424 Cea mai mare înțelepciune este să privești către Dumnezeu și să te bazezi pe El

1 Indiferent cât de mult înțelege adevărul, câte datorii a îndeplinit, cât de mult a experimentat în timp ce îndeplinea aceste datorii, cât de mare sau de mică este statura cuiva sau de mediul în care se află, un lucru de care nu se pot lipsi, în tot ceea ce fac, este să privească înspre Dumnezeu și să se bazeze pe Dumnezeu. Aceasta este cea mai mare înțelepciune. Chiar dacă cineva a ajuns să înțeleagă multe adevăruri, va fi oare suficient dacă nu se bazează pe Dumnezeu? Unii oameni, după ce au crezut în Dumnezeu ceva mai mult timp, au ajuns să înțeleagă unele adevăruri și au trecut prin câteva încercări. S-ar putea să aibă un pic de experiență practică, dar ei nu știu să se bazeze pe Dumnezeu și nu înțeleg cum să privească înspre Dumnezeu și să se bazeze pe Dumnezeu. Oare astfel de oameni au înțelepciune? Ei sunt cei mai nechibzuți dintre oameni și sunt de genul care se consideră isteți; ei nu se tem de Dumnezeu și nu se feresc de rău.

2 A pricepe cuvintele literale și a vorbi despre multe doctrine spirituale nu înseamnă a înțelege adevărul, cu atât mai puțin înseamnă că înțelegi întru totul voia lui Dumnezeu în orice situație. Așadar, există o lecție foarte importantă de învățat aici. Este faptul că oamenii trebuie să privească înspre Dumnezeu în toate lucrurile și, privind către Dumnezeu în toate lucrurile, oamenii pot dobândi încredere în Dumnezeu. Oamenii au o cale de urmat numai bizuindu-se pe Dumnezeu. Există o problemă serioasă aici, și anume că oamenii fac multe lucruri în funcție de experiența lor și de regulile pe care le-au înțeles și de o oarecare imaginație umană. Cu greu pot obține cel mai bun rezultat, lucru ce vine prin înțelegerea voii lui Dumnezeu, privind către Dumnezeu și rugându-se la El și, apoi, bazându-se pe lucrarea și îndrumarea lui Dumnezeu. Așa că spun: „Cea mai mare înțelepciune este să privești către Dumnezeu și să te bazezi pe El în toate lucrurile.”

Adaptare după Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Credința în Dumnezeu trebuie să înceapă cu a înțelege tendințele rele ale lumii”

Anterior: 423 Nu există slujire adevărată fără rugăciune adevărată

Înainte: 425 Doar cei liniştiţi înaintea lui Dumnezeu se concentrează asupra vieţii

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

281 Timp

Din depărtare, un suflet singur a călătorit,testând viitorul, căutând trecutul,trudind asiduu și urmărind un vis.Nu știe de unde vine sau...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte