1

Odată ce am gustat întreaga amărăciune a stricăciunii trupului, îl detest și îl urăsc și mai mult pe Satana.

Cuvintele lui Dumnezeu mă demască și mă judecă aspru și acum văd clar adevărul stricăciunii mele.

Acceptând judecata și rafinarea lui Dumnezeu, dobândesc purificare și doar atunci știu că oamenii trebuie să urmărească adevărul în viețile lor.

Văd că lucrarea lui Dumnezeu pentru a mântui omul nu este ușoară. Cu conștiință și rațiune, ar trebui să ascult de Dumnezeu.

Dumnezeu suferă atât de mult pentru om, nici chiar astăzi El încă nu i-a dobândit inima.

Simt vinovăție și îmi fac reproșuri în inima mea; dacă nu răsplătesc iubirea lui Dumnezeu, atunci nu sunt demn să fiu numit uman.

Dumnezeu așteaptă ca omul să se căiască. Nu pot să mă mai înjosesc și să trăiesc o viață goală.

Nu am dobândit adevărul și nu am trăit o asemănare umană, deci cum aș putea să renunț atât de ușor?

2

Lucrarea lui Dumnezeu se apropie de sfârșit, eu nu am încă o mare schimbare în firea mea.

Fără realitatea adevărului, cum aș putea rămâne statornic? Cum pot să-I liniștesc mintea lui Dumnezeu și să-I câștig încrederea?

Nu sunt nici pe departe ceea ce Dumnezeu cere, cum Îl pot mulțumi pe Dumnezeu dacă nu practic adevărul?

Inima lui Dumnezeu nu este încă alinată, ar trebui să trăiesc pentru Dumnezeu pentru a-I răsplăti bunătatea.

Pentru a mulțumi inima lui Dumnezeu, sunt dispus să sufăr orice durere.

Dacă Îl dezamăgesc pe Dumnezeu, voi regreta întreaga viață și voi fi prea rușinat să dau ochii cu El.

Ca om, trebuie să mă străduiesc din toate puterile și să nu mai fiu neascultător sau să Îl întristez pe Dumnezeu.

Îmi doresc să mă întorc la dreptate, să Îl iubesc și să Îi fiu devotat lui Dumnezeu pe vecie; și doar cu adevărul sunt demn să fiu numit uman.