Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu: Cunoașterea lucrării lui Dumnezeu | Fragmentul 145

iunie 17, 2020

Indiferent cum urmărești, trebuie, mai presus de toate, să înțelegi lucrarea pe care o săvârșește Dumnezeu astăzi și să cunoști semnificația acestei lucrări. Trebuie să înțelegi și să cunoști ce lucrare aduce Dumnezeu atunci când vine în zilele de pe urmă, ce fire aduce și ce va fi făcut complet în om. Dacă nu cunoști sau nu înțelegi lucrarea pe care El a venit să o săvârșească în trup, cum poți căuta voia Lui și cum poți deveni apropiatul Lui? De fapt, nu este complicat să fii apropiatul lui Dumnezeu, dar nu este nici simplu. Dacă omul poate percepe, atunci poate implementa și, astfel, nu e nimic complicat; dacă omul nu poate percepe, atunci este mult mai greu și, mai mult, omul devine predispus la urmărirea lucrurilor nedeslușite. Dacă, în căutarea lui Dumnezeu, omul nu are propria poziție de susținut și nu știe adevărul pe care ar trebui să-l respecte, înseamnă că nu are o fundație și, astfel, nu este ușor pentru el să fie ferm. În prezent, există foarte mulți care nu înțeleg adevărul, care nu pot să distingă între bine și rău sau să spună ce să iubească sau să urască. Astfel de oameni nu pot fi fermi. Cheia credinței în Dumnezeu constă în capacitatea de a transpune adevărul în practică, de a-ți păsa de voia lui Dumnezeu, cunoașterea lucrării lui Dumnezeu asupra omului atunci când se întrupează și principiile după care vorbește; nu urma masele și trebuie să ai principii în care ar trebui să pătrunzi și trebuie să le menții. Îți va fi de ajutor dacă vei fi ferm față de aceste lucruri din interiorul tău, iluminate de Dumnezeu. Dacă nu faci acest lucru, astăzi vei schimba direcția într-un sens, mâine vei schimba direcția în sens opus și nu vei câștiga niciodată nimic real. Nu îți este deloc benefic propriei vieți să fii astfel. Cei care nu înțeleg adevărul îi urmează mereu pe ceilalți: dacă oamenii spun că aceasta este lucrarea Sfântului Duh, atunci și tu spui că este lucrarea Sfântului Duh; dacă oamenii spun că este lucrarea unui spirit rău, atunci și tu ai îndoieli sau spui că este lucrarea unui spirit rău. Tu repeți mereu cuvintele altora și ești incapabil să distingi orice pe cont propriu, ești incapabil și să gândești pe cont propriu. Înseamnă să fii o persoană fără poziție, incapabilă să distingă – o astfel de persoană este un nenorocit fără valoare! Astfel de oameni repetă întotdeauna cuvintele altora: astăzi, se spune că aceasta este lucrarea Duhului Sfânt, însă există posibilitatea ca, într-o zi, cineva să spună că nu este lucrarea Duhului Sfânt și nu este nimic altceva decât faptele omului – cu toate acestea, nu poți vedea prin aceasta, iar când ești martor la rostirea ei de către alții, spui același lucru. De fapt, este lucrarea Duhului Sfânt, dar tu spui că este lucrarea omului; nu ai devenit unul dintre cei care blasfemiază lucrarea Duhului Sfânt? Prin aceasta, nu I te-ai opus lui Dumnezeu, pentru că nu poți deosebi? Cine știe, poate, într-o zi, va apărea vreun nebun care va spune că „aceasta este lucrarea unui spirit rău”, iar atunci când vei auzi aceste cuvinte, vei fi dezorientat și încă o dată legat de cuvintele celorlalți. De fiecare dată când cineva agită apele, ești incapabil să-ți menții poziția și toate acestea se întâmplă din cauză că nu deții adevărul. Credința în Dumnezeu și urmărirea cunoașterii lui Dumnezeu nu sunt chestiuni simple. Nu pot fi obținute pur și simplu prin adunări și ascultarea predicilor și nu poți fi desăvârșit doar prin pasiune. Trebuie să experimentezi, să cunoști, să ai principii în acțiunile tale și să câștigi lucrarea Duhului Sfânt. După ce ai trăit experiențe, vei putea deosebi multe lucruri – vei putea face distincția între bine și rău, între dreptate și ticăloșie, între ceea ce aparține de trup și sânge și ceea ce aparține de adevăr. Ar trebui să poți distinge între toate aceste lucruri și, în acest proces, indiferent de circumstanțe, nu vei fi niciodată pierdut. Doar aceasta este statura ta reală.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și lucrarea Sa Îl pot mulțumi”

Vedeți mai multe

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Distribuie

Anulare