Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu: Taine despre Biblie | Fragmentul 270

septembrie 28, 2023

Biblia mai este numită Vechiul și Noul Testament. Știți la ce se referă cuvântul „testament”? „Testament” din Vechiul Testament vine de la legământul lui Iahve cu poporul lui Israel, când a ucis pe egipteni și a salvat pe israeliți de sub Faraon. Bineînțeles, dovada acestui legământ a fost sângele mielului care a fost uns pe pragurile de sus ale ușilor, prin care Dumnezeu a stabilit un legământ cu omul, unul în care s-a spus că toți cei care au avut sânge de miel pe partea de sus și pe laturile ușii au fost israeliți, au fost poporul ales al lui Dumnezeu și toți aceștia urmau să fie cruțați de Iahve (căci Iahve era atunci pe punctul de a ucide pe toți fiii întâi născuți din Egipt și pe întâii născuți dintre oi și vite). Acest legământ are două niveluri de semnificație. Niciunul din popor sau vitele din Egipt nu urmau să fie eliberați de Iahve; El urma să ucidă pe toți fiii lor întâi născuți și oile și vitele întâi născute. Astfel, în numeroase cărți de profeție a fost prezis că egiptenii urmau să fie mustrați cu severitate ca urmare a legământului lui Iahve. Acesta este primul nivel de semnificație al legământului. Iahve a ucis pe fiii întâi născuți ai Egiptului și pe toate vitele lui întâi-născute și a cruțat pe toți israeliții, ceea ce a însemnat că toți cei care erau din țara lui Israel erau prețuiți de Iahve și urmau să fie cruțați toți; El a vrut să lucreze pe termen lung în ei și a stabilit legământul cu ei folosind sângele mielului. De atunci înainte, Iahve nu urma să ucidă pe israeliți și a spus că ei vor fi pentru totdeauna aleșii Săi. Printre cele douăsprezece triburi ale lui Israel, El urma să înceapă lucrarea Lui pentru întreaga epocă a Legii, urma să dezvăluie toate legile Lui către israeliți și să aleagă dintre ei profeți și judecători și ei urmau să stea în centrul lucrării Lui. Iahve a făcut un legământ cu ei: dacă nu s-ar schimba epoca, El ar lucra numai printre cei aleși. Legământul lui Iahve a fost neschimbător, pentru că a fost făcut cu sânge și a fost stabilit cu poporul Său ales. Mai important, El alesese un scop și o țintă adecvată prin care să pornească în lucrarea Sa pentru întreaga epocă și astfel oamenii au văzut acest legământ ca fiind deosebit de important. Acesta este al doilea nivel de semnificație al legământului. Cu excepția Genezei, care a fost înainte de stabilirea legământului, toate celelalte cărți din Vechiul Testament consemnează lucrarea lui Dumnezeu printre israeliți după stabilirea legământului. Desigur, există relatări ocazionale ale neamurilor, dar în general, Vechiul Testament atestă lucrarea lui Dumnezeu în Israel. Datorită legământului lui Iahve cu israeliții, cărțile scrise în Epoca Legii sunt numite „Vechiul Testament”. Ele sunt numite după legământul lui Iahve cu israeliții.

Noul Testament este numit după sângele vărsat de Isus pe cruce și legământul Său cu toți cei care au crezut în El. Legământul lui Isus a fost acesta: oamenii trebuiau doar să creadă în El pentru ca păcatele lor să fie iertate prin sângele Său vărsat și astfel urmau să fie mântuiți și să se renască prin El și să nu mai fie păcătoși; oamenii trebuiau doar să creadă în El pentru a primi harul Său și nu urmau să sufere în iad după ce mureau. Toate cărțile scrise în timpul Epocii Harului au venit după acest legământ și toate atestă lucrarea și cuvântările cuprinse în ea. Ele nu merg mai departe de mântuirea crucificării Domnului Isus sau de legământ; toate sunt cărți scrise de frații în Domnul care au avut experiențe. Astfel, și aceste cărți sunt numite după un legământ: ele sunt numite Noul Testament. Aceste două testamente includ numai Epoca Harului și Epoca Legii și nu au nicio legătură cu epoca finală. Astfel, Biblia nu le este de mare ajutor în ziua de azi oamenilor din zilele de pe urmă. Cel mult, le servește drept referință temporară, dar, în esență, are o valoare practică redusă. Totuși, oamenii religioși încă o prețuiesc cel mai mult. Ei nu cunosc Biblia; ei știu doar cum să explice Biblia și nu cunosc în mod fundamental originile ei. Atitudinea lor față de Biblie este: totul în Biblie este corect, ea nu conține inexactități sau erori. Pentru că au stabilit mai întâi că Biblia este corectă și fără nicio eroare, ei o studiază și o examinează cu mare interes. Etapa de astăzi a lucrării nu a fost prezisă în Biblie. Nu a fost niciodată menționată lucrarea de cucerire în cel mai întunecat dintre toate locurile, căci aceasta este cea mai recentă lucrare. Deoarece epoca lucrării este diferită, chiar Isus Însuși nu știa că această etapă a lucrării se va face în zilele de pe urmă – și astfel, cum ar putea oamenii din zilele de pe urmă să examineze ca să găsească această etapă a lucrării în Biblie?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Despre Biblie (2)”

Vedeți mai multe

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Distribuie

Anulare