567 Slava lui Dumnezeu deține cea mai mare importanță în rândul oamenilor
În firile oamenilor normali
nu există necinste sau înșelăciuni.
Ei au relații normale
și nu sunt independenți.
Viețile lor nu sunt nici mediocre,
nici decadente.
Dumnezeu este-nălțat printre toți,
cuvintele Lui pătrund printre ei.
Oamenii trăiesc în pace-mpreună
sub îngrijirea și protecția lui Dumnezeu.
Pământul este plin de armonie,
fără amestecul Satanei.
Slava lui Dumnezeu e cea mai importantă
pentru astfel de oameni.
Ei sunt puri și plini de viață, ca îngerii,
nu se plâng lui Dumnezeu.
Ei fac tot ce pot
pentru slava lui Dumnezeu pe pământ.
Când Dumnezeu
urcă pe tronul din inima omului,
atunci fiii Lui și poporul Său
vor domni pe pământ.
Aceste cuvinte vorbesc despre vremea
când îngerii de pe pământ
vor avea binecuvântarea de-a-L sluji
pe Dumnezeu din cer.
Deoarece omul este expresia
duhurilor îngerilor,
Dumnezeu spune că oamenii vor trăi pe pământ
ca și când ar fi în cer.
Și-L vor sluji pe Dumnezeu pe pământ
la fel cum o fac îngerii în cer.
Astfel, în timpul zilelor sale pe pământ,
omul se va putea bucura
de binecuvântările celui de-al treilea Cer.
De fapt, aceasta este exact
ce spun aceste cuvinte.
Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 16