn, încât nu pot gândi clar. Te rog să mă aperi și să-mi dai o minte limpede, astfel încât să pot să mărturisesc ferm pentru Tine tot timpul.” Mulțumită protecției lui Dumnezeu, în ciuda faptului că am fost trează timp de șapte zile și șase nopți, fără mâncare, apă sau somn, mintea mea a devenit complet limpede și, indiferent cum mă ispiteau, tot nu le-am spus nimic. După aceea, polițistul șef a scos o listă cu lucrătorii misionari pe care o scrisesem și apoi a încercat să mă forțeze să le divulg alte nume. Dar după ce am experimentat cruzimea aplicată de acești diavoli, nu eram pe cale să las pe vreunul dintre frații și surorile mele să cadă în mâinile lor, așa că L-am strigat pe Dumnezeu să-mi dea tărie, iar când polițistul nu era atent, m-am repezit înainte, am înșfăcat lista cu nume, mi-am îndesat-o în gură și am înghițit-o. Doi dintre polițiștii malefici m-au înjurat în timp ce s-au năpustit înainte și au încercat să-mi descleșteze gura și mi-au lovit rău fața. Loviturile au făcut să-mi curgă sânge din colțurile gurii, să mi se învârtă capul și fața să mi se umfle.

După câteva runde de interogare zadarnică, n-au avut de ales și au renunțat, așa că m-au trimis înapoi la casa de detenție. Polițiștii de la casa de detenție au văzut cât de rău eram rănită și le-a fost frică să-și asume responsabilitatea dacă muream acolo, așa că au refuzat să mă accepte. Frustrați, anchetatorii malefici au fost nevoiți să mă ducă la spital pentru intubare cu oxigen. După aceea, m-au înapoiat la casa de detenție și am fost în comă timp de patru zile și nopți. După ce ceilalți prizonieri m-au trezit, mi-am mai pierdut cunoștința de două ori. În cele din urmă, guvernul PCC m-a condamnat la un an și nouă luni de reeducare prin muncă pentru crima de „a mă alătura unei organizații xie jiao.” Cu toate acestea, întrucât fusesem torturată atât de rău, eram paralizată și nu puteam merge, iar lagărul de muncă nu m-a acceptat, așa că poliția a publicat o filmare cu mine la televizor. Trei luni mai târziu, soțul meu a aflat, în sfârșit, ce mi se întâmplase și a cheltuit 12000 de yuani cauțiune ca să mă scoată din pușcărie în eliberare supravegheată. Când soțul meu a venit să mă ia, eram rănită prea rău ca să merg, așa că a trebuit să mă care el până la mașină. După ce m-am întors acasă, doctorii care m-au examinat au stabilit că aveam două discuri vertebrale dislocate, că nu voi putea să mă îngrijesc singură în viitor și că eram paralizată pe viață. Am crezut că îmi voi petrece restul vieții întinsă într-un pat, dar, mulțumită îndurării lui Dumnezeu și tratamentului continuu, un an mai târziu, trupul meu a început, încet, să se recupereze. Am asistat cu adevărat la forța atotputernică a lui Dumnezeu, precum și la dragostea Lui pentru mine. Slavă lui Dumnezeu, am putut să-mi reiau îndatoririle ca ființă creată!

Prin aceste suferințe și dificultăți, deși am gustat din plin durerea, am și dobândit bogăția vieții. Nu doar am văzut clar esența demonică a guvernului PCC, dar, mai important, am văzut faptele minunate ale lui Dumnezeu, am văzut autoritatea și puterea cuvintelor lui Dumnezeu și am simțit extraordinaritatea și imensitatea forței vitale a lui Dumnezeu: când m-am simțit cel mai slabă și neajutorată, Dumnezeu a fost Cel care mi-a dat tărie și curaj și Cel care mi-a dat credința pentru a mă elibera de forțele întunericului ale Satanei; când trupul meu nu a mai putut suporta tortura și chinul, Dumnezeu a aranjat oameni, situații și lucruri ca să-mi ușureze povara; când am fost chinuită de demoni până la inconștiență, lucrarea minunată a lui Dumnezeu a deschis o cale și m-a izbăvit în siguranță din pericol… După ce am experimentat aceste lucruri, am văzut că Dumnezeu mi-a fost mereu alături, veghind asupra mea, protejându-mă și mergând alături de mine. Iubirea lui Dumnezeu pentru mine este, cu adevărat, imensă! Dumnezeu este forța mea în viață, ajutorul și sprijinul meu oricând am nevoie de ele și vreau să mă dedic, trup și suflet, lui Dumnezeu, să caut să-L cunosc pe Dumnezeu și să trăiesc o viață plină de însemnătate!