469 Importanța cuvintelor lui Dumnezeu
Cei ce cred în Dumnezeu ar trebui să se poarte bine.
Cel mai mult contează să ai cuvântul Lui.
Orice-ar fi, de la cuvântul Lui nu te întoarce.
Îl cunoști și-L mulțumești doar prin cuvântul Lui.
Toate confesiunile, națiunile și sectoarele
vor fi cucerite în viitor prin cuvânt.
Dumnezeu le va vorbi oamenilor direct
și în mâinile lor vor ține cuvântul Lui.
Prin asta, ei vor fi făcuți desăvârșiți,
iar cuvântul lui Dumnezeu va răzbate.
Oamenii urmează și vorbesc despre cuvântul Lui,
păstrând în ei cuvântul lui Dumnezeu.
Toți cei folosiți de Dumnezeu pot trăi cuvântul Lui.
Dacă nu poți, asta arată
că Duhul Sfânt nu a lucrat în tine,
că nu ai obținut desăvârșirea.
Asta e valoarea cuvântului lui Dumnezeu,
valoarea cuvântului Său.
Oamenii cufundați în cuvântul lui Dumnezeu
pe dinăuntru și pe dinafară sunt desăvârșiți.
Cei ce sunt martori și împlinesc voia Lui
au cuvântul lui Dumnezeu ca realitate a lor.
Intrarea în Epoca Cuvântului,
cunoscută ca Epoca Împărăției Milenare,
e lucrarea ce se săvârșește-acum.
Practică părtășia a ceea ce spune El.
Mâncând și experimentând cuvântul Lui,
poți trăi cuvântul lui Dumnezeu.
Fără a vorbi din propria experiență,
făr-a trăi cuvintele Lui, n-ai convinge pe nimeni.
Toți cei folosiți de Dumnezeu pot trăi cuvântul Lui.
Dacă nu poți, asta arată
că Duhul Sfânt nu a lucrat în tine,
că nu ai obținut desăvârșirea.
Asta e valoarea cuvântului lui Dumnezeu,
valoarea cuvântului Său.
Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Epoca Împărăției este Epoca Cuvântului”