901 Atâta vreme cât nu Îl părăsești pe Dumnezeu

Dragostea și mila lui Dumnezeu

pătrund lucrarea Lui de gestionare,

de la primul până la ultimul detaliu.


Chiar de omul simte sau nu voia Lui bună,

El e neobosit în a urmări lucrarea ce trebuie s-o facă.

Indiferent de omul înțelege gestionarea Lui sau nu,

lucrarea Lui aduce beneficii și ajutor ce pot fi simțite de toți.

Dragostea și mila lui Dumnezeu

pătrund lucrarea Lui de gestionare,

de la primul până la ultimul detaliu.


Poate nu simți azi dragostea și viața date de Dumnezeu,

dar atât timp cât nu pleci de lângă El,

nici nu renunți la voia ta de-a căuta adevărul,

într-o zi, cu siguranță-L vei vedea pe Dumnezeu zâmbind.

Pentru că scopul lui Dumnezeu în lucrarea Lui de gestionare

e să smulgă omenirea de sub influența Satanei

și nu să-i părăsească pe cei corupți de Satana

și care se împotrivesc voii Lui.

Dragostea și mila lui Dumnezeu

pătrund lucrarea Lui de gestionare,

de la primul până la ultimul detaliu.


Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu”

Anterior: 900 Dumnezeu îl salvează pe om în cea mai mare măsură

Înainte: 902 Identitatea și poziția lui Însuși Dumnezeu

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

939 Simbolul firii lui Dumnezeu

Firea lui Dumnezeuinclude iubirea și-alinarea pentru omenire,include ura Lui și-nțelegerea Lui deplină a omenirii.Firea lui Dumnezeu,firea...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte