Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu: Cunoașterea lucrării lui Dumnezeu | Fragmentul 159

septembrie 4, 2020

Trebuie să ajungeți să cunoașteți viziunea Lui Dumnezeu și să înțelegeți direcția generală a lucrării Sale. Aceasta este intrarea în maniera pozitivă. Odată ce stăpânești precis adevărurile viziunii, pătrunderea ta va fi asigurată; indiferent de modul în care se schimbă lucrarea Sa, vei rămâne de neclintit în inima ta, vei avea o imagine clară asupra viziunii și vei avea un țel pentru pătrunderea și căutarea ta. Într-o astfel de manieră, toată experiența și cunoștințele acumulate în tine se vor adânci și vor deveni mai rafinate. Odată ce ai înțeles în totalitate imaginea de ansamblu, nu vei avea parte de eșecuri în viața ta și nu te vei pierde. Dacă nu ajungi să cunoști acești pași ai lucrării, vei avea de pierdut la fiecare pas. Nu poți face cale întoarsă în doar câteva zile și nu vei fi capabil să apuci pe calea cea bună nici chiar în câteva săptămâni. Acest aspect nu te trage înapoi? Sunt multe căi de pătrundere pozitive și astfel de practici pe care trebuie să le stăpâniți și deci trebuie, de asemenea, să înțelegi mai multe puncte legate de viziunea lucrării Sale, cum ar fi semnificația lucrării Sale de cucerire, calea de a deveni desăvârșit în viitor, ceea ce trebuie obținut prin experiența încercărilor și tribulațiilor, semnificația judecării și mustrării, principiile lucrării Duhului Sfânt, și principiile desăvârșirii și ale cuceririi. Acestea sunt toate adevăruri ale viziunii. Restul sunt cele trei etape ale lucrării Epocii Legii, Epocii Harului și Epocii Împărăției, precum și mărturii viitoare. Și acestea sunt adevăruri care au legătură cu viziunea și sunt cele mai fundamentale, cât și cele mai importante. În prezent, există prea multe lucruri pe care ar trebui să le accesați și să le practicați, care acum sunt mai stratificate și mai detaliate. Dacă nu cunoști aceste adevăruri, înseamnă că nu ai pătruns încă. De cele mai multe ori, cunoștințele omului despre adevăr sunt prea superficiale; omul nu este capabil să pună în practică anumite adevăruri de bază și nu știe cum să trateze nici măcar lucruri triviale. Motivele pentru care omul nu este capabil să practice adevărul sunt firea sa rebelă, și cunoștințele sale despre lucrarea de astăz, care sunt prea superficiale și unilaterale. Astfel, pentru om nu este o sarcină ușoară să fie făcut desăvârșit. Răzvrătirea ta este prea mare și păstrezi prea multe din vechea ta identitate; nu ești capabil să stai de partea adevărului și nu ești capabil să practici nici cele mai evidente adevăruri. Astfel de oameni nu pot fi mântuiți și sunt cei care nu au fost cuceriți. Dacă pătrunderea ta nu este detaliată și nu are nici obiective, creșterea ta va fi lentă. Dacă pătrunderea ta nu conține nici cel mai mic element real, atunci căutarea ta va fi în van. Dacă nu cunoști esența adevărului, vei rămâne neschimbat. Creșterea în viața omului și schimbările în firea sa sunt toate obținute prin pătrunderea în realitate și, mai mult, prin pătrunderea în experiențe detaliate. Dacă ai multe experiențe detaliate pe parcursul intrării tale și multe cunoștințe concrete și intrare, firea ta se va schimba rapid. Chiar dacă în prezent nu ești foarte luminat în practică, trebuie cel puțin să fii luminat în legătură cu viziunea lucrării. În caz contrar, vei fi incapabil de a pătrunde și nu vei putea face acest lucru dacă nu ai mai întâi cunoștințe legate de adevăr. Numai dacă Duhul Sfânt te luminează în experiența ta, vei obține o înțelegere mai profundă a adevărului și vei intra mai adânc. Trebuie să ajungeți să cunoașteți lucrarea lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”

Vedeți mai multe

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Distribuie

Anulare