276 Fiți atenți la soarta omenirii

Dumnezeu îi îndeamnă pe oamenii de toate etniile,

din toate țările și de toate meseriile:

Ascultați vocea Lui și vedeți lucrarea Lui;

fiți atenți la soarta omenirii;

faceți-L pe Dumnezeu cel mai sfânt și onorabil

cel mai înalt și singurul obiect al închinării;

lăsați întreaga omenire să trăiască sub binecuvântarea lui Dumnezeu,

precum urmașii lui Avraam au trăit sub promisiunea lui Iahve,

precum Adam și Eva, cei creați de Dumnezeu, au trăit în Grădina Edenului.

Lucrarea lui Dumnezeu e ca valurile puternice de nestăvilit;

nimeni nu-L poate reține sau să-I oprească pașii.

Doar ascultând cuvântul Lui și tânjind după El

pot fi urmați pașii Săi și promisiunea primită.

Toți ceilalți vor fi anihilați complet și-și vor primi pedeapsa cuvenită.

Dumnezeu îi îndeamnă pe oamenii de toate etniile,

din toate țările și toate meseriile:

Ascultați vocea Lui și vedeți lucrarea Lui;

fiți atenți la soarta omenirii.

Fiți atenți la soarta întregii umanități.


Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri”

Anterior: 275 Dumnezeu controlează soarta fiecărei națiuni și a fiecărui popor

Înainte: 277 Cei care provoacă firea lui Dumnezeu trebuie să fie pedepsiți

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte