1 Oamenii „Mă iubesc” nu pentru că dragostea lor față de Mine este înnăscută, ci pentru că se tem de mustrare. Cine dintre oameni s-a născut iubindu-mă pe Mine? Cine Mă tratează ca și cum și-ar trata propria inimă? Și așa, rezum acest lucru cu o maximă pentru lumea umană: Printre oameni, nu există niciunul care să Mă iubească. Îl pot iubi pe om pe vecie și pot și să-l urăsc pe vecie, iar acest lucru nu se va schimba niciodată, fiindcă am perseverență. Totuși, omul nu are această perseverență, își schimbă mereu atitudinea față de Mine. Astfel, condensez aceasta într-un alt aforism: oamenilor le lipsește perseverența și, astfel, sunt incapabili de a-Mi împlini inima.

2 Astăzi, încă nu știu de ce omul nu-și respectă datoria, de ce nu știe cât de mare este statura sa. Oamenii nici măcar nu știu dacă statura lor cântărește câteva grame sau câteva liang. Și astfel, ei încă Mă lingușesc. Este ca și cum toată lucrarea Mea ar fi fost în zadar, ca și cum cuvintele Mele sunt doar un ecou în munții cei mari și nimeni nu a perceput vreodată esența cuvintelor și cuvântărilor Mele. Eu folosesc asta ca temelie pentru a rezuma al treilea aforism: „Oamenii nu Mă cunosc pentru că nu Mă văd”.

3 Oamenii strigă din cauza cuvintelor Mele și rugămințile lor conțin mereu nemulțumiri legate de cruzimea Mea. Este ca și cum toți ar căuta adevărata Mea „dragoste” față de om – dar cum ar putea ei să-Mi găsească dragostea în cuvintele Mele severe? Drept urmare, ei își pierd mereu speranța din cauza cuvintelor Mele. De ce, în ceea ce spun ei, oamenii se plâng mereu de Mine? Astfel, rezum cel de-al patrulea aforism pentru viața umană: oamenii sunt foarte puțin ascultători față de Mine și astfel Mă urăsc mereu.

4 Când am cerințe pentru oameni, ei sunt uimiți: ei nu crezuseră niciodată că Dumnezeu, care a fost bun la suflet și îngăduitor atât de mulți ani, ar putea spune astfel de cuvinte, cuvinte care sunt fără inimă și nejustificate și, astfel, ei sunt fără grai. În astfel de momente, văd că ura față de Mine din inimile oamenilor a crescut din nou, pentru că au început din nou lucrarea de plângere. Ei acuză întotdeauna pământul și blestemă Cerul. Totuși, în cuvintele lor, nu găsesc nimic care să-i blesteme, pentru că dragostea lor de sine este atât de mare. Așadar, rezum sensul vieții umane: pentru că oamenii se iubesc prea mult pe ei înșiși, toată viața lor este chinuită și goală și aduc ruina asupra propriilor capete din cauza urii lor față de Mine.

Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”