89 Mare parte din lucrarea lui Dumnezeu e realizată prin Cuvânt

După ce experimentezi ceva un timp,

dacă cunoști lucrarea lui Dumnezeu

și fiecare pas al Lui

și știi ce face cuvântul Său

și de ce atât de multe sunt neîmplinite;

dacă ai o viziune clară,

cunoștințe depline despre toate acestea,

poți merge cu îndrăzneală înainte,

fără grijă sau neliniște.

Cum se realizează mult din lucrarea Lui?

Prin cuvântul pe care-l rostește.

Prin cuvânt, El rafinează toată omenirea

și îi schimbă toate concepțiile.


Toată suferința și rafinarea,

toată iluminarea experimentată,

tot ce tratează în interior e realizat prin cuvintele spuse de El.

De ce-L urmează omul pe Dumnezeu?

Datorită cuvintelor pe care le rostește.

Cuvintele Lui sunt pline de mistere,

ating corzile inimii omului.

Cuvintele Lui revelează secretele interioare ale omului,

îi permit să vadă atât în viitor,

cât și-n trecut.

Cum se realizează mult, mult din lucrarea Lui?

Prin cuvântul pe care-l rostește.

Prin cuvânt, El rafinează toată omenirea

și îi schimbă toate concepțiile,

și îi schimbă toate concepțiile.

Din cauza cuvântului lui Dumnezeu,

omul îndură durere și suferință.

Prin cuvântul Său,

omul e făcut desăvârșit și-și începe urmarea.

Omul ar trebui să accepte cuvintele Lui.

Fie că e desăvârșit sau rafinat,

tot cuvintele lui Dumnezeu sunt cheia.

E lucrarea Lui Dumnezeu,

viziunea pe care omul s-o știe.

Cum se realizează mult din lucrarea Lui?

Prin cuvântul pe care-l rostește.

Prin cuvânt, El rafinează toată omenirea

și îi schimbă toate concepțiile,

și îi schimbă toate concepțiile,

o, și îi schimbă toate concepțiile.


Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai cei care-L cunosc pe Dumnezeu pot să fie martori pentru El”

Anterior: 88 Dumnezeu întrupat al zilelor de pe urmă face, mai ales, lucrarea cuvintelor

Înainte: 90 Cuvântul lui Dumnezeu este autoritate și judecată

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte