848 Expresiile pe care le posedă cei desăvârșiți

Când oamenii pășesc pe calea desăvârșirii, devine posibil ca vechile lor firi să se schimbe. Mai mult, viața lor continuă să se dezvolte și, treptat, ei pătrund mai mult în adevăr. Sunt în stare să deteste lumea și pe toți cei care nu caută adevărul. Se detestă mai ales pe ei înșiși, dar, mai mult decât atât, în mod clar se cunosc. Sunt dispuși să trăiască respectând adevărul și fac din căutarea adevărului scopul lor. Nu sunt dispuși să trăiască în gândurile generate de propriul creier și disprețuiesc neprihănirea de sine a omului, trufia și îngâmfarea acestuia. Vorbesc cu un puternic simț al corectitudinii, se ocupă de lucruri cu discernământ și înțelepciune și sunt loiali și ascultători față de Dumnezeu. Dacă ei trăiesc un moment de judecată și mustrare, nu numai că nu devin pasivi sau slabi, ci sunt recunoscători pentru această mustrare și judecată de la Dumnezeu. Ei cred că nu pot exista fără mustrarea și judecata lui Dumnezeu, că îi protejează. Ei nu caută o credință a păcii și bucuriei și a căutării pâinii ca să își potolească foamea. Și nici nu caută plăcerile trupești vremelnice. Asta se petrece în cei care sunt desăvârșiți.

Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (4)”

Anterior: 847 Căutarea adevărului este singura șansă de a fi desăvârșit

Înainte: 849 Promisiunile către cei care au fost desăvârșiți

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

32 Dumnezeu coboară cu judecată

În timp ce coboară la națiunea marelui balaur roșu,Dumnezeu Se uită către univers,iar acesta tremură.Există vreun loc ferit de judecata...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte