Cunoașterea culturii și istoriei antice de câteva mii de ani a închis gândirea, noțiunile și perspectiva mentală a omului atât de strâns, încât să fie de nepătruns și non-biodegradabile. Omul trăiește la nivelul al optsprezecelea al iadului, ca și cum ar fi fost alungat de Dumnezeu în temnițe ca să nu vadă niciodată lumina. Gândirea feudală l-a oprimat pe om astfel încât acesta poate cu greu respira și se sufocă. Ei nu au nici cea mai mică putere să reziste și doar îndură și îndură în tăcere… Nimeni nu a îndrăznit niciodată să lupte sau să apere dreptatea și justiția; ei pur și simplu trăiesc o viață, cu nimic mai bună decât cea a unui animal, sub abuzul și asaltul domnilor feudali, an după an, zi după zi. Omul nu s-a gândit niciodată să-L caute pe Dumnezeu pentru a se bucura de fericire pe pământ. Este ca și cum omul ar fi fost înfrânt, ca frunzele căzute ale toamnei, uscate și ruginii. Omul și-a pierdut de mult memoria și trăiește neajutorat în iad prin numele lumii umane, așteptând venirea zilei de pe urmă, astfel încât să poată să piară împreună cu iadul, ca și când ziua de pe urmă după care tânjesc ei este ziua în care se vor bucura de pace odihnitoare. Etica feudală a luat viața omului în „Infern”, astfel încât omul este chiar mai puțin abil să reziste. Diferite tipuri de opresiune l-au forțat pe om să cadă treptat mai adânc în Infern și mai departe de Dumnezeu. Acum, Dumnezeu este complet străin pentru om, iar omul încă se grăbește să-L evite când se întâlnesc. Omul nu-I acordă atenție și Îl izolează ca și cum nu L-ar fi cunoscut sau văzut niciodată mai înainte. Dumnezeu așteaptă pe parcursul lungii călătorii a vieții umane, dar nu Și-a azvârlit niciodată furia de nestăpânit către om. El doar a așteptat în tăcere ca omul să se pocăiască și să o ia de la început. Dumnezeu a venit de mult timp în lumea umană și îndură aceeași suferință ca omul. El a trăit cu omul timp de mulți ani și nimeni nu I-a descoperit existența. Dumnezeu doar îndură în tăcere nefericirea meschinăriei din lumea umană în timp ce îndeplinește lucrarea pe care a adus-o cu El. El a îndurat pentru voia lui Dumnezeu Tatăl și nevoile omenirii, suferind o durere pe care omul nu a mai experimentat-o niciodată înainte. Înaintea omului, El a slujit în tăcere și S-a smerit de dragul voii lui Dumnezeu Tatăl și pentru nevoile omenirii. Cunoașterea culturii antice i-a furat omului în tăcere prezența lui Dumnezeu și l-a predat pe om împăratului diavolilor și fiilor acestuia. Cele Patru cărți și Cinci Clasici au purtat gândirea și conceptele omului într-o altă epocă de revoltă, făcându-l pe om să se închine în continuare celor care au scris Cărțile și Clasicii, promovându-și noțiunile despre Dumnezeu. Împăratul diavolilor L-a alungat fără milă pe Dumnezeu din inima omului, fără ca oamenii să-și dea seama, în timp ce el a preluat cu bucurie inima omului. De-atunci, omul a fost posedat de un suflet urât și rău, cu fața împăratului diavolilor. O ură față de Dumnezeu le-a umplut piepturile, iar răutatea împăratului diavolilor s-a răspândit în om zi de zi, până când omul a fost complet mistuit. Omul nu a mai avut niciun strop de libertate și nu a fost în stare să se elibereze din încurcăturile cu împăratul diavolilor. Nu a putut decât să se lase luat prizonier pe loc, să se predea și să se supună în prezența acestuia. Cu mult timp în urmă, el a plantat sămânța tumorii ateismului în inima tânără a omului, învățându-l erezii, cum ar fi „învățați din știință și tehnologie, înțelegeți cele Patru Modernizări, nu există niciun Dumnezeu în lume”. Nu doar atât, a proclamat în repetate rânduri „Să construim o țară frumoasă prin munca noastră sârguincioasă”, cerând tuturor să fie pregătiți din copilărie să-și slujească țara. Omul a fost