Muzical creștin „Fiecare naţiune I se închină lui Dumnezeu Atotputernic” Trailer

septembrie 11, 2018

Sub un cer înstelat, tăcut şi liniştit, un grup de creştini, aşteptând cu toată convingerea întoarcerea Mântuitorului, cântă şi dansează pe muzică veselă. Când aud veştile fericite „Dumnezeu S-a întors” şi „Dumnezeu a vorbit cuvinte noi”, sunt surprinşi şi încântaţi. Îşi spun: „Dumnezeu S-a întors? S-a arătat deja?”. Cu curiozitate şi nesiguranţă, păşesc unul după altul în călătoria căutării noilor cuvinte ale lui Dumnezeu. În căutarea lor stăruitoare, unii pun întrebări, iar alţii acceptă, pur şi simplu. Unii privesc fără să comenteze, în timp ce alţii vin cu sugestii şi caută răspunsuri în Biblie – caută, dar fără succes... Tocmai când ajung să fie descurajaţi, un privitor le aduce un exemplar al Bibliei Epoca Împărăţiei, iar ei sunt foarte atraşi de cuvintele din carte. Ce fel de carte este aceasta, de fapt? Chiar au găsit în cartea aceea noile cuvinte pe care le-a vorbit Dumnezeu? Au primit cu entuziasm arătarea lui Dumnezeu?

Vedeți mai multe

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Distribuie

Anulare