I

Datorită suveranității și predestinării Creatorului, un suflet singuratic care a pornit fără absolut nimic obține părinți și o familie, șansa de a deveni un membru al rasei umane, șansa de a experimenta viața omenească și de a călători prin lumea oamenilor; el mai obține și șansa de a experimenta suveranitatea Creatorului, de a ajunge să cunoască minunățiile creației Creatorului și, mai mult decât atât, șansa de a ajunge să cunoască autoritatea Creatorului și să i se preda acesteia. Totuși, majoritatea oamenilor nu profită cu adevărat de această oportunitate rară și trecătoare. Oamenii își irosesc energia de o viață luptând împotriva destinului și își petrec viețile întregi agitându-se în încercarea de a-și întreține familiile și alergând încoace și încolo de dragul prestigiului și al profitului.

II

Lucrurile pe care le prețuiesc oamenii sunt dragostea pentru familie, banii, faima și câștigul, iar ei le consideră pe acestea drept cele mai valoroase lucruri din viață. Toți oamenii se plâng că au o soartă nefastă, totuși încearcă să trimită într-un ungher al minții chestiunile pe care oamenii ar trebui cel mai mult să le înțeleagă și să le exploreze: de ce trăiește omul, cum ar trebui să trăiască omul și care sunt valoarea și sensul vieții omenești. Își petrec viețile întregi, oricât de lungi ar fi ele, doar alergând în căutarea faimei și a câștigului, până când tinerețea li s-a dus și ei au devenit cărunți și plini de riduri, până când își dau seama că faima și câștigul nu le pot opri îmbătrânirea, că banii nu le pot umple golul din inimi și până când înțeleg că nimeni nu poate scăpa de legile nașterii, îmbătrânirii, bolii și morții și că nimeni nu se poate elibera de rânduielile sorții.

III

Când oamenii urmează în curând să-și ia adio de la lume, ajung la înțelegerea treptată a faptului că totul pe lume se îndepărtează, că ei nu mai au puterea de a se agăța de nimic din ce le-a aparținut la început; în acest moment simt cu adevărat că, până la urmă, nu sunt decât ca un bebeluș nou-născut, plângăcios, care încă nu are nimic. În acest moment sunt siliți să înceapă să cugete la ceea ce au făcut în viața lor, care este valoarea faptului de a fi viu, care este semnificația faptului de a fi viu și de ce au venit pe lume oamenii. Și exact în acest moment își doresc din ce în ce mai mult să știe dacă există cu adevărat o viață viitoare, dacă Cerul există cu adevărat, dacă există cu adevărat osândă…

IV

Numai atunci când cineva chiar a ajuns în acest punct își dă seama că, atunci când o persoană intră în această lume, trebuie mai întâi să înțeleagă de unde vin ființele umane, de ce trăiesc oamenii, cine deține suveranitatea asupra sorții omenirii, și cine oferă provizii și are suveranitate asupra existenței umane – această înțelegere reprezintă capitalul prin care trăiește o persoană și sunt baza esențială pentru supraviețuirea unei persoane. Cu toate că diferitele abilități de supraviețuire pe care oamenii își petrec toată viața ca să le stăpânească le permit să aibă o abundență de confort material, acele abilități nu aduc niciodată adevărata consolare și stabilitate în inimile lor. În schimb, îi fac pe oameni să-și piardă constant direcția, să aibă dificultăți în a se controla și să rateze în mod repetat oportunitățile de a înțelege sensul vieții și dau naștere la necazuri ascunse în oameni cu privire la modul în care să înfrunte moartea corespunzător – viețile oamenilor sunt ruinate în felul acesta.

din Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”