adus în mod inconștient înaintea lui și el și-a asumat fără ezitare meritul (referindu-se la Dumnezeu care ține toată omenirea în mâinile Sale). Niciodată nu s-a simțit, măcar o dată, rușinat sau a avut un sentiment de rușine. Mai mult, a capturat fără rușine poporul lui Dumnezeu în casa proprie, în timp ce a sărit ca un șoarece pe masă și l-a făcut pe om să i se închine ca unui Dumnezeu. Un astfel de răufăcător deznădăjduit este el! El strigă astfel de vorbe răutăcioase, scandaloase: „Nu există niciun Dumnezeu în lume. Vântul se datorează legilor naturale; ploaia este umiditate care se condensează și cade în picături pe pământ; un cutremur este zguduirea suprafeței pământului datorită schimbărilor geologice; seceta se datorează uscăciunii din aer provocate de distrugerea nucleonică de pe suprafața soarelui. Acestea sunt fenomene naturale. Care parte este o acțiune a lui Dumnezeu?” Sunt unii care chiar strigă declarații precum următoarea, declarații care n-ar trebui glăsuite: „Omul a evoluat din vechile maimuțe, iar lumea de astăzi a progresat de la o societate primitivă cu aproximativ un miliard de ani în urmă. Poporul hotărăște dacă o țară înflorește sau cade.” În spate, omul îl atârnă cu susul în jos pe pereți și îl pune pe mese pentru a fi venerat și a i se închina. În timp ce acesta strigă: „Nu există Dumnezeu”, se consideră drept Dumnezeu, împingându-L, neînduplecat, pe Dumnezeu dincolo de marginile pământului. Stă în locul lui Dumnezeu și acționează ca împărat al diavolilor. Este complet absurd! Aceasta face ca o persoană să fie mistuită de o ură otrăvitoare. Se pare că Dumnezeu este dușmanul acestuia sub jurământ și că împăcarea cu Dumnezeu este imposibilă. Acesta plănuiește să-L alunge pe Dumnezeu în timp ce rămâne nepedepsit și liber. Un astfel de împărat al diavolilor este el! Cum am putea să-i tolerăm existența? Nu se va odihni până când nu a deranjat lucrarea lui Dumnezeu și l-a lăsat în zdrențe și complet rușinat, ca și cum vrea să se împotrivească lui Dumnezeu până la sfârșit, până când ori va muri peștele, ori se va rupe năvodul. El se opune în mod intenționat lui Dumnezeu și se tot apropie. Fața odioasă i-a fost de mult complet demascată și acum este zdrobită și bătută, într-o stare groaznică, totuși nu se domolește în ura față de Dumnezeu, ca și cum dorește să-L fi putut devora în întregime pe Dumnezeu într-o singură înghițitură, pentru a-i ușura ura din inimă. Cum am putea să-l tolerăm, acest dușman urât al lui Dumnezeu! Doar distrugerea și exterminarea completă a acestuia vor aduce împlinirea dorinței vieții noastre. Cum poate fi lăsat să fie de nestăpânit? El l-a corupt pe om într-o asemenea măsură, încât omul nu cunoaște cerul-soare și devine insensibil și limitat. Omul a pierdut rațiunea umană normală. De ce să nu oferim întreaga noastră ființă pentru a-l distruge și arde ca să eliminăm teama de pericol care rămâne și pentru a permite ca lucrarea lui Dumnezeu să ajungă mai devreme la strălucirea nemaivăzută? Această bandă de nemernici a venit printre oameni și a provocat totală neliniște și tulburare. Ei i-au adus pe toți oamenii la marginea unei prăpăstii, planificând în secret să-i împingă în jos pentru a fi zdrobiți în bucăți și pentru a le devora cadavrele. Ei speră în zadar să întrerupă planul lui Dumnezeu și să concureze cu Dumnezeu într-un joc de noroc cu șanse mici. Acest lucru nu este deloc ușor! Crucea este pregătită, la urma urmei, pentru împăratul diavolilor care se face vinovat de cele mai groaznice nelegiuiri. Dumnezeu nu aparține crucii și i-a lăsat-o deja diavolului. Dumnezeu a învins cu mult timp în urmă și nu mai simte tristețe pentru păcatele omenirii. El va aduce mântuire întregii omeniri.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (7)”